Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Am adus la mine în curte niște pui cărora le era frică de libertate. Și mi-am amintit de lecția unui fost deținut politic

Pui de găină

Foto: Getty Images

La începutul săptămânii am cumpărat câțiva pui mărișori. Este prima dată când cumpăr. În fiecare an îmi scoteau cloștile mulți pui și pentru mine era o adevărată fericire să văd înflorind miracolul vieții dintre găoacele sparte. Cum minte nu am mai mult decât un copil mă jucam cu puii, nu doar le dădeam mâncare și le făceam curat. Îmi plăcea să le mângâi puful moale ca mătasea, să le admir culorile și ochișorii mici și strălucitori ca niște perle negre, să văd care e boghet, care încălțat și care moțat. Anul acesta nu mi-a căzut nicio cloșcă, dar nici nu am vrut să pun, căci în ultimii ani mi-au murit cei mai mulți pui după ce îi creșteam. Probabil că este un microb în coteț la mine, mi-am spus și m-am hotărât să cumpăr niște pui mai mărișori, vaccinați. I-am închis într-un coteț după ce i-am adus acasă. Prima zi i-am ținut închiși ca să se învețe în noua casă. Erau speriați și se strângeau ghem de câte ori mă duceam să le pun mâncare sau apă. I-am privit cu milă. Unde sunt puișorii mei ce mi se urcau pe mâini când le dădeam mâncare și apă!? m-am întrebat cu tristețe, apoi am adăugat: O să se învețe și ei… Acum sunt străini, săracii…

A doua zi am lăsat ușa deschisă. Voiam să iasă și să ciugulească iarbă așa cum fac puii. Să țipe, să caute gâzuțe, să scociore cu ghearele, să se scalde în praf întinzându-se la soare, căci aveam o bănuială că puii mei cumpărați nu au văzut încă soarele.

Am avut un șoc: deși a fost ușa deschisă toată ziua, niciun pui nu a ieșit afară. Când mă duceam la ei se comportau ca în prima zi. Fugeau și se strângeau ghem. Am început să-i observ de la distanță: mâncau, beau apă și apoi se strângeau unii în alții. Am scos câțiva afară. Țipau și au fugit înapoi. Unul nu a nimerit ușa și s-a ascuns sub lemne. Nu l-am putut scoate. Când încercam să-l prind se ducea mai adânc. A trebuit să mut lemnele ca să îl scot. După aceea le-am dus o grămăjoară de iarbă fragedă tăiată mărunt. Au țipat și s-au zburătăcit speriați când au văzut-o în mijlocul lor. Cârâiau spre ea, dar niciunul nu a atins-o. Ba da, până la urmă unul din ei a luat un firicel în cioc. Ura! am dat să strig, dar m-am oprit. Puiul meu deja a lăsat firul de iarbă și își ștergea ciocul dându-l de pământ când pe o parte când pe alta.

În fiecare zi i-am studiat, când am înțeles că ei nu știu decât trăitul în cușcă și strânși ghem unul în altul și voiam să văd ziua când vor experimenta libertatea. Încet ieșeau până pe prag, făceau câte unul din ei câte un pas afară, dar timid, speriat, șovăielnic și la primul zgomot, pală de vânt sau lătrat al cățelului fugeau înapoi.

Am râs amar amintindu-mi de puii mei crescuți cu cloșcă ce furau toată mâncarea cățelului, nici vorbă să le fie frică și care colindau toată curtea și alegeau firele de iarbă…

A doua zi am lăsat ușa deschisă. Voiam să iasă și să ciugulească iarbă așa cum fac puii. Să țipe, să caute gâzuțe, să scociore cu ghearele, să se scalde în praf întinzându-se la soare, căci aveam o bănuială că puii mei cumpărați nu au văzut încă soarele.

Am avut un șoc: deși a fost ușa deschisă toată ziua, niciun pui nu a ieșit afară. Când mă duceam la ei se comportau ca în prima zi. Fugeau și se strângeau ghem. Am început să-i observ de la distanță: mâncau, beau apă și apoi se strângeau unii în alții. Am scos câțiva afară. Țipau și au fugit înapoi. Unul nu a nimerit ușa și s-a ascuns sub lemne. Nu l-am putut scoate. Când încercam să-l prind se ducea mai adânc. A trebuit să mut lemnele ca să îl scot. După aceea le-am dus o grămăjoară de iarbă fragedă tăiată mărunt. Au țipat și s-au zburătăcit speriați când au văzut-o în mijlocul lor. Cârâiau spre ea, dar niciunul nu a atins-o. Ba da, până la urmă unul din ei a luat un firicel în cioc. Ura! am dat să strig, dar m-am oprit. Puiul meu deja a lăsat firul de iarbă și își ștergea ciocul dându-l de pământ când pe o parte când pe alta.

În fiecare zi i-am studiat, când am înțeles că ei nu știu decât trăitul în cușcă și strânși ghem unul în altul și voiam să văd ziua când vor experimenta libertatea. Încet ieșeau până pe prag, făceau câte unul din ei câte un pas afară, dar timid, speriat, șovăielnic și la primul zgomot, pală de vânt sau lătrat al cățelului fugeau înapoi.

Am râs amar amintindu-mi de puii mei crescuți cu cloșcă ce furau toată mâncarea cățelului, nici vorbă să le fie frică și care colindau toată curtea și alegeau firele de iarbă…

Astăzi puii mei au ieșit afară. La început timid. Doar stăteau pe prag. Apoi au făcut pași prin iarbă. După amiază i-am văzut ciugulind, în sfârșit, fire de iarbă și întinzându-se leneși sub sărutul cald al soarelui. La cel mai mic zgomot făcut de mine fugeau în coteț, dar oricum au început să învețe libertatea. 

Astăzi puii mei au ieșit afară. La început timid. Doar stăteau pe prag. Apoi au făcut pași prin iarbă. După amiază i-am văzut ciugulind, în sfârșit, fire de iarbă și întinzându-se leneși sub sărutul cald al soarelui. La cel mai mic zgomot făcut de mine fugeau în coteț, dar oricum au început să învețe libertatea. 

Studiindu-le comportamentul, nu știu de ce, mi-am amintit ce îmi povestea nea Ilie Tudor - Dumnezeu să îl ierte! – fost deținut politic:

-Fata mea, când ne-au dus în deltă – nu am reținut de la nenea Ilie exact unde, dar parcă era vorba de Brăila – ne-au pus lanțuri la picioare. Era ger cumplit. Inelul de fier ce îmi înconjura glezna îmi rodea carnea, dar cel mai greu era să îi suport răceala ireală pe piciorul meu deja înghețat. Era cumplit… Am venit acasă. Știi, fata mea, ce nu puteam suporta!? Mi se făcea rău când vedeam câinele legat cu lanțul. Nu suportam să văd nici măcar câini în lanțuri. Imediat îmi aminteam de picioarele mele prinse iarna în inele de fier…

PS: După ce am scris textul m-am dus să închid puii. Ce credeți că am pățit!? Trei dintre ei nu au vrut cu niciun chip să intre în coteț așa că a trebuit să fug după ei prin curte… Ha, ha, ha! Au învățat libertatea și le place!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    4 paragrafe se repetă! Rog corectați, ar fi păcat de idee.
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult