Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Va mai trece timp până când vom ajunge la un consum sustenabil întemeiat pe o creştere economică sustenabilă

Acum, în 2017, este certă contribuţia consumului la creşterea economică a României. Iar când spun consum, socotesc toate gurile care înghit bunuri fizice şi servicii: ale populaţiei, ale unităţilor bugetare şi ale bugetului în totalitate, ale companiilor lucrative.

De aici, din zona consumului, sunt puse în mişcare motoarele tuturor economiilor lumii. Consumul populaţiei, cu deosebire, reprezentând un semnificativ feedback al fiecărei economii. Dacă la noi, bunăoară, populaţia nu va avea mai mulţi bani pentru a-şi plăti sporuri de consum, dacă magazinele, turismul, transporturile, alte servicii nu vor avea creşteri de clientelă, primul care va pierde va fi bugetul. Fiindcă încasările din impozite vor continua să nu fie după nevoi, ci după posibilităţile restrânse ale economiei. Iar în final va pierde PIB-ul, pentru că nu va avea cum să-şi urmeze sensul real, acela de furnizor de bunuri şi de servicii, care să îmbogăţească oferta internă.

Cum trăieşte familia medie

Unul dintre cele două comunicate ale Statisticii, de vinerea trecută, oglindeşte standardul de viaţă. Fiind exprimat, în medii lunare, prin structura veniturilor şi cheltuielilor în gospodăriile populaţiei. Ce vedem? Câştigul lunar al unei familii din România, în medie, este de 3085 de lei. Nici măcar o mie de euro de familie. Din această sumă, modestă, familia cheltuieşte, tot în medie, în jur de 87 de procente. Pentru consum, pentru impozite şi taxe, pentru investiţii. În total, 2692 de lei. Într-adevăr, consumul creşte în procente, o creştere pe care o considerăm consistentă, fiindcă este exprimată cu două cifre, dar în valori absolute (comparate cu alte ţări europene) creşterea nu este deloc spectaculoasă.

Din totalul cheltuielilor, 71,4 procente se duc pe consum, 19,8 pe impozite şi taxe iar pentru investiţii numai… 0,2 la sută. Nici măcar 1 la sută, deci, pentru cumpărări şi construcţii de case, pentru cumpărări de terenuri, pentru echipamente de producţie sau pentru achiziţii de acţiuni. Or, dacă investiţii nu sunt, nici creşterea avuţiei în gospodăriile populaţiei nu are de unde să vină.

Şi acum să vedem cum se împart cheltuielile de consum: 34,8 la sută – mâncarea; 18,2 la sută – locuinţa, apa, electricitatea şi gazele; 8 la sută – băuturi alcoolice şi tutun… în timp ce cheltuielile pe îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt de numai 7,5%. Iar pentru educaţie… 0,3 la sută. Desigur, cifrele reprezintă medii lunare. Ca să descifrăm acest tablou, mi se par sugestive câteva referiri la dezbaterea globală, din ultimii 50-55 de ani, despre bogăţie şi sărăcie.

Prin anii ’60, un mare economist american, Paul Samuelson, scria că o familie nu mai e săracă dacă reuşeşte să cheltuiască pe mâncare mai puţin de o treime din venit. Dar lucrurile se complicau dacă trebuia să-şi cumpere şi o locuinţă. Sau un automobil ori alte bunuri de folosinţă îndelungată. Dacă însă – din cele trei sferturi rămase din venit după ce a rezolvat cu factura alimentară – familia putea să-şi plătească utilităţile, impozitele şi rata la bancă… totul era în ordine.

Crizele au schimbat lumea

Atunci însă, în anii ’60, când Samuelson îşi lansa judecata despre graniţa dintre sărăcie şi clasa de mijloc, lumea nu fusese încă răvăşită de marile crize energetice. Creşterea economică se bucura de cei 25 de ani de aur de după război, barilul de petrol costa câţiva dolari iar inflaţia staţiona. Socoteala făcută de economistul american putea deci să aibă acoperire în realitatea acelui timp. O familie care îşi asigura hrana doar cu o treime din venit, în condiţii cantitative şi calitative optime, avea toate motivele să spere în general – şi nu doar în privinţa coşului alimentar – la evadarea din sărăcie. 

Lucrurile n-au rămas însă la fel şi după anul 26 de după război. Două crize ale petrolului, în anii ’70, au schimbat lumea. De atunci, lumina şi căldura se scumpesc fără încetare. Dacă familia nu-şi acoperă hrana cu cel mult o treime din venit, iar cheltuielile pentru întreţinerea locuinţei şi pentru celelalte utilităţi cu altă treime, bunăstarea decentă rămâne mai departe doar o aspiraţie. Neîmplinită.

Au trecut anii ’70, au trecut şi anii ’80 şi, treptat, la interferenţa zonelor luminoase în extindere, cu cele întunecate în restrângere, a devenit tot mai mare şansa bunăstării. În zonele luminoase, care departe de a se închide se deschideau, în sensul că mulţi săraci erau absorbiţi în clasa de mijloc, reînviau şansele pentru nenumărate familii ca din veniturile curente să-şi finanţeze în bună parte cheltuielile curente, în timp ce banii pentru case şi pentru bunuri de folosinţă îndelungată să fie împrumutaţi de la bănci. Timp de cinci ani, între 2004 şi 2008, a prins şi societatea românească o bucată din acest boom global.

După 5-6 ani de boom economic, zone întregi s-au schimbat radical în bine şi au devenit de nerecunoscut; dar multe alte zone s-au schimbat prea puţin ori nu s-au schimbat deloc, fiind sub apăsarea sărăciei. E adevărat că numărul salariilor mari – în multinaţionale sau în companiile româneşti de succes – au crescut. Dar cele mai multe dintre salarii au rămas neîndestulătoare. Şi, totuşi, o bună parte a populaţiei şi-a sporit cheltuielile, şi-a intensificat împrumuturile de la bănci, iar consumul a crescut.

După ce a înţărcat bălaia…

Dar filmul s-a rupt. În vara lui 2007 în Statele Unite, în toamna lui 2008 în Europa s-a sfârşit balul. Anii de criză au dus lumea în pragul unei noi schimbări. Radicale. Criza a lovit Europa şi a lovit România. În cei doi ani de recesiune, 2009 şi 2010, apoi în cei dintâi ani de după recesiune, cu creştere economică modestă şi inflaţie mare, celor mai multe familii nu le mai ajungeau banii de la o lună la alta. Salariaţii, cei mai mulţi dintre ei, aşteptau cu nerăbdare ziua de leafă. Fiindcă îşi legau execuţia bugetului de familie de ziua în care „se dădeau banii”: cei care nu “defectau plăţile”, atunci îşi făceau cumpărăturile, îşi plăteau datoriile, îşi achitau facturile la telefon, la întreţinere, îşi plăteau chiria. Iar acest obicei nu s-a schimbat prea mult nici în anii din urmă, când creşterea economică înaintează cu cea mai mare viteză din Uniunea Europeană. Viteza e mare, dar PIB-ul nu e încă sustenabil.

Cu actuala structură a creşterii economice şi cu un tablou de cheltuieli cum este cel schiţat de Statistică, în comunicatul de vineri, avem încă de aşteptat până când clasa de mijloc va fi pentru economia noastră un motor performant, care s-o împingă înainte. Şi până când vom ajunge la un consum sustenabil, întemeiat pe o creştere economică sustenabilă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Joe Doe Joe Doe check icon
    Crestere a gdp ului se poate face prin cresterea populatiei...De ce nu vb de cresterea bazata pe veniturile trimise de capsunari si badante?
    • Like 0
  • Mr.Oh check icon
    Am studiat atat economia socialista cat si economia libera. Am trait ani de zile cu ideea ca motorul unei economii e NEVOIA. Azi aud ca motorul unei economii e consumul. Consumul e chestine pur tehnica, chestiune manipulata psihologic. Motvatia maselor de a produce consum se numeste publicitate. Chestiunea aceasta a devenit o stiinta in sine. As putea spune ca a devenit o ratiune de stat.
    Eram invatat sa identific nevoile clientului si sa-i ofer produse si servicii care sa i le satisfaca. Azi omul obisnuit nu mai poate face diferenta intre ce are nevoie si ce doreste. Cresterea consumuui se bazeaza azi nu pe satisfacerea nevoilor ci prin manipularea nevoilor. O tehnica in publicitate era cu ani in urma inducerea iluziei, gandului, ca un anumit produs te va face fericit. Ca iti va umple viata. Ca va da mai mult sens vietii tale.
    Intr-o lume, cea vestica, in care nevoile sunt in mare masura satisfacute, s-a inventat tehnica stimularii dorintelor. Dorintele consuma. O chestiune cu doua taisuri. Creste consumul, insa deopotriva ii rapeste individului timpul liber - Obtinerea timpului liber, folosirea acestuia in mod liber, neconditionat de dificultaile mediului inconjurator. Nu pentru aceasta s-a zbatut omenirea sa progreseze? Sa-si faca viata mai usoara.
    Acum cand ne apropiem de implinirea acestei asteptari, s-au gasit unii sa ne manipuleze dorinteleo si sa ne creeze dependente ca sa consumam ...si sa fiim ocupati cu munca pentru a plati costul satisfacerii acestor dorinte.
    Omul nu va avea niciodata timp liber. Va muncii de dimineata pana seara ca sa-si implnieasca dorintele. va fi sclavul acestora.
    O economie care se bazeaza, depinde de stimularea artificala a consumului e grav bolnava. E falimentara. Ineficeinta.
    Progresul tehnologic vestic in acest moment sufera o franare, sigurul motor care il mai tine in picioare e ambitia de a ramane in frunte. De a fi un model. Dar dupa cum se vede nu o poate face fara ajutorul unor natiuni care chiar au nevoi reale, precum China, India, Brazilia, Europa de est, tari care sunt deopotriva consumatoare si producatoare.
    Paradigma economica trebuie schimbata. Tarile sarace sunt motivate sa consume pentru a-si satisface nevoile. Tarile bogate sunt motivate sa produca si sa consume pentru a-si pastra dominatia. Primii cresc natural, ceilalti artificial.
    Neintelegerea diferentei dintre nevoie reala si dorinta - cea din urma creaza dependenta psihologca- a creat forma de economie brutala si risipitoare pe care o vedem azi. Consumismul.
    Caderea din Eden insemana caderea din pace si armonie intr-o stare de nelniste si nesiguranta interioara exprimata prin agitatie care se reflecta in final in consumism.
    Nu exista reteta economica care sa rezolve problemele de natura psihologica.
    Mai devreme sau mai tarziu vom avea fie un razboi ca sa avem nevoi reale, fe vom suferi o mutatie psihologica la nivel social care ne va condcua catre alta forma de economie.
    Romania nu are solutie. Si nici altii. Doar muta pagubele de la unul la altul in ograda.
    • Like 4


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult