Foto: Captură Ken Block Drifts London – Extenden Director's Cut | Top Gear | BBC
În lipsa oricărei urme de manifestare relevantă legată de Centenar, vă propun eu una. Gymkhana de România. Un tur în drift al conștiinței. O cursă ilegală, incorectă, urlătoare, plină de fum, foc și frustrări.
E 1 Decembrie dimineața devreme și nu e nici țipenie. Bucureștiul e părăsit. Șoselele sunt goale. Țara e transformată într-un uriaș circuit pentru ca toată lumea a plecat. Sărbătoare de Centenar? Nu. Weekend lung peste hotare.
Îmi pun casca pe cap și mă strecor cu greutate în scaunul-scoică. Dacia 1300, cu suspensii modificate, șasiu ranforsat și motor de 1780 de cai, pornește cu un urlet însoțit de rateuri, fum și miros de benzină. E mai puternică decât orice Golf de Teleorman. E mai înfricoșătoare ca tancurile Abrams. Probabil la fel de rapidă ca un MIG.
Apăs accelerația și declanșez iadul. Prind suta în prima secundă, 200 în vreo opt. Abia observ că am trecut pe sub Arcul de Triumf, depășind parada la care toți se uită de acasă, pe Facebook, că am și ajuns la Palatul Parlamentului. Dau o tură în jurul lui și îl înec într-un nor non-euro, urât mirositor, care sper să îi țină pe cei dinăuntru ferecați pe vecie, fără vreo legatură cu exteriorul.
Redresez și urc dealul, cu 350 la oră. Cotesc pe lângă Catedrala Neamului și-L rog în șoaptă să ne ierte ca nu am știut ce am făcut.
Mă dau peste cap și aterizez pe roți, undeva la ieșirea din oraș. O iau pe câmp, paralel cu DN1, acest aparat de hrană al psihologilor și psihiatrilor. Azilul de beton fără pereți în care fiecare îl ține pe fiecare blocat. „Bară la bară”. Fobia celor care vor să sărbătorească o sută de ani prin grătare și pachete premium la castel cu ședință foto inclusă.
Sar peste munți și trag un strat nou de cauciuc pe Transfăgărășan. Râd de Subaru America și de încercarea lor de a-l transforma într-un Pikes Peak al Europei. 688 de curbe, 1500 de metri diferență de nivel și aproape 100 de km în 40 minute și 58 de secunde. Plecați, bă, acasă! Turism ne trebuie nouă?
Salut Transilvania, ale cărei comori rămân ascunse pentru că nu sunt autostrăzi de acces. O tai prin Moldova pe mijlocul lui E85, printre fantome, caroserii fumegânde și sute și mii de cruci ale celor care și-au dat viața încercând sa ajungă acasă. Cobor la mare și răzui plaja, pun la pământ toate cluburile construite fără autorizație, de la Mamaia și până în Vamă. Zboară în toate direcțiile paturi cu umbrele la 200 de lei pe zi, băuturi contrafăcute și melodii copiate.
Mă întorc în Capitală, sfârtec sediile DNA, ANAF, SRI și umplu orașul de coli A4 din dosare, pe post de confetti. Fără parbriz, cu 7 cilindri funcționali din 16, mă târăsc în mijlocul Pieței Victoriei unde, cu pedala la fund, fac pistoanele să sară din locul lor și benzina din rezervor să se aprindă.
Și ard, și eu și mașina, în fața clădirii acoperită de tricolor. Dar nu e nimeni să vadă, nu e nimeni să audă, nu e nimeni să îi pese, nu e nimeni să dea în direct, nu e nimeni să mă salveze, nu sunt spitale să îmi oblojească arsurile. E liniște și gol. De luni se întoarce lumea în oraș.
Până atunci, odihnă. Au trecut 100 de ani. Somn ușor în continuare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.