La o discuție despre învățământul superior din România versus Occident, am descoperit un „adevăr incomod” despre studenții de la noi

sursa foto: Profimedia

Ideea acestui articol mi-a venit în urma unor discuții interesante despre învățământul superior din Spania și din alte țări occidentale versus învățământul superior din România, după care am ajuns la concluzia că tânăra generație de studenți români este incredibil de conservatoare.

Am pornit de la observația de bun-simț că nu se poate schimba nimic dacă nu dărâmi ceva. În general, tinerii, studenții, în dorința lor de a-și lăsa amprenta asupra lumii în care trăim, în dorința lor de a face lumea un loc mai bun, neagă violent tot ce a fost până la ei și fac alte afirmații, cred în alte orizonturi, așa apar marile descoperiri, așa a progresat lumea în general. Pentru asta trebuie însă cutezanță, dinamism, pasiune, dăruire, preocupare, spirit de luptă, de rebel, talent. În mod cert, dacă nu faci decât să te conformezi regulilor existente, nu vei schimba nimic niciodată, nu vei face decât să continui o lume depășită, veche, tradițională sau conservatoare. Astăzi progresul social în lume este dat de mișcarea progresistă, care e încadrată politic la stânga. Din acest motiv, toate centrele universitare care contează în lumea asta sunt de stânga. Cred că e destul de clar ce am spus până acum.

Un pic despre învățământul superior românesc și observațiile mele asupra acestuia. Învățământul românesc tratează studenții ca pe niște elevi mai mari, punând accent pe reproducere fidelă, citare corectă, să nu deranjeze, să nu aibă idei personale. Eu așa am cunoscut învățământul superior din România, o mașinărie de tocat creiere după un anumit pat al lui Procust, cine nu se potrivește este ajustat cu forța.

După ce am terminat facultatea și am intrat concret în activitate, mi-am dat seama că ceea ce am învățat nu mă ajută deloc sau foarte puțin, fapt care a fost și un avantaj, a trebuit să o iau de la capăt, de data asta practic. Ceea ce ne-a lipsit nouă cu desăvârșire în pregătirea superioară a fost aplicarea practică, profesori care să ne arate concret, prin propria experiență, veniți din producție, cum se aplică ceea ce învățam noi și, mai ales, ce urma să facem noi concret în lumea asta. Și am curajul să fac această afirmație pentru că știu că sunt mulți care s-au confruntat cu aceeași problemă, pe lângă faptul că învățământul românesc pregătește absolvenți de facultăți care nu-și găsesc niciodată de lucru în domeniul studiat.

Eu m-am mirat că în universitățile occidentale este posibil să existe profesori universitari proveniți direct dintre practicieni, unii nici măcar n-au studiat respectiva disciplină pe care o predau, în facultățile absolvite de ei. Contează doar priceperea practică. Cum se spunea la noi pe vremuri: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În mod evident, în societatea occidentală, inclusiv la nivel universitar, se pune accent mult mai mult pe activitatea practică. Studenții sunt familiarizați încă din facultate cu ce se vor ocupa, ce vor face, sunt implicați în proiecte practice, concrete, nu rămân numai la nivelul demonstrațiilor sau al raționamentelor care, cu toată considerația pentru valoarea lor academică, în practică nu fac doi bani.

Există în facultățile din România foarte mulți profesori care n-au ieșit niciodată din incinta facultății, au absolvit acea facultate și au rămas acolo, de unde urmează să iasă la pensie. Nu mai vorbesc de dinastiile universitare care ocupă tot învățământul superior românesc, aspect care n-are nicio legătură cu performanța academică. La mine la facultate era o dinastie la a treia generație și se pregătea cea de-a patra.

Există însă autonomie universitară. Din păcate, performanțele facultăților nu pot fi cuantificate matematic, așa că fiecare poate să spună ce vrea, să facă ce vrea, să predea ce vrea. Nimeni nu știe câți absolvenți s-au angajat, câți profesează, câți au emigrat, câți au ajuns șoferi de Uber. La un moment dat am aplicat pentru un post de laborant la Politehnică, un simplu laborant. Vreau să vă spun că se mai înscrisese o candidată care și-a prezentat lista cu lucrări publicate în reviste de specialitate, ceva absolut impresionant. Mie mi s-a părut ridicol ca pentru un post de laborant să prezinți asemenea realizări universitare. Dar așa e învățământul românesc, premiază conformitatea, așteptarea, memoria, lipsa gândirii critice, mediocritatea academică.

Există acest scandal continuu despre plagiate. Trebuie să știți că, din punctul meu de vedere, este un produs autentic, fidel al învățământului superior românesc, asta înseamnă, în esența lui, acest învățământ, reproducerea fidelă, din memorie, a lucrurilor. Nici nu înțeleg de unde atâta revoltă, în condițiile în care orice inițiativă, idee originală, comentariu sunt cenzurate discret.

În acest haos academic, studenții caută repere. Din păcate, reperele pe care le găsesc sunt profesori conservatori, tradiționaliști, care le dau impresia că ei au o superioritate prin conformare, sunt moralizatori, ultimul bastion al valorilor. La o cercetare mai atentă, valoarea acestor profesori nu există, n-au descoperit nimic, n-au revoluționat nimic, nu s-au remarcat prin nimic deosebit în domeniul lor de competență, n-au făcut decât să repete la infinit ceea ce au învățat de la înaintașii lor, ca niște patefoane stricate, scriind și rescriind niște cursuri, niște cărți, care, în mod realist, nu sunt decât maculatură.

În universitățile din Vest, studenții sunt responsabilizați, li se încurajează autonomia și apare conflictul de idei. În România, studentul e ținut captiv prin note, prezență, frica de profesor și dependența de validare.

Din păcate, acest public studențesc alienat, incapabil de adaptare la realități, conformist, care reproduce fidel raționamente, demonstrații, lozinci, e speriat de progresism, pe care îl vede ca pe un corp străin, abstract, elitist sau ipocrit. Preferă conformarea în fața unui profesor tern, fără relevanță, pentru că e local, emoțional, narativ sau „cu suflet”.

În felul acesta mi-am răspuns la întrebarea de ce acești profesori închipuiți de conservatorism opac, rigid, anti-progresist, anti-LGBT, rasiști, care promovează religia mistică și naționalismul limitat, au un public atât de larg, adesea format din tineri sau studenți. De ce se duc studenții la cursurile unor asemenea profesori, de ce îi ascultă, de ce nu-i dau afară, de ce nu-i huiduie? Voi credeți că asemenea profesori ar fi acceptați la marile universități din lume? Niciodată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp