Foto: Guliver/ Getty Images
Sunt într-o relație stabilă de ~12 ani cu freelancing-ul. Ofer training, consultanță în dezvoltarea oamenilor și design de e-learning. Asta fac acum. În ultimii 12 ani am făcut și altele: dată entry, traduceri, copywriting, baze de date, DTP, typesetting, voiceover, grafică și web design. Un drum sinuos, cu multe hopuri și decizii dificile. La începutul acestui drum am vrut să renunț. Era septembrie 2008 și tocmai revenisem în România. Începuse criza financiară și freelancing-ul nu îmi aducea un venit stabil.
Cu experiență de lucru în multinaționale din Top Fortune 100 în Europa de Vest în CV, m-am gândit că voi găși un job mișto într-o corporație în București. Nu am pus experiență de freelancing în CV pentru că am considerat-o „joacă de copii” în comparație cu ce am făcut în Fortune 100. În toamna aceea, am aplicat de zor la posturi în training și HR. Am ajuns la interviuri. Câțiva recruiteri s-au mirat că nu aveam „așteptări salariale mari, deși veneam de afară”, mi-au admirat CVul, au dorit să știe mai multe, am avut și discuții de 3 ore. În final, fiecare mi-a propus ce roluri avea disponibile, pentru că în HR și training nu mai angaja nimeni. Anunțurile erau vechi. Mi-au propus joburi în baze de date, software development sau project management. Cu alte cuvinte orice doar ce îmi doream eu atunci, nu. Era exact la fel cu ce făceam ca freelancer la început de drum. Atunci am decis că prefer să fac „de toate pentru toți” pe cont propriu.
Intuiția îmi spune că mulți dintre noi vom fi curând în situația în care am fost eu atunci. Adică, ori alegem să vedem lipsa sau pierderea unui job ca pe o oportunitate, ori vom ține cu dinții de a rămâne într-o companie, acceptând să facem (aproape) orice, doar să ne numim „angajați”. Dacă te gândești să faci un exercițiu de imaginație despre cum ar fi să devii freelancer la început de criză, poate te ajută să citești mai departe despre ce aș face diferit dacă m-aș apucă din nou de freelancing:
1. Aș investi în brandul personal pentru că vinde mai bine. Am ales atunci să construiesc în jurul unei firme. Îmi venea foarte greu să vorbesc despre mine. Nu vedeam valoarea pe care eu, ca individ, as aduce-o unui logo. Dacă aș începe din nou, as alege sa mă promovez fără modestie. Cred ca romanilor li s-a intiparit pe creier ca „lauda de sine nu miroase a bine”. La MBA-ul lui Seth Godin am învățat că nu se numește „laudă”, ci „mândrie” și este normal să fii mândru de munca ta și de ceea ce construiești. Deci, de ce să nu vorbești despre asta? Apoi, există acest „complex” că peste ani nu vei putea vinde/ face exit dintr-un business cu numele tău. Corect, dar aici vorbim despre freelancing și tu ești personajul principal și singurul! Nu vei face exit, dar poți să te reinventezi oricând.
2. Aș institui o auto-disciplină sănătoasă și obiective de vânzari clare. Stabilește tranșant ca și cum ai negocia cu un furnizor: un orar de lucru clar, un spațiu de lucru clar și obiective de vânzări clare. În primii 3 ani am muncit fără program, perioade cu 18-20 de ore pe zi. Apoi din motive lesne de înțeles, sanatatea mi-a dictat să aduc puțină structură în ceea ce făceam. Alternativa era să renunț. Am redus la 12 ore pe zi. Apoi mi-am revendicat weekend-urile si mi-am creat un „univers” de lucru într-un rucsac. Cand il desfăceam eram „la munca”, iar cand era închis, eram în „timpul liber” și încercam să respect limitele celor două lumi. Obiectivele de vânzări m-au ambiționat să „fac oferte” pentru că vânzări nu știu să fac nici azi. După 2 ani de antrenament, 20% dintre oferte se încheiau cu „da”. Azi mi-aș seta o limita de 10 ore de munca pe zi și aș studia vânzări și negocieri înainte de orice.
3. Aș alege maximum 3 servicii și aș fi mai „de treabă” cu mine. De-a lungul timpului, mi-am dat seama că sunt mult mai „de treabă” cu echipa mea decât sunt cu mine. În momentele grele mai degrabă m-aș concedia decât să îmi dau 5 minute de respiro. Pentru că a fost greu să aleg ce servicii să prestez și să decid ce beneficii pot oferi, mă puneam la muncă în condiții extreme, eram propriul meu sclav. Acum știu că învălmășeală de start poate fi fatală. „De toate pentru toți” nu este o soluție dacă vrei să faci freelancing pe termen lung. Din schema „rapid-ieftin-bun”, e bine să alegi una care te definește și care denotă un pic de blândețe față de propria persoană. Nu poți oferi nimic repede, de calitate și ieftin fără să se rupă ceva, undeva. Eu am decis atunci că vreau să ofer ceva la preț mediu, calitate ridicată și rapid – bravadă de începător. Acum, dacă mă întrebi, aș fi mai blândă cu mine, mai clară pentru potențialii clienți și încă de la început aș oferi calitate ridicată pe o listă mai scurtă de servicii – maximum 3. „Repede și ieftin” nu există în vocabularul meu atât timp cât am respect de sine.
4. Aș concedia mai curând clienții care doar „cer atenție”. Când aveam deja un portofoliu, un client mia zis: „Îmi plac mult serviciile tale de nota 10, dar poți să îmi oferi un preț de nota 7 și calitate de nota 7? Pentru mine e ok așa”. Am zis „ok” și mi-a stat pe creier luni bune. Mă gândeam că dacă nu fac acest compromis nu sunt suficient de „risk taker” că să mă numesc antreprenor iscusit. Total fals. După întâmplarea aceea, am început să „concediez din clienți”. A fost una din cele mai bune decizii luate vreodată. Acei clienți care au nevoie de un serviciu pentru prima oară, au un buget extrem de mic, nu știu ce să ceară și au așteptări foarte mari legate de „răbdare”, „personalizare”, „modificări nelimitate”. Am avut un client italian care dimineață îmi spunea „azi-noapte am visat că mai bine punem verde măsliniu decât verde crud, în logo”. Întrebam „de ce?”, nu avea un răspuns, iar în ziua următoare dorea altceva. La nesfârșit în același preț. Ca el, pe principiul Pareto, erau 20% din clienții de atunci și îmi consumau 80% din timp, aducând 20% din venituri. Erau dornici de atenție și nefocusati pe produs sau pe rezultat. Discutau de dragul discuției. Acum nu m-aș mai crampona în a refuză politicos, dar ferm, un „magnet de atenție”.
5. Aș alege stilul de viață care mi se potrivește indiferent de „gura lumii”. Statutul de „freelancer” este ceva exotic sau de neînțeles pentru mulți din jur și acum, darmite în 2007. Mi-a fost greu să explic părinților cu ce mă ocup, apoi prietenilor și cam oricui din România. Reacțiile erau de tot felul, de la „Cum să faci un copil ca freelancer fără un venit sigur?”, „Tu când o să alegi între angajat și freelancer?” sau „Nu îți pune toate ouăle într-un singur coș, niciun job nu e sigur!”. După 2 ani de freelancing exclusiv, am ales să am un job în paralel. Îmi doream foarte tare să lucrez într-o echipa pentru că mă simțeam singură. Am avut și norocul să întâlnesc organizații faine de care m-am lipit ca angajat și ale căror echipe mi-au plăcut la nebunie. Asta este și situația din prezent și nu aș schimba nimic la ea. Ce aș schimbă însă este modul de gândire pe care îl aveam atunci când am început acest stil de viață: „jobul de backup” sau „freelancing-ul e doar un câștig suplimentar” sau zeci de alte formulări, clișee „din popor”, servite de oameni care nu știu prea multe nici despre ce înseamnă un angajator fain, nici despre ce înseamnă să faci freelancing. Atât la job cât și în freelancing ești „tu” 100% și e ok să fii surd la ce zic „niște unii” și să le faci pe amandoua de la început până la sfârșit sau când și cum vrei tu. E viată ta!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
acum nu pot decat sa -ti multumesc frumos.