Peste 6.000 de oameni au fost arestați de autoritățile turce după tentativa eșuată de a-l înlătura de la putere pe Recep Erdogan, în cadrul unei campanii masive de epurare a opozanților președintelui turc, printre care militari, procurori, judecători. Unul dintre cei arestați este și comandantul unei baze aeriene folosite de SUA.
2,700 de judecători au fost înlăturați din funcție după ce Erdogan s-a întors victorios în fruntea statului, iar susținătorii acestuia au cerut schimbarea constituției și reintroducerea pedepsei cu moartea pentru participanții la puci. Soarta celor arestați pare incertă, iar în media din Turcia circulă o imagine tulburătoare cu soldații prinși, dezbrăcați, încătușați și culcați pe podeaua unei săli dintr-un tribunal turcesc. Fotografia a fost repostată pe Twitter de un jurnalist The Times prezent la Istanbul și preluată de BBC.
Ministrul francez de Externe, Juean Marc Ayrault l-a avertizat deja pe Erdogan să nu se folosescă de lovitura de stat eșuată ca de un „cec în alb” prin care să își reducă la tăcere adversarii politici. „Vrem ca statul de drept să funcționeze în Turcia”, a spus acesta, potrivit The Guardian.
De altfel, mai multe surse relatează că, în timp ce se adresa mulțimii venite să îl întâmpine pe aeroportul internațional din Istanbul că lovitura de stat a fost „darul lui Allah”, care îi permite să curețe armata de „membrii bandelor” care „vor plăti scump”. Analistul Andrew Finkel, specializat în spațiul turc, a comentat pentru The Guardian evenimentele recente din Turcia: „Mulți ar spune că Turcia se afla deja în mijlocul unei lovituri de stat desfășurate lent, dar nu de către armată, ci de către Erdogan însuși. În ultimii trei ani acesta a acționat metodic pentru a prelua toate nodurile puterii.”
Principala țintă a lui Erdogan o reprezintă adepții clericului musulman Fettullah Gulen, care trăiește din 1999 într-un exil auto-impus în Pennsylvania. Gulen, un fost aliat al lui Erdogan de care s-a despărțit în urma unui scandal de corupție, este un adept al dialogului interconfesional, și și-a creat de-a lungul timpului o largă rețea de adepți prin intermediul școlilor deschise pe tot cuprinsul globului. Totodată, Gulen și-a câștigat susținerea și în rândurile unora dintre angajații din sistemul de justiție. Acesta neagă orice implicare în lovitura de stat și spune chiar că aceasta ar fi putut fi înscenată de Erdogan însuși. Turcia a cerut agresiv SUA extrădarea lui Gulen, premierul Binali Yildirim amenințând că „orice ţară care-l sprijină şi-l adăposteşte pe clericul musulman Fethullah Gulen va fi în război cu Turcia”. Secretarul de stat american John Kerry a replicat însă că, așa cum se întâmplă în toate cazurile de extrădare, Turcia trebuie să vină cu „dovezi legitime”, care să rămână în picioare în urma verificărilor.
Erdogan a jurat să curețe toate instituțiile statului de „virusul” susținătorilor lui Gulen.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un exemplu foarte cunoscut este cel al lui Hitler, cel ce a demonstrat in epoca moderna cel mai bine cum poate fi folosita democratia pentru atingerea unor scopuri personale, avand ca principala parghie puterea politica.
Tendintele dictatoriale manifestate de acest tip de politicieni au origine in structura personalitatii acestora, dar si in nivelul de educatie. Exista unii oameni ce nu pot sa se afirme intr-un domeniu profesional, nu pot castiga stima celor din jur prin calitati proprii, nu pot avea realizari prin care sa impresioneze microgrupul social din care fac parte si atunci ambitia si orgoliul gasesc o cale de realizare prin intermediul politicii. Datele pe care le detin (sub rezerva ca ar putea fi partial eronate) arata ca Erdogan a fost la intrarea in politica un individ redus ca orizont cultural, cu realizari zero in toate planurle, fiind de meserie lacatus. Avem si la noi exemple numeroase, atat din perioada sovietic-ceausita, cat si din perioada actuala de indivizi ce s-au agatat de politica ca parghie in satisfacerea unor nevoi personale, orgoliu, prosperitate economica etc. Ceausescu poate fi dat ca exemplu din acest punct de vedere. E posibil ca Ceausescu sa fi cunoscut succesul politic chiar daca regimul sovietic nu ar fi existat in Romania, dar, in mod evident, acest regim i-a oferit o oportunitate la care nici nu putea spera. Un ucenic de cismar pe care soarta l-a pus in aceeasi celula cu Gheorghiu Dej (electrician), ajunge pe cale politica in fruntea partidului si a statului. Pentru a se legitima in fata propriei sale vanitati, dar si in fata microgrupului social, isi procura diploma de Bacalaureat si de licenta fara a urma cursurile necesare. Pentru ca satisfacerea orgoliului permite orice actiune, de la minciuna la crima. In mod evident, pasul urmator este pastrarea si consolidarea puterii. Iar aceasta operatiune se poate realiza cel mai usor prin doua metode complementare: eliminarea opozantilor si castigarea unei parti a populatiei prin politici populiste.
Erdogan nu stiu cum a patruns in politica, dar dupa ce a ajuns premier a dovedit in repetate randuri ca isi doreste puterea absoluta, ca pune in practica politici populiste si isi inlatura adversarii. Primul semnal major a fost atunci cand a schimbat seful statului major al armatei cu fostul sef al jandarmeriei, un apropiat al sau. Generalul Cetin Dogan, comandantul sef al armatei, il acuzase pe Erdogan (prim ministru la acea data) de subminarea fortelor armate ale Turciei si de tentativa de schimbare a regimului secular al tarii, de islamizare. Avand in vedere rolul armatei in Turcia in conservarea kemalismului, aceasta miscare a dovedit directia pe care se inscrie strategia politica a lui Erogan. Tot din acea perioada a inceput si ostracizarea opozantilor, atacurile la adresa libertatii presei si a Justitiei. Evolutia politica a lui Erdogan a fost facilitata si de contetul social, economic, politic deosebit de complex al Turciei, marcat de asasinate din toate partile.
O etapa in cariera sa politica a fost si obtinerea unei diplome de licenta (conditie pentru a putea ajunge presedinte), licenta contestata inclusiv de un scriitor ce a fost gasit asasinat. Un alt mare pas in obtinerea puterii absolute a fost transformarea Turciei intr-o republica prezindentiala, ceea ce ofera presedintelui puteri foarte mari.
Faptul ca Erdogan devine nerabdator in consolidare propriei puteri dupa ce devine presedinte a fost evidentiat si de eliminarea presei (institutii de presa, ziaristi) ce nu il servea si mai ales, prin faptul ca a incercat sa interzica internetul si retelele de socializare. Dar cele mai evidente semne ale transformarii Turciei intr-un soi de sultanat le gasim in masurile ce au urmat incercarii de lovitura de stat din noaptea de 8-9 Iulie 2016. Fie ca a fost o miscare prost organizata de catre o parte a armatei, fie ca a fost o momeala, urmarile acesteia arata fara dubii tendintele dictatoriale ale lui Erdogan. Arestarea a peste 2700 de procurori, avocati si judecatori demonstraza ca prin controlul Justitiei, doreste sa-si lichideze “in mod legal” opozantii, atatia cati mai sunt. Radicalizarea islamismului este parghia prin care Erdogan controleaza masele. Armata este sub controlul sau. Turcia a capatat toate atributele unui stat totalitar.
Exista multe voci care sustin ca Erdogan a fost ales democratic. Foarte adevarat. Si la noi in tara o serie de infractori cu sentinte definitive au fost alesi democratic de catre populatie la alegerile locale din acest an. Aceasta realitate demonstreaza ca democratia este usor de transformat in totalitarism, chiar in cazul unei societati ce nu a cunoscut un regim de tip sovietic, cum este Turcia.
Lectia pe care ne-o dau evenimentele din Turcia este urmatoarea: promovarea unor indivizi ce nu si-au insusit valorile unei societati democratice in politica va produce intr-un mod brutal alterarea democratiei, regresul social, conflicte ce pot degenera in crime in masa, prabusirea intregii societati.
Analizand evolutia politica a lui Erdogam putem trage invataminte pretioase in relatie cu politicienii nostri, cu functionarea democratiei din Romania. O analiza a unor politicieni din ultimii 26 de ani ne-ar arata ca exista un “tipar Erdogan” si la noi (ca de altfel, peste tot in lume). Important este ca acest tip de politicieni sa nu ajunga in pozitiile de frunte ale puterii. Ridicarea nivelului educational al populatiei este in mod evident o garantie ca populismul nu ar putea avea succes ca strategie politica. Prin urmare orice societate ce doreste sa progreseze trebuie sa-si asigure o solida educatie, ca factor si garantie a prosperitatii.
Un exemplu foarte cunoscut este cel al lui Hitler, cel ce a demonstrat in epoca moderna cel mai bine cum poate fi folosita democratia pentru atingerea unor scopuri personale, avand ca principala parghie puterea politica.
Tendintele dictatoriale manifestate de acest tip de politicieni au origine in structura personalitatii acestora, dar si in nivelul de educatie. Exista unii oameni ce nu pot sa se afirme intr-un domeniu profesional, nu pot castiga stima celor din jur prin calitati proprii, nu pot avea realizari prin care sa impresioneze microgrupul social din care fac parte si atunci ambitia si orgoliul gasesc o cale de realizare prin intermediul politicii. Datele pe care le detin (sub rezerva ca ar putea fi partial eronate) arata ca Erdogan a fost la intrarea in politica un individ redus ca orizont cultural, cu realizari zero in toate planurle, fiind de meserie lacatus. Avem si la noi exemple numeroase, atat din perioada sovietic-ceausita, cat si din perioada actuala de indivizi ce s-au agatat de politica ca parghie in satisfacerea unor nevoi personale, orgoliu, prosperitate economica etc. Ceausescu poate fi dat ca exemplu din acest punct de vedere. E posibil ca Ceausescu sa fi cunoscut succesul politic chiar daca regimul sovietic nu ar fi existat in Romania, dar, in mod evident, acest regim i-a oferit o oportunitate la care nici nu putea spera. Un ucenic de cismar pe care soarta l-a pus in aceeasi celula cu Gheorghiu Dej (electrician), ajunge pe cale politica in fruntea partidului si a statului. Pentru a se legitima in fata propriei sale vanitati, dar si in fata microgrupului social, isi procura diploma de Bacalaureat si de licenta fara a urma cursurile necesare. Pentru ca satisfacerea orgoliului permite orice actiune, de la minciuna la crima. In mod evident, pasul urmator este pastrarea si consolidarea puterii. Iar aceasta operatiune se poate realiza cel mai usor prin doua metode complementare: eliminarea opozantilor si castigarea unei parti a populatiei prin politici populiste.
Erdogan nu stiu cum a patruns in politica, dar dupa ce a ajuns premier a dovedit in repetate randuri ca isi doreste puterea absoluta, ca pune in practica politici populiste si isi inlatura adversarii. Primul semnal major a fost atunci cand a schimbat seful statului major al armatei cu fostul sef al jandarmeriei, un apropiat al sau. Generalul Cetin Dogan, comandantul sef al armatei, il acuzase pe Erdogan (prim ministru la acea data) de subminarea fortelor armate ale Turciei si de tentativa de schimbare a regimului secular al tarii, de islamizare. Avand in vedere rolul armatei in Turcia in conservarea kemalismului, aceasta miscare a dovedit directia pe care se inscrie strategia politica a lui Erogan. Tot din acea perioada a inceput si ostracizarea opozantilor, atacurile la adresa libertatii presei si a Justitiei. Evolutia politica a lui Erdogan a fost facilitata si de contetul social, economic, politic deosebit de complex al Turciei, marcat de asasinate din toate partile.
O etapa in cariera sa politica a fost si obtinerea unei diplome de licenta (conditie pentru a putea ajunge presedinte), licenta contestata inclusiv de un scriitor ce a fost gasit asasinat. Un alt mare pas in obtinerea puterii absolute a fost transformarea Turciei intr-o republica prezindentiala, ceea ce ofera presedintelui puteri foarte mari.
Faptul ca Erdogan devine nerabdator in consolidare propriei puteri dupa ce devine presedinte a fost evidentiat si de eliminarea presei (institutii de presa, ziaristi) ce nu il servea si mai ales, prin faptul ca a incercat sa interzica internetul si retelele de socializare. Dar cele mai evidente semne ale transformarii Turciei intr-un soi de sultanat le gasim in masurile ce au urmat incercarii de lovitura de stat din noaptea de 8-9 Iulie 2016. Fie ca a fost o miscare prost organizata de catre o parte a armatei, fie ca a fost o momeala, urmarile acesteia arata fara dubii tendintele dictatoriale ale lui Erdogan. Arestarea a peste 2700 de procurori, avocati si judecatori demonstraza ca prin controlul Justitiei, doreste sa-si lichideze “in mod legal” opozantii, atatia cati mai sunt. Radicalizarea islamismului este parghia prin care Erdogan controleaza masele. Armata este sub controlul sau. Turcia a capatat toate atributele unui stat totalitar.
Exista multe voci care sustin ca Erdogan a fost ales democratic. Foarte adevarat. Si la noi in tara o serie de infractori cu sentinte definitive au fost alesi democratic de catre populatie la alegerile locale din acest an. Aceasta realitate demonstreaza ca democratia este usor de transformat in totalitarism, chiar in cazul unei societati ce nu a cunoscut un regim de tip sovietic, cum este Turcia.
Lectia pe care ne-o dau evenimentele din Turcia este urmatoarea: promovarea unor indivizi ce nu si-au insusit valorile unei societati democratice in politica va produce intr-un mod brutal alterarea democratiei, regresul social, conflicte ce pot degenera in crime in masa, prabusirea intregii societati.
Analizand evolutia politica a lui Erdogam putem trage invataminte pretioase in relatie cu politicienii nostri, cu functionarea democratiei din Romania. O analiza a unor politicieni din ultimii 26 de ani ne-ar arata ca exista un “tipar Erdogan” si la noi (ca de altfel, peste tot in lume). Important este ca acest tip de politicieni sa nu ajunga in pozitiile de frunte ale puterii. Ridicarea nivelului educational al populatiei este in mod evident o garantie ca populismul nu ar putea avea succes ca strategie politica. Prin urmare orice societate ce doreste sa progreseze trebuie sa-si asigure o solida educatie, ca factor si garantie a prosperitatii.