Dacă veniturile gospodăriilor populației nu vor fi mai mari, iar investițiile și cheltuielile în educație, sănătate și cultură nu vor crește, nu vom avea loc în elita economiilor europene

Vineri, de la Statistică, au venit două comunicate. Importanţa lor este cardinală. Fiindcă ne dau noi indicii, semnificative, despre dezvoltarea ţării. Şi, totodată, despre standardul de viaţă al populaţiei României.

Primul comunicat, intitulat „Produsul Intern Brut (PIB) în 2016 – date provizorii 2”, reconfirmă că anul trecut creşterea economică a României a înaintat cu cea mai mare viteză înregistrată în Uniunea Europeană.

Cel de-al doilea, în care sunt analizate mediile lunare ale veniturilor şi cheltuielilor din gospodăriile populaţiei, vine de asemenea cu o reconfirmare. Una însă care nu ne face deloc cinste. În Uniunea Europeană, între 28 de ţări – căci încă doi ani de aici înainte, până când Brexit-ul va fi finalizat, vom continua să fim 28 de ţări – noi înregistrăm, după bulgari, cele mai mici câştiguri din muncă.

Din 2011, de când a fost reluată creşterea economică plus, rata anuală a PIB-ului a înregistrat ritmuri tot mai mari. Numai că nu întotdeauna, când creşte PIB-ul, cresc concomitent şi sumele de bani din buzunare. Banii disponibili. Vor mai trece ani până când cea mai mare parte a populaţiei, o masă critică, nu va mai fi obligată să-şi restrângă drastic cheltuielile. Iar o schimbare a stilului de viaţă nu va veni numai de la un PIB cu plus, oricât de mare îi va fi viteza de înaintare. Va fi nevoie şi de o nouă tablă de valori, care să pună într-o altă ecuaţie, mai apropiată de cerinţele eficienţei, proprietatea, munca, producţia, venitul şi consumul. Într-un cadru economic pe care numai o piaţă funcţională consolidată îl va putea asigura.

Drumul către această nouă tablă de valori a început cu macrostabilizarea. Ca să fie aduse în limite adecvate inflaţia, banii, cursul valutar, deficitele, împrumutul public, dobânzile. Acum, după ani îndelungaţi de strădanii, sunt îndeplinite nu doar cele cinci criterii de convergenţă nominală pentru euroaria, ci şi cele din tabloul de bord european. Normal era însă ca, imediat, să avanseze şi microstabilizarea: oxigenarea companiilor care suflă greu.

Or, fără o reformă radicală a companiilor nu vom ajunge la dezvoltarea dorită. O reformă care să înceapă de la vârful companiilor. Căci fără manageri competenţi, îndrăgostiţi de eficienţă şi de performanţe, nu vom reuşi.

Noii răsfăţaţi ai istoriei sunt managerii. Dar nu puţini dintre ei (cei de la noi) ţipă mai tare decât Napoleon că au nevoie de bani. Numai că nu doar banii contează. Ca să câştige cursa pentru competitivitate, managerii au nevoie de mai mult decât „bani, bani şi iar bani”, cum striga Napoleon. Au nevoie, cu deosebire, de înţelepciune potrivit definiţiei date de Socrate: atitudine corectă faţă de realitate. Şi nu poate fi, în acest moment al istoriei României, o atitudine mai corectă a societăţii româneşti faţă de realitate decât aderarea noastră la întărirea macrostabilităţii, concomitent cu restructurarea din temelii a companiilor. Şi a managementului.

Şi nici măcar un model bazat pe un raport echilibrat între producţie şi consum, pe investiţii, pe inflaţie mică, pe cursuri stabile, pe un deficit bugetar care să se încadreze în cerinţele europene… nu rezolvă lucrurile. Mai e nevoie de companii stabilizate, care să-şi fi încheiat liberalizările, restructurările, să-şi fi asigurat funcţionalitatea şi un grad înalt de competitivitate. Altfel, bunăstarea rămâne o vorbă în vânt.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp