Un supermarket din Brașov spune că nu găsește vânzători, deși le oferă un pachet salarial de 5200 de lei net. La 15 ani, am muncit o vară întreagă pentru o pereche de ghete Adidas și un casetofon Panasonic

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Un supermarket din Brașov întâmpină dificultăți în a găsi personal, deși oferă un pachet salarial care, pentru un post de vânzător, pare atractiv: 7.100 lei brut, ceea ce înseamnă aproximativ 4.100 lei net, plus bonuri de masă de 880 lei lunar și diverse prime. În total, angajații ajung la un venit net de 5.200-5.300 lei pe lună, adică salariul mediu net la nivelul economiei. Și totuși, nimeni nu se înghesuie.

Oamenii au prime de Paște și Crăciun, recompense de ziua de naștere sau pentru diverse sărbători. În teorie, pachetul pare rezonabil. În practică, locurile rămân neocupate. Ce concluzie putem trage? Că nivelul de bunăstare în România, cel puțin în Brașov, a atins un prag „satisfăcător”? Sau poate ne-am sofisticat atât de mult, încât astfel de poziții nu mai sunt demne de atenția noastră.

Așa că, atunci când vedeți în supermarketuri nepalezi sau muncitori din Sri Lanka și Bangladesh ,nu vă grăbiți să strigați că ne „cuceresc asiaticii”. Realitatea e că ai noștri nu mai sunt interesați de astfel de joburi, deși nu e nimic rușinos a câștiga 5200 de lei pe lună pentru o poziție de vânzător.

Am început să muncesc devreme, pe când aveam doar 15 ani, în 1994. Îmi amintesc cum, în vara lui 1995, cu ajutorul tatălui meu (a semnat pentru ca eu să pot munci legal, eu neavând vârsta minimă) am muncit din greu pentru a-mi cumpăra o pereche de ghete Adidas și un casetofon Panasonic. Eram băiatul bun la toate la Hotel Clăbucet din Neptun. Deși salariile erau modeste, aveam asigurate cazarea și masa, ceea ce era un mare avantaj.

Mă ocupam de transcrierea datelor din buletine în cartea de imobil, duceam documente la dispeceratul de cazare și chiar înlocuiam recepționerul când era nevoie. În fiecare zi interacționam cu o mulțime de oameni, ceea ce m-a ajutat să mă dezvolt.

În vara lui 1996, am repetat experiența pentru o altă pereche de ghete și tot un casetofon, dublu de data aceasta! Apoi, am continuat să lucrez în fiecare vară, cu excepția celor din 1998 și 1999, când m-am pregătit pentru examene. Privind în urmă, mă simt mulțumit de tot ce am realizat și de lecțiile învățate.

Astăzi, însă, copiii și chiar adulții trăiesc cu impresia că lucrurile se obțin cu clickuri online pe diverse platforme de e-commerce, nu cu muncă. Generația noastră a învățat să aspire la un trai mai bun. Îmi aduc aminte că toți colegii mei munceau, atât în liceu, dar și în facultate. După ce am terminat facultatea toți ne căutam un loc de muncă. Acum toți vor să fie manageri, indiferent dacă au competențe sau nu, iar cei mai mulți abia reușesc să facă legătura între cauză și efect.

Aceasta e România anului 2025: o țară în care ne plângem că „nu mai suntem stăpâni” pe propriul pământ, dar refuzăm să ocupăm locurile de muncă disponibile. Poate că, în final, adevărata problemă nu e „cine ne cucerește”, ci cine am ajuns să fim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp