Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Al doilea torționar condamnat. Și (probabil) ultimul

Curtea de Apel Bucurști a decis să-l condamne pe colonelul în rezervă Ioan Ficior, fostul șef al lagărului de la Periprava, la 20 de ani de închisoare, să-l degradeze militar până la rangul de soldat. Statul român – parte în proces – va fi obligat să achite o sumă importantă de bani victimelor sau rudelor acestora. Să spunem totodată că această condamnare nu e defintivă și că urmează probabil un apel la Curtea Supremă, a cărui judecată se va încheia, după calculele mele, până la finalul acestui an. Ca și în cazul lui Vișinescu, aceasta condamnare – dacă va rămâne defintivă – echivalează cu o sentință la închisoare pe viață, dată fiind vârsta lui Ficior (88 de ani).

”Atunci când ești șef nu poți să-i mulțumești pe toți”

Ficior e un personaj în sine. Îmi aduc aminte de o scenă relatată de un jurnalist. Ficior a fost invitat în redacția unei agenții străine de știri din București și a acceptat solicitarea. Ajuns în redacția respectivă, volubil, ferm, gesticulând în faţa camerei, a potrivit după gusturile sale decorul, apoi a vorbit răspicat, aruncând reporterilor explicaţii şi argumente lungi, cu detalii concrete şi clarificări generoase. Într-o formă fizică mult mai bună, coerent și sigur pe sine, Ficior a înfruntat foarte hotărât și procesul care a debutat în aprilie 2015. Și-a susținut continuu nevinovăția.

Audiat mai bine de două ore în sala de judecată în luna mai a anului trecut, el a încercat să se autoexonereze de orice răspundere. ”Eu nici măcar nu i-am înjurat vreodată”, spunea fostul comandant despre foștii deținuți. A continuat la fel de inocent: ”...nimeni nu a fost pedepsit pentru că nu și-a făcut norma de muncă”. Mărturiile supraviețuitorilor, încărcate de detalii șocante, le-a expediat într-o frază rece, plină de dispreț: ”Nu-mi explic de ce unii dintre deținuți au făcut acele declarații împotriva mea, dar cred că atunci când ești șef nu poți să-i mulțumești pe toți”. Meniul din lagăr descris de Ficior e o pată de culoare. Mulți dintre morții de la Periprava au decedat din cauza foamei. Ori descrierea micului dejun, a celor două feluri de mâncare și indicarea gogoșilor ori a pâinii de aproape un kilogram indică o atitudine scandaloasă a fostului comandant.

Peste o sută de morți

Pentru locul distinct în care s-au produs crimele fostului colonel Ioan Ficior și ale complicilor săi (astăzi decedați sau rămași necunoscuți), întregul probatoriu strâns de Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) și de procurori ori completat în sala de tribunal arată calvarul prin care au trecut miile de deținuți politici. Chiar și astăzi, la Periprava nu poți ajunge decât pe apă. Pentru viața din fostul lagăr de la marginea României comuniste, populat preponderent cu deținuți politici între 1957 și 1964, zecile de martori care au depus mărturie au confirmat condiţiile inumane de detenție: frigul năprasnic iarna şi căldurile dogoritoare de vară, cazarea în barăci de sute de suflete, lipsa apei potabile, pedepsele grele, mizeria în care trăiau, munca istovitoare, foamea endemică.

Cruzimea maiorului de atunci Ioan Ficior a fost mărturisită de numeroși supraviețuitori. Ficior a venit la colonie în 1958 şi a stat aici ceva mai mult de 5 ani. Mai întîi ca locţiitor, apoi şef suprem, comandant peste colonia de muncă (un eufemism pentru lagăr). Avea 30 de ani cînd a fost numit locţiitor al şefului lagărului.

În zilele noastre, Ficior a mințit continuu, ascuzând crimele odioase pe care le-a patronat. Se știe acum că în perioada cât el a fost la conducerea coloniei Periprava, numărul deceselor a crescut alarmant. La momentul cercetărilor preliminare, IICCMER a deschis inclusiv investigații arheologice de teren la fosta colonie de muncă și care au scos la iveală rămășițe umane de atunci. Nu știu câte decese va reține judecătoarea, dar Institutul a probat existența a peste o sută de morți.

Reușita numită ”Dosarul torționarilor”

Este a doua condamnare a unui „torționar” care ajunge în instanță ca urmare a unui denunț al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), de la înființarea agenției guvernamentale în 2005. Împreună cu colegii din conducerea de atunci a Institutului, am decis denunțarea lui Ficior în septembrie 2013. La doi ani și jumătate de la acel moment, se pot distinge câteva ”ingrediente” care au condus la reușita acelei campanii numită de presă ”Dosarul torționarilor”: a) realizarea unor probatorii solide cu privire la culpe individuale concrete săvârșite de foșii șefi de penitenciare/colonii de muncă (atenția îndreptată spre profilul făptașului și nu pe fapte la modul general; identificarea supraviețuitorilor; probe relevante din arhive sau din teren etc.); b) determinarea conducerii Parchetului General de a aborda aceste dosare și colaborarea eficientă dintre IICCMER și procurori; c) susținerea demersului printr-o campanie media foarte pătrunzătoare, gândită profesionist și abil, fără sprijinul căreia acțiunea IICCMER ar fi sfârșit poate prin delăsare ori în anonimat. Campania a reînviat o temă apusă pentru public și a generat numeroase reacții din partea societății civile, a oamenilor politici, a jurnaliștilor. Aceste procese şi inerentele dezbateri care le-au însoțit au avut un obiectiv mai profund, acela de a aduce în atenţia publică crimele şi teroarea practicate de regimul comunist prin componentele sale represive. Nici una cele trei componente enumerate mai sus nu a fost lasată la voia întâmplării, cum de alfel nici o componentă nu putea lipsi din acest tablou.

În defintiv, sentința de astăzi dovedește că acea campanie pe care am demarat-o în vara lui 2013 a fost una profesionistă, cu dosare care s-au finalizat în justiție și, iată, cu condamnări. Crimele comunismului sunt astăzi, prin aceste condamnări, probate, mărturisite, validate în sala de tribunal, victimele sunt recunoscute și ascultate, iar criminalii sunt condamnați, încarcerați, deposedați de gradele militare, de avere și de drepturile civile. Primul nivel a fost deja atins: torționari dovediți de instanță, crimele comunismului au devenit imprescriptibile, nașterea unei jurisprudențe locale. Nivelul al doilea ar fi trebuit să însemne circumscrierea unor sisteme: torționarii din închisori/lagăre, urmați de anchetatorii din organele de represiune, apoi decidenții și executanții planului de anihilare a celor care încercau să treacă ilegal frontiera și tot așa. În câțiva ani, am fi avut o hartă (chiar dacă puzzle-ul era departe de a fi întreg) a sancționării crimelor comunismului. După care, evident, puteau urma alte paliere: în educație, în politicile de memorie, invadarea spațiului cultural cu teme privind memoria comunismului etc. 

Încet-încet, am fi putut arăta adevărata față a comunismului și am fi putut produce consecințe în alte straturi, mai largi și mai diversificate, ale societății.

Un demers abandonat

Din păcate, odată cu această condamnare a fostului șef de la Periprava, demersul de tragere la răspundere a decidenților comuniști vinovați de represiune riscă să se încheie defintiv. De ce se întâmplă însă tocmai acum așa ceva, când ar fi fost de așteptat, odată deschisă calea Justiției, să urmeze unul după altul torționari trimiși în judecată? Am mai spus-o și o repet aici: din ignoranță, din amatorism, dar nu în ultimul rând din multă lene și delăsare. În loc să continue această campanie, să investigheze noi și noi piste, să identifice potențiali făptași și să asculte martorii, IICCMER-ul de azi s-a oprit ca un ceas întors cu cheia. Pur și simplu nu mai vrea. Cine aruncă astăzi vina spre procurori înseamnă că nu cunoaște cum funcționează o investigație de acest fel. Se vede cu ochiul liber că demersul pe care l-am început în 2013 a fost abandonat și așa este și astăzi. Atâta timp cât IICCMER nu va mai face investigații, ”Dosarul torționarilor” va rămâne definitiv închis.

Acest text este asumat de autor în calitate exclusiv privată şi nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre instituţiile şi/sau organizaţiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Prea târziu, prea puțin, prea puțini ...
    • Like 0
  • check icon
    Fac ce fac și privesc mesajul nonverbal de pe chipurile multor autori...
    De pildă al dlui Muraru.
    • Like 0
  • check icon
    Condamnarea celui numit „torționarul Ficior”.
    .
    Întîlneam ceasurile trecute o expresie: „e o lecție pentru noi toți”.
    E genul de formulare care dă gata ținta umană (din motive ce se pot studia).
    .
    Similar e și cu trimiterea la închisoare la lui Ion Ficior.
    Nimeni nu mai apucă în observe că vreme de aproape 50 ani n-am fost în stare a sancționa vreun derapaj al aceluia.

    (trec aici peste faptul că omul era, totuși, o rotiță într-un Ceva. Care iar a fost mai tare ca revoltații de-atunci ori de azi...)
    .

    Poate filosofez eu în exces.
    Dar prinde mai bine puterii personale a accepta că ai fost slab la un moment dat, decît a scuipa - fizic ori simbolic - pe mormîntul cuiva.
    .

    Aceeași rezolvare după 55 ani aduce cu vorba: „Cei patru evangheliști au fost trei: Luca și Matei...”
    Ne uităm la Ficior și nu la comunism, iar cînd privim la ultimul nu ne uităm la ambalajul socio-uman în care s-a ivit și-a funcționat acesta...
    .

    Ca urmare, experiențe incomode viitoare ne vor prinde tot nepregătiți.
    Dar aici deja recunosc a voi prea mult de la oameni...

    PS
    Poate am mai zis vorba asta a lui C. Argetoianu, spre cei veniți în 1950 să-l aresteze: „Dar tare sînteți voi comuniștii, dacă vă încurcă un moș bășinos ca mine!...”
    Orice asemănare cu situația de acum nu e întîmplătoare.
    • Like 0
  • APROPO DE TORȚIONARI...

    Indiferența unui torționar stingher

    Se face mare vâlvă pe marginea descoperirii singurului torționar din câți au fost în România. Presa l-a identificat și aruncă asupra lui cu săgețile otrăvite ale intoleranței ipocrite ale unei întregi societăți.
    Cu toate astea, părerea mea e că e tardiv de târziu, ca să zic așa! Torționarul a ajuns liniștit la 80 de ani, deci, ce i-ar mai putea face statul român? Să-i ia caii de la bicicletă? Să-i micșoreze pensia? Puțin probabil! Oricum, nu cred că-l mai interesează. Rămâne doar un gest de palidă reparație morală pentru victimele lui. Victime, care, apropo, n-au prea zis nimic împotriva lui. Nici chiar Ion Diaconescu sau Constantin Ticu Dumitrescu la vremea lor, când, deși au fost în structurile superioare ale statului roman, n-au luat nici o măsură împotriva unor indivizi de teapa ăstuia, nu i-au demascat. Ar fi putut să dea o lege, o HG, ceva...Nu din răzbunare ci pur și simplu în numele acelei reparații morale necesare pentru toți care au suferit...Desigur că e ușor să judeci din afară, să-ți dai cu părerea în necunoștință de cauză, când n-ai trăit acele vremuri și n-ai suferit din cauza unuia ca el. Însă e surprinzător ca, după unele declarații ale unor foști deținuți care au avut de-a face cu Vișinescu, se constată o oarecare resemnare, o împăcare cu soarta:,,așa a fost atunci'', ,,așa erau vremurile". Și cum însuși Vișinescu spune:,,N-am făcut decât să îndeplinesc o funcție..." Asemenea multora din zilele noastre, el a fost ,,sub vremuri", parte a sistemului de atunci, căruia i s-a supus, făcându-și treaba în felul lui. Nu-i caut scuze, însă câți dintre noi, cei de azi, judecători îndârjiți și cu simptome de turbare ar avea atâta conștiință să se opună unui sistem care i-ar obliga la lucruri împotriva unor semeni de-ai lui? Câți n-ar găsi justificare:,,N-am avut încotro! Astea sunt legile, nu-mi fac decât datoria. Am familie, copii, rate la bancă...Nu-mi permit să-mi pierd pâinea! Și la urma urmei, decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa!"...Adevărul e crud, dar cred că sunteți de acord că asta e realitatea...
    Interzicerea unor drepturi, micșorarea pensiei sau pușcăria ar fi fost doar câteva măsuri care se impuneau de acum 20 de ani...Azi, pedeapsa lui cea mai mare nu e nici măcar moartea, care ar fi o ușurare în condițiile astea, ci stresul cauzat de procesele care ar urma, intrarea în acest malaxor al nervilor care se numește Justiția română...

    V.D 03.09.2013
    • Like 1
  • Din păcate și Ficior este tot o victimă al unui fost sistem , nu îi țin parte , dar a fost un dement pus în servici de un sistem dement . Mulți ca el s-au dus pe cale naturală , și oameni ca el stau la baza faimei a temutei Securitati . Dar mulți dintre noi suntem contemporanii unor evenimente ca Revoluția și Mineriada , nu , nu vreau să dau la o parte trecutul , dar dosarele Revoluția și Mineriada vor fii soluționate după ce protagoniștii vor da ortu popi sau vor mai avea câțiva ani de viață ?
    • Like 0
    • @ Lucian Cinca
      check icon
      Probabil, domnule Lucian, vreau eu prea mult de la semeni / contemporani...
      Dar nu-i simt gîndind la ce-ar fi făcut ei, de-ar fi trăit la vremea aceea - în afara gratiilor unei închisori. Adică slujbaș al MAI ori om simplu de pe stradă.
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult