sursa foto: Profimedia
42% analfabetism funcțional în România. O cifră pe care o vedeam zilnic până azi. Sunt într-o perioadă când trimit prezentări către companii și școli care vor să înceapă programele OSCA (One School for Children and Adults).
Și astăzi, înainte să trimit prezentarea, a trebuit să fac o ajustare. Tocmai au ieșit rezultatele la testările PISA din 2025.
49%. A crescut. E mai rău.
Aproape jumătate dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la 15 ani. Aproape jumătate dintre copiii din România întâmpină dificultăți în a citi și a înțelege texte.
Deja încep reacțiile. Văd cum toată lumea își propune din nou să facă reforme, să facă schimbări. Sigur că vrem să schimbăm ceva.
Dar aici e și capcana noastră. Că tot schimbăm schimbarea în educație. Avem mulți miniștri care vin și pleacă. Nu aceasta este problema. Problema este lipsa de continuitate a reformei educaționale.
Estonia, care a ieșit pe locul 1 în Europa și în 2022, și acum, a avut un număr mare de miniștri ai educației. Dar ea a avut aceeași viziune și continuitate strategică, din 2014 până astăzi. Iar aceasta a fost urmată de toți miniștrii diferiți care s-au perindat la cârma ministerului.
În reformele educației din Estonia, a mai fost un lucru care o diferențiază puternic de România. Nu doar consecvența pe aceeași viziune, ci coerența și gradul de înțelegere profundă a acelei viziuni la nivelul societății. Estonia nu a încercat să rezolve învățarea pe bucăți. Estonia a avut viziunea de a crea un „lifelong learning system".
Prima afirmație din acest „lifelong learning system" a fost că oamenii înțeleg că învățarea și dezvoltarea lor sunt propria lor responsabilitate. Oamenii. Nu copiii.
Sigur că Estonia a măsurat și rezultatele la testările PISA pentru copii. Dar nu cu prioritate.
Primul indicator pe care îl măsoară reforma învățării în Estonia este gradul de participare a adulților la învățare, pe care și-a propus în 2014 să-l crească de la 13% la 20%. Și a reușit. Azi e la 22%. (Acesta măsoară numărul de adulți care au făcut orice formă de învățare formală sau informală - curs, training - în cele 4 săptămâni anterioare studiului)
Știți cât e gradul de participare a adulților din România la învățare? 6,7%. Iar media europeană e 13%.
România nu are o problemă de învățare la copii. România are o problemă de învățare și punct.
România este o țară săracă în învățare pe toate palierele. Copiii nu există izolați, ci există într-o cultură de învățare care este foarte redusă în România.
În România, doar 1 din 6 companii investesc în formarea angajaților, în timp ce în Europa o fac 2 din 3. Și doar 5,2% dintre firme au adoptat AI. Suntem pe ultimul loc în Europa.
România este o țară săracă în învățare, iar de câte ori încercăm să rezolvăm problema învățării, ba la o categorie de vârstă, ba la alta, uităm de interdependențele majore dintre ele.
Copiilor li se spune din nou și din nou că „este treaba ta să înveți". Dar în momentul în care noi le spunem copiilor că este treaba lor să învețe, deja manifestăm o limitare fundamentală legată de învățare. Înseamnă că nu este treaba noastră, ca adulți, să învățăm. Iar adulții care nu învață, adulții care nu sunt deschiși să învețe, adulții care nu sunt confortabili să se uite la ei înșiși sunt cei care contribuie la rezultate dintre cele mai proaste.
În Anglia este o școală de stat care avea rezultate slabe și a devenit extraordinară. Vin oameni din toată lumea să o viziteze. Am fost și eu și m-a primit directorul de acolo, Kulvarn Atwal. Formula lui de transformare, pe care a folosit-o și despre care și-a scris un doctorat, este că gradul de învățare al profesorilor dintr-o școală este cel care are un impact extraordinar asupra învățării copiilor. Când un director crește gradul de învățare al profesorilor, obține rezultate și la copii. Preocuparea doar „să învețe copiii" este menită să eșueze.
La aceeași concluzie ne duce și cea mai mare cercetare din lume în educație - peste 400 milioane de elevi, mii de studii sintetizate de John Hattie în Australia. Ordinea pentru orice reformă de educație trebuie să fie „cultură, învățare, rezultate".
Cultura de învățare nu este rezultatul unor reforme în educație. Cultura de învățare trebuie să fie primul pas pentru a putea face o reformă în educație cu adevărat eficientă.
În România, nu avem nevoie ca doar copiii să învețe mai bine. În România, avem nevoie de o solidaritate de învățare comună. În România, avem nevoie să nu mai vedem învățarea ca ceva limitat, care se întâmplă în altă parte, coordonat de altcineva, și într-un loc unde mergem pentru că ”trebuie.”
Ci avem nevoie ca învățarea să devină ceva pur personal, să știm că este treaba noastră a tuturor să învățăm; avem nevoie ca învățarea să înceapă de la noi de acasă, de la noi din familie, de la noi din cartier și de la toți adulții care sunt în jurul copiilor.
Cel mai valoros lucru pe care îl putem aduce acum, și pe care fiecare dintre noi îl poate face, este să modelăm învățarea pentru copii. Să le arătăm mentalitatea de învățare, ritualurile de învățare, comportamentele clare de învățare.
România este o țară săracă în învățare pentru că foarte mulți dintre noi nu plantăm, nu cultivăm și nu recoltăm în fiecare toamnă multă învățare.
Învățarea ta e treaba ta. Și dacă e treaba ta, va simți și copilul că e treaba lui.
Hai să nu fim demoralizați de ultimele teste. Ci, așa cum a făcut Estonia, să ne asumăm fiecare dintre noi responsabilitatea pentru învățare. Acasă la noi.
Ce poți face tu acum la tine acasă este să te asiguri că învățarea este prezentă, este vizibilă, este constantă. Că ai locuri în care înveți, că aveți momente în care învățați, că aveți ritualuri în care învățați, că vorbiți despre învățare ca despre ceva nemaipomenit și grozav.
Când în România se va învăța acasă la fiecare dintre noi, atunci vom deveni o țară bogată în învățare. La copii și la adulți. Doar împreună. Separat nu se poate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.