În loc ca 4,8 milioane de salariați să stea la cozi o dată la șase luni sau la un an ca să își plătească impozitul pe salariu, așa cum prevede sistemul impozitului pe gospodărie, ar fi mai simplu ca statul să determine firmele private, „printr-o lege foarte aspră”, să verse în buget, până la ultimul leu, impozitele reținute pe salarii, spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, într-un interviu pentru Republica.ro.
Consilierul guvernatorului BNR crede că la sediile Fiscului se vor forma cozi uriașe atunci când salariații se vor duce să își plătească impozitul pe salarii, care ar urma să nu mai fie reținut la sursă, iar abia atunci Ministerul Finanțelor îi „va alerga cu arcanul” pe contribuabili.
„Mă gândesc la ce cozi s-ar putea să fim supuși, până când să apucăm să plătim impozitele și cât de mulți se vor lăsa păgubași sau vor găsi un pretext ca să nu mai stea la coadă și să nu plătească. Abia atunci Ministerul Finanțelor îi va alerga cu arcanul pe cei care trebuie să aducă la stat, în casieria centrală, impozitul pe salarii”, a subliniat oficialul BNR.
În opinia sa, Ministerul Finanțelor are și un argument să facă o „revoluție fiscală”.
„În prezent impozitele sunt încasate la sursă, companiile, instituțiile statului încasează impozite și le varsă la buget, companiile private încasează impozite, dar nu le varsă pe toate la buget și atunci Ministerul Finanțelor vrea să aducă toate impozitele în casieria centrală. Dar eu cred că este mai ușor să determine firmele, printr-o lege foarte aspră, să plătească până la ultimul leu impozitele, decât să spere că 4,8 milioane de salariați, în curând 5 milioane de salariați cu contracte de muncă, vor plăti toți, cu regularitate, la 6 luni sau la 1 an, impozitele pe salarii ce le revin”, spune consilierul guvernatorului Băncii Centrale.
- Are ANAF infrastructura neceară pentru introducerea impozitului pe venitul global pe gospodărie?
- Cred că pentru a intra în acest subiect este nevoie întâi de o precizare. Am ascultat joi cuvântul introductiv al primului ministru la ședința de guvern și am văzut că era supărat că foarte mulți miniștri care nu au directă legătură cu problema fiscalității s-au pronunțat asupra subiectului și le-a cerut miniștrilor să nu se pronunțe pe acest subiect, cu o singură excepție, a ministrului Finanțelor. Cred că începând de la această remarcă este bine să subliniez că miniștrii sunt la dispoziția primului ministru și deci trebuie să tacă, dar noi în spațiul public, chiar dacă nu avem în față un proiect concret, cu direcții clare și concepte precise, dacă tot s-a deschis acest subiect, e bine să vorbim și e bine să vorbim chiar dacă ce gândim noi și ce gândește Ministerul Finanțelor sunt lucruri paralele. E bine să gândim cu voce tare pentru că Ministerul Finanțelor va avea nevoie de foarte multe opinii din public. Așa că am vrut să fac această precizare pentru a sublinia că ceea ce spun acum e o remarcă din public.
- Ce părere aveți de revoluția fiscală pe care o propune Guvernul, prin introducerea impozitului pe venitul global pe gospodărie? Credeți că are ANAF capacitatea tehnică de a pune în practică un astfel de sistem?
- Ideea de revoluție fiscală îmi place. Cred că România chiar are nevoie de o revoluție fiscală, în condițiile în care veniturile la bugetul statului ca procent în PIB sunt cu mult sub cotele realizate de state avansate din Uniunea Europeană, asta pe de o parte, și pe de altă parte faptul că nu se încasează toate veniturile planificate. Avem un plan de fiscalitate care nu se îndeplinește. Deci este nevoie de o revoluție fiscală. Cum să o facă Guvernul, cum să o implementeze Parlamentul, pentru că cred că, așa cum cel puțin aflăm noi că sunt proiectate lucrurile, toate informațiile venind pe surse, va fi nevoie și de legi, nu numai de un plan de acțiune, va fi nevoie de legi care să exprime bine lucrurile și să le îndrepte către o direcție bună. Așa că de aici plecăm, de la nevoia în primul rând de o infrastructură modernă a activității fiscale, pentru că ceea ce aud că s-ar proiecta este că impozitele pe salarii nu vor mai fi adunate la sursă, ci gospodăria va trebui să rețină toate sumele lunare care revin statului ca impozit pe salariu și să le plătească o dată la 6 luni sau o dată pe an.
Mă gândesc la ce cozi s-ar putea să fim supuși, până când să apucăm să plătim impozitele și cât de mulți se vor lăsa păgubași sau vor găsi un pretext ca să nu mai stea la coadă și să nu plătească. Abia atunci Ministerul Finanțelor va alerga cu arcanul pe cei care trebuie să aducă la stat, în casieria centrală, impozitul pe salarii. Dar în același timp Ministerul Finanțelor are și un argument să facă o revoluție în acest sens. În prezent impozitele sunt încasate la sursă, companiile, instituțiile statului încasează impozite și le varsă la buget, companiile private încasează impozite, dar nu le varsă pe toate la buget și atunci Ministerul Finanțelor vrea să aducă toate impozitele în casieria centrală. Dar eu cred că este mai ușor să determine firmele, printr-o lege foarte aspră, să plătească până la ultimul leu impozitele, decât să spere că 4,8 milioane de salariați, în curând 5 milioane de salariați cu contracte de muncă, vor plăti toți, cu regularitate, la 6 luni sau la 1 an, impozitele pe salarii ce le revin.
- Noul sistem introduce noțiunea de gospodărie fiscală. Ce este o gospodărie fiscală, cum ar putea fi definită?
- S-a vorbit de gospodărie. În momentul de față aud că sunt câteva concepte în discuție. Un concept este curtea. Dar acest concept nu stă în picioare. O curte nu poate să fie o gospodărie în toate cazurile, poate că fie în unele cazuri. Dar sunt situații în care în aceeași curte sunt două case pe care părinții le-au lăsat moștenire la doi frați. Un frate stă cu familia lui și are gospodăria lui, celălalt frate stă cu familia lui și de asemenea are gospodăria lui. Nu pot fi două case în aceeași gospodărie, chiar dacă sunt în aceeași curte. Se spune că gospodăria va fi apartamentul. O familie care are mai multe camere poate închiria o cameră din apartament unui student sau unui tânăr funcționar sau unui tânăr specialist. Familia respectivă și chiriașul nu pot forma o gospodărie unică. Chiriașul are balanța lui de venituri și cheltuieli, familia are propria balanță de venituri și cheltuieli, nu pot forma o gospodărie unică. Institutul Național de Statistică ne dă o idee, pentru că face de mai mulți ani o anchetă integrată pe gospodării. Practic Statistica a împărțit populația României în 7 milioane de gospodării, iar fiecare gospodărie reprezintă o sumă de persoane cu o medie statistică de 2,7. Sigur aici s-ar putea pune întrebarea cum 2,7 persoane? Este o formulă statistică, o medie, sunt ori două, ori trei, ori cinci ori zece persoane într-o gospodărie, dar media este de 2,7 și este o medie statistică.
Pe această unitate sunt calculate veniturile și cheltuielile, sumele pe care le vedem în comunicatul recent pe care Statistica l-a dat privind veniturile și cheltuielile în gospodăriile populației în trimestrul IV din 2016. Ce vedem la aceste cifre? Sunt câteva lucruri absolut relevante. Ne uităm în primul rând la venituri. O asemenea gospodărie formată din 2,7 persoane în medie câștigă pe lună 3085 de lei, asta înseamnă 1168 de lei pe persoană. Foarte puțin. Cheltuielile totale ale populației în trimestrul IV din 2016 au fost în medie de 2692 de lei lunar pe gospodărie, deci 1019 lei de persoană. Aceasta reprezintă 87,2 la sută din nivelul câștigului. Statistica face și structura cheltuielilor și structura veniturilor și cred că împărțirea este foarte interesantă pentru că vedem că într-o gospodărie aproape 60 la sută din venituri provin din salarii.
(Sursa insse.ro// clic pe imagine pentru a mări)
Un procentaj de 22,5 la sută sunt venituri din prestații sociale, adică sunt venituri din pensii și ajutoare sociale. Sigur, mai sunt ajutoare de naștere, ajutoare pentru copii, dar sumele dominante sunt cele din pensii și din ajutoare sociale. Cred că aici este cheia acestei soluții la care vrea să recurgă Ministerul Finanțelor și să vedem dacă va recurge, cu impozitatea pe gospodării.
În legătură cu salariații se vehiculează două cifre. Una este de 4,8 milioane – până de curând erau 4,5 milioane, dar au fost făcute angajări masive în perioada ianuarie, februarie, martie, iar cifra de salariați angajați cu contract de muncă a urcat până la 4,8 milioane de persoane. Dar Statistica vorbește, atunci când face totalul populației active, de o sumă de 6 milioane și ceva de salariați în populația activă. Apare o diferență semnificativă, de la 4,8 milioane la 6 milioane și ceva. Ce fel de salariați sunt aceștia? Sunt salariați fără contracte de muncă. Statistica consideră salariat inclusiv o persoană care într-o săptămână a lucrat cel puțin patru ore undeva, fără contract de muncă, a săpat un șanț, a bătut scânduri într-un gard, a tuns iarbă sau a făcut ceva într-o gospodărie, a reparat un aragaz, instalația electrică. La noi se întâmplă următorul lucru. Populația României apelează cu foarte mare dificultate la firme specializate atunci când are de reparat un aragaz, un frigider, lumina, instalația electrică, televizorul. În familii sunt caiete în care scrie nea' cutare repară televizorul, nea' cutare lumina. Toți aceștia, în ancheta pe care o face Statistica, apar ca salariați. Dar nu sunt înscriși în cifra salariaților, nu plătesc impozite. Ei încasează și atât. Și atunci este binevenită până la urmă această inițiativă a Ministerului Finanțelor de a-i cuprinde și pe ei în baza de impozitare. Baza de impozitare s-ar lărgi.
În plus mai apar și veniturile din gospodării. Omul are o vacă, vaca dă lapte, gospodina face unt, se duce cu untul, îl vinde, nu plătește impozit, nu este înregistrat nicăieri. Dar aici vedem în Statistica de la Finanțe că apar două rubrici – venituri din activități independente – ceea ce înseamnă tocmai astfel de venituri, care sunt prinse de Statistică, dar nu sunt prinse și de Fisc - și venituri din vânzarea de active, care sunt prinse. Veniturile din activități independente sunt foarte importante. Ministerul Finanțelor începe să le urmărească. Deocamdată nu le impozitează, că nu are cum. Dar într-o impozitare globală pe gospodărie ele vor fi cuprinse. Cred că aici în principal bate Ministerul de Finanțe. Problema este, din punctul meu de vedere, de a găsi și stimulente pentru gospodărie, care să îndemne în primul rând la mai multă muncă și la venituri mai mari.
- Ponderea sumelor cheltuite de gospodării cu mâncarea, facturile la electricitate, gaze, în totalul cheltuielilor este mare în comparație cu situația din alte țări.
- Avem o structură îngrijorătoare a cheltuielilor. Statistica arată că 34,8 la sută sunt cheltuieli pentru produse agroalimentare și băuturi nealcoolice. Dar în acelasi timp, tot o sumă mare – 18,2 la sută - sunt cheltuieli pentru locuință, apă, electricitate gaze și alți combustibili. Foarte mult. Și mai sunt 19,8 la sută impozite și contribuții. Impozitele vor crește și mai mult și atunci este nevoie să nu se producă un dezechilibru în gospodărie. Este nevoie ca gospodăria să câștige mai mult. Sigur, măririle de salarii vor aduce câștiguri mai mari în gospodărie. Dar cheltuielile au în momentul de față o structură aiurea, pentru că 8 la sută din cheltuielile unei gospodării sunt pentru băutură și tutun. Citeam o știre acum câteva zile că România e printre țările unde fumătorii sunt amatori de țigări fine. Dăm bani să cumpărăm țigări fine, dăm bani să cumpărăm băutură, facem 8 la sută din totalul cheltuielilor, dar când mă uit la cheltuielile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte acestea sunt numai de 7 la sută, față de 8 la sută pentru tutun și băuturi alcoolice.
(sursa insse.ro//clic pe imagine pentru a mări)
Când e vorba de investiții, aici e o altă cheie, pur și simplu am putea să spunem că procentajul e șocant. În trimestrul IV 2016 s-a produs o cădere bruscă până la 0,1 la sută. Cheltuielile cu investițiile în gospodărie înseamnă cheltuieli pentru cumpărări sau construcții de case, chetuieli pentru cumpărări de terenuri, cheltuieli pentru cumpărări de unelte care să fie folosite în producția internă a gospodăriei, sau cheltuieli pentru acțiuni la bursă. Un pachet întreg de lucruri foarte importante care să exprime bunăstarea unei gospodării. Un procentaj de 0,1 la sută din totalul cheltuielilor dintr-o gospodărie alocat pentru investiții e foarte puțin și este din păcate în linia investițiilor generale din țară care au scăzut foarte mult în ultima vreme, inclusiv investițiile din buget.
Acum am văzut o preocupare pentru a aduce bani europeni ca să se împingă înainte investițiile, inclusiv investițiile pentru autostrăzi. Dacă acești bani chiar vor veni ar fi foarte important și ar fi foarte bine. Numai că va trebui să reținem un lucru. În momentul de față noi înșine în țară prin birocrația dusă la extreme am făcut ca la banii europeni să se ajungă de 2-3 ori mai greu decât ajung polonezii, cehii, slovacii sau ungurii.
- Își poate permite România creșterile anunțate de salarii?
- Am fost întrebat într-o emisiune la RFI dacă ne putem permite creșterea salariilor, așa cum vrea guvernul. Eu am răspuns că întrebarea trebuie pusă invers. Dacă ne putem permite să înghețăm salariile. Și nu ne permitem să înghețăm salariile, pentru că am pierdut deja 3 milioane din forța de muncă, oameni întreprinzători care au avut curajul să plece în lume și își găsesc pe acolo rosturi. Nu ne mai putem permite să plece alte milioane, dar mai ales avem nevoie ca o parte dintre cei care au plecat să revină. Și nu vor reveni până când nu vom avea garanția că se schimbă ceva în țară. Iar în primul rând trebuie să se schimbe politica de investiții. Pentru că de aici începe bătălia cu bunăstarea, de la investiții. E foarte important să stimulezi gospodăria să aibă venituri mai mari și totodată să facem ceva în țară pentru a ridica nivelul de educație financiară.
În momentul de față suntem foarte jos cu educația financiară. Este nevoie ca gradul de educație financiară să crească. Am văzut o situație în librării. În România de la începutul crizei și până acum am văzut cam toate cărțile importante care s-au scris despre criză, în special în SUA. Cărțile din 2008 le mai găsim și acum în librării, cu excepția a câtorva, care au dispărut. Cele mai multe sunt acolo, deși aceste cărți se editează în tiraje mici, de 1.500 - 2.000 de exemplare. Că nu le cumpără populația nu ne miră, dar că nu le cumpără profesorii de economie, cei care au misiunea în această țară de a contribui direct la ridicarea nivelului educației financiare, acest lucru ne miră și ne îngrijorează. Ele sunt scumpe, 60-80 de lei o carte, preț cam piperat pentru un profesor cu un salariu de acum, nu știu cum va fi cu salariul viitor. Dar dacă nu se va face ceva în planul global al impozitului pe gospodărie - să se deducă de la impozit, pentru profesorii de economie din școli și licee, banii pentru cărțile de economie -, mă întreb ce calitate va avea acest elev în anii ce vin, fără o educație financiară începută din școală.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.