Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Albania, locul ideal pentru exploratori. O vacanță de o săptămână în care am făcut 2.600 de kilometri ne-a costat circa 1.000 de euro

Albania.

În Albania trebuia să ajungem în deceniul trecut sau și mai demult, când tot calculam și închipuiam o strașnică tură cu motorul prin Balcani. N-a fost să fie. Am fărâmițat planul și am ajuns pe bucăți pe ici pe colo. Tocmai prin 2019 mi-am amintit și am zis, gata, anul viitor ajungem, morți-copți. Dar a urmat SARS-CoV-2, care a înghețat tot. Un an mai târziu n-am mai răbdat și-am zis că momentul chiar a venit. Am adaptat planul vechi la unul pentru mașină, am rezervat o cameră și, la drum. Numai că drumul început în București a fost scurt și s-a încheiat înainte de Giurgiu, unde un obiect colțuros căzut taman în fața noastră dintr-un camion ne-a găurit o conductă de la rezervor și am făcut cale întoarsă. Un an și puțin mai târziu, abia, am izbândit.

Traseul din București până în Albania

Am pornit la drum seara, pe la 21.00. Ruta: Bulgaria – Grecia – Albania. Vreo zece ore ne-a luat să ajungem la Kakavia, unde am pășit, în sfârșit, pe tărâmul vulturilor. Și nu degeaba își spun albanezii așa, imediat ce am ieșit din punctul de frontieră am simțit că mergem prin aer, suspendați prin nori. Ajunseserăm într-o vale lungă și netedă, mărginită de munți fioroși, goi, uscați. Drumul drept s-a terminat abrupt, într-o șosea șerpuită, cam îngustă, cu nițele denivelări, care urca hotărât și fără milă pentru noi, drumeții osteniți. Am mers așa preț de vreo 30 de kilometri, până am dat de podiș și apoi în sfârșit de mare. De-acolo a fost un vis, din toate unghiurile. Viraje aproape amețitoare pe coastă, mereu cu azurul Mării Ionice în stânga. Șosea bună, lățită în curbe. Am ținut-o așa vreo 60 de kilometri, până am ajuns la Himara, baza noastră, locul de unde aveam să pornim în explorare.

Himara seamănă la intrare cu unul grecesc. Plajă în stânga, în dreapta un deal doldora de case de piatră, cu alei abrupte de te dor genunchii numai cât te uiți, pe care localnicii, desigur, merg cu scutere, fumând sau picior peste picior.

Vedere din Himara

După 24 de ore de nesomn, lemn am dormit. Vreo 3 ore. La trezire am luat-o la pas prin oraș, cu ținta orașul vechi, care e cocoțat pe un alt deal, la vreo 3 kilometri, mare parte cu urcuș zdravăn. Dar sus e o splendoare. Orășelul, fostă cetate, e mititel, și așa cum spune oricine a mai trecut pe-acolo, trebuie umblat la apus, când e aurit de soare. E un labirint cu ulițe late cam de un metru și jumătate, cu case din piatră, fiecare în sine o fortificație în miniatură, cu două cafenele pe care greu le nimerești, două biserici, una de la 1100, și în mare parte locuit. Priveliștea de sus e, ca peste tot în Albania, splendidă.

Vechiul Himara

A doua zi am început vânătoarea de plaje

Prima pe listă a fost Gjipe, care e la coada unui canion înalt, la vreo 30 de minute de mers cu mașina. Dar ca să ajungi la ea trebuie să treci și o probă de foc. E la capătul unei poteci bolovănoase de vreo doi kilometri, imposibil de parcurs cu altceva în afară de o motocicletă sau mașină de teren. Numai că mușterii să se încumete sunt puțini. Și e tare bine așa, pentru că la final răsplata întrece suferința. Canionul e ca un adăpost imens, plaja e destul de mare încât să adăpostească câteva zeci de oameni, peste o sută, și e oarecum amenajată, are vreo trei terase mici din stuf, șezlonguri și cine are chef să se avânte pe apă are de unde închiria caiace sau plăci de stand up paddle.

Gjipe, Albania

O încercare și mai mare ai de trecut dacă vrei să ajungi la Filikurit. Dealul abrupt și livada abandonată plină de ciulini pe care trebuie să le traversezi sunt o mângâiere față de porțiunea de vreo 10-15 metri de perete de stâncă pe care trebuie să o cobori ca să ajungi pe petecul de nisip. Ai o frânghie de ajutor, dar e bine să ai ceva aptitudini de alpinist ca să ajungi întreg jos. Noi nu ne-am încumetat din motiv de întuneric și mai era și ocupat jos, de o familie de cehi cu trei copii care campase în paradis.

Filikurit, Albania

Mai aproape de baza noastră, la vreo zece minute de mers cu mașina, lungă de câteva sute de metri, era plaja Livadhi. Mult mai lată, străjuită și ea de stânci, dar mai blânde. Umblă vorba că acolo e cea mai curată apă, dar noi n-am băgat de seamă să fie vreo diferență mare între toate cele cinci zone de plajă apropiate de oraș.

Albania e locul ideal pentru exploratori

O potecă de coastă unește plajele de pe o porțiune de câteva zeci de kilometri. Tălpi bune să ai, voință și papuci potriviți. Eu și Liviu am mers doar de la Himara la Livadhi. Strașnic! Ba prin desișul pădurii de pin, ba pe stâncile de pe mal.

Am luat la pas și orășelele din jur. Toate așezări vechi, medievale, cu case de piatră, atârnate parcă cu mâna pe coline sau stânci. Fiecare are copacul ei bătrân căruia localnicii îi poartă de grijă ca unui copil, chiar și în satele din munți. La vreo 100 de kilometri de Himara, între munți, tot pe o colină, e Gjirokaster, cetate și mai veche, sit UNESCO și printre orașele păstrate cel mai bine. Străduțe peste străduțe peste străduțe cu localuri și magazine ale urmașilor, urmașilor, urmașilor celor care au ridicat așezarea.

Gjirokaster, Albania

Dar în Albania am mers ca să urc pe munte. Pe Cika, un vârf nu foarte înalt (2044 m) care parcă se naște din mare. Am învățat poteca slab marcată pe de rost și cred că aș putea să o umblu fără să mă abat și cu ochii închiși. Dar cum eu, Liviu și Albania suntem un trio năbădăios… n-a fost să fie. Cika s-a aprins chiar când am ajuns noi și a fumegat cinci zile în șir, până au venit grecii cu două avioane și au stins focul. Am monitorizat seară de seară situația de pe terasa pensiunii unde ne-am cazat. Eram la peste 30 de kilometri depărtate și nu zăream flăcările, doar fumul, dar tot părea infern.

Ca să ne ostoim pofta și să alungăm amărăciunea, am urcat pe alt munte, altă potecă. Și a fost vis. Așa arid cum e, muntele e viață pură. Acolo am văzut două perechi de acvile de munte. Mi-a venit să plâng. În Albania încă mai poți vedea vulturi. Am văzut și felurite alte păsări, șopârle, insecte fel și chip și o turmă de capre păstorită de un câine destoinic. Ne-a simțit în orice direcție am luat-o, chit că ne-am chinuit să nu facem zgomot și eram la sute de metri distanță.

Pilur - Kallarat

Aș putea să scriu o lună încontinuu și tot n-aș putea cuprinde tot ce am trăit în Albania

Poate și pentru că ne-a luat ani să ajungem acolo, am mers fără niciun fel de așteptare și după doi ani în care nu ne-am îndepărtat prea mult de casă. Oamenii sunt blânzi, aproape molcomi și tare săritori. Sar să te ajute înainte chiar să știi că ești în impas. Cum a fost o mamă tânără care s-a oferit să sune pentru noi la cazare și chiar să ne ducă acolo cu mașina ei în care avea un bebeluș morocănos când noi încă nu știam că ne-am rătăcit. Pe munte, când n-am nimerit poteca, doi săteni care erau cu mașina și cu care ne-am intersectat pe drum au oprit, au strigat și ne-au făcut semne până am înțeles pe unde s-o luăm. Și sunt mulți, mulți cei care s-au oprit să întrebe dacă pot ajuta, chit că nu știau altă limbă în afară de a lor, doar cuvinte stâlcite. Curios, mulți cunoșteau expresia ”la revedere”.

Și, pentru că este o țară încă la început de drum turistic, e plin de ”exploratori” străini. Eram pe plaja localnicilor la un moment dat și pe la 10.00, când bătrânii s-au retras, au început să se audă tot felul de graiuri din jur: danezi, unguri, englezi, spanioli, francezi, italieni. Am întâlnit și doi români. Și oriunde am mers, pe orice drum, plajă ori potecă, peste tot, străinii salutau cu un zâmbet larg, complice, pe față. Și turiștii erau de toate felurile, de la backpackeri, la părinți cu copii mici, la cupluri tinere, la pensionari.

Albania este o țară săracă. Și se vede asta

Se vede în pâlcul de blocuri scorojite, fără apă curentă, din Himara, în mașinile vechi și de zeci de ani care-s majoritare în trafic. Dar, au drumuri construite bine până în orice loc turistic, de interes, orășelele vechi sunt în reconstrucție, sunt lucrări în multe locuri, unele stagnează, dar sper că vor continua. Iar natura, natura e încă sălbatică în mare parte. Are vreo 450 de kilometri de coastă, cu multe plaje neatinse de om și 80% din teritoriu munte colindat numai de capre și oi. Vreau să cred că pasul pe care l-au făcut spre UE acum e unul mare și o să îi aducă în Uniune, pentru că au nevoie de ajutor și îl merită.

Cât despre prețuri, pe noi vacanța de o săptămână ne-a costat aproximativ o mie de euro. Cea mai costisitoare felie din total a fost benzina, am făcut peste 2.600 de kilometri. Cazarea a fost 300 de euro șase nopți, într-un studio. Probabil în Ksamil sau Saranda, perlele coroanei, e mai scump.

Articol publicat inițial pe Funky Travel 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Salut.Am fost anul trecut in Albania,am fost cazati in Sarrande,atit de mult ne-a pkacut că am mai rămas 2 nopți.În ultima zi am fost sa luăm testele Co-vid,obligatirii sa putem intra in Grecia,și,la pkecare,am oprit să mincăm la un restaurant.Fata noastră nu a vrut sa manince nimic din meniu și voia Gyros,care nu era in meniu.Un domn de la o masă alăturată,probabil patronul,era cu doi prieteni,a venit și ne-a întrebat dacă vrem să comande gyros de la un restaurant,recomandat de el,pentru copil.Am rămas extrem de surprins atit de faptul că a înțeles că Andreea vrea gyros,virbeam în română,cît și de amabilitatea d-lui.In fine,a venit gyros-ul pe un scuter,foarte bun ,ieftin,ca multă mincare de pe acolo.În Sarrande acum pretul la cazare este tot 50 de euro pe noapte,pentru un dormitor si o cameră mare cu chicinetă,dar vă găsiți sigur cazare acolo ca la Eforie Nord,sint anunturi cu Rent Room peste tot si localnici care închiriază Despre plaje,mai cu nisip,mai cu pietre,ape superbe,Blue Eye,izvorul de smarald care are 10°C în orice anotimp,ospitalitatea localnicilor, fructele de mare,preparatele pe bază de oaie,totul e ca in Grecia de acum 10 ani.Albanezii șofeaza cuminte,marea majoritate,drumurile sînt bunicele,maj sînt si radare,iar Riviera lor este un fel de Transfagarășan cocoțat la 300 -500 m deasupra mării.Aș fi mers si anul ăsta,dar soția are probleme de sănătate,rămîne un proiect de neratat pentru la anul.Cu stimă,Dan!
    • Like 0


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult