Foto: Guliver Getty Images
Am scris recent un articol despre binele din educația românească. M-am referit atunci în special la acei profesori care fac o treabă excelentă din motive care transcend recompensele primite ulterior. Ele sunt insignifiante, atunci când există (fie că e vorba de salariu, statut social sau alte avantaje posibile).
Printre ideile anunțate în acel articol era chiar aceasta: să recunoaștem că binele există. Că se face educație de calitate în România. Revin acum cu câteva exemple de persoane, instituții, inițiative care sprijină, promovează sau fac de-a dreptul educație de calitate în țară la noi.
- Teach for Romania, organizație ce și-a propus să rescrie viitorul educației. Recrutează români valoroși, îi pregătește ca învățători sau profesori model și îi sprijină pentru a deveni factori de transformare în educație. La noi sunt prezenți din 2013, au format până în prezent 4 generații de cadre didactice și au fost parte din scrierea viitorului a peste 7000 de elevi din medii defavorizate;
- ProiectulMerito, născut în 2015 la inițiativa Romanian Business Leaders, organizează anual o Gală prin care recunoaște și premiază meritele acelor profesori și dascăli care s-au făcut remarcați la nivel național pentru dăruirea de care dau dovadă în practicarea meseriei lor. Recent, acest eveniment de recunoaștere a excelenței în educație a intrat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României;
- Școala Ferdinand, care a deschis brațele colaborării cu diverse entități ce aduc în instituție proiecte diverse cu un impact pozitiv direct asupra calității actului educativ, asupra elevilor și personalului didactic implicat;
- Violeta Dascălu, director al școlii Ferdinand pentru ultimii 8 ani, recent premiată de Ambasada SUA la București cu distincția "Woman of Courage" pentru implicarea și spiritulul inovativ de care a dat dovadă în exercitarea funcției;
- Oana Moraru, care pe lângă că a pus bazele unor centre unde educația se face cu cap și cu drag, mentorează profesori, susține prelegeri publice, scrie articole, propagă informații, cunoștințe și înțelepciune într-un efort continuu de a își aduce contribuția la educația din România;
- Valeriu Nicolae, unul dintre nominalizaţii pe 2018 ai „Premiului Nobel pentru Drepturile Copilului", este omul ce a pus bazele organizației Policy Centre for Roma and Minorities, care luptă pentru incluziunea socială a minorităţilor etnice, în special cea Romă, prin programe educaţionale sustenabile. Recent s-a retras din mediul ONG și își continuă misiunea educativă pe cont propriu;
- Regretatul Solomon Marcus, deși pasionat de matematică și științele conexe, a publicat numeroase cărți și articole pe tema educației ajungând spre finalul vieții sale la o notorietate maximă în acest domeniu; Vezi aici, un articol în care dezbătea rolul educației și felul în care trebuie ea făcută;
- Sorana Stănescu, câștigătoare a Balkan Fellowship Award în 2012, este reporter la Decât o Revistă, unde scrie pentru rubrica de articole EduDoR pe tema educației. Sorana a documentat primul an al programului Teach for Romania, a vizitat și a scris despre școlile din Finlanda și despre multe subiecte arzătoare ale educației;
- Nație prin educație, o inițiativă ce aduce împreună elevi și studenți pasionați de Robotică au demarat în 2017 prin organizarea competiției First Tech Challenge Romania, ce a presupus 800 de concurenți și 33 de orașe care s-au întrecut în construirea unui robot de la 0.
- Seeding Knowledge, fundație înființată în 2016, selectează copii dornici de cunoaștere și evoluție, dar cu resurse materiale reduse și le oferă o educație completă, sprijin și îndrumare până când vor împlini vârsta de 18 ani cu scopul de a îi transforma în adulți împliniți, cu impact în societate;
- Domnica Boboc, profesoară la Școala nr. 149 din București, nominalizată la Gala Merito pe anul 2016; aici un interviu revelator pentru viziunea ei despre dascăli, educație și elevi;
- Octavian Soviany, membru al Uniunii Scriitorilor, cu mai multe cărți publicate, profesor de literatură universală ce susține orele cu deosebită pasiune și înflăcărare, pe care o transmite elevilor săi;
- Manuela Prajea, profesor de matematică la colegiul "Traian" din Drobeta Turnu-Severin nominalizată pentru prestigiosul premiu internațional Global Teacher Prize, ediția 2016;
- Gabriel Săndoiu, profesor de logică și filosofie la Colegiul Național „Sfântul Sava" din București și coordonatorul Centrului de Excelență în Filosofie. Centrul de excelență își desfășoară activitățile în cadrul Facutății de Filosofie din București și are la bază voluntariatul, iar cei ce activează sunt profesori, masteranzi, doctoranzi și studenți;
- Mihaela Enache este deopotrivă profesor de educație civică, diriginte și consilier școlar pentru un număr de elevi ce trece de 1000. Discută cu ei despre spiritul civic, sexualitate, îi sprijină pe aceștia sau pe părinții lor în depășirea momentelor critice și este mare susținător al dezvoltării personale;
- Alexandra Anton a studiat în Finlanda și s-a întors convinsă să aducă ceva din sistemul lor de educație la noi în țară. A înființat un centru de educație de inspirație finlandeză și organizează de 2 ani festivalul internațional FiEdu, care aduce laolaltă personalități marcante locale sau de peste granițe ale domeniului;
- Superteach este o inițiativă recentă, dar care a pornit cu forță în misiunea de a aduce inspirația în viețile celor care activează în educație. Adresându-se în special profesorilor, ei organizează conferințe la care sunt invitați specialiștii care împărtășesc din experiența și cunoștințele lor din domeniile de activitate;
- Abc Nutriție este o fundație care aduce mai aproape de elevi noțiuni cum sunt sănătatea, nutriția, hidratarea, importanța mișcării. Ei organizează ore tematice în școlile publice sub forma mai multor întâlniri deopotrivă educative și antrenante în care de multe ori sunt cuprinși chiar părinții, pentru maximizarea efectului pozitiv al ședințelor;
- Policy Centre for Roma and Minorities au desfășurat de la înființarea în 2008 până în momentul de față nenumărate proiecte care s-au înscris în misiunea lor, aceea de a ajunge să trăim într-o bună zi în o lume a incluziunii sociale a tuturor etniilor și minorițăților;
- Teodora Slobozeanu nu se împiedică de vârsta fragedă pe care o are iar în comunitatea pe care și-a construit-o, asta e chiar un avantaj. Este probabil mai cunoscută publicului sub pseudonimul de Tea scrie și citește, pagina ei de facebook unde promovează cărțile citite unui public tânăr, avid de discuțiii și recomandări literare;
- Anna Andronache, eleva care a luat atitudine și a înfruntat abuzurile, derapajele și nedreptățile din școala ei transformându-și experiențele proprii în acte de rebeliune, sursă de informare și ocazie de aprige dispute în mediul online și nu numai.
- Aș vrea să adaug acestei liste pe acei părinți, îngrijitori și tutori care își asumă și își exercită rolul lor de educatori primari ai copiilor pe care îi au în grijă fiind implicați, informați, empatici. Un exemplu cunoscut de asemenea persoane sunt cei ai părinților Annei Andronache, însă sunt multe asemenea, nerecunoscute public, care zi de zi acționează ținând ridicat standardul așteptărilor pe care îl avem vis-a-vis de educația din România;
- O altă mențiune specială o voi face pomenind materialele DoR despre educație, care sunt o sursă de informații și experiențe privind educația, de un jurnalism și calitate incontestabile.
- exemplele pot continua, sunt sigură, însă m-am oprit la acelea care mi-au venit imediat în minte.
Acești oameni nu așteaptă miracole de la guverne, sisteme înțepenite în trecut și oameni care țin cu dinții de puterea pe care o dețin sau din partea altor oameni de bine, ci acționează aici și acum, așa cum pot, determinând schimbare în cercurile lor de influență.
Așadar, se pune problema că educația de calitate este inexistentă în România. Poate altele sunt "plângerile" ce se pot aduce: că nu sunt de ajuns oamenii care fac asta, că sunt prea puține inițiative, că acțiunile nu au forță la nivel național sau altele asemenea. Însă asta e o altă discuție.
Acceptând faptul că binele există în educația din România, dacă ne aplecăm și studiem mai mult cazurile enumerate sau altele similare, vom vedea că acești oameni care acționează fiecare în felul lui în numele educației în care au câteva lucruri în comun:
- nu așteaptă miracole de la guverne, sisteme înțepenite în trecut și oameni care țin cu dinții de puterea pe care o dețin sau din partea altor oameni de bine, ci acționează aici și acum, așa cum pot, determinând schimbare în cercurile lor de influență. Acest lucru pune sub semnul întrebării propria așteptare, dacă ea exista, ca vreo schimbare în bine să se întâmple de la sine, fără implicarea noastră și eventual cât ai pocni din degete. Nu va fi așa. Este nevoie de noi și nimic în bine nu se va schimba până educația nu devine "elodia" preocupărilor tuturor;
- nu așteaptă merite, premii ca recompensă pentru ceea ce fac, ba chiar se confruntă cu neajunsuri în mod constant; Asta iar ne fură toate scuzele posibile pe care le putem invoca pentru a sta deoparte. Pentru că ei pot în pofida obstacolelor de care se lovesc. Iar dacă am ajunge să le oferim acestor oameni ceea ce merită ar fi în primul rând un semn al propriei dezvoltări ca națiune;
- la ei există o aliniere între - valorile în care cred: educație, merit, evoluție și faptele lor care susțin educația meritul, evoluția. Iar când ajungi la acest nivel nu poți sta deoparte. Nu mai există scuze. Te "arde" să fii parte din educație, să contribui.
Dacă luăm exemplul acestor oameni de admirat și având adevărul în față - că educația ne e salvarea - mai putem găsi timp de așteptat vreun miracol? Mai putem să ne găsim scuze? Zic că nu. Iar un punct de plecare ar fi să îi recunoaștem pe oamenii valoroși din educație.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Învăţământul spiralat are următoarele neajunsuri:
- bază de materii mică (se fac relativ puţine materii)
- grad de dificultate mare - este genul de învăţământ în care ştacheta este ridicată progresiv, de multe ori atât de zdravăn încât puţini îi fac faţă
- este un învăţământ care nu ţine seama de preferinţele şi aptitudinile elevilor
- este un învăţământ încărcat, greoi, un "învăţământ din care scapă cine poate".
- este un învăţământ monodisciplinar (spre deosebire de cel transdiciplinar), fiecare disciplină e pentru ea însăşi.
- educaţia diferenţiată este greu de realizat (de multe ori este abandonată complet)
Învăţământul MODULAR presupune un nucleu (core curriculum/curriculum trunchi) în care gradul de dificultate este setat pe mediu. În unele sisteme, notele sunt eliminate, iar în altele sunt eliminate chiar materiile. Studiul este transdisciplinar, se lucrează pe proiecte (de ex. apa - apa în fizică, chimie, muzică, pictură, literatură etc.)
Nucleul din învăţământul modular nu este setat pe performanţă. Pentru perfomanţă sunt puse la dispoziţie MODULE, pe care elevul le alege în funcţie de preferinţe şi sub supraveghere. Urmezi un core curriculum obligatoriu, dar îţi poţi alege modulul de matematică pentru că vrei un liceu de matematică. După testare eşti repartizat la modulul cu gradul de dificultate care ţi se potriveşte (matematică începători, matematică mediu sau matematică avansaţi). Evaluarea elevilor la aceste module se face prin notă, spre deosebire de nucleul trunchi, unde nota nu mai este necesară.
Avantajele sunt:
- cultura generală nu mai este forţată iar baza este mai largă. Deoarece trunchiul de bază e setat pe mediu aria disciplinelor se poate lărgi.
- este posibil studiul transdiciplinar
- îţi poţi direcţiona performanţa doar pe ce te interesează (module).
- nu apare supraîncărcarea, ca în sistemul spiralat
- este un învăţământ diferenţiat, în care eşti testat şi direcţionat în funcţie de aptitudinile concrete (îl poţi parcurge în ritumul tău)
De unde rezulta ca in invatamantul spiralat gradul de dificultate e mare si ca este incarcat si greoi? Din niste studii sau din impresiile dvs. personale?
OK, fiecare disciplina e pentru ea insasi, insa ele comunica totusi intre ele: folosesti la fizica ce inveti la mate, folosesti la chimie ce inveti la fizica etc. De unde rezulta ca ar fi un avantaj sa eliminam materiile complet in favoarea unui fel de amestec? Asta in conditiile in care la facultate multe din aceste subiecte se studiaza ca materii separate, intre ele existand totusi niste legaturi. Asta se face nu doar la noi ci si peste hotare.
Educatia diferentiata se face la liceu, prin alegerea unui anumit profil. De ce nu ar fi acea alegere suficienta?
Din modul cum descrieti invatamantul modular rezulta ca exista un risc ca acea cultura generala sa nu se insuseasca suficient (exemplele de incultura din State dovedesc existenta acestui risc). Cat de mare ar fi acel risc? S-a comparat din acest punct de vedere sistemul spiralat cu cel modular? Daca da, care au fost rezultatele?
Ati mentionat notele. Domnul Patapievici a adus, cred, niste argumente destul de solide in favoarea notelor (a se vedea aici: http://stiri.tvr.ro/cooltura---horia-roman-patapievici--pledoarie-pentru-revenirea-la-valorile-clasice-ale-pedagogiei_828874.html#view). Aveti niste contraargumente la ce a spus dumnealui?
Nu vi se pare că această idee sugerează un sistem bazat pe frica de pedeapsă? Ce fel de cetățeni vrem? Unii care au “învățat” de frică sau unii care au fost încurajați să își cultive și folosească abilitățile naturale?
Mai departe, “Da, nota este foarte importantă și este un indicator și pentru elev.”
Aș propune altceva, în loc ca nota să fie folosită ca scop în sine, ca zăhărel sau muștruluială pe care le primește elevul dacă s-a rostogolit cum l-a învățat profesorul, sau nu, să fie folosită ca instrument. Instrument folosit de către profesor pentru a diagnostica diferite talente și abilități în elev și a ajusta procesul educațional în funcție de acestea.
Apoi, mai zice domnul Patapievici, “Dacă e de 6, atunci trebuie să înțeleagă că e de 6 și trebuie să facă ceva [...]”.
Deci elevul trebuie “să facă ceva”, nu profesorul să îndrume!
Pe scurt, cred că educația este scopul educației și nu nota. În societate avem nevoie de oameni care să își pună în valoare talentele, nu de papagali virtuozi.
În rest cred că am fost înţeles greşit. În sistemul modular elevul este îndreptat spre o serie de module care fac parte din aceeaşi arie, ca de exemplu matematică-fizică sau biologie-chimie. Pentru cultură generală el urmează trunchiul de bază.
Care sunt avantajele sistemului modular privind trunchiul de bază? Nu toate sistemele modulare au eliminat materiile, însă toate le păstrează pe un sistem de minimă rezistenţă, pe un fel de cultură generală medie.
Necazul cu sistemul spiralat şi cu ridicarea progresivă a gradului de dificultate ţine de LIBERUL ARBITRU. Faptul că înveţi forţat pe un grad de dificultate care nu-ţi aparţine te face să arunci informaţia într-o memorie temporară (DUMP MEMORY). Învăţământul spiralat abundă în elevi care pot reproduce mecanic informaţii fără să le înţeleagă sensul. Este un mod ideal de a trişa, iar informaţia este aruncată peste bord în câţiva ani.
Evident, acest lucru nu se întâmplă în sistemul modular, unde elevul vrea să înveţe PRIN LIBER ARBITRU materii ca matematica/fizica şi să obţină performanţă (diplome, medalii etc.) Ele există deja în trunchiul de bază, însă la nivel minim. Trunchiul comun fiind bazat pe proiect (PBL -Project Base Learning) există un bagaj emonţional care ajută la fixarea informaţiei mult mai bine decât în învăţământul spiralat. Este avantajul educaţie de tip euristic (bazată pe descoperire proprie) în contrast cu educaţia expozitivă (de predare) în care profesorul doar predă. Ce descoperi singur se fixează mult mai bine decât ce ţi se spune.
Desigur, lucrurile stau diferit la module, unde se trage zdravăn cum se trage şi la noi, însă efortul e difierit.
În concluzie, învăţământul modular (Japonia, Finlanda) este atât trans cât şi monodisciplinar, în timp ce învăţământul spiralat este exclusiv monodisciplinar. Nu e vorba aici de a intui ce şi cum se potriveşte, ci de tool-uri educaţionale care nu se pot aplica în învăţământul monodisciplinar.
Sunt de acord că trebuie să existe un sistem de evaluare. Dar în niciun caz pentru "a restabili autoritatea profesorului ca tip moral și educativ". Rolul educatorului nu este să impună, ci să identifice potențialul fiecărui elev și să-l îndrume în cultivarea acestui potențial. Iar rolul notei este să urmărească progresul și să indice direcții. În sistemul actual, nota este, de cele mai multe ori, un scop în sine.
Sigur că într-o competiţie nota sau orice alt sistem de evaluare are mare importanţă, dar când elevul urmează un anumit modul PRIN DECIZIE PROPRIE şi prin afinităţi lucrurile satu cu totul altfel.
În plus învăţământul din afară este diferenţiat. Dacă elevul ia o notă mică atunci se trage un sistem de alarmă şi profesorul este obligat să recurgă la nişte metode educaţionale pentru a regla lucrurile. De regulă se poate scădea dificultatea modulului (elevul trece din nou la mediu dacă testele arată că nu a asimilat bine această fază). Este un ÎNVĂŢĂMÂNT DIFERENŢIAT, în care contează elevul şi nu materia. Nu mai există frică, cel mult pot exista emoţiile şi stresul inerent unei competiţii (există olimpici la matematică şi în Finlanda), însă acest stres e asimilat altfel dacă ţine de libera alegere. Nu este un stres nociv ci unul pozitiv, bazat pe stimularea motivaţiei.
Nu văd rostul notelor la cultura generală. Acesta ar trebui să fie un spaţiu de joc şi descoperire în care copilul să afle. Notele sunt pentru performanţă. Pentru performanţa CONŞTIENTĂ şi ASUMATĂ.
Cat despre cum e privita nota in sistemul actual, asta depinde de punctul de vedere.
Nu vad unde e problema cu liberul arbitru in sistemul nostru, cel putin. Daca anumite lucruri ti se par prea dificile poti opta sa mergi la un liceu unde standardele de dificultate sunt mai scazute. Cum invata fiecare, asta e o alegere personala. Cat despre sistemul modular, daca ar fi cum spuneti dvs. si nu s-ar pierde din performanta, atunci ar trebui sa vedem rezultate de inalta performanta din Finlanda, sa zicem, si nu se prea vad. Vorbeati de olimpici la mate in Finlanda, pai rezultatele lor la olimpiada internationala de mate sunt semnificativ mai slabe ca ale Romaniei sau Bulgariei.
Bineînțeles, asta nu înseamnă că testarea trebuie eliminată de tot. Cum zice și Valentin, în cazul specializării competiția poate fi un stimulent excelent. Ideea nu e să eliminăm nota și testarea, ci să redirecționăm atenția către dobândirea de aptitudini concrete.
Cât despre respect, acesta trebuie învățat prin reciprocitate, nu impus. Educatorul care nu admite că are ce învăța de la elevii lui nu este educator. Iar despre autoritate, numai educatorii slabi și care nu știu cum să stârnească curiozitatea și să fascineze au nevoie de autoritate.
Învăţământul modular le face pe amândouă, pentru că atunci când ţinteşti performanţa nu poţi eluda acumularea de cunoştinţe. Problema e că în învăţământul modular performanţa ţine DE LIBERUL ARBITRU. Trunchiul comun e gândit să ofere aptitudini practice, în timp ce modulele sunt setate mai mult pe academic, pentru că sunt performanţă.
-> @ Jonn Jonzz
"Eu am fost elev in sistemul de invatamant romanesc si nu am simtit asta."
Şi eu am fost, dar spre deosebire de dvs. am simţit. Depinde şi de constituţia fiecăruia.
Învăţământul modular nu reduce performanţele. Japonia este un exemplu excelent de învăţământ modular din care s-au eliminat disciplinele (trandisciplinariate) pe trunchiul comun, dar performant pe monodisciplinaritate. În Japonia se face matematică de perfromanţă, fizică de performanţă şi chimie de performanţă. Învăţământul modular nu exclude competiţia, ci doar o direcţionează pe preferinţele fiecăruia.
Rezultatele unui sistem de învăţământ nu se văd doar într-o felie de olimpici care se poate decupa la un moment dat, ci şi în experienţa învăţământului, în aplicabilitatea lui socială, în formarea unui sistem axiologic etc. Nu totul se reduce la performanţa unor persoane pentru că educaţia nu se reduce strict la performanţă, ci şi la noţiuni de formare spirituală, intelecutală, socială etc.
România are un foarte bun învăţământ monodisciplinar. Trecerea pe învăţământ modular n-ar schimba mult lucrurile.
Cat despre autoritate, cat timp un adult are in grija un copil, fie ca e vorba de parinte sau profesor, adultul are autoritate, copilul asculta de adult, Asta desigur pana cand copilul devine suficient de pregatit sa ia decizii pentru sine, moment in care cam inceteaza sa mai fie copil. Asta cu respectul reciproc merge odata ce copilul are (oricat ar suna de ciudat) o oarecare doza de maturitate. Nu toti o au a priori, unii vor sa fie ai dracu' doar de dragul de a fi ai dracu', lucru care poate sa sugereze probleme in familie, de exemplu. In conditiile astea ce sa faca profesorul? Sa se apuce sa rezolve problema din familie? Nu prea e plauzibil.
Nu inteleg totusi, autoritatea profesorului a functionat decenii intregi in care profesorii erau bine pregatiti. De ce sa renuntam azi la autoritate in loc sa ne straduim sa avem din nou o majoritate consistenta de profi foarte bine pregatiti? Why fix it if it's not broken?
Ideea că învăţământul modular n-ar clădi caractere şi n-ar dezvolta un sistem axiomatic mi se pare absurdă. Japonia e un exemplu excelent.
În rest, despre autoritate, dacă ea e înţeleasă în genul educaţiei din schiţele lui Delavrancea ("basca pe ceafă, ochii pe carte şi gândul la lecţie") atunci lucrurile sunt înţelese greşit. Există însă şi unităţi de învăţământ în care accepţi benevol un cod comportamental complex (genul şcolilor britanice), dar asta e cu totul altceva. Şi acolo există însă o camaraderie şi chiar o relaţie de tip democratic între profesor şi elev.
Mai există însă şi particularităţi care ţin de cultura fiecărui popor. Japonia are o cultură a politeţii care nu este proprie Spaniei sau Statelor Unite.
La noi nu e o problemă de autoritate, ci de cei şapte ani de-acasă. De exemplu la orele de educaţie plastică se vorbeşte, pentru că este o oră dedicată creativităţii, unde nu poţi sta tăcut ca stana de piatră, însă comportamentul trebuie să nu-i deranjeze pe cei din jur. Vorbim de educaţia de bază, cea cu care vine copilul. Urletele sau pedeapsa prin note nu rezolvă mare lucru, pentru că problema nu e la copil. Din nou, e complicat, e vorba de privarea de afecţiune, de familii dezarmonice etc. E mai mult de domeniul psihologului. Pedagogul şi psihopedagogul nu au alte funcţii. E un cerc vicios, asta e clar, şi nu e rezolvabil prin pedepse.
Cu alte cuvinte un elev din Japonia nu poate fi admis la un liceu de specialitate doar cu trunchiul general. Este un lucru cunoscut în educaţia modulară.
Elevii japonezi îşi pot alege un modul, pot urma meditaţii sau pot urma şcoli speciale de meditaţii (căutaţi pe net, există o denumire specială a acestora). În rest ar fi bine să cereţi informaţii de la prietenul dvs. din perspectiva unor termeni ca învăţământ spiralat/modular, inter/intra/monodisciplinar etc.
Voi cere şi eu informaţii în acest domeniu.
@ Jonn Jonzz: Why fix it if it's not broken?
Pentru dvs. nu e broken. Sunteţi singurul de la secţiunea de comentarii care credeţi acest lucru.
Legat de familiile dizarmonice, da, in principiu tine de psiholog, dar pana sa rezolve psihologul problema (daca se apeleaza macar la ajutorul unui psiholog), copilul tot se duce la scoala, profesorul tot trebuie sa lucreze si cu el, si cu restul colectivului. Cumva situatia trebuie tinuta sub control.
Da, din sectiunea de comentarii, cei...cati suntem care comentam in mod curent? 30? Cu indulgenta, cred. Nu e un numar tocmai semnificativ. In orice caz o idee nu e mai buna sau mai proasta in functie de cati o impartasesc.
Se pare totusi ca Horia Roman Patapievici e cam de aceeasi parere cu mine (sau mai bine spus eu sunt de aceeasi parere cu dumnealui), si spunea ce spunea in conditiile in care francezii vor sa revina la valorile clasice ale educatiei, dupa ce au experimentat cu altceva si nu prea au avut rezultatele dorite.
În esenţă învăţământul clasic se bazează pe ACUMULARE DE INFORMAŢII în timp ce învăţământul modern se bazează pe FORMAREA DE COMPETENŢE. E meciul analitic (vechea programă analitică) versus competenţe.
Sistemul nostru e unul crocofanic. Este axat pe competenţe (modern) dar ca structurare a informaţiei şi ca mentalitate e încă analitic. De schimbat se va schimba, însă va dura destul de mult.
Când mă refer la autoritatea profesorilor, mă gândesc automat la profesorii cu atitudinea: "luați ce vă învăț eu ca fiind adevărul absolut". Profesori la care dacă vii cu o idee citită prin altă carte, diferită de cea recomandată de dânșii, te trimit la plimbare. Aici mă refer la autoritatea în ceea ce privește materia, nu la cea prin care profesorul asigură desfășurarea lecției într-un cadru decent.
Cei pe care ii descrieti, care insista ca ei detin adevarul absolut sunt nesiguri pe ce stiu, sunt slab pregatiti si nu ar trebui sa predea. Standardele ar trebui sa fie inalte si salariile pe masura, mie de acolo mi se pare ca ar trebui pornit.
In ceea ce priveste ajutorul psihologului, cred ca domnul Patapievici se referea la exagerari, la apelarea la psiholog atunci cand nu e cazul. Mi se pare de asemenea posibil ca dansul sa se fi referit la cazuri din strainatate pentru ca in Romania nu cred ca e cazul de asa ceva.
De unde rezulta ca se va schimba in felul in care vreti dvs.? Ca de schimbat, ceva se schimba la fiecare mandat de ministru.
Problema nu ţine de profesor, ci de dificultatea sistemului. Programa şcolară lasă la latitudinea profesorului gradul de dificultate, spre deosebire de învăţământul modular, unde un elev este testat şi îi este atribuit gradul de dificultate corespunzător. În rest tind să vă dau dreptate. În tot cazul, trecerea la un învăţământ modular nu va afecta aria olimpiadelor.
În ambele sisteme olimpiadele sunt BENEVOLE. Avem un învăţământ de performanţă foarte bun. Eu n-aş vedea trecerea la învăţământul modular ca pe ceva rău. Performanţa ar rămâne performanţă.
Performanta se construieste si ea pe ceva, pe baza care se face la scoala. Baza actuala e buna, O baza intr-un sistem modular s-ar putea sa nu mai fie atat de buna. Finlandezii de care ati mai vorbit par sa aiba problema asta: pentru ca baza e slaba nici performanta nu apare prea des, o arata rezultatele de la olimpiade. Asta nici nu ar fi cea mai mare problema, dar se pare ca la ei fractiile sunt o problema: http://akarlin.com/2013/07/scandinavians-cant-do-fractions/
Pentru a mă adapta anumitor standarde e nevoie de un lucru fundamental: SĂ VREAU. Altfel vorbim de un învăţământ bazat pe frică.
@ Jonn Jonzz: in viata tu trebuie sa te ridici la niste standarde, nu standardele sa fie setate dupa tine, tu te adaptezi la mediu, nu mediul la tine.
E vorba de MEDIUL PE CARE ŢI-L ALEGI TU. Nimeni nu te poate obliga să te transformi în pictor dacă tu eşti inginer. Nimeni nu te poate obliga să faci peisaje cu de-a sila dacă nu ai talent şi dacă nu te preocupă aria. Standardele înalte trebuie să existe, dar în domeniul pe care TU ţi-l alegi.
@ Jonn Jonzz Finlandezii de care ati mai vorbit par sa aiba problema asta
Haideţi să nu exagerăm, dvs. aţi numărat steagurile - ca în Caragiale - şi aţi tras concluzia că întreg învăţământul finlandez e pe năsălie doar că v-au ieşit 45 de olimpici români în plus. E ca şi cum aţi spune că SUA e slabă la fotbal (soccer), şi în concluzie americanii nu pot obţine performanţă în sport. Ca să nu mai vorbim că echipa de fotbal a japoniei e ca şi inexistentă, iar sportivii lor tot un sistem de învăţământ urmează.
Haideţi să nu confundăm BAZA cu PERFORMANŢA. Referitor la studiu, aveţi senzaţia că noi stăm mai bine, cel puţin după rezultatele de la simulare? Nu cred. Studiul e făcut pe MEDIE, nu pe VĂRFURI. Dar el mai poate însemna ceva: că interesul pentru ştiinţele exacte e în scădere cam peste tot. Dacă studiul respectiv ar include performanţe poetice sau muzicale ce ar demonstra?
Performanţa nu înseamnă automat şi carieră. Eu am fost dezastru la matematică, dar asta nu m-a oprit să iau nişte superbe note de zece împins de la spate de familie şi de un unchi profesor care mă medita. Şi? Am reţinut ceva din matematică? Cred că nu mai am nici bazele. Am reuşit performanţa datorită memoriei temporare, însă a fost o falsă perfomanţă. Dovadă că n-a ţinut. A fost o pierdere de vreme crâncenă. Aş fi preferat să fac nişte baze pe care să mi le fixez şi să rămân cu ele, pentru că nu mă interesa performanţa. N-am mai rămas cu nimic.
In oricare mediu, fie ca vorbim de societate in mare, mediul de lucru etc. dam de lucruri care nu ne convin si de standarde la care trebuie sa ne ridicam, fie ca vrem fie ca nu. Fapul ca la un moment dat in scoala trebuie sa invat sa zicem istorie desi nu imi place duce la o instanta a unei competente mai generale: abilitatea de a ma adapta - sa pot sa ma concentrez si sa razbat si prin ce nu imi place. Sa pot sa invat istoria aia si eventual sa ajung chiar sa o tolerez, daca nu chiar sa imi placa. Sa imi treaca din acea aversiune pentru neplacut, nu doar pentru istorie. Sa devin mai maleabil. Acea mare scarba sau sila sa devina doar... un mic inconvenient. Pentru ca, in definitiv, acele materii care nu ne plac au utilitatea lor, nu sunt in programa degeaba; in viata acele lucruri care nu ne plac si pe care trebuie totusi sa le facem au un scop.
Un exemplu concret, ca tot vorbeam de abilitati- se iveste o oportunitate de lucru foarte buna intr-o tara straina. Reversul medaliei? Trebuie sa invat o limba straina. Si vai mie, cat detest limbile straine, sunt lemn, n-am talent de niciun fel. Ce fac, renunt? Sau perseverez? Daca am fost invatat din scoala sa perseverez, voi reusi si acum. Daca am facut ce am vrut, ce am ales si in rest vax albina, daca standardele au fost totdeauna setate dupa mine, cat de obisnuit sunt sa fac efort in afara zonei mele de comfort?
Nu confund baza cu performanta, desi cele 2 sunt legate. V-am oferit dovezi ca sistemul finlandez are carente si cand vine vorba de baze, si cand vine vorba de performanta. Din moment ce alte tari o duc mult mai bine in ceea e priveste intelegerea matematica, interesul pentru stiintele exacte nu este in scadere. Nici nu are cum, suntem in plina dezvoltare tehnologica. Nu e un sistem prost, dar in nici un caz nu vad un motiv sa ne grabim sa-l imitam.
Iar faptul ca noi nu stam bine nici cand vine vorba de testele PISA, nici cand vine vorba de multe alte teste se poate datora multor factori, pentru ca multe lucruri merg prost, de la infrastructura la saracie, la investitii extraordinar de slabe in invatamant, spagi s.a.m.d. Nu vad dovada corelatiei dintre structura fundamentala a sistemului nostru de invatamant si... ce rezultate proaste vreti dvs. (simulari, PISA etc.)
OK, situatia dvs. cu matematica nu este ideala, clar. Dar fiti cinstit, v-ati gandit vreodata, macar pentru un moment, ca ati putea avea si dvs. o particica de vina pentru asta?
Deși am văzut că are câteva cărți traduse în ro, mi se pare ciudat că nu pomenește nimeni de dânsul sau de principiile pe care le ilustrează așa de bine. Bine, nu mă învârt eu în cercuri de profesori sau intelectuali, dar nu văd nici prin presă nimic.
Până nu vom înțelege că nu se poate face performanță cu 1500-2000 de lei / lună drept salariu al unui profesor și că nu toți elevii trebuie să termine un liceu teoretic și să meargă apoi la facultate, suntem condamnați la muncă în zadar.
Sunt de acord că un profesor trebuie să câștige undeva începând de la 3000-4000 RON pe lună și că nu toată lumea trebuie să meargă la facultate, dar astea sunt chestii pe care cei din sistemul de învățământ ar trebui să învețe cum să le ceară. Reforma învățământului trebuie gândită de către profesori-profesori, nu de către profesori-politicieni. Politicienii doar să asigure resursele necesare implementării.
Dacă profesorii nu-și "apără" meseria atunci cine să o facă? Sincer, nu înțeleg cum o categorie socială educată peste medie poate accepta așa ușor să fie condusă de către niște analfabeți.
Cu atît mai merituoase sînt în context inițiativele enumerate în articol! Sînt aproape eroi oamenii ăștia și merită tot suportul beneficiarilor sistemului (care, ce chestie! nu-s doar elevii...)
Multe initiative si intentii bune esueaza lamentabil in arealul romanesc, victime unei inspaimantatore lipse de realism. Asta pentru ca, inainte de orice este o problema de bani. Second next, imediat urmator, oamenilor trebuie sa li se vorbeasca pe limba lor dupa puterea de intelegere si raportat categoriei sociale. Dupa asta trebuie efectuata trierea celor interesati de categoria:"du-te ma, in ....mea.
Schimbare in cercurile de influenta imediat apropiate initiatorului se numeste anturaj, atata tot. Ceva imi spune mie ca la o conferinta a defunctului Steven Hawkings nu erau prezenti ascultatori de manele. Esentiala este "fermentarea gramezii". Aici numai statul poate face ceva. Aici este aici, cum poti sa educi dobitocul ca greseste si este o catastrofa umana, specialist la toate si bun de nimic cand el se ia ca referinta de normalitate. Caz real, doi copii se joaca, unul ai ia celuilalt din jucarii, respectivul protesteaza se agita tipa ca i sa comis o nedreptate. Celalalt se pregateste sa loveasca, un adult mediaza, dupa care, lovitura de teatru, made in Romania, apare sora mai mare(peste 18 ani) al potentialului agresor si initiatorul conflictului si, ameninta victima, vrei sa te spun lui bunica-ta ce faci si cum te comporti? Can you beat that, vorba lui Stan Laurel. Imaginati-va adultii de maine pornind de la copii de astazi, observati adultii de astazi, copii de ieri.
Dupa care mergeti in primul supermagazin si intrebati-va de ce produse de baza, paine, branza etc de provenienta straina sunt inferioare la pret si superioare calitativ triumfantelor Vreau din Romania sau Made in Romania.