Foto: Profimedia Images
Venerabila doamnă Cotea, profa de fizică, avea un obicei care nouă, copiilor zgribuliți ai Epocii de Aur, ni se părea plin de cruzime: deschidea dis de dimineață geamurile de la sala de clasă „să ni se oxigeneze creierul”. Eram mulți în generația aia, se făceau ore chiar și în trei schimburi, fizica începea uneori de la șapte dimineața. Imperturbabilă, doamna Cotea deschidea geamurile iar aerul rece de noiembrie ne spărgea fața. Doar după ce ne punea să facem mișcări de înviorare, rotiri ale gâtului și membrelor, să tragem aer în piept, închidea geamurile și putea să-și înceapă lecția. E drept că la fizică zbârnâiam. Pe la prânzișor, când se făcea cald în clase de la flacăra palidă din soba de teracotă cu gaz, completată de respirația celor 42 de elevi, picoteam. La noi în oraș se raționalizau curentul, gazele și apa pe vremea aia, doar aer aveam la discreție. Aerul rece era bun pentru rezultate școlare, dar și pentru a ne ține de cald - după ce ne bâțâiam bine zece minute, ieșeau din noi aburi.
Maică-mea avea un cuvânt pe care-l folosea des, „cloceală”, dar, așa cum v-am spus aici, o consideram cam comunistă când stingea becurile în urma mea. „Cloceala” însemna să lenevești la căldurică, lângă aragaz, duminica după amiaza, când aveai teme de făcut, fapt condamnabil în opinia ei de femeie care nu stătea o clipă locului.
Bunică-mea era și mai și: mereu îl certa pe moșu că „focăie”. E drept că moșul meu, care în război îndurase niște geruri cumplite pe frontul rusesc, le cam exagera cu focul. Mereu punea lemne să nu se stingă, oricât de cald era în casă. Adică „focăia”. La ei în sat gazul a ajuns târziu, spre zilele noastre, și ăla doar la butelie. Iar atunci bunică-mea a devenit atentă la consumul de gaz, ca să nu-l „focăie” pe tot deodată.
În schimb, ca să nu mai fie niciodată nici comunism, nici doamna Cotea, nici lipsuri, nici foame și nici întuneric, generația mea a ars gazul de pomană. Am consumat în compensare, bucuroși că ne luăm revanșa pentru lipsurile și greutățile îndurate de părinții și bunicii noștri. E greu să ne spui nouă să mai tragem un pulover pe noi. Facem urât când vreun oficial Bruxelles, care n-a trăit ce am trăit noi, ne spune să stingem lumina, să facem dușuri scurte și reci sau să nu mai ardem gazul. Suntem dispuși să plătim mai mult doar ca să nu renunțăm la iluzia confortului pe care l-am dobândit în libertate.
De aceea, cred că la români nu mai merge cu indicații prețioase venite de sus. Și nici cu recomandări didactice despre cum trebuie să trăim și câte grade trebuie să avem în casă. Fiecare știe cât este de friguros, la ce temperatură se simte bine și cât vrea să „focăie”.
În continuarea provocării pe care ENGIE mi-a făcut-o de a vorbi despre obiceiurile mele de consum, o să vă spun ce experiment am făcut la începutul acestui an. Condiția inițială pe care mi-am pus-o a fost să păstrez intacte confortul și standardul de viață și să reduc risipa. Adică să nu mai arunc banii pe fereastră. Sau să nu mai ard gazul de pomană…
Totul a pornit astă iarnă de la un calcul pe care mi l-am făcut într-o dimineață în metrou. Folosesc transportul public din 1000 de motive, dar niciodată nu m-am gândit la cel financiar. Altfel spus, plăteam ca orice om tariful pe călătorie. Între două stații, am calculat în minte numărul de drumuri zilnice, înmulțit cu 30 de zile înmulțit cu 12 luni. M-am dus la primul ghișeu și m-am interesat cât e un abonament anual combinat metrou + transport de suprafață. Momentul a fost ca o revelație: cu un abonament economiseam cel puțin 1200 de RON pe an. Bravo, Negruțiu, ai descoperit apa caldă! Câte alte alte „descoperiri” nu vei face dacă vei avea puțin timp să-ți calculezi bugetul anual, mi-am zis (cei care mergeți cu mașina personală veți avea probabil un șoc când veți constata că patru luni pe an munciți doar pentru mașină, dar asta e o altă discuție).
Cu 1200 de lei câștigați dintr-un foc, m-am îndreptat spre alte zone. Am descoperit că bugetul meu prezenta scurgeri ca țevile de la Termoenergetica. Știți aburii ăia care ies iarna din asfalt: aia e apa caldă care ajunge la noi rece pentru că se scurge în pământ din cauza conductelor de pe vremea lui Adam Babadam. Cam așa era și la mine acasă. V-am spus de data trecută că am învățat de la mama obiceiul sănătos de a stinge lumina atunci când ies din cameră. Însă nu m-aș fi gândit niciodată că dacă e geamul deschis și caloriferele duduie e ca și când aș încălzi bulevardul. De ce să fac 25-26 de grade în casă și apoi să deschid geamul că e prea cald?! Doh! Cu spiritul practic proaspăt descoperit în urma experimentului, am lăsat geamurile deschise („ca să se oxigeneze creierul”) și am „dat în jos” caloriferele de la termostatul pe care ne obligaseră „ăștia din bloc” să-l montăm acum nu știu câți ani.
Am început să studiez mai atent problema. Am aflat că iarna, fiecare grad în minus la termostat înseamnă o reducere a consumului cu 5 la sută. Am început să opresc caloriferele când plecam de acasă pentru perioade mai lungi. Am citit aici că, dacă pleci mai mult de 2 zile, e recomandat să cobori temperatura la 8 grade, urmând să revii la parametrii tăi când te întorci. Deja devenise o obișnuință să scot televizorul, routerul de net și cuptorul cu microunde din priză când plecam în vacanțe, după ce citisem câtă energie latentă consumă devoratorii ăștia mici dacă-i lași singuri acasă. Pe lângă ei, mai sunt devoratorii cei mari, cuptorul, plita electrică, mașina de spălat vase sau rufe, aparatul de cafea sau fierbătorul electric, aparatul de aer condiționat, chiar și uscătorul de păr. Ca urmare a experimentului, am început să am o relație mai „sustenabilă” cu electrocasnicele: una dintre pasiunile mele, spălatul rufelor în familie, s-a restrâns doar la momentele în care mașina de spălat era umplută cu rufe la capacitatea maximă. O altă pasiune, gătitul cartofilor franțuzești la cuptor, s-a readaptat: am renunțat să deschid ușa cuptorului de fiecare dată când voiam să-i admir cum se rumenesc, după ce am aflat de la oamenii aceștia de la ENGIE că la fiecare deschidere se pierde o cantitate mare de căldură. La uscătorul de păr mi-a fost cel mai ușor să renunț, din rațiuni evidente, ba chiar mă gândesc să-l donez.
Mi-am extins research-ul și asupra familiei mele extinse. Ai mei au centrală de apartament pe gaze. Inițial am fost tentat să-i sfătuiesc să-și închidă centrala când pleacă de acasă două, trei zile la țară. Apoi am citit la un expert că asta este o greșeală de amator în centrale… E mai greu și consumi mai multă energie ca să reîncălzești o locuință rece bocnă decât să readuci în parametri o casă unde s-a păstrat o temperatură constantă. În plus, de aici am mai aflat că dacă înlocuiești centrala clasică cu una nouă, în condensație, consumul de energie va scădea cu până la 20 la sută.
Am descoperit apoi că există o serie de gesturi mici, care nu te costă nimic, dar au rezultate concrete: de pildă, să tragi draperiile în zilele însorite și să lași căldura soarelui să-ți intre în casă; sau să eliberezi caloriferele de mobile sau obstacole ca să emane căldura spre interiorul camerei (unii și-au pus din rațiuni de design măști de calorifer din pal melaminat sau MDF în case; arată frumos, dar nu ajută la încălzire); sau să nu împingi frigiderul până în perete, pentru că are o pompă de căldură - pentru a face frig în interior, trebuie să facă în spate cald, or, dacă nu are cum evacua căldura consumă mai multă energie; sau să faci testul lumânării pe la ferestre și îmbinări, pentru a vedea pe unde „scapă” căldura - acolo unde curentul mișcă flacăra se pot pune pernuțe textile; sau să folosești un capac pe oală atunci când gătești (asta a avut la mine un dublu avantaj - am gătit mai repede și mai econom, în plus n-am mai făcut aragazul și peretele vraiște).
Ajuns în acest punct, zâmbesc pentru că-mi dau seama că mai am puțin și ajung la grija pentru „focăit” a bunică-mii. Oricum, ar fi foarte mândră să afle că am în sfârșit preocupări de om serios. Nu știu câte dintre gesturile noi descrise mai sus vor deveni obiceiuri pe termen lung, dar oricum experimentul m-a distrat, m-a scos din ceea ce se numește acum „zona de confort” fără a renunța… la confort și m-a făcut să fiu ceva mai atent la ce se întâmplă în jurul meu. Între timp, am aflat că ceea ce numea maică-mea „cloceală”, rezultat al „focăitului” excesiv, se numește astăzi „sindromul clădirilor bolnave”, studiat de experți internaționali. Dacă o casă superîncălzită și foarte bine termoizolată nu respiră, încep să apară probleme la interior, cum ar fi igrasia. Și atunci trebuie din când în când să faci ce făcea venerabila doamnă Cotea…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În lipsa ventilației, în aer se acumulează vapori de apă și dioxid de carbon. De la respirația noastră.
La umiditate mare pierdem căldură mult mai repede. Ne este frig. Încălzind casa și mai mult, tot mai mulți vapori poate înmagazina.
Aerisirea scoate aerul viciat și care conține multă apă cu aer mai bogat în oxigen și cu mai puțină apă.
Ne simțim mai bine la 21°C și umiditate de 30-50% decât la 25°C și 80-90% umiditate relativă a aerului.
Aerisirea presupune pierderi de căldură. La casele noi ar trebui prevăzute instalații de ventilare cu recuperare de căldură.
ce voiam sa spun are sens sa schimbi becurile care stau aprinse multi timp,,,degeaba schimbi becul de la debara pt ca daca il aprinzi de 10 ori cite 10 secunde pe lluna, nu vei economisi mare lucru
- Economia la energie cu becuri LED este minima ,in raport cu ,economia facute ,de ,,cuptorul electric =2000 W ,ori prajitorul de panie ,fierul de calcat ,=1500 W , sau filtrul de cafea =800W , Masina de spalat haine motorul =800 W iar rezistenta ptr apa calda =1800-2000w ,s a mai spun de aspirator sau un calorifer electric ,etc.. Sa nu ne pierdem in amanunte !
--Dar asta nu inseamna sa nu le mai folosim ,! Sa le folosim ,dar mai cu discernamant . Depnde ,de bugetul familiei ,alocat ptr cheltuieli comune !
Ar fi trist daca am constata ca majoritatea dintre noi nu stim ca toate pretinsele moduri de a economisi sunt de fapt lucruri absolut firesti si normale pentru cineva care intelege ca aruncatul banilor pe fereastra nu este un sport firesc.
Sigur ca sunt multi cei care te pot acuza de meschinarie stiindu-te astfel de om dar firescul comportamentului te absolva de carcotasii de serviciu.
Asadar in ceea ce ma priveste sunt de parere ca toate au rostul lor; si aerul curat dar cu masura si "focaitul" dar si evitarea unei risipe nici macar constientizata de catre marea majoritate a rispitorilor "fara simbrie".
--Panourile solare este rezolvarea ,,Da foarte adevarat ,dar care sunt costurile finale ,?
--in cati ,ani se amortizeza cheltuielile ?
--Cati dintre romanii de,,rand ,, din clasa saracilor ,isi permit asemenea investitie ?La acest capitol , ar fi inca multe de povestit si poate se gaseste cineva care , cunoaste situatia ca ,se produc pe la noi ,pompe de cladura ,Am auzit ceva ,dar daca nu stiu ceva exact ,ma abtin . Undeva in zona Bihor ,un grup de Oameni cu Cap Limpede , ar fi dezvoltat o investite in acest domeniu ,
Poate domnul autor Florin Negrutiu ,sa ne informeze si pe noi !