Adevărata independență nu începe cu o rachetă, ci cu o fabrică. Nu cu un discurs, ci cu o idee pusă în practică. Nu cu un vis, ci cu un șurub

Foto: Profimedia

Când o țară începe să se strângă la loc, extremismul încep să scrâșnească. România face, în sfârșit, o fabrică de pulberi. Cu Rheinmetall. Cu o clauză simplă și curajoasă: implicarea furnizorilor locali. Adică nu doar o vitrină industrială cu logo străin, ci un pas real spre autonomie. Poate părea un detaliu birocratic, dar în lumea în care noi am tot cumpărat, închiriat și amânat, e o mică revoluție. Un pas care miroase a praf de lucru, nu doar a praf de arhivă.

Și, cum era de așteptat, n-a trecut mult până când vecinii de umbră s-au activat. Presa maghiară, mai exact Mandiner, o publicație care respiră la unison cu guvernul Orbán și cască spre Est , a găsit de cuviință să ne ironizeze:

„România se visează gigant militar, dar își începe independența cu șuruburi importate.”

Așa se naște ironia geopolitică de provincie: cu o sprânceană ridicată și un cablu de la Gazprom în priză. E ușor să râzi de un popor care se apucă din nou de construit, mai ales când tu îți iei oxigenul politic din Kremlin. Noi, măcar, ne-am apucat de șuruburi. Ei au rămas la învârtit povești.

România nu se visează gigant. România se trezește.

După decenii de pauză, am început să ne redescoperim reflexul de a produce, de a repara, de a face cu mâinile noastre. E un început imperfect, dar viu. Și, în sfârșit, ne aparține. Bineînțeles, cum se mișcă ceva în direcția bună, pornesc sirenele.

Extremiștii, de toate culorile și frustrările, încep să urle pe internet: unii că „ne militarizăm”, alții că „suntem vânduți Occidentului”, alții că „totul este teatru”. Toți au în comun același lucru: n-au produs niciodată nimic, dar știu perfect cum se distruge tot.

E amuzant, de fapt, cât de tare se sperie radicalii de ideea simplă că România poate funcționa. Ei trăiesc din haos și din complexul că tot ce e românesc trebuie să fie greșit. Când ceva merge, li se strică narațiunea. De-asta turbează: li se rupe scenariul din mâini. Adevărata independență nu începe cu o rachetă, ci cu o fabrică. Nu cu un discurs, ci cu o idee pusă în practică. Nu cu un vis, ci cu un șurub.

Mic, banal, dar al nostru. Și da , poate e doar un început. Dar e începutul corect.

Pentru că dintr-un șurub făcut aici poate crește, în timp, o coloană întreagă.

Nu de oțel.

De demnitate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp