Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Alexandra suntem noi: Aseară m-am gândit, pentru prima dată, la emigrare

MAI lumânări

Foto: Dan Mihai Bălănescu

De 24 de ore urmăresc compulsiv știrile și aștept o răsturnare de situație. Aștept o voce salvatoare care să anunțe că totul a fost greșit înțeles, care să anunțe că oasele alea nu erau umane, care să anunțe că Alexandra, de fapt, trăiește. Dar toate update-urile vin să contrazică și să spulbere umbra de speranță în care încerc să mă refugiez.

Aseară m-am gândit, pentru prima dată, la emigrare. Suntem cu toții în aeroport, cozile ajung până în Piața Victoriei. Așteptăm cuminți să ne vină rândul să intrăm în avionul care ne va duce pe un tărâm mai bun, într-o țară care ne va îmbrățisa și care ne va feri de acid, mită, corupție, flăcări, bacterii, incompetență. Într-o țară în care taxele pe care le plătim nu vor fi părtașe la crimă, umilință și aroganță. 

Într-o țară în care normalitatea și bunul simț conduc locuitorii spre viață și nu spre butoiul cu acid. Pentru că Alexandra suntem noi, toți locuitorii acestei țări îmbolnăvite sistematic în 30 de ani, acoperite de plăgi ascunse sub preș.

Mă întreb oare cât va mai dura până când vom fi cu toții anihilați? Câți dintre noi vor trebui să mai fie sacrificați până ca cei care trebuie să își facă treaba, să acționeze profesionist și să își asume greșelile, ne vor lua în serios? De câte semnale de alarmă mai e nevoie? De câte Colectiv, de câte cazuri Apuseni, de câți copii căzuți în fose septice, de câți bolnavi încătușați de birocrație, de câte Alexandra? Mă întreb dacă mai există vreo urmă de luciditate în mințile tuturor celor care poartă vărsarea sângelui nostru în ADN. Dar mi-e teamă că în acest film macabru, în care jucăm cu toții, finalul fericit nu va fi scris de un regizor scelerat, ci de noi toți. Încă mai cred în umanitatea noastră, încă mai sper că putem ieși cumva la liman. Încă mai cred că înainte de a renunța cu toții și de a ne îmbarca într-un avion care să ne ducă departe visele, noi, cei care am rămas încă aici, avem datoria morală de a nu ne lăsa cuprinși de nepăsare.

Vocea Alexandrei nu a fost auzită de cine trebuie, dar vocile noastre unite, au toate șansele. Cred că vocile noastre pot să aducă schimbarea și salvarea. Și mai cred că nu lacrimile noastre vor spăla sângele unui copil, nici comentariile sau emoticoanele triste de pe Facebook, ci acțiunile noastre. Ține doar de noi dacă vom alege să ne resemnăm, să ne întorcem la viețile noastre și să uităm tot în câteva zile, dacă vom alege ignoranța și lașitatea sau vom alege umanitatea, empatia și implicarea.

Dacă durerea vine, vine și fericirea. Ai răbdare.

Mi-am făcut curaj să mă uit pe profilul de Facebook al Alexandrei și am găsit postarea asta, atât de ironică în contextul ultimelor 24 de ore. Alexandra a avut încredere, a avut răbdare timp de 19 ore, a îndurat probabil orori de neimaginat, dar fericirea n-a mai venit. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • si eu ,tot aseara, insa pentru a nu stiu cata oara! Nu cred ca mai avem vreo sansa. caracatita e omniprezenta, nu ne mai scapa nimeni!
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Avem doar două alternative :Fie ieșim Masiv in stradă să le dăm un șut în fund Hoților care ne conduc,Fie emigrăm și noi și copiii oriunde în lumea largă .Cale de mijloc nu mai există.
    • Like 1
  • Corina check icon
    Sfârșitul Alexandrei este o palmă pe obrazul credinței sau o mare încercare a ei. Se cuvine să recunoaștem, e de domeniul evidenței. Nicăieri în poze nu-și exhibă feminitatea, dimpotrivă. Încheiată până sus, liniștit mândră, încrezătoare în cumințenia ei. Nu știu de ce confesiune era, dar nu m-ar mira ca religia să fi ocupat un loc important în viața ei.

    În altă ordine de idei, nu i-a spus nimeni că nu e recomandabil să stea la ocazie, ca fată singură, mai ales la țară? Meditațiile acelea nu au putut fi coordonate cu mersul vreunui microbuz/autobuz care trecea prin satul ei?
    • Like 0
  • Crabu check icon
    Unde să emigrăm stimată duduie? Asta-i soluția! Bine de dvs. ne putem lipsi, o autoare superficială care a reușit să scrie un articol banal, anost folosindu-se de nenorocirea unei familii. Lătrați și dvs. ca toți ceilalți, doar lătrați.
    Câh!
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult