Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Nu simt că sunt supărat. Nu acum.
A murit Regele. Acum, toată lumea este tristă. E firesc, suntem programați să ne întristăm în fața morții. Nimic anormal. Se pare că frica de propria moarte, de dispariția celor dragi, ne face să fim triști. Majestatea Sa făcea parte dintre „cei dragi”.
Suntem triști în fața despărțirii. Doar că, în acest caz, despărțirea a avut loc demult. Și da, ar fi trebuit să ne întristăm atunci. Dar viața a mers mai departe. Și acum va merge.
Vorbind despre regi, regine, prinți și prințese, mulți avem senzația unei povești. De altfel, putem privi totul ca pe o poveste. O poveste ce se întinde peste două, trei generații. Pentru că și tristețea morții Regelui a început pe vremea când bunica mea avea vârsta mea. Pe atunci, oamenii au aflat despre plecarea familiei regale. Unii au crezut că au fost trădați. Da, trist. Alții au crezut ca au fost învinși. Trist. În orice caz, un model de organizare socială murise. Tot despre o prima moarte a Regelui era vorba.
Eu am început să fiu trist când am aflat pentru prima oară despre Rege. Nimeni nu îmi vorbise despre el. Școala din perioada anilor 80 nu avea voie sa spună nimic. Auzisem câte ceva, cred, de la Europa Libera însă mult prea puțin, doar în treacăt. Nu înțeleg cum, însă nici ei nu abordau această temă. Bunica îmi vorbise despre Rege, însă nu îmi spusese ca trăiește. Asta e.
Iată-mă adolescent aflând despre existența lui. Făcând calcule matematice, am fost de acord că, da, este posibil ca cel ce avea douăzeci și ceva de ani înainte de instaurarea comunismului să poată apărea acum. Ca un erou din filme care își scutura pantalonii și sacoul de praf și apare de după dărâmături.
Povestea a continuat însă cu un antierou care a început să ne spună că este o părere. Ni se pare că este Regele. De fapt, acum, scăpați de o perioadă tiranică, suntem vulnerabili în fața zecilor de escroci ce apar. Ba unul cu papion care a furat în stil capitalist. Ba tot felul de creatori de noi partide care ne spun că sunt partide istorice. Și ăștia, tot așa, apăruți din țări cu soare, plaje, munți cu pârtii de schi și așa mai departe. Apropo, capitalismul, cel care fusese ținta noastră cu câteva luni înainte, motivul pentru care ne bucuram să scăpam de comunism, devenise brusc, sursa furnizoare de escroci. Și, cireașa de pe acest tort nociv - Regele Mihai!
Pauză de gândire. Abia am aflat de existența lui și acum îmi ziceți ca e rău? Prea multe de procesat cu creierașul meu abia ieșit din congrese, cincinale, societăți multilateral dezvoltate. Poate cineva să îmi explice? Se pare că nu. Tinerii, ca mine, habar nu au. Desigur, cu toții au opinii. Că acum se poate. Dar niciunul nu are certitudini. Bătrânii? Două tabere de opinii total diferite! Unii zic ca „ăsta a fugit cu un tren plin de bogății”. Ba nu, cu două sau trei. Ăilalți zic că a fost alungat din țară. Că a suferit. Că a fost sărac. Cei de vârstă medie au reacții mai diverse. Unii se amuză de „nebunii ăia cu monarhia lor”. Dar altceva nu zic. Nici de bine, nici de rău. Alții ridică din umeri. Îi bănuiesc de aceeași ceață pe care o am și eu. Mai sunt unii care par ieșiți din alt film. Golanii. Ăștia urlă ca Monarhia salvează România.
Greu. Foarte greu să îți îmbogățești măcar cultura generală. Dar am ales să aștept. Desigur, timpul îmi va da răspunsurile cerute. Și timp aveam! Oho, cât timp părea să se aștearnă în fața mea. Eram foarte, foarte tânăr! Eram în primele clipe de libertate ale vieții. Acum totul era posibil! Adulții aveau să se ocupe de problemele astea. Eu nu trebuia decât să fiu liber!
Mersul la scoală în blugi echivala cu trăirea visului american. Puteam să fiu ca cei din filmele de „pe video”, pe care îi invidiasem mereu. Puteam să aleg ce muzică ascult. Puteam să încerc orice. Cămașa kaki pe care scrisesem cu pixul numele unei formații rock era acum liberă și ea. Ba, mai mult, începuse să fie demodată. După o vreme am neglijat-o până, nu știu cum, a dispărut. Nicio pierdere. Lumea din jurul meu se îmbogățea în fiecare zi! Acum puteam schimba cămășile, blugii, șepcile, adidașii, tot. Chiar tot. Îmi schimbam ideile. Cu toții schimbam idolii, stilul de viață, genul de vacanță, modul de a ne raporta la profesori, atitudinea față de părinți. Totul, totul, totul. Ce mișto!
Gata cu întrebările grele. Timpul ne va da răspunsurile. Nu numai despre Rege. Despre tot. De ce să îmi bat capul acum? Acum este imperios necesar să îmi aloc toată energia pentru a trăi liber. Eu îmi văd de treaba mea, ei își văd de a lor.
Politic, avusesem deja o mare deziluzie. Cel care spusese că nu va participa la alegerile pentru președinția republicii libere până la urma a participat. Spusese că noua formă de conducere, CPUN, nu va deveni partid. A devenit. Așa că, ce rost avea să mă mai enervez? Femeile urlau isterice prin fabrici la vizitele prim-ministrului. Părea amuzant. Acum, în libertate, putem să râdem nu? Deci să ne amuzăm.
Mineriade? De ce nu? Eu stau la televizor și mă uit. Acum am o grămadă de programe. Din ce în ce mai multe. Și mai multe! Gata, divertismentul este la orice oră, oriunde. Mergem la concerte, la mitinguri, la proteste. Ascultăm muzica, spunem bancuri din ce în ce mai deocheate. Ce mișto!
A, din când in când, mai încearcă Regele sa vină în România. Prima dată aflasem că vrea să fure ca pe vremuri. Apoi, că vrea sa vândă toată țara. Toată!
Începuseră să moară dușmanii Republicii. Domnul cu papion, apoi dizidentul din Partidul Țărănist. Mda, istoria merge mai departe. Noroc că suntem liberi. Acum putem alege! Uite, gata, acum e președinte unul din opoziție. V-ați liniștit? Ce, a fost și el comunist? Pe naiba! A luptat, a rezistat sub acoperire. Gata, poate veni Regele. Păi da, dar de ce nu vine?
Încep să fiu trist, dar îmi trece repede. Sunt încă tânăr! Poate că el nu este încă tânăr, dar nici eu nu îmi dau seama că, poate, acum este momentul altei despărțiri. Funeralii? Nicidecum. Funeralii se fac doar când omul nu mai suflă. El este viu. Tabăra celor care spun că este o pramatie a istoriei are acum o voce parcă si mai puternică. Ceilalți? Ceilalți par la fel de ciudați ca întotdeauna. Ei tot o țin că Monarhia ar salva Romania. Ok. Și voi sunteți liberi ca și mine.
Tristețea începe să apară din ce în ce mai des. Se întoarce primul comunist în fruntea țării. Cică este o alegere bună pentru că a doua variantă era un nebun cu mitralieră.
Apoi încep să mi se perinde prin viață tot felul de alte personaje. Toți spun ca ceilalți fură. Că de aia nu avem spitale. Că de aia nu se fac șosele. Facultăți particulare contra facultăți de stat. Privatizări contra falimente. Steaua contra Dinamo. Liberali prieteni cu socialiști. Jurnaliști prieteni cu politicieni. Zeci de canale de știri. Știri diferite. NATO, UE. Vize, călătorii, vacanțe.
Dacă m-am născut în secolul vitezei, se pare că voi trăi în secolul accelerației, a progresului în mega viteză. Sau a căderii accelerate.
Pana la urmă a venit și Regele. Cu viteza asta, nici nu am mai observat. Cică oricum e prea târziu. Acum era chiar „sire”. Gata, într-adevăr, timpul, prin trecerea lui, începea sa îmi răspundă la întrebări. Însă foarte vag, prin șarade.
Republica, între timp, este inclusă în alianțele la care visa. Acum putem lupta oriunde. Putem trimite soldați în orice război. Și e legal! Mișto. Dar cică suntem apărați. Atunci de ce ne mai este frică?
Acum suntem egali cu toată Europa. Bun. Republica este pe un drum bun. Teoretic. Stai, se pare că Monarhia a ajutat România în toate aceste demersuri istorice. Monarhia a ajutat Republica. Pare tot o șaradă, la care, pentru a-i găsi răspunsul, trebuie să petreci 7 ani în Tibet. Și daca tot stai în liniște și concentrare, poate afli cum Europa a semnat aderarea României cu guvernul corupt din acele vremuri.
De fapt, asta nu mai contează. Acum sunt liber. Și tânăr. Timpul îmi va da răspunsurile. Dă-le încolo de Tibet, nirvana si alte prostii. Timpul este peste toate.
Acum, tot ceea ce trebuie să fac este să îmi cresc copiii în libertate. Am zeci de programe TV. Vrei teroriști? De obicei găsești pe programele 15 și 16 din grila TV. Vrei emigranți, mai caută. Undeva, cineva tot vorbește despre asta. Dacă nu, caută pe internet. Alte divertismente? Muzică, concerte, circ? Caută. Există non stop. Povești? Nu, astea trebuie să ți le imaginezi. E simplu. Închizi ochii și prințesele apar. Apar și prinți, și curteni, și supuși.
E greu însă să îl mai găsești pe Rege, chiar și în imaginație. Pentru că nu te poți rupe de realitate. Știi deja că Regele a murit. Știi deja că o prințesă a fost întemnițată pe meleaguri străine pentru lupte ilegale de cocoși! Si asta este realitate! Divertisment.
Știi deja că actorul care joacă rolul noului rege consort este același din filmele de mâna a doua cu politicieni, corupție, retrocedări și acțiuni de binefacere cu comisioane mari.
Acum pot fi trist. Dar nu de moartea unui om ce s-a născut muritor. Moartea unui om la vârsta de 96 de ani trebuie să aducă liniște, sobrietate, timp de rămas bun. Nu tristețe.
Am fost trist când nu mi s-a spus adevărul. Am fost trist când nu am avut dreptul de a alege. Când imbecilii au decis pentru mine. Am aflat curând că sunt imbecili prin comportamentul lor, prin acțiunile lor. Am aflat că sunt dușmanii mei când mi-am dat seama că mi-au furat tinerețea. Acum, unii sunt judecați pentru că au furat. Sunt sau nu pedepsiți. Dar pentru tinerețea pierdută de o generație? Cum vor fi judecați? Și ce pedeapsă pot lua? Și ce câștig eu? Pentru asta pot fi trist?
Ca să revin la povestea cu prințese si prinți, oare ce lipsește? Poate prințul salvator? Cel care luptă și readuce veselia și bunăstarea poporului? Ăsta da motiv de întristare profundă. Nu ne salvează nimeni! Nu îmi dă nimeni timpul înapoi, nu călătorește nimeni în timp pentru a repara lucrurile.
Viitorul va fi altfel? Vom știi să alegem? Vom știi să construim, să creăm? Să facem lucrurile altfel, mai bine, pentru copiii noștri? Tristețea devine o buna alegere contra acestei depresii. Depresie ce apare când iți dai seama că aproape tot timpul este prea târziu.
Nu, nu sunt trist acum. Trist am fost când Regele s-a retras din cauza bolii. Când a fost respins. Atunci am pierdut posibilitatea de a alege, de a încerca.
Acum pot fi însă demn.
Trist am fost când am văzut că nici chiar Regele nu poate lăsa ceva demn în viața reală de după el. Mocirla nepoțeilor, prințișorilor, fetelor bătrâne de la castel, vrăjitoarelor sau uneltitorilor aruncă o noapte lungă asupra împărăției.
Sunt însă mii de împărății. Îți poți lua desaga în spinare și poți încerca pribegia. Așa ai șansa aventurii. Așa poți vedea unde greșesc alții, unde greșești tu. Dacă ți se pare că ai fost absent la capitole ale istoriei prin care ai trecut privind doar divertismentul vremurilor respective poți încerca să te vindeci de sentimentul vinovăției prin a fi foarte prezent la ceea ce urmează. Sau măcar să cauți mai repede răspunsurile. Sa înveți să pui întrebările necesare momentului respectiv.
Un lucru este sigur. Există întotdeauna un loc unde îți poți construi lumea ta perfectă. Acel loc este acolo unde te afli. Acest loc este întotdeauna cu tine. Unde poți umbla la reglajele imaginii și sunetului vieții tale? În acea lume pe care o construiești în sufletul tău, în mintea ta. Poți visa la lumea perfecta și poți lupta pentru ea. Dar, în acest timp, poți trăi viața ta perfectă în interiorul tău. Ține aproape prietenii, oamenii de calitate, cărțile. Și fii cinstit. Da, este, poate, o forma de exil. Dar acceptă exilul și fă-l prietenul tău.
Cu drag, din Franța,
Emilian
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.