Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ad hominem | Un oportunist politic poate fi avocatul prestigiului și demnității profesiei de dascăl?

Sorin Cîmpeanu - Foto: Inquam Photos/ Sorin Cîmpeanu

Foto: Inquam Photos/ Sorin Cîmpeanu

Să ni-l imaginăm pe Păcală rostind plin de emfază: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”. Evident că scena ar naște o comedie, nicidecum o religie. Nu pentru că Păcală este român, nicidecum evreu, ci pentru că Păcală nu este Iisus, înțelegând că îi lipsesc acele atribute care să-l consacre drept mesia. Verdict: ad hominem.

Să ni-l imaginăm pe Vladimir Putin rostind plin de înțelepciune: „Victoria obținută prin violență este echivalentul unui înfrângeri, pentru că este temporară”. Evident că toată lumea ar răbufni în hohote. Nu pentru că Vladimir Putin este rus, nicidecum indian, ci pentru că Vladimir Putin nu este Mahatma Gandhi, înțelegând că îi lipsește atașamentul față de valorile non-violenței. Verdict: ad hominem.

Să ni-l imaginăm pe ministrul Sorin Câmpeanu rostind plin de aroganță: „Schimbăm pentru că trebuie să avem un fundament pentru redarea prestigiului şi demnităţii profesiei de dascăl”. Evident că nimeni nu ar crede într-o asemenea schimbare. Pentru că Sorin Câmpeanu… deja știți. Va să zică nu le are. Verdict: ad hominem.

În aceste zile, când ministrul știrilor despre nimic s-a înhămat la imposibila misiune de a legifera pe baza argumentului ad populum (99,7%), bogăția, diversitatea, originalitatea, fidelitatea caracterizărilor negative abundă și inundă spațiul comunicării publice, mai ceva decât poate iriga apa uzată din complexele avicole și de creștere a suinelor, făcută celebră de originala și simultan secreta lucrare de doctorat a dublului academician și a savantului de renume francofon în grile la limba română. Cine ar îndrăzni să culeagă toate figurile de stil, scrise onest în preacurata limbă română, care în aceste zile îl cinstesc grețos pe onor ministrul educației, ar muri înecat în rușine. Să ne rugăm domnului ca Domnul ministru să scape.

Și totuși, această atmosferă de răzbel naște și întrebări serioase.




  • Este expresia „Ieși afară, javră ordinară!” o „armă” permisă în arena publică a educației, sau poate fi justificat folosită doar de către vardiști?
  • Între „Afară! E turmentat! Afară!” și „Cum se poate, fraţilor, să lăsăm să gonească din adunare pe un cetăţean onorabil, pe un alegător?” (în ambele cazuri fiind vorba despre același cetățean turmentat), care poziție este conformă cu educația? Pot coexista ele în armonie și pace?
  • Cât de corect este să îi interzici accesul la „cele sfinte ale educației” traseistului, pentru că este traseist, cocotei, pentru că este cocotă, sau mutului, pe motiv de hipoacuzie (Höhlenstille)? Educația creștină este o formă de educație, iar problema autorității celui fără autoritate (vezi vameșul devenit apostol, răufăcătorul mântuit, adulternină iertată) este abordată în termeni mai puțin talionici.
  • Cât de just este ca un specialist certificat în complexa problematică a irigării cu „zoaie” (C. Preda), fără vreo specializare în pedagogie sau științele educației, să nu pună la cale un întreg sistem educațional? Pe cine privește și pe cine nu, educația?
  • O listă întreagă de atitudini nedemocratice, precum obediența, servitutea, temperarea spiritului critic, renunțarea la „adevărul propriu”, tăcerea (99,7%), nonconflictualitatea, poate fi coerentă cu educația laică (vezi societățile totalitare), cu educația politică de la orașe și sate (disciplina de partid și dictatura „deștului”), dar și cu educația monahală (mult cinstită chiar în orizontul nostru spiritual). De ce un oportunist, un inconsecvent și un contradictoriu ideologic și politic, nu ar putea propune viziuni unificatoare, care să împace și varza și capra, și săgeata boantă, dar și red-edenul? Sau, din contră, nu ar putea segrega copiii patriei în excelenți și privilegiți, din tabăra sa, și obidiți și oropsiți, din tabăra celorlalți?
  • Când poate fi valorizat social un plagiator? Când luptă pentru anularea/subminarea/relativizarea dreptului de proprietate asupra creației științifice/artistice, când produce legislație pentru a preacinsti necinstea, sau când (își) expune și (își) blamează plagiatul, ca pe un păcat care merită să fie cauterizat public?
  • Reprezintă resetarea vieții profesionale, plata despăgubirilor și reluarea studiilor căi suficient de populare, generalizabile, pentru a imacula culpele din domeniul eticii academice? Sau doar țapul ispășitor își va binemerita sacrificiul?
  • Cât de rezistentă este societatea la modele de succes, radiate de la vârful ierarhiei spre bază, bazate pe promiscuitate politică, pe oportunism și corupție?
  • Un oportunist politic poate fi avocatul prestigiului și demnității profesiei de dascăl? O persoană care a vândut și a trădat în mod nerușinat toate partidele în care s-a aflat, iar odată cu ele fidelitățile membrilor și speranțele alegătorilor, poate avea autoritatea de a-și asuma reforma educației în numele „excelenței”, a „demnității” profesorilor?

Eu am semnat petiția care cere demisia ministrului Sorin Câmpeanu și retragerea proiectelor pe care acesta le-a patronat. De asemenea, m-am alăturat și „grupului de interese”. Cuvintele din acest text, care descriu problemele generate când o caricatură decide să caricaturizeze educația, puteau fi folosite mai cu sens. Cu ele aș fi putut descrie orice altceva, nu toaleta din fundul curții, indicator al excelenței agronomice. Definitiv și irevocabil, ad hominem.

Nota 1: ad hominem reprezintă un argument eronat, premisele fiind lipsite de relevanță pentru concluzie (genul proxim), care se construiește prin atacarea și discreditarea persoanei, punerea la îndoială a competenței acesteia, negarea capacității acesteia de a formula un argument corect (diferența specifică).

Nota 2: acest articol a fost inspirat de clasificarea grupului celor 100 de intelectuali drept „grup de interese”, de către ministrul Sorin Câmpeanu, pentru a evita analizarea argumentelor din scrisoarea deschisă transmisă de aceștia și pentru a discredita semnatarii. Un exemplu evident de argument eronat, din categoria ad hominem. Argument repetat când a fost vorba despre vicepreședinții CNATDCU („MIT nu are nici cea mai mică șansă să aibă un singur profesor de calitatea membrilor Consiliului General CNATDCU”).

Nota 3: ad populum reprezintă un argument eronat, premisele fiind lipsite de relevanță pentru concluzie (genul proxim), care se construiește prin invocarea unei majorități, a unei mulțimi de oameni care, prin credința lor, validează argumentul (diferența specifică).

Nota 4: acest articol a fost inspirat și de folosirea argumentului mulțimii, de către ministrul Sorin Câmpeanu, pentru a justifica o decizie privind prelungirea perioadei de dezbateri: „Și atunci o să merg pe punctul de vedere al celor care sunt mai mulți.” Cei mulți fiind chiar cei tăcuți, a căror tăcere este interpretată drept o susținere. Un sofism de relevanță, bineînțeles.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Argumente elegante, felicitări, dar pe o temă extrem de simplă: comportamentul unui ministru. Firește ați reușit să-i stricați imaginea, dar asta nu schimbă prestigiul dascălului de moment, dominat de alte erori sistemice (istorice). Cel mai grav e să rămânem cu ele.

    Verdict: ad hominem?!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult