Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am ales și eu „Simplificarea”. Despre fenomenul despărțirii de obiectele care ne sufocă în casă

simplificare - Getty

(Foto Guliver/Getty Images)

Am ani buni de când tot simplific, și asta s-a dovedit o muncă mai grea decât să aduni, să complici și să înflorești. Simplificarea lasă loc, îți lasă loc să fii ceea ce ești, să devii ceea ce ești, să crești și să te dezvolți.

Am început cu cărți care au trezit în mine aspirația de spațiu, de aer, pentru că mă sufocam, inclusiv la propriu. Lise Bourbeau, Louise Hay, Dominique Loreau cu a sa „Arta Simplității” mi-au confirmat în cuvintele lor ceea ce simțeam de ani buni.

Procesul aruncării, al desprinderii de neesențial nu a fost ușor – lucrurile plecau, mă despărțeam de ele sertar cu sertar organizat și raft cu raft, dar mai stăteau prin apropierea ușii cu zilele, uneori și una – două săptămâni. Mă despărțeam greu de ele – erau amintiri, greutăți pe care le cărăm în spate și cu care mă obișnuisem, lucruri pe care mi le dorisem și în care investisem energie și bani… Plecau greu, dar până la urmă plecau. 

Credeam atunci că va fi un proces care se va termina cândva. Iată că sunt ani buni și nu, nu s-a terminat, și pare că va dura… Acum nu mai sper să se termine, pentru că mă bucur, cumva, de procesul în sine, îl savurez.

Ideea nu e să creezi spații noi în care să aduni lucruri și să încapă cât mai multe, ci să creezi în jurul tău un spațiu fluid, liber, benefic, în care să circule energiile tale bune, așa cum le simți și cum le vrei și cum ești, de fapt. Să lași loc pentru proiecte noi, pentru experiențe noi, pentru eul tău, cel nou.

Sunt ani de când simplific. Nu e de ieri, nu e de anul trecut, nu e nici măcar de acum cinci ani. E un proces, nu e o destinație. Lucrurile vin și pleacă, se organizează în jurul nostru obiectele, gândurile, ideile… Ideea e să te descoperi pe tine însăți/însuți și să te creezi. Iar simplitatea vine bidirecțional – și dinăuntru spre în afară, dar și din afară spre înăuntru. E un proces pe care nu îl poți accelera, pentru că ducem fiecare cât putem. Ritmul și profunzimea procesului ține de noi. Te ajută să începi din afară – cu un sertar, cu un dulap, cu sarcini și idei parazite, inutile, de care de fapt te-ai desprins demult, doar că nu ai conștientizat încă.

Te invit să fim împreună în această călătorie – scriu doar ce am trăit, ce am experimentat, ce am înțeles. Nu mi-e frică să spun ce nu știu, ce nu am înțeles sau să recunosc când am dubii…

Te invit la o călătorie alături de mine, sub deviza – Gândește, Acționează, Inspiră!

Un An Nou mai simplu! 

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult