Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Ai o singură viață. Pe care a doua opinie medicală ți-o poate cândva salva

second opinion

(Foto: Guliver/Getty Images)

Pe de o parte, medicina evoluează tot timpul. De cealaltă, medicii mai și greșesc din când în când. Cum poți să afli ce este cel mai bine pentru sănătatea ta? Iată problema pe care prea rar o discutăm cu un medic.

Mă simt norocos că am un job în care sunt plătit și să scriu pe teme de educație medicală, adică despre boli și tratamente, pe înțelesul tuturor. Pot astfel să-mi câștig existența nu doar îmbogățind niște acționari despre care nu am mare habar, ci și făcând ceva direct util societății. Probabil că sentimentul meu de mulțumire nu e altceva decât un semn că, per ansamblu, sufăr de ceea ce Marx numea „alienarea muncitorului în capitalism”.

În orice caz, ca să pot scrie, trebuie să îmi cunosc cititorii, să îmi creionez în minte portretul-robot al „pacientului român”. Un chip pe care îl pot modela doar citind sau discutând cu alți medici, eu neavând formație medicală – singura mea experiență în domeniu fiind cea universală, de pacient. Un pacient poate mai informat decât alții, și... cam atât.

Ideea articolului de față mi-a venit într-o astfel de discuție avută cu deja foarte cunoscuţii neurochirurgi dr. Ionuț Gobej și dr. Dorin Bica, medici specialiști neurochirurgie la Centrul Medical Provita din București, și în același timp doi din membrii fondatori ai Asociației Neurohope. Neurohope face multe lucruri bune, dar mi-a atras atenția prin faptul că oferă gratuit a doua opinie neurochirurgicală. De ce o face „pe de-a moaca”? Pentru că, între altele, România încă are nevoie de multă, foarte multă educație medicală. Așa cum tu nu îți dorești un medic nepregătit, nici medicul nu-și dorește un pacient ignorant. Iar pentru a combate ignoranța, nu e suficient doar să arăți cu degetul, deoarece critica bate mai mult la porți deschise; e necesară și cât mai multă informație utilă pacientului. În cazul de față, opinia altui medic.

Atenție, nu urmează un interviu, ci niște aspecte pe care noi, pacienții, rareori le abordăm cu un medic. Rândurile de mai jos reflectă modul în care văd eu interacțiunea generică între boală, medic și pacient. Nefiind vorba de vreo anume afecțiune sau tratament, în abordarea mea mă apropii mai mult de ceea ce s-ar putea numi „filozofia cotidianului” decât de medicina propriu-zisă. Iar discuția cu dr. Bica si dr. Gobej mi-a permis să-mi testez și rafinez propriile idei. Așa că ce e bun din rândurile de față li se datorează într-o însemnată măsură; iar restul, e doar din cauza mea.

Un prim aspect: relația cu medicul se naște din durere și frică. Fiindcă nimeni nu merge la doctor de plăcere, ca la mall. Împinși de la spate de suferință și spaimă, ne ducem ca la abator, chiar și pentru preabanala carie. De cele mai multe ori ajungem când nu mai putem. Și câteodată, când nici medicii nu mai pot face ceva.

Așa că e prea puțin probabil ca între medic și pacient să curgă doar lapte și miere; mai degrabă curge sânge și puroi. Ceea ce mă face să mă întreb: oare pe câți dintre noi îi mai trage inima să ceară încă o opinie altui medic? Și când? Eu unul sunt convins că o facem mult mai rar decât ar fi nevoie. De ce?

Fiindcă frica de boală ne face mai puțin raționali. În preajma bolii, eu nu mai sunt „eu”, cel care pune acum, cu calm și atenție, cuvintele pe hârtie. Și nici tu nu mai ești „tu”, cel care le citește relaxat. Dimpotrivă, în fața oricărei amenințări, arena psihicului se împarte între rațiunea energofagă și automatismele animalice, dar economicoase, cu care ne-a înzestrat evoluția. O arenă în care logica cea lentă pierde de obicei terenul în favoarea mult mai rapizilor algoritmi de supraviețuire. Algoritmi îndelung șlefuiți prin selecția naturală pentru a face față unor primejdii imediate și concrete, precum prădătorii, dar care, inevitabil, dau rateuri în fața unor amenințări abstracte, așa cum e boala.

Rezultatul? Frica nu ne împinge doar la fugă sau evitare, ci și la furie sau, dimpotrivă, la abandon. Iar apoi logica începe să fabrice niște argumente șubrede prin care justifică decizia pe care ne-a dictat-o deja frica. Așa ajungem să ne manifestăm față de medic în fel și chip, numai cum trebuie nu: îl evităm, îl amânăm, îl ignorăm, îl urâm sau, dimpotrivă, îl idolatrizăm.

Pare un scenariu fantezist? Așa cum stăm acum, înconjurați de gadgeturi și civilizație, am zice că da, e prea puțin probabil ca azi să mai reacționăm atât primitiv. Și totuși, ne înșelăm: știința ne spune că dacă am schimba la naștere un copil din ziua de azi cu unul din epoca de piatră, nimeni nu ar observa nimic. Cei zece mii de ani care ne despart de oamenii cavernelor sunt un interval de timp prea scurt pentru ca evoluția să schimbe ceva în noi. Dovada stau superstiția și pseudoștiința care ne înconjoară inepuizabile, unde cei care pretind că umplu golurile științei nu fac altceva decât să golească buzunarele atâtor și atâtor naivi.

De ce să cerem a doua opinie medicală? Pentru că antidotul împotriva oricărei spaime este cunoașterea. Deși afirmația e un clișeu, nu înseamnă că e mai puțin adevărată. Iar când scriu aici „cunoaștere” nu mă refer la cea cu majusculă, rezervată celor care și-au dedicat viața științei. Ci la cunoașterea propriei situații, în cazul de față, a celei medicale. O cunoaștere de natură să mai slăbească din strânsoarea stării de furie, spaimă, neputință și absurd la un loc, care ne cotropește ori de câte ori sănătatea ne este pusă în pericol.

Și nu doar necunoscutul ne sperie, ci și eroarea umană. Fiindcă nu doar noi, pacienții, greșim când venim târziu la consult, ci și medicii pot da chix atunci când ne tratează. Un studiu recent arată că circa 12 milioane de americani sunt diagnosticați greșit în fiecare an, din care mai mult de jumătate au de suferit consecințe serioase. În plus, să admitem că e imposibil ca un medic să fie la curent cu absolut toate noutățile din domeniul său. Prin urmare, chiar e posibil ca diagnosticul tău să fie pus greșit.

Și chiar dacă nu este greșit, sunt mari șanse ca diagnosticul să nu fie definitiv. Un alt studiu a indicat faptul că a cincea parte din diagnosticele evaluate au fost în dezacord cu a doua opinie medicală. Nici nu e de mirare. Fiindcă, pe de o parte, nu există boli, ci doar pacienți. Iar de cealaltă parte, multe afecțiuni au numeroase simptome în comun. Cele două aspecte, puse cap la cap, fac uneori ca medicul, oricât de experimentat, să ajungă cu dificultate la un diagnostic final.

Lista motivelor nu se termină aici. Chiar și atunci când te bucuri de acel diagnostic corect și definitiv, e bine să știi că, de obicei, pentru același diagnostic există mai multe variante de tratament. Și cum poți să-ți dai seama care e cel mai potrivit pentru tine, altfel decât apelând la o a doua opinie medicală?

Un pic de prudență nu strică: asigură-te că nu există niciun fel de legătură între medicul care te-a diagnosticat și cel căruia îi ceri a doua opinie. Oricât ar fi de profesioniști, medicii sunt mai întâi de toate oameni, așa că prietenii și colegii nu își vor ataca niciodată diagnosticele între ei.

Când e cazul să cerem a doua opinie? De obicei, o facem atunci când nu ne place fie medicul, fie diagnosticul pe care ni l-a pus. În sine, sunt două motive suficient de bune, cu observația că ambele sunt izvorâte nu din logică, ci din emoție. Iar emoția nu e un sfetnic bun. Oare nu scăpăm ceva din vedere? Nu putem găsi și niște criterii obiective? Fiindcă dacă e să ne luăm strict după cele trei „de ce”-uri enunțate mai sus, am putea trage concluzia că pentru absolut orice diagnostic, indiferent cât de banal, este musai să cerem o a doua opinie altui medic. Și, tot din aceleași motive, pe a treia cu care să o comparăm pe a doua. De ce să nu o cerem și pe a N-a? Ai fi înclinat să crezi că e mai bine să o ținem tot așa, la nesfârșit. Da, dar e o concluzie care sfidează bunul simț. Și atunci, unde e măsura?

Astfel formulată, problema oportunității celei de a doua opinii medicale ține mai mult de filozofie decât de știință. Spre exemplu, Aristotel era de părere că virtutea se găsește întotdeauna între două vicii. În cazul de față, aș spune că atitudinea rațională față de un diagnostic se plasează undeva între încrederea orbească, idolatră, și neîncrederea totală, ipohondră.

Mai precis, nu are sens să cauți părerea altui medic atunci când:

  • tot ce vrei e să-ți confirmi „diagnosticul” cel convenabil, pus de „doctorul” Google
  • suferi de o problemă banală; sau dimpotrivă,
  • ai de a face cu o urgență medicală, în care fiecare minut contează

Dar la fel de absurd este să te încrezi orbește în primul diagnostic, atunci când:

  • ai o boală complicată, sau rară, sau care îți pune în pericol viața
  • tratamentul care ți se recomandă este foarte riscant, toxic, experimental, sau pe o durată îndelungată
  • tratamentul la care ai fost supus până acum nu a dat rezultatele așteptate.

Evident, rândurile de mai sus sunt departe de a descrie complet toate cazurile în care este sau nu oportun să cauți a doua opinie medicală. O decizie bună se ia punctual, pe principiul prudenței sugerat de Aristotel. Adică evaluând atent contextul și evitând extremele de orice fel: nici „prea-prea”, nici „foarte-foarte”.

Lasă orice reținere de-o parte. Da, e firesc să te temi că medicul tău, cel în mâinile căruia îți pui sănătatea, s-ar putea simți jignit că soliciți opinia altcuiva. Pare că i-ai pune sub semnul întrebării competența. Însă inițiativa îți aparține în întregime. Chiar dacă de multe ori medicii colaborează în punerea unui diagnostic, nu te aștepta ca vreunul din ei, sau oricine altcineva, să ceară a doua opinie în numele tău. Cu toate acestea, ai încredere: un profesionist te va susține, fiind aproape sigur că orice altă opinie îi va confirma diagnosticul. Iar dacă totuși se întâmplă să nu te susțină, renunță cât mai repede la serviciile sale: nu vrei să fii tratat de un medic care își pune vanitatea mai presus de sănătatea ta. Oricum ar fi, nu ai decât de câștigat.

Și nu te teme: indiferent de prima, a doua, sau a N-a opinie medicală, ultimul cuvânt îl are întotdeauna pacientul. Așa că nimeni n-o să te ia pe sus ca să te opereze cu de-a sila...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Victor66 check icon
    De fapt, motivul este costul unei a doua consultatii. Si, daca al doilea medic are o opinie drastic diferita, cer a treia parere?
    • Like 0


Îți recomandăm

Lasă-te sedus de o cafea prețioasă ca aurul

V-ați întrebat, vreodată, ce înseamnă pentru dumneavoastră o cafea bună? Are note blânde de pin? Conține arome de stejar și lemn dulce, sau de migdale prăjite, ori poate de nuci, citrice și fructe de pădure? Cea mai mare provocare a profesioniștilor cafelei este să-i aducă în fiecare zi iubitorului de cafea băutura pe care el o adoră și să-i ofere aceeași senzație la fiecare ceașcă.

Citește mai mult

Carmen Iohannis

Calitatea de primă doamnă, pe lângă faptul că aduce niște beneficii, vine la pachet și cu niște constrângeri de protocol și de conduită, dar mai ales cu niște responsabilități speciale. Ce ar trebui să înțeleagă cetățeanul de rând din gestul primei doamne? (Foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)

Citește mai mult

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult