Cât timp petrec copiii în fața unui ecran? Expunerea prelungită constituie un motiv de îngrijorare? Anul trecut, am citit în jurnalul școlar al unei eleve de clasa a IX-a o consemnare ce m-a impresionat. O redau aici, vizibilă și mai jos, manuscrisă (pe prima pagină dintr-o antologie din jurnalele mai multor elevi):
Afară era furtună. Eu mă uitam la televizor, când lumina și televizorul s-au stins și am rămas în beznă. M-am gândit că trebuie să fie o pană de curent. Fratele meu a început să plângă, dar până la urmă l-am calmat. Ne-am adunat toți într-o cameră. Mama a început să ne citească dintr-o carte la lumina lanternei. Credeam că mă voi plictisi, dar a fost chiar interesant. Am început apoi să povestim cum a fost ziua noastră. Într-un final a revenit curentul, dar a fost bine într-un fel că s-a oprit, deoarece am petrecut puțin timp în familie.
Sunt câteva aspecte memorabile ale acestei mărturisiri. Mai întâi, copilul sesizează că televizorul poate avea impact negativ asupra vieții de familie, înstrăinându-ne întrucâtva unii de alții. Al doilea aspect de reținut ar fi acest „credeam că mă voi plictisi, dar a fost chiar interesant”. Iar al treilea ar fi constituit de atitudinea mamei – liniștitoare, octrotitoare și cu propunere de alternative.
Pentru a ne regăsi unii pe alții, pentru a face și altceva, este de dorit să... ni se ia curentul, să uităm plata către firma de cablu și internet, să fim siliți spre alternativă? Uneori, a stinge televizorul (sau calculatorul) cere un efort de voință pe care nu-l avem, mai ales într-o stare de oboseală accentuată.
Dincolo de oboseală, de nevoia de divertisment instantaneu, opțiunea pentru destindere în mediul virtual este influențată și de costuri. Divertismentul oferit de ecran este la îndemână, puțin pretențios, și ca accesare, și ca implicare financiară. Din acest articol al The Atlantic aflăm că, pe harta geografică a dependenței de internet, fruntașe sunt trei țări slab dezvoltate: Brazilia, Nigeria, Africa de Sud.
În toată paradigma aceasta, în care nouă înșine, ca adulți, ne este uneori greu să controlăm timpul petrecut în fața ecranului, unde s-ar plasa copilul? Piramida nevoilor, a lui Abraham Maslow, prezintă ierarhic aspirațiile umane, iar istoria ne arată că omul, deși ajuns între timp pe Lună, nu s-a redefinit major în sensul acesta. La modul profund, și copilăria este una și aceeași, traversând secolele, deși decorul are și el un cuvânt de spus. Rurală sau urbană, de azi sau de ieri, copilăria are totuși câteva coordonate general valabile: jocul, inocența, nevoia de iubire și de protecție. La adăpostul grijii parentale, copilul se hrănește din această iubire și siguranță.
Tendința este aceea a redefinirii copilăriei în spațiul urban, simultan puternic tehnologizată. Este direcția de progres a societății. Totuși, există nevoi ale copilului pe care acest cadru le deservește uneori cu greutate, altfel nu am observa o altă tendință: încercarea de reconectare la natură. De import masiv și relativ recent în România, Occidentul cunoaște de mult educația experiențială și educația prin aventură. Cu mai multe ramuri, așa numita outdoor education este fundamentată teoretic pe principiile unor filosofi și pedagogi ca Rousseau, Thoreau, Pestalozzi. La noi, există foarte multe firme care oferă acest tip de educație în regim de tabără, propunând copiilor drumeții, pescuit, echitație, ciclism, campare în aer liber etc. Este și aceasta o alternativă de divertisment, o eliberare din mirajul virtual.
Și totuși, este posibilă utilizarea echilibrată a tehnologiei media? Din experiența didactică, aș afirma că se vehiculează câteva prejudecăți, prin care ne declarăm din start învinși. Da, ecranul este adictiv. Da, am traversat peisaje ce îți taie respirația (culoarul Rucăr-Bran, imediat după Mateiaș) și am constatat uneori că elevii trăgeau perdeluțele de la geamul autocarului, baricadându-se în jocul video. Atunci, le impuneam să lase telefoanele, explicându-le și faptul că serpentinele, cumulate cu privitul în jos, provoacă stări de rău. Le arătam „oițee!” cu acel entuziasm pe care copiii mi-l imitau apoi (cu o glumă pe care o acceptam), grăbindu-se să îmi anunțe ei primii alte turme din peisaj. Da, copiii sunt foarte atașați de ecran. Dar în același timp, coborând din autocar, de fiecare dată am constatat atracția lor față de animale – bucuria cu care descoperă un cățeluș, un mânz, o gâscă (din fericire, ne sâsâia arțăgos din spatele unui gard). Adolescenții aceia, uneori cu două capete mai înalți decât profesoarele lor, sunt aceiași băieți dintotdeauna care caută bețe, pietre, care urcă pe bușteni și care cer voie să o ia înainte, în fugă. Fetele acelea, uneori prea timpuriu machiate, sunt de fapt aceleași copile dintotdeauna, impresionabile la o poieniță de flori, la un fluturaș ori un pui de pisică, oprindu-se îndelung să îl fotografieze. Ba chiar se opresc și la un pui de șarpe. Iată aici.
Povestea cu șerpișorul datează din toamna asta (24 octombrie) și mi se pare incredibilă prin faptul că elevii se înghesuiau să îl apuce (!) pentru a-l salva din drum și a-l plasa spre iaz. (L-a luat acest elev, care ulterior cerea șervețele umede, spunând că îi miros degetele ciudat.)
Elevul nostru are tendințe bune și tendințe rele, dar contează ce aducem la suprafață. Nu ne putem amăgi cu eliminarea aspectelor negative, dar putem insista pe cele pozitive. Accesul obsesiv la rețeaua de socializare, micile conflicte adolescentine de poziționare în anturaj – pe acestea, cel mai probabil, le va avea. Exemplul colegilor mai mari cu derapaje seducătoare – îl va primi. Recuzita lingvistică de confirmare în grup – o va folosi. Modelul fizic ireproșabil – îl va avea în minte, influențându-i dieta și vestimentația (pe filiera industriei de muzică și film). Pe toate acestea le va bifa. Altceva, totuși, încercăm să îi arătăm? Elevul acela de liceu tehnologic, când termină orele, primește vreo alternativă de la noi, pentru a nu mai fi sedus de barul cu păcănele din apropiere? Îi oferim ceva de făcut? Investește cineva în programe eficiente de after-school, în resurse materiale pentru atelierele școlii? Îl introduce cineva într-un masiv circuit educativ (sportiv, profesional, sau de schimb de experiență intern, așa cum este Comenius pe extern)?
Uneori, elevii noștri nu au alternative reale și de aceea nici nu știu ce vor. Uneori, nu îi ia nimeni de mână să le arate un alt drum. Alteori, noi, adulții, încercăm din răsputeri asta, dar undeva efortul nostru se fisurează, sabotat de curentul general din societate. Ne trezim ca eroul popular ce cară apă cu ciurul. Totuși, când copiii reușesc să mai vădă și altceva, ei afirmă „credeam că mă voi plictisi, dar a fost chiar interesant.” Nu e prima oară când întâlnesc afirmația aceasta. În jurnal, o mai puteți regăsi la fila 20 („Am terminat romanul Mara. Deși inițial nu îi acordasem nicio șansă și nu îmi plăcuse, s-a dovedit o lectură de-a dreptul interesantă, care mi-a plăcut foarte mult”), fila 51 („faptul că am ajuns să citesc această nuvelă din nevoie pentru a-mi mări nota este ironic, întrucât am avut o revelație citind-o. De mult timp nu am mai fost impresionată astfel de o creație românească”), la fila 169 („am vizitat cu școala Ateneul. Chiar nu mă așteptam să fie așa de frumos, și pe deasupra am participat la repetițiile unui pianist foarte talentat.”).
Așadar, confruntați cu folosirea obsesivă a tehnologiei media de către copii, poate nu ar fi rău să tindem către deschiderea unei alte ferestre (nu windows...), spre un altceva. Ferm, entuziast. Iar la eșec, reîncercat.
Închei cu unele fulgurații din jurnalele elevilor de clasa a IX-a. De reţinut, pe lângă infuzia de candoare, bucuria copilului de a cunoaşte. Sunt unele lucruri pe care şi eu le-am citit de la ei în premieră – toate contrazic întrebarea la ce bun? La ce îmi trebuie să ştiu asta? Întrebarea aceasta este refrenul periculos prin care educaţia riscă a deveni privilegiul celor preveniţi (şi care, probabil, vor părăsi barca sistemului public în momentul în care programele vor deveni rizibile). Omul nu este doar anexa unui stomac ce trebuie umplut, ca să triem informaţia şcolară în funcţie de ce îl poate ajuta să aibă un salariu mai bun. Dacă elevii noştri vor fi sudori, au nevoie doar de elemente de metalurgie? Dacă vor fi taximetrişti, doar de şoferie? La ce ne foloseşte să ştim ceva despre Mihai Viteazul, despre corpuri cereşti, nucleul Pământului, stele de mare, genul liric? Uneori, asta ne foloseşte în profesie, alteori absolut deloc. Dacă vorbim exclusiv în termeni de pragmatism, la ce ne foloseşte să ascultăm muzică? Sau să mergem la un spectacol? Există şi lucruri care nu se trec în cv şi nu ne ajută să ne impresionăm angajatorul, dar ne definesc ca fiinţe libere şi cugetătoare. Şi ne ajută, pur şi simplu, să înţelegem mai bine lumea în care trăim. Este mesajul pe care ni-l transmit acest copii, rugându-ne să le acordăm ceva mai multă încredere, atât pentru scânteia de frumos din ei, cât şi pentru curiozitatea ce îi defineşte.
Astăzi am încercat să aflu care este masculinul de la cuvântul „gărgăriță”, presupun că nu este „gărgăr” sau „gărgărițel”. (fila 25)
Astăzi am avut o oră de geografie diferită. Dna profesoară ne-a așezat în cerc și ne-a rugat să alegem fiecare câte un coleg despre care să spunem câteva cuvinte și căruia să îi urăm sărbători fericite. S-au rostit cuvinte foarte frumoase și sunt fericită că am colegi atât de drăguți. (fila 81)
Astăzi, în timp ce mergeam pe stradă, discutând cu bunicul meu la telefon, aproape că m-am lovit de un stâlp. Poate că este trist că acesta este cel mai demn de menționat lucru din ziua de azi. Dar, oricum, transmite mesajul important de ”fiți atenți să nu vă ciocniți de stâlpi!” (fila 131)
Azi la ora de chimie am învățat despre acizi și baze. Interesant este faptul că această teorie poate fi aplicată și oamenilor. Suntem diferiți, importante sunt însă reacțiile: reversibile, ireversibile, uneori necesitând un catalizator. (fila 134)
La ora de biologie, Anda a prezentat un proiect despre filmul echinodermata, adică stele de mare. Am aflat că aceste vieţuitoare au cinci ficaţi, informaţie pe care nu o cunoşteam. (fila 173)
La ora de istorie am aflat că obiceiul ca bărbaţii să îşi strângă mâna datează încă din Evul Mediu. Pe atunci acesta semnifica faptul că bărbaţii nu aveau arme şi că aveau intenţii pure. (fila 175)
La istorie, am aflat că cel mai scurt război din istoria lumii a avut loc în anul 1896 între Zanzibar şi Marea Britanie. Astfel, lupta a durat doar 38 de minute, după care ţara africană s-a predat. (fila 186)
Cea mai ridicată temperatură se înregistrează pe planeta Venus, în ciuda faptului că Mercur este mai apropiată de Soare, deoarece atmosfera planetei e constituită, preponderent, din dioxid de carbon – gaz ce atrage căldura. (fila 192)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Alte ţări nu fac acest lucru, dar la noi se întâmplă. Situaţia e dramatică: avem un flux imens de absolvenţi de facultate care intră direct în şomaj în timp ce pe piaţa meseriilor e o criză acută.
Învăţământul corect se construieşte pe modelul unei pâlnii: porneşte de la o bază largă şi simplă şi se îngustează pe parcurs; la noi e un tub pe care se dau pe tobogat mulţi. În timp ce în ţări normale absolvenţii de facultate au o proporţie redusă - şi e normal să fie aşa - la noi întâlneşti diplome peste tot. Şomaj cu diplomă. E un fenomen de INFLAŢIE, care nu se va corecta decât când se va termina cu ideea fixă că oricine trebuie să facă o facultate.
Ceea ce trebuie făcut ar fi: 1) studierea cu mare atenţie a sistemelor de învăţământ din afară şi desprinderea principiilor de bază; 2) alinierea sistemului de învăţământ cu toate riscurile de rigoare; 3) conceperea unei strategii aşezate pe baze practice, pe finalitatea şcolii (aceea de a avea un job), strategie elaborată de profesori şi psihologi în contact permanent cu părinţii.
Nu e nevoie să inventăm roata, ci doar să ne alinimem unor standarde internaţionale.
"Nu e normal ca la învăţământul pe meserii să se predea aceleaşi materii ca la învăţământul mainstream. Singura explicaţie e furtuna care s-ar stârni în rândul profesorilor dacă aceste materii ar fi eliminate la învăţământul profesional. " - la care materii va referiti, mai exact? Nici o materie din cele "mainstream" asa cum le spuneti dvs. nu are ce cauta la scolile profesionale, dupa parerea dvs?
"Alte ţări nu fac acest lucru, dar la noi se întâmplă." - de unde reiese acest lucru? La care tari va referiti? Puteti sa ne dati un exemplu de programa din acele tari? Un link ar fi foarte util.
Programele pentru scolile profesionale se gasesc aici: http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/curriculum/c565++/. Din programa de limba romana pentru scolile profesionale, clasa a X-a : "Achiziția, actualizarea continuă şi ridicarea nivelului de cunoaştere, de deprinderi şi de competențe sunt considerate o condiție preliminară de dezvoltare a tuturor cetățenilor pentru participarea acestora în societatea învățării, de la cetățenia activă la integrarea pe piața muncii (cf. European Report on Quality Indicators of Lifelong Learning - Fifteen Quality Indicators, 2002, Comisia Europeană; Olivier de Schutter, Notis Lebessis, John Paterson, La governance dans l’Union européene, 2001)." (diacriticele observ ca nu se copiaza cum trebuie, imi cer scuze, am incercat sa corectez; documentul pdf se poate citi insa fara probleme si se gaseste pe pagina indicata mai sus).
Din acelasi document: "Finalitățile disciplinei sunt reflectate nemijlocit în competențele generale, în valorile şi în atitudinile enunțate în prezenta programă, din care derivă întreaga structură curriculară (competențe specifice, conținuturi ale învățării, sugestii metodologice). Aceste finalități îşi găsesc corespondent în principal în domeniul Comunicare în limba maternă, aşa cum apare acesta definit în documentele Uniunii Europene (Anexa 2 a Memorandumului), cât şi în competențele transversale, menționate în acelaşi document, din domeniile Cultură antreprenorială, Competențe civice şi de relaționare interpersonală, A învăța să înveți, Sensibilizare la cultură.". Mai departe se precizeaza: "În structura programei se regăsesc aproximativ 50% dintre competențele specifice şi conținuturile programei de liceu pentru clasa a X-a, fiind incluse, în plus, anumite conținuturi şi competențe specifice adecvate acestui traseu educațional." - programa deci este in conformitate cu standardele Uniunii Europene, si este redusa considerabil fata de cea de liceu, adaptata scolilor profesionale. Ce nu e rezonabil aici, mai exact?
Sa știți ca interesul si curiozitatea elevilor se ridica (in zilele noastre) exact pana la genunchiul broaștei si sunt, din păcate, satisfăcute doar de google si pentru ca interesul de cunoaștere al profesorilor se afla cam la același nivel.
In rest, totul trebuie sa fie ușor, cat mai ușor si foarte cool, foarte distractiv. Entertainment-ul s-a mutat si in școală.
La liceu intri la gramada, repartizat de un calculator care inca tine seama de niste note din gimnaziu care nu spun mare lucru despre tine si de o medie la tesarea națională care menține an de an stacheta undeva pe la mijloc cu tendințe in unii ani (nu se știe care si de ce!?!) de a cobori vertiginos. Nici nu contează, intri la liceu si cu medii sub 4 (patru)!!! Când s-a introdus aceasta aberație s-a spus ca la 14 ani copiii sunt prea mici pentru un examen -concurs stresant. Si mici vor rămâne dpdv al educației academice, al dezvoltării capacităților intelectuale (gândire, atenție, analiza,....). Scoala care naște diletanți, semidocți cu diplome ( ca sa nu mai zic de analfabeții funcționali).
"Întrebarea aceasta este refrenul periculos prin care educaţia riscă a deveni privilegiul celor preveniţi (şi care, probabil, vor părăsi barca sistemului public în momentul în care programele vor deveni rizibile)."
Societatea următoare (post-Fukuyama) nu va râde! În cel mai rău caz, va întreba, întâi: "ziceţi că ştiţi pe ce lume aţi trăit ?" Apoi va lua măsuri. Dacă asta s-ar fi întâmplat în România anterioară, altul ar fi fost calificativul.
Într-o lume a "normalităţii de basm", după publicarea unui asemenea articol, v-aţi găsi, a doua zi dimineaţă, mutată (disciplinar!) în învăţământul superior - ca să vi se reamintească de ce aţi mers la şcoală: pentru cercetare (nivel adult). Ori dvs. faceţi ŞI asta, pe lângă cercetarea "fundamentală", prin jurnalele (mandatate de Pedagogia de Şcoală Nouă) copiilor ?
Aveţi vreun elev (ori student) care să prefere compania adulţilor (a profesorilor, anume) celei a propriilor colegi ? Care să vă "tragă de limbă " despre lucruri "în plus" ?
De exemplu, v-a întrebat cineva (dintre elevi) vreodată dacă regula gramaticală care cere, în franceză, acordarea în gen şi număr a participiilor introduse de "que" îşi are corespondent în română pronumele "-o" (de exemplu), precum în "RC [...], pe care am certat-o" ? Ori să vă ceară să explicaţi circumstanţele în care francezii s-au apucat să îşi "dizolve" centrul substantivelor ?
Vedeţi pe cineva care să vă întrebe ceva, profitând (că acesta-i numele epocii actuale!) de prezenţa şi amabilitatea dvs. ?
Greu de spus ce vârste au elevii ori studenţii dvs. ... Iată nişte situri de istorie:
http://www.cut-the-knot.org/do_you_know/
Enunţul nr. 6 e puţin exagerat: nu tot ce se poate construi cu rigla şi compasul se poate construi doar cu compasul, ci doar punctele semnificative ale unei linii drepte (adică doar intersecţiile sale cu un cerc ori o altă linie dreaptă), pierzându-se posibilitatea de a se trasa "toate" punctele unei linii (printr-o mişcare continuă).
http://www.kidsmathgamesonline.com/facts/history.html
http://www.kidsmathgamesonline.com/facts/famousmathematicians.html
http://www.kidsmathgamesonline.com/pictures/mathematicians.html
P.S.
Bietul Maslow, a făcut greşeala să adauge "employment" în piramida "nevoilor" omului liber, cugetător şi democrat; nu cred că va scăpa nemazilit, chiar dacă a avut prezenţa de spirit să menţioneze sexul de două ori, întru îmbunarea zeilor!
Bună seara, doamnă,
În primul rând, vă rog să nu puneţi nimic la suflet din ce vă spun (ori v-am spus, ori vă voi spune vreodată). E foarte important!
Sunt un pic mai temperamental (mi se trage de la ochii albaştri, deşi eu dau vina pe italieni). Şi de-ar fi să mă "pierdeţi" (de admirator), să mergeţi înainte - nu "clipiţi"! Iar faptul că aţi revenit după o asemenea ieşire a unui cititor trebuie că spune şi mai multe despre dvs. Eu sper că vreţi în învăţământul superior: Vestului trebuie să îi "împrumutăm" universităţile (de vârf - chiar dacă ale noastre se vor "vinde" la preţul unei legături de verdeaţă), nu Pedagogia de Şcoală Nouă.
DE CE ? Fiindcă este foarte săracă în CONŢINUT! Imită, ipocrit, stilul unui cercetător (la copii!), când ei nu ştiu nici cât ştiau copiii unui "cizmar" (aveţi şi printre cititorii dvs. de pe "Republica" pe cineva care se declară, cu mult curaj şi onestitate, mult sub nivelul de pregătire al părinţilor săi - fără să asocieze realitatea cu Democraţia!). Nu ştiu câţi v-au mai spus-o (ori dacă vi s-a mai spus), dar eu nu aveam deloc chef de învăţatul "colaborativ", de la colegi: voiam să-l aud pe profesor!
În clasa a 8-a am avut un profesor de română (comunist-anticomunist, evident) foarte strict, dar bun (cred). Venea după o profesoară ardeleancă, care cred că era extraordinară. La una din orele de analiză gramaticală ni se serveşte o frază care începea cu
"De când lumea, [...]"
şi care trebuia împărţită în propoziţii etc. Cel invitat la tablă să o facă (contrar principiilor pedagogiei moderne!) decide să pună "slash"-ul despărţitor după primele trei cuvinte, sfidând "legea" ce prevedea că o propoziţie trebuia să aibă predicat, apoi să o declare "propoziţie fără predicat, adică una cu predicat subînţeles", anume "De când EXISTĂ lumea [...]" - asta deşi nu cred că aşa ceva fusese menţionat vreodată în clasă. Poate şi profesorii mai vor să se distreze pe tăcute, punându-i la încercare pe picii de care răspund!
Al nostru mai că n-a explodat: "Doar X şi Y ştiu gramatică în clasa asta, DOMNILOR!", a tunat el. (Nu degeaba îl estimez drept un comunist-anticomunist! Vă daţi seama cât era el de mulţumit de elevii "comunismului".)
Înţelegeţi ? Aş vrea să aud că faceţi performanţă la clase, fie şi sub nasul Democraţiei! (După ce am fulgerat pe teme de dezamăgire în istorie, m-am gândit totuşi că poate durerosul adjectiv "rizibil" este modul dvs. (de asemenea dezamăgită) de a spune adevărul, sub nasul Democraţiei. Ori poate mă amăgesc: poate că dvs. nu asociaţi realitatea existentă cu Democraţia.
Şi încă un lucru: propaganda comunistă din şcoli era neplăcută - probabil chiar şi comuniştilor, dacă puteţi crede că România a avut vreunul, în afară de NC (şi poate şi unii din cercul său intim); dar s-a petrecut într-o perioadă - Primul Război Rece -- când la radio emitea zilnic (?) RFE şi VoA. Credeţi că puteau sta cu mâinile în sân ?
Şi încă un detaliu: profesorii comunişti-anticomunişti "dinainte" fierbeau ori explodau, la contactul cu elevii slabi ori foarte slabi. Azi, mândrii anticomunişti au dispărut (din învăţământ, mai ales!). Adică şi-au "însuşit" Noua Pedagogie. Cum credeţi că putea înţelege un adolescent (de atunci) expresia (leninistă ?) "oportunismul intelectualităţii" ? Sigur (aproape fără excepţie) că nu.
P.S.
Sper să nu uitaţi întrebările de franceză.
Am citit câteva file, dar nu am rezistat la toate. Voi încerca din nou. Metodele dvs. poate vă aparţin (dacă o spuneţi, trebuie să vă cred!), dar ele se predau activ în Vest. Eu vreau să văd că faceţi (ŞI) performanţă, cu mult înainte de măsurători şi evaluări. Cum eu sunt doar un cititor al dvs. (încă unul care nu s-ar încumeta să scrie în public, cum faceţi dvs.), nu Ministrul dvs. de resort, nu aveţi a vă îngrijora de nimic.
De scribd nu ştiu nimic, nici măcar ce este. Merg cât pot de repede să văd cine este Rucs.
P.P.S.
Un sit de Istoria Matematicii, pentru un curs de profil:
http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/
Je ne vous entends pas: je ne vous ai pas "renvoyé à la fac" (en tant qu'étudiante ?!), et je n'ai jamais su d'une position universitaire hypothétique que vous ayez jamais quittée pour aller travailler au lycée (tel qu'il soit possible de parler d'un "renvoi"). Je vous ai simplement suggérer de travailler à l'université, du moins à temps partiel. Oui, peut-être qu'il soit merveilleux (pour les élèves) d'avoir une prof comme vous dans une école générale (si j'ai bien compris), mais pour vous cela serait (à mon avis) loin de faire de la performance. Puis, lire des journaux des élèves ne me semble une activité de performance non plus. Le problème (à mon avis) serait du moins le manque de temps.
En ce qui concerne M. de Saint-Exupéry: n'oubliez jamais les défauts de quelqu'un, car ils sont à l'origine des problèmes ultérieurs, encore plus grands. L'admiration peut toujours être remplacée par appréciation, si nécessaire. Je ne sait pas pourquoi lui était-il concerné par cette question: pour ne pas commettre une injustice envers un autre, abandonné juste pour un simple défaut ? Ou parce-que l'occasion de trouver quelqu'un digne d'admiration soit rare ?
En ce que vous concerne, même si je regrette le sentiment que je vous ai induit (cela de vouloir oublier certaines choses que j'avais dites), c'est improbable que je trouve la manière de discuter assez en détail, pour que je puisse vous comprendre bien. Je ne cherche pas d'avoir une correspondance privée avec vous, bien que je ne crois pas que l'on peut mener des conversations clarificatrices ici, "en pleine vue". En fait, puisque j'ai (eu) du mal à me faire entendre en roumain, il est encore plus probable d'échouer en français (le mien) aussi.
D'autre part, non, rien ne devrait vous faire penser qu'il soit dur pour vous de claquer les portes, lorsque je vous donne l'envie de le faire.
Une autre raison pour laquelle cette discussion n'est pas facile sont les potentiels malentendus: peut-être que l'examen de Bac dans votre domaine soit toujours raisonnable (bien que je ne peux pas exactement y croire), mais dans le mien il est un désastre au-dessous de toute critique.
P.S.
Vous avez très probablement observé que cet (cette) élève ne sait bien comment épeler "conjectura" ... Vous êtes (peut-être) un ange, si vous trouvez la patience avec les petits. Moi, je n'insisterai plus avec les questions de français mentionnées. Bien que les réponses m'intéressent, c'était davantage un exemple de niveau de conversation que je trouverais désirable.
Drept care, Volkswagen a ajuns să măsluiască tehnologia antipoluare, iar acum a anunţat nonşalant concedierea a 5000 de oameni "pentru eficientizare"!
Se spune că de-abia după ce pierzi, poți aprecia cu adevărat ce ai, dar poate că e la fel de adevărat că poți aprecia cu adevărat ceea ce ai de-abia când nu mai ai alte opțiuni.
Mi-aduc aminte când eram la "țară", în vacanță și singura preocupare era să mă joc toată ziua cu copiii de prin sat. Mă trezeam dimineața cu sentimentul ăla de liniște deplină, pe care nu l-am mai avut demult. Uneori, seara, mă uitam cu "tataie" și cu tata pe cerul împânzit de stele și simțeam că orice e posibil dar în același timp atât de insignifiant. Uite, aia e steaua polară, zicea tataie, ea indică nordu' și nu se mișcă, e folosită pentru orientare. Tot tataie m-a învățat tabla înmulțirii până la 5 în vacanța de vară dinainte de clasa a 2-a, când se învăța de fapt la școală. M-a "terorizat" în vara aia, de fiecare dată când mă prindea mă întreba "2x9", "3x5". Ajunsesem să mă ascund de el ca să scap de "interogatoriu". Dar până la urmă mi-a prins bine.
Restul până la 9 am învățat-o singur în săptămâna care îmi mai rămăsese la dispoziție după ce m-am întors de la țară. Apoi doamna învățătoare când preda la clasă mă scotea în față să o spun.
N-o să poți experimenta niciodată în față unui calculator sentimentul pe care îl simți când te uiți la cerul plin de stele, pentru că nu e doar o experiență mentală, ci cu toată ființa. Lumina, răcoarea nopții, vastitatea spațiului, pierderea în necuprins. Terapii de genul ăsta sunt esențiale pentru a rămâne om.
Atâta timp cât în lume va mai exista un echilibru între forțele ce promovează mașina și forțele ce promovează umanul va mai fi speranță. Nu trebuie să ne amăgim însă, tendința de automatizare este o lege universală, în cele din urmă ea va acapara totul, este inevitabil. Pe măsură însă ce se va întâmpla, vom aprecia din ce în ce mai mult umanul, imperfecțiunea, existența simplă, fără scopuri precise, fără dead line-uri și indicatori de performanță și fără note...
Mmm... Nu vi se pare că dacă faceți abstracție de vârstă, aceleași probleme de direcție le au de fapt și adulții? :)
Africa de Sud nu-i o țară slab dezvoltată, olandezii și englezii au făcut de la zero civilizație și economie cea mai dezvoltată țară africană. E adevărat, albii nu mai sunt la putere acolo, probabil că în următoarele zeci de ani vor reajunge la fel de bogați și de civilizați ca și vecinii lor...
„La adăpostul grijii parentale, copilul se hrănește din această iubire și siguranță.” Da, cu condiția să existe această grijă parentală. Dacă nu există, copilul se hrănește mental în locul de dincolo de ecran, adică într-o realitate virtuală, un mare și strălucitor nimic.
Apropo de „Mara” și de „Moara cu Noroc”: am descărcat-o gratis de pe Google Play și, spre deosebire de clasa a ?X-a, când am citit-o din obligație, pe repede înainte, am răsfoit-o de data aceasta cu plăcere!
Pentru "windows" (plural) comparația corectă ar fi alte ferestre, nu altă fereastră. FULGURAȚIE - de reținut cuvântul, nu-l știam...
Să stea liniștit elevul care „în timp ce mergeam pe stradă, discutând cu bunicul meu la telefon, aproape că m-am lovit de un stâlp”, se poate și mai rău: să vorbești la telefon cu prietena, să întorci capul să te uiți după una bună rău, și să te ciocnești de tatăl prietenei, care și el se uita în aceeași direcție... :)
Adică doamna descrisă aici? https://republica.ro/zsistemul-educational-romanesc-reprezinta-un-risc-pentru-dezvoltarea-emotionala-a-copiilor-nostri-gabriela