Soțul meu și cu mine suntem mari pasionați de oameni, psihologie și dezvoltare personală – evoluție îi spunem noi. Acum câțiva ani citeam în paralel diverse cărți pe temele astea și el spune: “trebuie să o citești pe asta! este cu totul altceva!” – “Awaken the giant within” – Tony Robbins.
O citesc. Nu mă impresionează peste măsură. El însă era “virusat”. Recitește cartea de nenumărate ori, îl caută pe tip online, mai comandă nu știu câte cărți și devine un fan înflăcărat. La următoarea aniversare, îmi pică fisa și îi cumpăr un bilet la seminarul lui din Londra. Costa îngrozitor de mult. Dacă o zbârceam și nu i-ar fi plăcut, m-ar fi certat pentru că am luat în calcul să cheltuiesc atâția bani. Mă tot gândeam: ce poate să îți ofere cineva în patru zile ca să iți ceară suma asta? Îl suspectam pe tip de o mică doză de șarlatanie dar treaba era făcută. Ceva mă făcuse să risc, sperând că bucuria la primirea cadoului va fi așa mare încât nu va mai conta nimic altceva.
Vine data evenimentului. Trece. Se întoarce acasă.
Însă nu aveam să aflu prea multe despre ce s-a întâmplat acolo. Pe de o parte spunea că a fost cea mai grozavă experiență pe care a trăit-o, iar pe de alta, nu prea spunea mare lucru. Însă vedeam schimbări în comportamentul lui care mă zăpăceau: mergea mai cu încredere, se îngrijea de corpul lui de parcă era un ceas elvețian, respira ciudat la anumite intervale și multe altele. Mi-a zis atât: “nu am cum să-ți pun în cuvinte. Trebuie să vii și tu la anul!”. Primul gând al meu a fost: “Și să cheltuim de două ori suma aia exorbitantă?…”
Dar am mers. Și a fost printre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.
La ce m-am așteptat: o sală plină de oameni care își permit să cheltuiască suma asta serioasă de bani, așezați frumos pe scăunele, pieptănați și parfumați, discutând politicos despre “dezvoltare personală”.
Ce s-a întâmplat a fost, pe scurt, așa: 4 zile în care 13000 de oameni am dansat, am țopăit, am urlat, am comunicat, ne-am îmbrățișat, am plâns, am râs. Sună a nebunie. Și chiar asta este, serios.
12 ore zilnic în care ceea ce trăiai era așa intens că uitai de nevoia de a te hrăni sau de a folosi toaleta, iar când îți aminteai, totul era făcut pe fugă pentru a nu pierde ceva din eveniment.
O stare de entuziasm și bucurie copilărească, de deschidere plutea în aer. În fiecare moment te acapara total ceva: acum te șoca vreo informație despre nutriție, în următorul moment erai ghidat pentru a deprinde pașii meditației, apoi făceai exerciții pentru corectarea posturii, apoi erai stârnit prin exerciții să îți descoperi pasiunile, limitările pentru ca mai apoi să te conectezi profund discutând cu un străin despre frica ta cea mai mare.
Voi face presupunerea că evenimentul este conceput astfel încât să îți demonteze orice așteptare, orice preconcepție și să te deschidă la o lume a posibilităților.
Părerea mea este că ce se întâmplă fizic acolo este mai puțin important ca modificările interne care se produc.
Ce s-a schimbat la mine imediat după eveniment:
1. Nu ești stricat/-ă! Am plecat spre eveniment dornică să mă repar și m-am întors convinsă că nu am fost niciodată “stricată”, ci doar necunoscătoare a felului în care operez eu, alții și a modului în care se obține succesul dorit.
2. Iubește-te pe tine! Acolo m-am privit pentru prima oară și mi-am spus: ești atât de frumoasă, te apreciez, te iubesc! 32 de ani și nu făcusem asta niciodată! am iubit și am lăudat atât timp pe alții, dar niciodată actorul principal al vieții mele: pe mine! Și cât de important este să trăiești zi de zi, cu iubire pură de tine!
3. Îngrijește-te pe tine pentru a putea să ai grijă de alții! Eul a fost împărțit în fizic, minte și spirit și ne-au fost arătate cele mai bune metode de a ne îngriji de ele. Este uimitor cum ăsta nu este abc-ul predat în toate școlile și că neștiutori, ajungem la maturitate, la un seminar din Londra pentru a afla adevărul despre cum să ne îngrijim pentru a ne atinge potențialul maxim. (sau în alte ipostaze, dar cu efort și abia la maturitate)
4. Suntem cu toții conectați! Acolo am realizat, am interiorizat acest adevăr pe care doar îl puteam conceptualiza până atunci cum că suntem legați unii de alții și ne influențăm continuu în moduri nebănuite.
5. Tot acolo am aflat că orice schimbare din lumea exterioară pornește din interior. Iar cei care ajung să își lase amprenta la modul pozitiv în lume, sunt cei care luptă continuu împotriva adeversităților pentru a transforma în realitate ceea ce este în ei.
6. Unul dintre aspectele foarte importante cu care m-am dus pentru clarificare este: de ce nu sunt fericită deși am bifat toate liniuțele de pe lista mea? Și deși am aflat răspunsul, nu mi-a plăcut: creierul nostru este construit pentru supraviețuire, iar fericirea este treaba noastră a fiecăruia. Adică alt efort! Acela de a deturna această mașinărie de la concentrarea pe primejdie, pe belele și a o îndrepta și spre binele sau frumosul care există. (da, și acela din noi)
7. Este banal, toată lumea poate pronunța acest simplu adevăr: lucrurile mici fac lucruri mari în timp. Însă alta este să ți-l însușești! Și să pui zi de zi bazele a ceea ce vrei să clădești în 6 luni, 1 an sau 10. De acolo am plecat cu această determinare de a face lucruri mici, repetate, care mă vor duce acolo unde îmi doresc. Și pentru că au trecut 4 ani de când am mers pentru prima dată și de când fac conștient asta, mărturisesc că evoluția construită a fost enormă. Cu perseverență și dedicație zilnică.
8. Înainte de a participa la seminar, aveam multe întrebări despre menirea mea, scopul meu, ținta către care să îmi îndrept eforturile. Aveam părțile de la puzzle, însă acolo le-am pus împreună. Am (re)descoperit cine sunt. Participarea la acest eveniment a însemnat decojirea, strat după strat a diferitelor identități ale mele cu care m-am tot confundat și descoperirea acelui sine unic, prețios inestimabil, nelimitat și de neoprit care nu cunoaște gen, vârstă, apartenență istoric-geografică.
9. Pentru a mă proteja sau pentru a interveni, mintea mea obișnuia să îmi evidențieze ce nu e bine, ce lipsește. Chiar și așa, până la prima participare la seminar, avusesem rezultate considerabile în viața mea, folosindu-mă de lucrul ăsta: m-am ferit de cele rele și am intervenit când a fost cazul să îmbunătățesc lucrurile. Însă la seminar am descoperit că mai există un nivel: acela la care, fără să ignor realitatea din jur și menținându-mă conectată la ea, pot accesa acel bine din mine, acea stare de “resourcefulness” în care accentul cade pe ce pot face eu aici acum.
10. O altă rocadă s-a petrecut între starea internă de nemulțumire cu care am plecat acolo și cea de recunoștință cu care m-am întors. Ba nu-mi convenea că ai mei nu mi-au oferit atenția pe care mi-o doream fiind copil, ba că planeta e prea poluată, ba era în care m-am născut. Acum pur și simplu trăiesc fiecare moment cu convingerea că sunt o norocoasă. Pentru că exist, pentru că exist în acest moment al istoriei, cel mai sigur și prielnic pentru umanitate (da, da, știu că știrile cu care suntem bombardați vor să ne convingă de opusul acestui adevăr). Norocoasă că sunt cine sunt, pentru bunele dar mai ales relele din viața mea de până acum, care împreună m-au adus aici. Iar lista recunoștinței este infinită.
Articol publicat pe blogul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sunt oameni in tara asta care traiesc de la un salariu la altu', mancand toata ziua mizerii de la Petru, si duduia vrea sa-mi aline frustrarile zilnice cu plimbarile si cheltuielile ei fandosite in unul dintre cele mai scumpe orase din lume!
Chh!
Omul asta, dupa muuulti altii ceva mai destepti ca noi, e un foarte abil bussines-man. Care se foloseste abil de truisme si de carisma lui ca sa isi popularizeze show-urile astea. Dar totul e fake. E doar un alt lup in blana de miel, un bogatas care si-a gasit o reteta.
Dovada?! Acel video despre #METOO, in care, cand cineva l-a confruntat, mai ales pe o tema actuala si a facut-o cu bun simt si fara habotnicie, omul si-a dat arama pe fata. Parabola aia cu daca impingi pe cineva ii faci furiosi e un sofism cras: pai atunci nu ai dreptul sa te aperi niciodata? De frica ca il faci pe atacator furios? Nu sunt cine stie ce destept, dar sincer m-a lovit in fata minciuna aia atat de evidenta din acel moment. S-a folosit de un truc abject, care nici macar nu se aplica in acest context. MeToo era despre victime, nu despre egalitate de gen (care ar tb sa fie implicita, dar in fine).
Sincer.. erau chestii mai faine de facut pentru self-knowledge decat asta.
Ihaaa, ia uite, #rezist.
Dezvoltarea personală e o afacere foarte bănoasă și promovată ostentativ, care a devenit aproape un cult unde se face trafic cu emoțiile umane și se exploatează orice slăbiciune, orice portiță emoțională prin care poți fi convins că ai nevoie neapărat de serviciile lor care costă, de cele mai multe ori, o poală de bani. Pentru că, nu-i așa, e o chestie să-ți povestească cineva despre apa caldă ca și cum ar fi primul care a descoperit-o.
Am fost la multe seminarii gratuite de prezentare a unor cursuri/conferințe de dezvoltare personală în ideea că poate, totuși, cineva vede oamenii ăia prezenți acolo nu doar ca pe niște portofele care se deschid cu o anumită cheiță emoțională. Nici vorbă. Strategii de psihologia manipulării cît cuprinde. Nu, nu grosier. Subtil, finuț, prietenește, distractiv. Dar erau acolo.
Gîdilătorul de ego "ești unic, minunat, genial și irepetabil" e una din ideile promovate (sub o formulare sau alta) la absolut toate seminariile unde am fost. Cine se dă cu roatele-n sus dacă e mîngîiat pe burtică cu chestia asta, mental le-a pus deja banii în cont. Gestul efectiv devine aproape o formalitate, după ce curg și celelalte strategii de sensibilizare. Fiecare seminar a fost un proces subtil de identificare a breșelor emoționale ce puteau fi exploatate în direcția care putea determina o parte din participanți să scoată portofelul la final.
Acum, dezvoltarea personală promovează, printre altele, idei (menționate inclusiv de autoarea articolului), precum: nu ești stricat/ă, accesează binele din tine etc. Frumos, nu?
Dar... afacerea dezvoltării personale se bazează TOCMAI pe inducerea prealabilă a ideii că EȘTI stricat/ă, că ESTE ceva în neregulă cu tine, că NU EȘTI bine și că EȘTI nemulțumit de tine, de aceea ai imperioasă nevoie să urmezi un curs de dezvoltare personală. Practic ți se sugerează subtil că nu ești ok iar tu dai bani să mergi la un curs unde ți se spune că, de fapt, ești ok. Ingenios, nu? :)
Știu, e dreptul fiecăruia să aleagă pe ce își cheltuiește banii. Iar unii poate chiar au nevoie să le confirme cineva plătit că ei știu ceea ce deja știau că știu și că pot face ceea știau că pot face. Pentru că asta este esența afacerii numită dezvoltare personală.
Te intrebi cum sunt prostiti oamenii sa adere la tot felul de culte si secte si sa descopere noile prioritati. Exact la fel!
Suntem frunze in vant dar avem pretentia sa rasturnam muntii.
O mica mostra: https://www.yahoo.com/gma/woman-confronted-tony-robbins-viral-video-clip-says-012904503--abc-news-celebrities.html
Probabil ca intr-un final Robbins si-a scuzat comportamentul dar e clar ca, daca a facut-o, interesul financiar a fost determinant, nu capacitatea reala de a intelege greseala facuta.