(Foto: captura video)
Poliția și Jandarmeria trebuie lăsate să își recâștige demnitatea. Cel mai probabil ați auzit știrea că Jandarmeria Română a amendat un cetățean surdomut pentru „scandare de lozinci". Penibilul și absurdul sunt evidente și nu necesită comentarii. Acum vreo săptămână am auzit știrea cu „mascații" care au greșit adresa și au intrat peste o familie banală și inocentă. Din nou, comentariile sunt inutile. Dar, există o temă fundamentală care leagă cele două erori absurde și, poate, și alte situații în care poliția și jandarmeria au „dat cu oiștea-n gard". Această temă este inabilitatea de a recunoaște greșeala și de a acționa în consecință pentru recâștigarea încrederii cetățenilor.
Înainte de a elabora subiectul, vreau să spun clar și răspicat că România este o țară sigură; că nivelul infracționalității din România este în parametri rezonabili, chiar foarte buni dacă luăm în calcul nivelul de dezvoltare al țării - acela de „middle income country". Per total, Poliția, Jandarmeria și alte instituții care se ocupă cu siguranța cetățeanului fac o treabă foarte bună, chiar excepțională dacă ne gândim că au la dispoziție resurse mult sub necesar. Îmi aduc aminte de mașinile ruginite din fața secțiilor de poliție din București și de știrea cum că la poliția locală București agenții au primit pentru patrulare „pantofi cu cioc". De ce instituții care, per ansamblu, fac o treabă foarte bună ajung în situații absurde precum amendarea unui surdomut pentru „scandare de lozinci"? Simplu: pentru că acestor instituții nu li se lasă libertatea propriei demnități profesionale.
Cetățeanul care a primit amenda absurdă a luat parte la un protest pașnic în fața Sălii Palatului în ziua în care s-a desfășurat congresul PSD. Poate că Jandarmeria are dreptate când spune că protestul nu a fost autorizat. Dar, până la urmă, misiunea jandarmeriei este să asigure ordinea publică și siguranța cetățenilor. Când au fost puse în pericol ordinea publică și siguranța cetățenilor? Câteva zeci de inși care protestează pașnic, chiar scandând lozinci și afișând mesaje scrise, nu pun în pericol pe nimeni. Singurele victime potențiale sunt orgoliile liderilor PSD și autoritatea necontestată a acestora. În București au existat multe alte manifestații de protest care nu au fost autorizate, precum cele contra infamei Ordonanțe 13 din februarie 2016 din Piața Victoriei, cele generate de tragedia de la Colectiv, cele legate de exploatarea minieră de la Roșia Montană și cele pentru susținerea lui Raed Arafat. În toate aceste situații, Jandarmeria Română s-a comportat exemplar, a asigurat siguranța cetățenilor. Cetățenii și-au exercitat fără incidente majore drepturile la liberă exprimare, la libertatea adunării și la protest. Deci, de unde delictul de „strigare de lozinci?" A existat vreo manifestare de instigare la ură sau violentă etnică, rasială, de clasă, de gen?
Obligarea la ridicol
Dincolo de absurditatea sancționării unui cetățean surdomut pentru „scandare de lozinci", există o forțare (cred externă instituțiilor de ordine publică) a persistenței în ridicol tocmai pentru a nu da dovezi de slăbiciune. Persistența în ridicol este ilustrată de răspunsul Jandarmeriei, respectiv Poliției în cele două cazuri pe care le-am amintit. În cazul cetățeanului surdomut care a fost amendat pentru „scandare de lozinci", în loc să recunoască direct greșeala și să anuleze sancțiunea, Jandarmeria Română, printr-un purtător de cuvânt, a spus că s-ar putea să se fi produs o eroare și că acea eroare poate fi îndreptată doar de instanța judecătorească. Evidența absurdului este trecută la „se poate să...", responsabilitatea propriilor fapte este sublim evitată, iar costurile sunt transferate victimei și unei terțe părți - sistemul de justiție.
În cazul „mascaților" care au greșit adresa și au dat buzna peste o familie banală și inocentă, Poliția a considerat de cuviință să îl amendeze pe „capul familiei" (care nu era acasă la momentul spargerii ușii) pentru ultraj, deoarece acesta ar fi înjurat polițiștii. Bun, nu e OK să înjuri pe nimeni și cu atât mai puțin polițiști în uniformă. Dar, când cineva literalmente ți-a spart ușa de la apartament și ți-a agresat familia, poate că o înjurătură sinceră este doar o modalitate naturală de exprimare a frustrării venite din partea unei victime nevinovate. În engleză, Amendă pentru ultraj („înjurătură") s-ar numi "adding insult to injury" (a adauga o insultă după rănire). Cele două situații sunt foarte asemănătoare: instituții care trebuie să asigure siguranța cetățenilor au comis greșeli evidente.
Poate că greșelile au fost fără intenție. Realist vorbind, în multitudinea de cazuri pe care aceste instituții le au de rezolvat, poate greșelile sunt doar excepții nefericite. Dar, de ce este atât de greu să recunoască greșeala și să acționeze pentru corectarea acesteia? De ce cetățeanul surdomut amendat cu 2000 de lei trebuie să meargă în instanță să dovedească faptul că era incapabil fizic să comită pretinsa (inventata?) contravenție de „strigare de lozinci"? De ce cetățeanul în al cărui apartament „mascații" au spart ușa trebuie să conteste într-o instanță de judecată amenda primită pentru ultraj (înjurat polițiști) când, în mod evident, el este victima?
Primarul din Amsterdam și-a cerut scuze public după ce poliția a reținut protestatari anti-monarhie
Înainte de a încheia, permiteți-mi să vă mai rețin atenția cu un exemplu de civilizație din Olanda. Pe 30 aprilie 2013 a preluat puterea actualul rege al Olandei, Willem-Alexander. Ceremonia a avut loc în piața centrală din Amsterdam (Dam). În aceeași zi, tot în Amsterdam a fost organizat de primărie un loc de manifestare / protest pentru cetățenii olandezi care se opun monarhiei, ce e drept, ceva mai departe de piața centrală. La ceremonia de inaugurare a regelui Willem-Alexander din piața centrală din Amsterdam au venit și cetățeni care se opuneau sistemului de monarhie și care și-au manifestat aceste convingeri. Poliția i-a reținut și, implicit, i-a îndepărtat din piața centrală în care avea loc ceremonia. La câteva zile după ceremonie, primarul orașului Amsterdam a ieșit într-o declarație publică și și-a prezentat scuze pentru acțiunea poliției, recunoscând că această acțiune a încălcat dreptul la liberă exprimare a cetățenilor. După știință mea, niciunul dintre protestatarii de la ceremonia de inaugurare reținuți de poliția din Amsterdam nu a primit vreo o sancțiune. Știu, pentru România pare SF. Doar că Olanda este, în propria-mi opinie, cea mai civilizată și dezvoltată țară din Europa.
În SUA, unde locuiesc acum, forțele locale de poliție (asigurarea ordinii publice) tind să adopte abordarea de „Be guardians, not warriors" (fiți protectori, nu războinici). În UE, inclusiv în România, nu se pune problema că agenții de siguranță publică să devină „războinici". Dar, pentru agenții de siguranță publică din România, și chiar Europa, se pune problema: Suntem protectorii comunității sau suntem protectorii puterii politice? Cu tot respectul și aprecierea sincere pe care le am pentru Poliția și Jandarmeria din România, îmi doresc ca aceste instituții de ordine și siguranță publică să aibă (să își recâștige?) libertatea de a fi protectorii societății românești, fără presiunea politică absurdă care le face să pară forțe protectoare ale puterii politice - cu totul altceva decât le este misiunea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
dar, acum ceva mai mult de 100 de ani, un constitutionalist britanic (da, exista...) scria, : (adaptez pt romania) daca ion si vasile merg in aceiasi directie - le trebuie un articol din constitutie ?, daca ion , vasile si gheorghe care merg in aceiasi directie vorbesc despre acelasi subiect, le trebuie un articol in constitutie.. .. si mai gasea cateva reduceri la absurd
ce voia sa zica e ca exista niste drepturi naturale, firesti inaintea prevderilor constitutionale,
si , mai departe ironiza cateva democratii tinere (la acea data cca 1900) - probabil franta , belgia - care au simtit nevoia sa includa in constitutie drepturile elementare pe care le exemplificase (libera exprimare, manifestatie, libera asociere etc)
Deci, atât timp cât politicul se va amesteca brutal în funcţionarea acestor instituţii, vor fi astfel de derapaje, chiar mai grave. Cât despre scuze... cine să le ceară? Madam Pandele? Madam Dan? Madam Dăncilă? Să fim serioşi! În condiţiile în care fix în Parlamentul României, care ar trebui să fie modelul de civilizaţie pentru cetăţeni, se vorbeşte ca pe gangurile din Ferentari şi se trag pumni şi palme pe holuri... ce pretenţie să mai ai de la scuzele politicienilor?
„Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”, cum zicea un papagal TV.
O zi buna va doresc!