„Vă salut doamnelor prim-ministru!” „Ptiu, s-o trezît băutura din tini!” Cum arată o șezătoare din zilele noastre

Foto: Profimedia

„Aşa ne duceam băieţii şi fetele unii la alţii cu lucrul, ca să ne luăm de urât, ceea ce la ţară se cheamă şezătoare şi se face mai mult noaptea, lucrând fiecare al său; cum torceam eu, de-a mai mare dragul pe întrecute cu Măriuca, şi cum sfârâia fusul roţii, aşa-mi sfârâia inima-n mine de dragostea Măriucăi! Martor îmi este Dumnezeu!” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

Eram prea mic când mergeam cu străbunica la șezătorile de pe ulița ei, ca să-mi sfârâie inima după vreo fată. Aceasta s-a întâmplat mai târziu. Dar rememorez de multe ori acele adunări de seară, la lumina lămpii pe gaz, cu umbrele jucăușe pe pereții de chirpici finisați cu uruială de lut ale șopornului unde se ținea șezătoarea. Jocuri de umbre ajutate și de palpitațiile jarului roșiatic de pe vatra cuptorului în care urmau să fie băgate plăcintele „poale-n brâu”.

Toamnă târzie, când toate recoltele erau puse la locul lor. Lâna bine scărmănată. Ițele la stative puse, adică războiul de țesut. Gâțele, ațele gata pregătite pentru țesutul țoalelor, acele preșuri țărănești din tăieturi de materiale. Era vremea șezătorilor, când majoritatea femeilor de pe o uliță a satului se adunau pe rând de la o casă la alta pentru lucratul lânii, cusut ...

Văd ca acum, se trăgea firul, fuiorul de pe furca de lână pe fus, rotit frenetic între degetele hotărâte ale gospodinei. Furcă de lână ce semăna cu o vată de zahăr pe băț, iar fusul de lemn asemănător unui titirez, care zglobiu sărea în sus și în jos ca să se aranjeze cât mai uniform firul de lână. De pe fus, firul era transferat la roată pe suveică, numai potrivită pentru a vopsi firul de lână ca mai apoi să fie țesut.

Dar pe lângă lucratul manual, aceste șezători erau adevărate cercuri de creativitate: povești, snoave, poezii populare, cântece și ca o notă în plus, mici cercuri subtile de rezistență anticomunism, mai ales anticolectivizare. Cât tâlc simțeam eu cu mintea mea de copil în anumite cântece în care se cânta glia părintească! Ce sens umoristic aveau unele povești despre brigadierul de la cooperativa agricolă! Din păcate nu mi le pot aduce aminte căci acestea se întâmplau după ce noi copiii eram deja cu ochii împăienjeniți de somn. Deh, știau ei cei mari când să-și sloboade gura.

Am rămas totuși cu o poezie-povestioară despre un evreu bătrân și eu cred că își avea tâlcul ei atunci în epoca colectivizării, dar cu reverberații și în ziua de azi:

Nu știu cum, cumva-ntr-o vară

Nici bine în ce sat

Un ovreu umblând cu marfă

Într-o curte a intrat

Și cum intra el pe poartă cu bagajele-n spinare

Hop că-i iese înainte un dulău urât și mare

Ia mai bin-să-l iau cu vorba

Zău așa sau mă rog

Măi Grivei, zic zău mă-ascultă

De când umblu eu pe jos

N-am văzut în lumea asta un cățel așa frumos

Ce folos ai dacă latri?

Ce, îți iese vreun câștig?

Am venit la badea Gheorghe, și ce dacă am venit

Doară n-am să stau un an

Chiar acuma plec la han

Dar câinele și mai tare

Ham! Ham! Ham!

Ovei! Ovei! Ce păcat că n-am o pușcă

Bade Gheorghe! Bade Gheorghe!

Vin-degrabă că mă mușcă

Gheorghe iese pân-la ușă

Aruncă cu-o piatră-n câine

Și-apoi spuse: bine, bine măi jupâne

Ce te temi tu și de-un câine?

Nu știi tu vorba românească ce-i din vechi străvechi lăsată?

Câinele care latră nu te mușcă niciodată!

Știu proverbul zise Ițic

Că-l avem și la evrei

Dar e vorba dacă-l știe și Grivei

Bunicul meu Mihai o recita cu un patos deosebit și stârnea râsete de fiecare dată, chiar dacă era recitată la fiecare șezătoare. Era un fel de hit.

Arc peste timp, acum mai recent am avut experiența unei altfel de șezători, la socrii mei la țară, un sat pe malul Moldovei. Era plastic denumită de către soți „comitetul doamnelor”. Se ținea vara, duminica după-amiază. Acele după-amiezi de vară nu foarte toride, dar în care totul era moleșit.

La cinci fix, fix și ceva, se aduna: Tere a lui Buli, Beta a lui Truță, Lenu a lui Șicor, Catrina a lui Bumbor. Subiectele pe ordinea de zi erau multe și variate. De la renumitele seriale turcești, reinterpretări de rețete, politică, până la muncile de prin Italia. Nu mai era lână de scărmănat, dar în schimb nu scăpau nescărmănate anumite pățanii de prin sat sau de prin Italia. „Baba mea? Pfai, dacă știi cum o sușiam șî întorșeam, uiti așă! ... Am făcut istorie în Italia, ce mai!”. Erau unele doamne cu experiențe italienești. Firul de lână de altă dată, acum era tras din furca pățaniilor din țări străine.

Din când în când hohote de râs deranjau liniștea după-amiezii provocând pichirile lui Buli la scandal. Evident era vorba tot despre vreo pățanie haioasă de prin Italia. Dintre toate se remarca râsul Terezii lui Buli strident, dar nu deranjant, râdeai de râsul ei „Șî-apoi ... șî-apoi ...”, dar nu se mai termina fraza de atâta râs.

Cam pe la jumătatea întâlnirii, ca „ovreiul” din povestea noastră, trece agale pe bicicletă, un pic ciupit de două rachiuri, nea Ion a lui Ciughi, din capătul mahalalei. Om singur, dar șugubăț de felul lui, cu un râs sprințar, se adresează doamnelor în plină sesiune „Vă salut doamnelor prim-ministru”. Vai! S-a dezlănțuit potopul. „Du-ti di aișea uăi nepricopsîtule! Ptiu, s-o trezît băutura din tini! Țâni drept cărarea cî ti duși în șanț! Uiti șini s-o trezât sî sî baji în samă!”. Și tot așa până s-a îndepărtat de ele. Cert este că hohotele de râs au fost și mai intense după, pesemne „aprecierile” au mai continuat la adresa lui nea Ion. Dar așa e, câinele care latră nu mușcă niciodată la propriu și „ovreiul” nostru a plecat spășit la ale sale. Dar credeți că s-a dat bătut? Nu. La finalul întâlnirii, când doamnele se îndreptau spre casele lor, trece în viteză pe bicicletă la vale strigând din toată inima, de a răsunat în toată ulița: „Vacanță parlamentară!”

Martor din umbră la aceste scene nu am putut decât să remarc că progresul a schimbat felul și natura șezătorilor, dar rămâne la sat acea nevoie de a sta împreună, a primi și da sfaturi, a analiza momente din viața satului, a mai corecta pe unul ca nea Ion, toate în acea înțelepciune țărănească, chiar dacă e mai mult fără pălărie și batic acum, înțelepciune care e directă, nu te menajează, dar nici nu te supără, căci încă mai are bun simț.

Sper că se va relua „comitetul doamnelor” în această vară căci, tot din umbră, sunt curios ce-mi vor auzi urechile legat de virus, pandemie, vaccin, conspirație mondială, dar și politică locală. Vă spun drept, eu am convingerea că astfel de „comitete” au puterea de a schimba nu doar primari, ci și președinți, ba chiar ordinea mondială.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp