„Fiecare călătorie e o vânătoare de comori care ne ajută să ne descoperim în detaliu”, spune exploratorul britanic Tristan Gooley, autor de bestselleruri și singurul om în viață care a traversat singur Oceanul Atlantic atât în zbor, cât și cu barca. Din cărțile sale, traduse în peste 20 de limbi, poți afla cum să folosești natura pe post de busolă și cum timpul petrecut cu sine în astfel de călătorii devine un instrument de cunoaștere personală, nu o povară.
Tristan Gooley s-a plimbat și orientat prin București fără să deschidă măcar o dată Google Maps. Britanicul obișnuit să se orienteze după semnele naturale a luat ca reper Dâmbovița și coroanele copacilor din Parcul Izvor pentru a ajunge la Casa Poporului și înapoi în Piața Romană aplicând aceleași metode tradiționale pe care le-a folosit în expedițiile pe care le-a condus în Africa și Asia și pe care le descrie în bestsellerurile sale.
Anul aceasta a venit pentru prima dată în România, la festivalul Unfinished unde am discutat despre despre singurătate și cum te ajută busola interioară să gestionezi sentimentul.
Când mă simțeam singur în călătoria mea pe ocean, îmi găseam de lucru
Să navighezi pe Oceanul Atlantic timp de 26 de zile la peste 100 de kilometri de orice alt om în cea mai mare parte a timpului e destul de provocator și a devenit și mai complicat după am devenit părinte. Înainte să am copii simțeam singurătate doar dacă eram obosit sau vulnerabil.
Dacă sunt pe munte și nu am dormit bine de trei nopți, apare acest sentiment, similar cu felul în care ne simțim duminică seara când trebuie să mergi a doua zi la școală și nu vrei să fii acolo în momentul respectiv. Nu durează mult sentimentul și nu e foarte grav în majoritatea cazurilor. Ajungi să-l cunoști și să știi ce trebuie să faci ca să îl gestionezi.
Sunt foarte puține situațiile care nu se îmbunătățesc odată ce ai ieșit la aer curat și lumina
Din experiența mea acțiunea e antidotul anxietății. Iar sentimentul de singurătate nu e același lucru cu anxietatea, e format dintr-o serie întreagă de emoții. Când mă simțeam singur în călătoria mea pe ocean, îmi găseam de lucru. Ajunsesem să repar și ce nu avea nevoie pe barcă. Așa se întâmplă și când ești acasă de exemplu. Stai singur pe scaun pentru o vreme, apoi te ridici și începi să faci curățenie la întâmplare sau altceva.
Și la fel este și în sălbăticie. Doar că ai sarcini puțin diferite. Știi, nu scoți aspiratorul. Reglezi corzile cortului sau rearanjezi lucrurile. Sunt foarte puține situațiile care nu se îmbunătățesc odată ce ai ieșit la aer curat și lumină. Am observat că aceste două elemente îmbunătățesc starea emoțională și pot alunga sentimentul de singurătate.
Munca mea este un fel de vânătoare de comori, iar locurile diferite oferă comori diferite
Când suntem tineri, descoperim lucruri noi și interesante în fiecare zi. Dar, după câțiva ani, începi să-ți dai seama ce te interesează cu adevărat și tinzi să ignori restul. În călătorii, mai ales când te ghidezi după instinct, ai ocazia să observi lucruri noi. Cu o condiție: să nu stai cu ochii în aplicațiile de hărți. În călătorii ai șansa să înveți multe despre tine atât în ceea ce privește psihologia, dar și fiziologia. Uneori, dacă am de ales, aleg ora din zi la care voi merge pe jos, pentru că am descoperit că bioritmul meu îmi permite să observ mai multe și sunt mai curios în prima jumătate a zilei decât după-amiază. Sunt lucruri pe care nu le-am învățat stând acasă.
Singurătatea e necesară pentru o conexiune profundă cu natura sau sinele
Dacă stai într-o cameră timp de două ore și nu te lași tentat să iei în mână un ecran, nici smartphone, nici iPad, nici televizor, ajungi să citești o carte sau ceva de genul ăsta, nu-i așa?
La fel se întâmplă și în aer liber. Doar că aici cartea este natura. Dacă ești singur pe un deal și nu ai de gând să te duci nicăieri, tot ajungi să te duci undeva, pentru că vrei să investighezi zona. Sentimentul de a merge, de a privi și de a simți este mai natural pentru mintea singuratică decât să stai pe loc, uitându-te la nimic. Meditația în natură e și ea frumoasă, dar are o limită. Nu o să o faci timp de patru ore decât dacă ești călugăr.
Dacă cineva ți-ar spune „Gata, s-a terminat timpul,” marele tău regret ar fi că n-ai petrecut mai mult timp uitându-te pe Google Maps?
Sigur că e util să folosești Google Maps dacă întârzii cinci minute la o întâlnire. Dar dacă ești în pauza de prânz sau e weekend și te plimbi prin parc, mai bine îl ții în buzunar, pentru că altfel plătești un preț prea mare.
Când ești lipit de telefon, te privezi singur de milioane de culori, sunete și detalii fascinante din jurul tău. S-ar putea să avem o singură viață, așa că întreabă-te: vrei să-ți amintești că te uitai la un ecran sau la toate lucrurile minunate din stradă, din parc, de pe clădiri?
Cum navighezi natural într-un oraș ca București?
Poate suna nebunesc, dar într-un oraș ca București, chiar și ceva aparent banal, cum ar fi o antenă satelit, poate deveni o busolă. Toate sunt orientate spre ecuator — un indiciu urban perfect. Pas cu pas, orașul mi s-a dezvăluit. Nu urmam o rută fixă — ci semne. Străzi mari, râuri, linii naturale — le numim „balustrade” în limbajul navigatorilor. Nu îți spun exact unde ești, dar te duc undeva. Asta e frumusețea. Poate că nu poți arăta pe hartă locul exact unde te afli, dar nu ești pierdut. Ești în mișcare, citești peisajul, îți urmezi instinctele — și fiecare pas devine parte din poveste.” Cel mai bun mod de a renunța la control este, paradoxal, să preiei controlul asupra timpului. Un truc pe care îl folosesc des în orașe e să cobor din transportul public cu două stații mai devreme. Dar din nou, funcționează doar dacă ți-ai lăsat un pic de timp în plus.
Acest articol despre singurătate este realizat cu sprijinul Kozel, promotor al conexiunilor reale și susținător al comunităților locale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.