Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„V-ați pus crucea la gât după ce v-ați decis să candidați?” Răspunsul Elenei Lasconi, în emisiunea „În fața ta”

Elena Lasconi/ Foto: Facebook Elena Lasconi

Foto: Facebook Elena Lasconi

Invitată în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, candidata la președinție Elena Lasconi a vorbit despre crucea pe care o poartă la gât. „S-au făcut comparații între dumneavoastră și doamna Firea, de pildă, care și ea purta cruce la gât, bătea mătănii. S-a spus că veniți dintr-un partid progresist și că ar fi cumva nepotrivit. Dumneavoastră, v-ați pus crucea la gât după ce ați decis să candidați?”, a fost întrebată candidata USR de către Florin Negruțiu. 

„Am primit-o de la prietena mea Neti Sandu în 1999, când m-am mutat la București, mi-a cumpărat-o de la parter, de la Obor. Acolo erau niște tejghele, cred că sunt și acum, cu bijuterii și țin foarte mult la ea. Cred că am schimbat vreo cinci sau șase lanțuri care s-au rupt, dar crucea nu am schimbat-o, pentru că a fost un cadou de suflet și chiar țin la Neti foarte mult. Ea a fost prima mea colegă de la București care a fost alături de mine. Ea m-a ajutat să mă mut în casă nouă, atunci când mi-a fost greu m-a împrumutat cu bani, uneori mi-a cumpărat câte o bluziță și țin foarte mult la crucea asta.

Crucea asta să știți că o port de multă vreme. Înainte de alegerile din 2020, oricum o aveam, dar nu a remarcat-o nimeni deodată. Ea este remarcată pentru că am intrat în politica mare. Eu nu judec oamenii după ce poartă, eu judec oamenii după ce fac și cred că cei care mă cunosc știu foarte bine cine sunt eu cu adevărat. Eu nu doar pozez, pentru că așa dă bine și să știți că mi se pare nedrept că politicienii în toți acești ani au dus în derizoriu tot ce înseamnă noțiunea de credință, de patriotism. Nu mai poți să vorbești fără ca nu cumva să-și pună cineva întrebarea că nu ești autentic sau că încerci să câștigi ceva, să iei ceva de undeva. Dacă nu ești autentic, nu ai cum să iei un vot șim spre deosebire de doamna Firea, pe mine nu m-a făcut un partid. E mult mai ușor să vii și să fii lansată de un partid mare și e mult mai greu să construiești”, a răspuns Elena Lasconi.

Claudiu Pândaru a a adus în discuție prezența acesteia într-o emisiune în care a discutat cu Neti Sandu despre zodii. „Da, pot să vorbesc și despre zodii. Pot să vorbesc și despre politică. Pot să vorbesc și despre securitate.”, a afirmat candidata USR. „Nu știu la câte petreceri ați fost dumneavoastră în ultimii 2 ani sau la câte nunți ați fost, dar este un subiect preferat de foarte mulți oameni să vorbești despre fotbal, să vorbești despre zodii. Mai puțină lume vorbește despre politică și dacă vorbește despre politică, e o caterincă mai mult, adică hai să râdem de unii sau să ne mirăm cât de hoți sunt alții. Să știți că cel mai bun abecedar al vieții mi se pare că este Biblia și în Biblie, într-un fel ți se spune că toate sunt permise atâta timp cât nu pun stăpânire pe tine”, a declarat Elena Lasconi.

Întrebată dacă crede în horoscop, aceasta a răspuns: „ Eu n-am o credință de genul acesta, dar vorbesc despre zodii. Da, am stat împreună cu prietena mea Neti și știu foarte multe despre despre zodii, dar asta nu înseamnă… Ca să vedeți cât de tare m-am priceput eu la zodii, în momentul în care am cunoscut-o pe Neti, eu credeam despre mine, așa cum citeam în ziare că erau doar câteva ziare până să ajung eu la PRO TV, că sunt în zodia berbec. Și când am întâlnit-o pe Netimi-a spus cã nu-i așa, că sunt în taur. Ok, eu am rămas la fel”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bine ca nu i-a luat una mai mare ca atunci ce se facea? Trebuia s-o tina cu mana.

    Si nu inteleg, Neti se inseala? Berbec, taur e totuna? Dac-a ramas la fel...! Nu, chiar ma intereseaza ca si eu sunt nascuta in zodia taur. Ar trebui sa detalieze.
    • Like 0
  • mg check icon
    ..păi da, horo_scopul scuză mijloacele..

    Imaginea asta mereu zâmbiotare, e greu de susținut pe termenul lung.
    Ca să convingi trebuie să fii și bun actor, zâmbetul nu e suficient.

    Cât despre comparația cu Firea.. Aș zice că a dobândit poularitatea la Antena 1.
    Nu PSD-ul a făcut-o cunsoscută, așa cum sugerează dna Lasconi.
    Cât despre autenticitate.. e ca la ulei de măsline extra-virgin..
    • Like 0
  • O purta si inainte, doar ca in sertarul de la noptiera. Ati vazut voi vreodata un politician care sa nu devina fariseu in perioada electorala? Sau sa nu ii iasa aroganta prin toti porii dupa ce este ales? Doamne, ce lepre....
    • Like 0


Îți recomandăm

Florin Negrutiu si dr. Roxana Voicu

Cuvântul „sănătos" și-a pierdut, treptat, orice conținut. A mânca sănătos a ajuns să însemne orice: piftie ca sănătate curată, un covrig cu banană dimineața, un suc de portocale la micul dejun. Fiecare are propriile mituri nutriționale, moștenite din familie sau preluate din anturaj și rețelele sociale. Puțini ajung să le pună cu adevărat sub semnul întrebării. Asta pentru că nimeni nu ne-a explicat, cu adevărat, ce se întâmplă în corpul nostru atunci când mâncăm.

Citește mai mult

Romania AI business / sursa foto: Profimedia

Antreprenorii din România, în special cei care dețin firme mici, indiferent de domeniu, ar trebui să treacă peste tradiționalism, comoditate și suspiciuni și să implementeze cât mai repede inteligența artificială în cel puțin o activitate. Aceasta este ideea principală pe care am extras-o din workshop-ul „Cum devine AI-ul partenerul tău de business”, susținut de Matei Mișarca, Chapter Lead - AI Engineering Vodafone România, la BT Stup. Conform acestuia, inteligența artificială nu „vine”, ci este deja aici, iar cel mai mare risc este inacțiunea.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Din Gardianul Lumii, America a devenit Gangsterul Lumii. Europa trebuie să se apere nu numai de Rusia lui Putin, ci și de SUA lui Trump, care îi târnosește sistematic imaginea. Franța, Italia, Spania au abandonat strategia umilitoare: „Când te scuipă Trumpul, fă-te că plouă și întoarce și celălalt obraz”, refuzând net folosirea bazelor de pe teritoriul lor pentru războiul lui Trump cu Iran, ba chiar și survolul pentru avioanele militare americane.

Citește mai mult

Florin Negruțiu editorial

Dl. Grindeanu avea dreptate, doar că a omis un „doar”: „Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia DOAR pâinea de pe masa românilor”, trebuia să spună dl. Grindeanu. Pentru că, la cât clefăiesc lăcustele astea lacome de la Partid, așteptați-vă să vă ia nu doar pâinea, ci și masa și casa cu totul.

Citește mai mult

Alex Livadaru

Imaginați-vă că niște oameni care nu se pregătesc și nu sunt testați cu adevărat scapă nestingheriți pe străzi, șosele, autostrăzi, în România și UE. Conduc tiruri de zeci de tone, cărând mărfuri din toate categoriile (unele periculoase), camioane folosite în construcții și în general mijloace de transport care se manevrează greu, riscă să facă balans la manevre bruște, trebuie încărcate cu cap, cu anumite cantități, echilibrate prin modul în care sunt așezate produsele și așa mai departe.

Citește mai mult