Acum 20 de ani, era greu de crezut că niște adolescenți pot fi buni la școală, să iasă și la discotecă și bere și să ia Bac-ul cu notă mare

Foto: Pavel Ovsík / PixPO / Profimedia

În urmă cu 20 de ani, sărbătoream 19 ani de viață, 12 ani de școală și intram pe ultima sută de metri înainte de “examenul maturității”, mult temutul bacalaureat. Era anul în care formația Candy ne spunea “în vara asta fac tot ce îmi trece prin cap”, iar o gașcă de tineri plini de speranță din Urziceni parafrazam și spuneam “în vara asta fac să iau zece la bac”. Surprinzător când stai să te gândești că dirigintele nostru spunea că o parte din grupul ăsta nostim va pica bacul, pentru că era o facțiune mai rebelă. Mai săream peste ore să mergem la o bere la barul de lângă liceu, mai înlocuiam ținuta recomandată cu niște baggy pants de la FUBU și aveam îndrăzneala să purtăm cercel și părul vopsit blond la ore, iar asta era inacceptabil în ochii seniorilor vremii. Când terminam eu liceul, o notă bună la Bac conta în construirea brandului personal mai mult decât valorează numărul de followers pe social media de azi. Tocmai de aia cred că noi ăștia subestimați de profesori am avut media la BAC peste 9. 

Era greu de crezut că niște adolescenți pot fi buni la școală, să iasă și la discotecă și bere, iar unii chiar să fie în echipa de baschet a școlii. Noi ne-am încăpățânat însă și ne-a reușit destul de bine. Ne plăcea să încercăm tot ce ne oferea viața și apoi să alegem singuri ce ni se potrivește. Poate pentru că în perioada adolescenței mele nu existau influenceri care să ne învețe cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm și ce să ne dorim de la viețile noastre. Așa că trebuia să gândim singuri mai mult. Nici nu știu cum ne-am descurcat fără Selly si Dorian Popa :).

În 2001 eram tineri, optimiști, lumea era a noastră și planurile noastre de viitor erau mărețe. După 20 de ani, pe final de pandemie, suntem pesimiști și depresivi. Nu mai reusim să ne facem planuri îndrăznețe, pentru că ne blochează frica. Eu am făcut parte dintr-o generație curioasă si independentă, parcă pregătindu-ne pentru o carieră la corporație, unde trebuie să știi de toate. Nu am cerut de la părinti sau de la societate mai mult decât ne puteau oferi atunci. Nu știu dacă am fi devenit mai buni sau mai pregătiți dacă ar fi existat presiunea și controlul pe care le întâmpină copii de astăzi. Acum 20 de ani, formula magică pentru libertatea copilului nu era în cărți de parenting, ci în carnetul de note. Cât timp părinții erau mulțumiți de rezultat erai un om liber. Puteai să faci sport, să mergi la discotecă, să te duci singur în paradisul de la “țară” și să îți faci de cap cu gașca de nebuni. A ajutat și faptul că nici noi nu abuzam de libertatea primită.

În 2001 eram uniți, puternici, ne simțeam imbatabili și ne așteptau multe aventuri interesante. Noi nu eram așa de radicalizați cum văd din ce în ce mai mult în jur. Eu eram “de cartier” și ascultam Nas, Diddy, Snoop și Dre pe lângă neaoșele R.A.C.L.A și BUG. În același timp, eram foarte bun prieten cu oameni care ascultau Rammstein și Nightwish, iar când mergeam la gașca de la țară ieșeau niște petreceri foarte faine, ascultând muzică lăutărească și manele. Nu eram definiți de alegeri muzicale, vestimentare sau educaționale. Puteam să mergem la o petrecere la costum și să dansăm break dance, iar lumea aprecia dansul, nu critica nepotrivirea vestimentară. 

Foto arhiva personală a autorului

După 20 de ani, am devenit mai ultrași în afara stadionului. Etichetăm oameni superficial și nu mai reușim să ne cunoaștem profund, pentru că e mai importantă imaginea și mai puțin valoarea umană. 

În 2001 eram visători, ne doream să schimbăm România, să ne luptăm cu niște mori de vânt. Nu ne gândeam să plecăm în altă țară. Știam ce facultăți vom urma, ce vom învăța acolo, ce deștepți vom fi după și visam cum ne vor vâna companiile să ne angajeze. După 20 de ani, noi am rămas toți în țară, iar cei din generația care dă bacul anul asta deja sunt înscriși sau vor să meargă la facultăți din alte țări aproape toți. Dacă nu vom avea generații care să își dorească să rămână să repare ce mai e de reparat alături de noi, în 4-5 generații va rămâne o țară părăsită.

Noi cei care terminam liceul acum 20 de ani nu eram mai buni, mai frumoși, mai deștepți sau mai cool decât cei care termină liceul anul acesta. Eram doar altfel, adaptați la contextul nostru, am crescut în vremurile acelea. Și când vom înțelege că din comparații între generații nu va câștiga nimeni, cred că vom fi cu toții mai fericiți. La fiecare revoluție socială/tehnologică/industrială care dărâmă poduri și construiește șanțuri de apărare pline cu crocodili, se vorbește despre lupta dintre generații. Auzim că viitorul este sortit eșecului din cauza tinerilor din ziua de azi și inevitabil auzim celebra de acum expresie “pe vremea mea”. Cu siguranță noi am fost considerați rebeli și ciudați uneori de către părinti și profesori. Părinții noștri la rândul lor au trecut prin aceeași etapă când purtau pantaloni evazați, Alain Deloane și ciocate. Ne uităm nostalgici la noi cei de acum 20-25 de ani și ni se pare muzica mai bună, hainele mai cool, iar distractia mai mișto. Dar asta este doar o percepție influențată subiectiv de experiențele plăcute prin care am trecut noi.

Dacă ce fac tinerii de azi și vi se pare condamnabil, înainte să aruncați piatra vă las o povestioară care acum e funny, dar când mi s-a întâmplat nu era deloc simpatic. Am fost la un pas de exmatriculare, la câteva luni după începerea liceului, pentru că o parte dintre profesorii mei au considerat prea senzual dansul de la balul bobocilor din clasa a noua.

În 2001, când eu mă pregăteam de BAC, refrenul nostru era “în vara asta fac să iau zece la bac”, după 20 de ani, noua generație trecută prin școală online și pandemie se pregătește de examen fredonând “în vara asta văd cum fac, să nu pic la bac”. În ritmul ăsta, mă tem că refrenul generațiilor viitoare ar putea fi “în vara asta fu.k, cine mai are nevoie de bac?”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp