
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
Într-un comentariu făcut la articolul meu „Iluzia care ne duce în prăpastie: statul dă banii!”, în care explicam faptul că orice promisiuni care antrenează cheltuieli bugetare suplimentare induc în mod inevitabil o povară fiscală mai mare pentru generațiile prezente și pentru cele care acum sunt încă la începutul vieții, o cititoare scria „În anii în care am muncit, mi s-a reținut din salariu pe motiv că e pentru pensia mea. Acum sunt pensionară, iar dvs mă faceți să mă simt prost fiindcă iau pensie. Ce părere aveți (...) să cer să mă întrețină copiii, care, la rândul lor, plătesc pentru pensia lor?”
E o percepție pe care încă o are multă lume și de aceea cred că ar fi util să explic ori de câte ori am ocazia modul în care funcționează sistemul pensiilor publice, astfel încât toată lumea să înțeleagă că pensiile de stat pe care le iau acum nu provin câtuși de puțin din banii reținuți pe parcursul vieții active.
Pensiile publice sau pilonul 1, cum mai sunt denumite, sunt plătite exclusiv de către cei care sunt în câmpul muncii pe perioada vieții pensionarilor care le primesc. Consecința este că o parte din salariul brut al părinților noștri a plătit pensiile bunicilor noștri, iar pensiile părinților noștri sunt acum sau vor fi în viitor plătite de către noi.
Din păcate, nu există niciun cont individual administrat de stat în care să se strângă contribuțiile proprii lunare la bugetul de asigurări sociale pentru a ne fi returnate la pensie. Această tristă realitate are o serie de consecințe.
În primul rând, neexistând o relație matematică între sumele cu care noi am contribuit și pensia primită, diverse guverne s-au putut și se vor putea juca după bunul plac cu valoarea pensiilor, în funcție de interesele politice de moment, pierzând la un moment dat legătura cu sumă contribuțiilor la buget.
Astfel, în momentul de față există un număr de pensii cu mult mai mari decât ar justifica sumele cu care au contribuit beneficiarii pe parcursul vieții, așa numitele „pensii speciale, după cum există și marea majoritate a pensiilor care reprezintă o sumă semnificativ mai mică decât suma tuturor contribuțiilor plătite de-a lungul vieții. De ce cu mult mai mică?
Deoarece acest sistem a fost creat și a funcționat foarte bine câtă vreme țările ce l-au utilizat au avut o dinamică demografică pozitivă. Adică atâta vreme cât generațiile care au venit din urmă au fost permanent mai numeroase decât generațiile prezente, ceea ce a făcut și ca numărul contributorilor la sistemul public de pensii să fie mai mare decât cel al beneficiarilor.
Odată cu scăderea natalității, echilibrul demografic s-a stricat, numărul contributorilor ajungând la paritate sau chiar sub numărul pensionarilor. În România, această tendința a fost amplificată în ultimii douăzeci de ani de numărul mare de pensionări anticipate, utilizate ca mijloc de protecție socială în contextul restructurării sau închiderii firmelor de stat în anii 90, sau rezultate din abuzarea sistemului, cu complicitatea unor cadre medicale.
Aceasta a făcut ca vârsta medie de pensionare reală în România să fie de fapt sub 60 de ani, în condițiile în care speranța de viață în România a cunoscut o creștere continuă. În paralel, efectul scăderii natalității a fost amplificat de emigrarea multor tineri, care, prin acest gest, au văduvit sistemul național de contribuțiile lor la asigurări sociale, în favoarea sistemelor publice din țările în care au emigrat.
Vestea proastă este că presiunea asupra sistemului public nu va face decât să crească în perioada următoare, într-un ritm mai accelerat decât în restul Europei, datorită generației „decreteilor. Pensionarea lor va duce peste 12-15 ani la o explozie a numărului de beneficiari, ale căror pensii vor fi plătite de un număr de două ori mai mic de persoane active.
Din acest motiv, pensiile publice nu numai că vor reprezenta probabil aproximativ 30-40% din veniturile la pensionare, dar vor fi și semnificativ mai mici decât totalitatea sumelor reținute de-a lungul vieții pentru plata asigurărilor sociale. Pentru evitarea unei scăderi catastrofale a nivelului de trai după pensionarea generațiilor viitoare, România a demarat acum 10 ani un proiect care nu a făcut decât să se inspire din experiența de succes a statelor dezvoltate europene, în care pensionarii nu se bazează doar pe sistemul public de pensii, ci și pe un sistem de pensii administrat privat. Astfel, contribuțiile la asigurări sociale ale tuturor celor care au fost înrolați începând cu 2007 în sistemul de pensii obligatorii administrate privat, Pilonul 2, au fost alocate în două direcții spre sistemul public de pensii și către conturile lor individuale, administrate privat. Iar asta reprezintă deja principala diferență pe care o aduce Pilonul 2 în raport cu sistemul public, faptul că banii se strâng lună de lună într-un cont individual aflat pe numele posesorului.
Acest mod de administrare îi dă posibilitatea ca în orice moment să vadă câți bani s-au strâns în contul său și măsura în care angajatorul își respectă obligațiile de a-i plăti contribuțiile sociale. Existența unui cont individual alocat nominal mai aduce un beneficiu important în cazul în care titularul nu va ajunge să se mai bucure de pensie, urmașii săi vor putea beneficia de suma strânsă în acest cont. Pentru că sunt banii săi, munciți de el și depuși de el de-a lungul vieții.
Dincolo însă de consecințele dramatice pe care le va avea asupra viitorilor pensionari din Ungaria și Polonia confiscarea de către stat a deținerilor lor, impactul este devastator și asupra finanțării propriilor economii de către capitalul autohton. În lipsa unei astfel de acumulări de capital autohton, economiile țărilor respective vor fi dependente într-o mult mai mare măsură de finanțarea băncilor și de finanțarea externă. Mai puțină concurență va însemna de fapt costuri de finanțare mai mari
Este un sistem care va avea un rol esențial peste 12-15 ani la compensarea scăderii pensiilor publice și care, până în momentul de față, a strâns aproximativ 32 de miliarde de lei (capitalizarea de piață a două companii PETROM), toți banii fiind alocați nominal în conturi pentru fiecare dintre cei 6,8 milioane de participanți. Din păcate, au fost momente când interesele pe termen scurt de plată a pensiilor de azi au primat în față plății pensiilor de mâine, ceea ce a făcut ca creșterea graduală, stabilită prin lege, a contribuțiilor la sistemul privat să fie amânată.
Astfel, în momentul de față doar 5,1% din salariul brut ajunge în contul individual, în loc de 6%, așa cum ar fi trebuit. La prima vedere diferența pare mică, dar de fapt vorbim de o contribuție mai scăzută cu o șesime. Din fericire însă, România a reușit până acum să stea departe de abordările catastrofale din Ungaria și Polonia, ale căror guverne au sfârșit prin a confisca total, respectiv parțial, banii depuși de fiecare participant în contul său, în scopul miop al acoperirii unor goluri temporare în bugetul statului. Cu alte cuvinte, bunăstarea după pensionare a celor activi, care țin acum bugetul în spate, a fost sacrificată, cu un cinism greu de justificat, pe altarul unor interese de moment.
Țări din blocul răsăritean, pentru care naționalizarea ar fi trebuit să amintească de toate abuzurile perioadei comuniste, nu au avut nicio reținere să confiște banii acumulați în conturile individuale ale salariaților, acumulare făcută spre folosul lor sau al familiilor lor.
Bineînțeles că explicațiile au pus accent pe siguranța sistemului de stat, omițând să explice că sistemul de stat îți oferă doar certitudinea de a beneficia de o pensie, care va fi însă substanțial mai mică decât cea la care ți-ar dă dreptul sumă contribuțiilor tale de-a lungul vieții. Adică exact ceea ce legea interzice sistemului privat, care garantează tuturor participanților că vor avea la pensionare un fond brut egal cu cel puțin suma tuturor contribuțiilor nete minus comisioanele legale.
Dincolo însă de consecințele dramatice pe care le va avea asupra viitorilor pensionari din Ungaria și Polonia confiscarea de către stat a deținerilor lor, impactul este devastator și asupra finanțării propriilor economii de către capitalul autohton. În lipsa unei astfel de acumulări de capital autohton, economiile țărilor respective vor fi dependente într-o mult mai mare măsură de finanțarea băncilor și de finanțarea externă. Mai puțină concurență va însemna de fapt costuri de finanțare mai mari, precum și lipsa de investitori autohtoni de calibru pentru listările pe bursă. Este absolut de neînțeles cum guverne care se consideră promotoare ale naționalismului economic au luat decizia de a distruge unul dintre cele mai importante vehicule de acumulare a capitalului autohton, lăsându-se într-o mult mai mare măsură la mână investitorilor străini.
În aceste condiții, naționalizarea fondurilor de pensii private din Ungaria și Polonia a dus la pierderi certe în cel puțin două planuri, lăsarea și în viitor a pensionarilor la cheremul unui stat din ce în ce mai sărac și vaduvirea economiei naționale de importante fonduri de dezvoltare. Nu pot decât să doresc decidentilor români să stea departe de iluzia soluțiilor pe termen scurt, care produc daune ireparabile pe termen lung pentru cei care, prin impozitele pe care le plătesc, fac țara să meargă.
Românii care muncesc astăzi au tot dreptul să trăiască și ei decent la pensie.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
.Asa e si acum."Statul da " sau Statul nu da"si transferat la practica "Dragnea da sau Dragnea nu da "Asa judeca omul simplu.
Pentru naivii care au crezut in vrajelile institutiilor financiare care se ocupa cu inginerii pe termen foarte lung, asta inseamna ca pot alege de cine doresc sa fie inselati: de jmecherii care fac promisiuni desarte, ori de stat, cel care cotrobaie acum prin cuibare. Cine se misca repede ar mai putea recupera ceva din fondul cotizat; asta inainte ca binefacatorul de Teleorman sa inghete apele acu, inainte de Pasti.
Priveam natura, "jungla" unde individul care nu mai poate tine pasul cu grupul e lasat in urma. Puii slabi, cei in varsta, "elementele" slabe care nu pot vana singure sau cu grupul raman in urma si ... gata, e sfarsitul.
Pe urma privesc societatea umana care declama ca ea are grija de semenii sai, ca e empatica, ca ii ocroteste pe copii, pe batrani si pe cei vulnerabili. (sa lasam la o parte razboaiele- simbol al marii griji pentru semeni)
Doua tabere.
Economia liberala care e o jungla in opozitie cu compasiunea, intelegerea si intr-ajutorarea, cu socialismul.
Deci ce e sistemul de pensii? O chestiune liberala sau o chestiune socialista? Daca e o chestiune liberala ce functioneaza dupa regula economiei libere (legile junglei) atunci cel care plateste/cotizeaza trebuie sa fie si beneficiarul serviciului de pensii, si nu un altul. O chestiune egoista.
Daca e o chestiune de intr-ajutorare, o chestiune socialista, atunci cel care plateste nu este el beneficiarul, ci un altul care se afla in nevoie. Adica eu platesc pentru un altul. Iar un altul, in viitor va plati pentru mine daca nu cumva dispar inainte. In aceasta situatie, spre deosebire de primul caz, viitorul meu depinde in totalitate de bunavointa, competenta, posibilitatile unui altuia din viitor. Cam fragila situatia, sa nu zic hazardata. Un asemenea principiu functioneaza cand oamenii au niste valori acceptate de intreaga comunitate. Nu se poate impune cu forta. E un efort liberconsimtit care nu aduce nici un castig celui care il face- poate unul spirtual.
Tatal meu a decedat la 90 de ani. Timp de 10 ani a trebuit ca un membru de familie sa-si sacrifice viata personala ca sa se ocupe de el. Nu i-a folosit la mai nimic pensia. Ca sa angajezi o persoana sa se ocupe de un varstnic costa mai mult decat banii de pensie si contributia la asigurarile de sanatate si sociale. Acestea nu acopera aceste cheltuieli. Un mebru de familie trebuie sa-si sacrifice timpul (fie prin participare directa-ingrijire, fie prin plata unei terte persoane a unui salar)
Sistemul e doar o speculatie de matematica a asigurarilor in care statistic unii care au cotizat ne parasesc mai devreme si nu vor produce cheltuieli. Deci nu are nimic de a face cu altruismul, solidaritatea sau empatia, ci cu liberalismul, cu jungla. Dar sistemul e mascat bine si prezentat ca avand intentii nobile.
Ideea inradacinata ca pensia iti rezolva problemele la batranete e una falsa. Subtil, chiar daca nu o exprimam, aceasta e asteparea pe care o avem.
Nu mi se poate cere sa am grija de toti varstnicii fiindca nu o pot face. Imi ajunge sa am grija de parintii mei. Si fiecare trebuie sa aiba grija de parintii sai. Teoretic, dupa principii ale eficientei industriale, daca aduni toti batranii intr-un azil cu personal calificat si specializat, costurile (in bani si munca) sunt minime.
Acesta e un sistem eficient de gestionare a vietii varstnicilor. O fi, privind din perspectiva economica. Dar o fi si uman? Cine vrea sa traiasca asa?
Viata reala e liberala, cruda, si nedreapta. Noi ne revoltam impotriva ei si incercam sa o pacalim. Incercam sa pacalim boala, batranetea si moartea.
Si daca nu reusim intotdeauna, atunci acuzam. Ii acuzam pe ceilalti spunand ca sunt egoisti, ca nu ne respecta drepturile, ca sistemul e nedrept si oamenii nu vor sa participe/plateasca, ca nu vor sa-si ingrijeasca batranii si bolnavii etc.
Nu exista sistem natural pe lumea aceasta care sa se ingrijeasca de varstnici. Nu exista decat un sistem cultural, artifical, creat de oameni si implicit supus evolutiei culturale, limitarilor specifice naturii umane. De ce fac oamenii aceasta sa raspunda antropologii si specialistii in etica.
Oamenii procedeaza dupa cum le spune constiinta si instinctul de conservare. Imperfect.
Eu am invatat ceva simplu .... nu te baga in chestii abstracte si complexe. Redu ceea ce e complex la elemente simple pe care le intelegi.
Prima intrebare. Cum acopera pensia inflatia monedei? A doua. De unde provin banii de pensie? Din depozitul care mi s-a deschis si in care se acumuleaza platile mele? Algoritmul matematic care sta in spatele platii pensiilor e similar cu cel al asigurarilor? Unii cotizeaza la fondul de pensii dar nu mai au ocazia sa benficieze de acesta, insa beneficiaza altii? Se investesc banii? In ce fel de afaceri? In afaceri imobiliare? In productia agricola? In IT? Veti spune ca investitiile sunt diversificate si ca din aceasta cauza nu pot da faliment. Poate ca e adevarat dar in acest caz castigurile in urma investitiei sunt mai mici decat dobanda la banca. Risc zero, castig zero.
Sau poate ca banii se investesc in titluri de stat? Adica in promisiunea ca o economie va creste suficient. Daca statul roman da faliment ce se va intampla cu fondul de pensii?
"Titlurile de stat, intitulate şi obţiuni de stat, sunt instrumente financiare emise de statul român care atestă datoria publică a entităţii emitente (în cazul nostru Ministerul Finanţelor). Acest proces a fost reluat de 1-2 ani. Acestea pot fi pe termen scurt (până la 1 an), mediu (1 – 5 ani) şi lung (peste 5 ani).
Puţin mai direct, cu ajutorul titlurilor de stat poţi cumpăra datoria statului român, iar după finalizarea termenului tu o primeşti o dobândă.
Dobânda este diferită de la un titlu la altu."
Cu alte cuvinte eu socotesc astfel: Am platit o suma de x mii lei, echivalentul a y ore de munca in decursul a z ani. Ma astept ca fondul de pensii sa-mi returneze -la batranete- cel putin echivalentul in bani al aceluiasi numar de ore muncite pentru aceiasi profesie. De preferat mai mult fiindca presupun ca munca mea depusa in societate a adus plus valoare si o crestere a productivitatii si asadar produce profit.
O situatie in care nu mai primesc echivalentul in bani a orelor de munca depuse e o situatie de incapacitate de plata.
Dupa cum vedeti eu ma refer la echivalentul muncii mele masurat in bani la un moment dat. Cum moneda si piata muncii au valori relative e dificil de stabilit care va fi valoarea muncii mele in viitor. Cum nu mai vorbim de o moneda acoperita in aur nu avem nici o forma de raportare absoluta.
Singura referinta absoluta in zua de azi e terenul. Acesta ramane ca suprafata deocamdata constant, iar demografia in crestere ii amplifica usor, usor, valoarea. Dar ce te faci daca demografia este in scadere?
Ramane intrebarea. Cum se asigura sistemul de pensii (fondul de pensii) ca imi returneaza intreaga valoare a muncii mele depuse in decursul timpului ca sa achit cotizatia? Daca nu poate si imi ofera mai putin, atunci nu are capacitatea de plata. Pot afirma ca e in faliment. Un faliment ascuns prin mijloace fiscale artificale. Un exemplu ar fi redistribuirea- se iau de la cei ce au contribuit maimult si se dau la cei ce au contribuit mai putin. Dar mai sunt si altele.
La ce raportam valoarea muncii mele din 1992-2032 ca sa primesc o pensie corecta incepand din 2032? La tariful orar? la pretul terenului? la pretul aurului? La cresterea productivitatii?
Poate ca daca economiseam banii de pensie si imi cumparam o garsoniera mi-as fi asigurat pensia la batranete din chirie? Azi chiria ptr. o garsoniera e de 200 euro. As fi investit 40.000 de euro (sa zicem) dar mi-as fi asigurat o pensie decenta. Poate ca in 2032 chiria la garsoniere sa fie 500 de euro.
De ce as participa la un fond de pensii pe care nu-l pot controla cand piata libera imi ofera si alte optiuni?
Dar de la lansare acum 10 ani pana acum, fondurile au avut un randament mediu de 7-8% pe an ceea ce raspunde si intrebarii legate de acoperirea inflatiei.
Banii de pensie provin din contributiile lunare care sunt apoi inmultite prin investitii pe piata financiara.
Fondurile de pensii sunt asemanatoare unor fonduri de investitii nu seamana cu modelul asigurarilor.
Daca cineva moare inainte sa se pensioneze de suma stransa vor beneficia mostenitorii legali. Nu se pierde nimic.
In jur de 60% din bani sunt investiti in titluri de stat purtatoare de dobanda. In jur de 20-24% in actiuni. Restul in obligatiuni corporative si cash. Nu e permisa investitia in imobiliare.
Este extrem de greu de imaginat ca statul sa dea faliment in propria moneda. Pana la urma la limita poate tipari moneda cu pricina. Dar daca da faliment la datoria in lei cu siguranta nici pensiile publice nu se vor simti prea bine.
Daca mai doriti detalii ma puteti contacta prin intermediul blog-ului meu www.raducraciun.ro la rubrica contact
In pur spirit comunist banii nu se obtin din investitii profitabile ci prin jecmanirea celor ce muncesc. Prin decapitalizarea celor ce se zbat sa creasca productivitatea muncii si sa aduca bunastare.
Se spera ca incompetenta de azi sa fie acoperite de competenta de maine.
Dar aceasta presupune ca productivitatea sa creasca mai rapid decat necesitatea platilor unui ajutor de pensii sau social astfel incat sa le poata acoperi.
Slabe sanse.
De ce nu emite Romania o lege in pur spirit asiatic prin care familia e formata din parinti, copii, nepoti si bunici, in care bunicii sa fie intretinuti de nepoti pe banii lor?
S-ar rezolva si problema demografiei. Nu ai copii si nepoti, la batranete mori pe strada. Vei fi obligat sa ai copii si nepoti.
De ce e nevoie de sistem de asigurari sociale si pensii la care sa platim dar de care sa nu beneficiem?
Practic familia se ocupa de batrani si nu statul. Intr-o tara neindustrializata si netechnologizata nu e alta solutie decat ca familia sa se ocupe de membri ei in varsta sau cu probleme de sanatate grave. De ce sa platim medici , pensii, pentru ca in final tot noi, familia, sa platim mita, sa umblam pe la medici, sa cumparam hrana, vestimentatie si locuinta batrinilor nostri?
E o aberatie. Doar niste taxe in plus ce pot fi furate de niste nemernici.
Pe langa aspectul moral exista si un aspect practic. Daca famila ta e saraca, iar o natiune e o familie mai numeroasa, nu poti sa ia pretentia concreta ca tu sa traiesti in lux.
Daca va doriti "pensie" la batranete atunci va recomnad sa investiti economiile dvs. intr-o activitate (pe care o controlati si o dezvoltati) care va va aduce venituri si la batranete cand nu veti putea muncii. Asa nu veti fi nevoita sa cersiti la nimei, fie ei copii sau rudele dvs. sau niste straini reprezentati prin stat.
Personal, nu cred ca oamenii sunt capabili de judecata dreapta.
Aveti o problema, atunci rezolvati-o. A astepta ca altul sa o rezolve e o prostie. Sa astepti ca un strain sa-ti dea bani la batranete fara sa te asiguri ca asa se va si intampla e ceva ...greu de inteles.
Eu am mai mare incredere in mine si in familia mea decat in niste straini. Decat in niste guvernanti si niste institutii pentru care sunt doar un dosar.
Pretentiile si asteptarile nu sunt solutii.
Nu cunosc prea multe despre Coreea de Sud, însă aveam impresia că este o ţară prosperă şi civilizată. De la distanţă aşa pare a fi.
Viitorul incepe azi. Daca faci ce trebuie azi nu trebuie sa te temi pentru viitorul tau. Consecintele faptelor tale te vor rasplati.
Fiecare om se asigură pentru bătrâneţe aşa cum poate. Unii reuşesc să strângă nişte bani la bancă sau să dezvolte o afacere care să le asigure un trai liniştit, dar cei mai mulţi oameni trăiesc de pe o zi pe alta din salarii mizere (minime pe economie). Aceştia din urmă vor avea doar pensia ca sprijin la bătrâneţe. Şi pensia este un DREPT, nu o pomană cum încearcă mulţi să ne inducă.
Iar dacă cineva încercă să ne pregătească pentru clipa în care statul va spune N-AM!, eu cred că ar trebui să se mai gândească., pentru că nu vreau să mai trăiesc o nouă revoluţie la vârsta de 65 de ani. Şi ce, o nouă revoluţie va aduce bani? poţi întreba. Nu, nu va aduce bani, dar poate că unii vor dori să împărţim totul, inclusiv sărăcia. Dacă astfel de pericole (mişcări sociale) sunt aduse în discuţie de către oameni de afaceri şi analişti americani (vorbind despre SUA...), eu cred că nici noi n-ar trebui să fim relaxaţi. Degeaba plătesc eu la Pilonul I,II şi III de pensie dacă mulţi din jurul meu vor fi muritori de foame. În timp ce americanii trag semnale de alarmă cu privire la faptul că prea puţini bani ajung la salariaţi şi prea mulţi la acţionari, noi ne jucăm cu focul.
Nu ştiu dacă decreţeii vor pune o presiune uriaşă pe bugetul de pensii, dar cred că se va isca o mare problemă socială. La ce mă refer? Decreţeii aveau la Revoluţie 20-25 de ani; deci, sunt cei care nu prea au apucat să lucreze în nenorocitul ăla de comunism, însă au lucrat aproape toată viaţa în nenorocitul ăsta de capitalism sălbatic, care a adus munca la negru, la gri şi salariul minim pe economie pentru multe categorii profesionale ( constructori, agricultori, lucrători comerciali şi din panificaţie, lucrători confecţii textile, agenţi de pază sau muncitori necalificaţi etc). Toate aceste categorii de salariaţi (sute de mii sau milioane) se vor trezi că, după 35 de ani de muncă, au acumulat 0,5 puncte de pensie, aproximativ 450 lei în banii de astăzi... Vor fi ei o presiune pe bugetul de pensii? Nu cred. Însă vor fi o mare problemă socială. Gândiţi-vă că mulţi trăiesc la oraş.
Au trecu 27 de ani de la Revoluţie şi în ţara asta se munceşte la greu pe salariul minim pe economie, la negru sau la gri. Este inadmisibil! Mai este timp să corectăm câte ceva, dar nu văd nicio preocupare.
Am construit o ţară în care vor trăi decent doar unii (foarte puţini), în timp ce occidentalul a construit o ţară pentru toţi.