Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am adus la mine în curte niște pui cărora le era frică de libertate. Și mi-am amintit de lecția unui fost deținut politic

Pui de găină

Foto: Getty Images

La începutul săptămânii am cumpărat câțiva pui mărișori. Este prima dată când cumpăr. În fiecare an îmi scoteau cloștile mulți pui și pentru mine era o adevărată fericire să văd înflorind miracolul vieții dintre găoacele sparte. Cum minte nu am mai mult decât un copil mă jucam cu puii, nu doar le dădeam mâncare și le făceam curat. Îmi plăcea să le mângâi puful moale ca mătasea, să le admir culorile și ochișorii mici și strălucitori ca niște perle negre, să văd care e boghet, care încălțat și care moțat. Anul acesta nu mi-a căzut nicio cloșcă, dar nici nu am vrut să pun, căci în ultimii ani mi-au murit cei mai mulți pui după ce îi creșteam. Probabil că este un microb în coteț la mine, mi-am spus și m-am hotărât să cumpăr niște pui mai mărișori, vaccinați. I-am închis într-un coteț după ce i-am adus acasă. Prima zi i-am ținut închiși ca să se învețe în noua casă. Erau speriați și se strângeau ghem de câte ori mă duceam să le pun mâncare sau apă. I-am privit cu milă. Unde sunt puișorii mei ce mi se urcau pe mâini când le dădeam mâncare și apă!? m-am întrebat cu tristețe, apoi am adăugat: O să se învețe și ei… Acum sunt străini, săracii…

A doua zi am lăsat ușa deschisă. Voiam să iasă și să ciugulească iarbă așa cum fac puii. Să țipe, să caute gâzuțe, să scociore cu ghearele, să se scalde în praf întinzându-se la soare, căci aveam o bănuială că puii mei cumpărați nu au văzut încă soarele.

Am avut un șoc: deși a fost ușa deschisă toată ziua, niciun pui nu a ieșit afară. Când mă duceam la ei se comportau ca în prima zi. Fugeau și se strângeau ghem. Am început să-i observ de la distanță: mâncau, beau apă și apoi se strângeau unii în alții. Am scos câțiva afară. Țipau și au fugit înapoi. Unul nu a nimerit ușa și s-a ascuns sub lemne. Nu l-am putut scoate. Când încercam să-l prind se ducea mai adânc. A trebuit să mut lemnele ca să îl scot. După aceea le-am dus o grămăjoară de iarbă fragedă tăiată mărunt. Au țipat și s-au zburătăcit speriați când au văzut-o în mijlocul lor. Cârâiau spre ea, dar niciunul nu a atins-o. Ba da, până la urmă unul din ei a luat un firicel în cioc. Ura! am dat să strig, dar m-am oprit. Puiul meu deja a lăsat firul de iarbă și își ștergea ciocul dându-l de pământ când pe o parte când pe alta.

În fiecare zi i-am studiat, când am înțeles că ei nu știu decât trăitul în cușcă și strânși ghem unul în altul și voiam să văd ziua când vor experimenta libertatea. Încet ieșeau până pe prag, făceau câte unul din ei câte un pas afară, dar timid, speriat, șovăielnic și la primul zgomot, pală de vânt sau lătrat al cățelului fugeau înapoi.

Am râs amar amintindu-mi de puii mei crescuți cu cloșcă ce furau toată mâncarea cățelului, nici vorbă să le fie frică și care colindau toată curtea și alegeau firele de iarbă…

A doua zi am lăsat ușa deschisă. Voiam să iasă și să ciugulească iarbă așa cum fac puii. Să țipe, să caute gâzuțe, să scociore cu ghearele, să se scalde în praf întinzându-se la soare, căci aveam o bănuială că puii mei cumpărați nu au văzut încă soarele.

Am avut un șoc: deși a fost ușa deschisă toată ziua, niciun pui nu a ieșit afară. Când mă duceam la ei se comportau ca în prima zi. Fugeau și se strângeau ghem. Am început să-i observ de la distanță: mâncau, beau apă și apoi se strângeau unii în alții. Am scos câțiva afară. Țipau și au fugit înapoi. Unul nu a nimerit ușa și s-a ascuns sub lemne. Nu l-am putut scoate. Când încercam să-l prind se ducea mai adânc. A trebuit să mut lemnele ca să îl scot. După aceea le-am dus o grămăjoară de iarbă fragedă tăiată mărunt. Au țipat și s-au zburătăcit speriați când au văzut-o în mijlocul lor. Cârâiau spre ea, dar niciunul nu a atins-o. Ba da, până la urmă unul din ei a luat un firicel în cioc. Ura! am dat să strig, dar m-am oprit. Puiul meu deja a lăsat firul de iarbă și își ștergea ciocul dându-l de pământ când pe o parte când pe alta.

În fiecare zi i-am studiat, când am înțeles că ei nu știu decât trăitul în cușcă și strânși ghem unul în altul și voiam să văd ziua când vor experimenta libertatea. Încet ieșeau până pe prag, făceau câte unul din ei câte un pas afară, dar timid, speriat, șovăielnic și la primul zgomot, pală de vânt sau lătrat al cățelului fugeau înapoi.

Am râs amar amintindu-mi de puii mei crescuți cu cloșcă ce furau toată mâncarea cățelului, nici vorbă să le fie frică și care colindau toată curtea și alegeau firele de iarbă…

Astăzi puii mei au ieșit afară. La început timid. Doar stăteau pe prag. Apoi au făcut pași prin iarbă. După amiază i-am văzut ciugulind, în sfârșit, fire de iarbă și întinzându-se leneși sub sărutul cald al soarelui. La cel mai mic zgomot făcut de mine fugeau în coteț, dar oricum au început să învețe libertatea. 

Astăzi puii mei au ieșit afară. La început timid. Doar stăteau pe prag. Apoi au făcut pași prin iarbă. După amiază i-am văzut ciugulind, în sfârșit, fire de iarbă și întinzându-se leneși sub sărutul cald al soarelui. La cel mai mic zgomot făcut de mine fugeau în coteț, dar oricum au început să învețe libertatea. 

Studiindu-le comportamentul, nu știu de ce, mi-am amintit ce îmi povestea nea Ilie Tudor - Dumnezeu să îl ierte! – fost deținut politic:

-Fata mea, când ne-au dus în deltă – nu am reținut de la nenea Ilie exact unde, dar parcă era vorba de Brăila – ne-au pus lanțuri la picioare. Era ger cumplit. Inelul de fier ce îmi înconjura glezna îmi rodea carnea, dar cel mai greu era să îi suport răceala ireală pe piciorul meu deja înghețat. Era cumplit… Am venit acasă. Știi, fata mea, ce nu puteam suporta!? Mi se făcea rău când vedeam câinele legat cu lanțul. Nu suportam să văd nici măcar câini în lanțuri. Imediat îmi aminteam de picioarele mele prinse iarna în inele de fier…

PS: După ce am scris textul m-am dus să închid puii. Ce credeți că am pățit!? Trei dintre ei nu au vrut cu niciun chip să intre în coteț așa că a trebuit să fug după ei prin curte… Ha, ha, ha! Au învățat libertatea și le place!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    4 paragrafe se repetă! Rog corectați, ar fi păcat de idee.
    • Like 1


Îți recomandăm

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult