5 octombrie este Ziua Mondială a Educației. Cu acest prilej, aș invita la o empatie cu educatorul, nu pentru o restaurare de statut, ci pentru o discuție despre binele elevului. Poate că „interesul superior al copilului”, deși o noțiune ușor demonetizată prin deasă repetiție, nu e totuși o vorbă goală. Aș porni de la premisa că orice cadru didactic are o puternică motivație internă (altfel nu ar rămâne în sistem, în actualele condiții de presiune, exigență și remunerație), este pregătit și își dorește să aducă o minimă schimbare pozitivă.
Dar dacă societatea nu normează un sistem de independență și acordare de încredere (cu pârghii de control, desigur), vom asista la multiplicarea îngrijorătoare a unui nou tip de comportament didactic: profesorul blazat. Este cel care își ține neobosit ora, cu explicații și metode de interacțiune, dar nu ia nicio măsură în caz de indisciplină. Observă că elevii folosesc masiv telefoanele, pe jocuri sau rețele de socializare, dar nu ia atitudine.
De ce ar face-o? Dacă propune scăderea notei la purtare, este contestat pentru că periclitează nu doar media elevului, ci și aspectul financiar, încasarea bursei de merit (pentru media generală peste 8,50, iar purtarea de 10).
Dacă dorește să evite această sancțiune destul de drastică și purcede la confiscare temporară, riscă să i se vorbească despre drept de proprietate. Dacă propune munca în folosul comunității (amuzantele și memorabilele ore în bibliotecă, spre listare de titluri sau ștergere de praf) i se poate reproșa că umilește elevul și urmărește degrevarea unui adult plătit pentru asta. Dacă îi scapă o mustrare nominală, i se impută că nu a respectat principiul „discută fapta, nu elevul” (principiu foarte corect, în fond). Rezultatul? Într-o discuție recentă, un profesor îmi spunea că el își face datoria, predă, explică, dar nu stă să inspecteze cine folosește telefonul sau cine nu e atent. Cel care vrea, ține ritmul. I-am înțeles perfect punctul de vedere, unul elegant și defensiv, dar așa ajungem să vorbim despre motivație internă (și nimic altceva) la copii de 10, 13 sau 16 ani.
Trebuie să îți asumi unele sincope de comunicare, riscul de a fi perceput greșit, atât în fapt, cât și în intenție, știind că răspunzi înaintea conștiinței tale pentru elevii tăi și pentru drumul pe care îi conduci.
Desigur, școlii i se pot imputa pe bună dreptate multe lucruri. În era comunicării instantanee și ubicue, obișnuiți cu etalare de emoții și sentimente (să ne gândim doar la facebook și invitația sa de a ne actualiza un status emoțional), unii elevi deplâng atitudinea rece, distantă a unor cadre didactice. Alți elevi, ca și părinții lor, ne dau triste exemple de severități excesive. Unele sesizări sunt perfect întemeiate, altele ar fi justificate doar la modul absolut, fără a ține cont de unele delicate date care impun o poziționare nuanțată. De exemplu, nu trebuie uitat faptul că rareori există suprapunere perfectă între comportamentul familial și cel social al copilului. Sub presiunea de grup și imagine, un copil poate adopta la școală un comportament total ignorat de familie.
Ca profesor, dezideratul de a plăcea tuturor elevilor te poate face să aluneci spre periculoasa zonă a goanei după popularitate. Trebuie să îți asumi unele sincope de comunicare, riscul de a fi perceput greșit, atât în fapt, cât și în intenție, știind că răspunzi înaintea conștiinței tale pentru elevii tăi și pentru drumul pe care îi conduci. Părintele are tendința de a se gândi la colectivul de elevi, multiplicând imaginea și comportamentul propriului copil. Rezultă o impresie de clasă omogenă, de copii inocenți (așa cum sunt, de fapt, dar și cu derapaje indeniabile), cu disponibilitate majoră de a primi mesajul adultului. Părintele nu știe că profesorul, în clasă, se întâlnește și cu cel care provoacă pentru a se impune în grup, și cu altul obosit de o noapte în fața monitorului (a apărut noțiunea de generație-bufniță), și cu fata foarte inteligentă, dar concentrată doar pe oglindă și pe like-uri, și cu celălalt băiat ce aparent te urmărește politicos, dar se gândește la necazuri familiale ori la respingerea din grup.
Pe toți aceștia, profesorul (fără blazare ori tristețea de a constata atâtea probleme acute) ar trebui să îi aducă într-o dispoziție de studiu. Cum poate face asta? Cum să îi transmită adolescentei diafane că pământul este plin de fete frumoase, dar aspectul nu este o garanție de reușită? Cum să o convingă că școala îi aduce șanse, stimă de sine și mai târziu independență? Cum să îi spună adolescentului obsedat de poziție în anturaj că aceste ierarhii sunt extrem de volatile, dar educația îl poate ajuta să câștige, pe termen lung, o poziție respectabilă? Cum poate profesorul să concureze un facil și ademenitor discurs contrar, venit pe atâtea căi? Și mai ales, cum poate încerca să adune toate aceste fire risipite, fără să i se reproșeze că face paradă de autoritate?
La un moment dat, la o deschidere de an școlar, m-am aflat în fața unei clase de a zecea, într-un bine cotat colegiu bucureștean. Am stabilit niște coordonate de colaborare.
Când îi privesc, formația mea umanistă mă face să empatizez nu doar cu ei, ci și cu părinții care i-au trimis acolo cu o așteptare clară: să îmi fac datoria, iar ei să devină azi mai învățați și mai buni decât au fost ieri. Pentru ca băiatul PutețiSăÎncercați să ajungă în banca aceea și să stea în prezența mea 100 de minute săptămânal, o întreagă infrastructură s-a pus în mișcare
„Dacă ne vom oferi respect reciproc, atenție și liniște, totul va fi bine și vom progresa. Este important să avem toate acestea și mai ales liniște atunci când vă explic.” „Puteți să încercați” strigă un băiat din spatele clasei. Acest „puteți să încercați” nu l-am decodificat ca pe un vot de blam, deoarece făcusem cunoștință de mai puțin de trei minute.
Era o copilărească și șugubeață încercare de a provoca, de a stârni amuzamentul și de a-și fixa poziția în fața celorlalți. În fața mea erau niște copii, așa cum sunt an de an, fie că predau la gimnaziu sau la liceu. Când îi privesc, formația mea umanistă mă face să empatizez nu doar cu ei, ci și cu părinții care i-au trimis acolo cu o așteptare clară: să îmi fac datoria, iar ei să devină azi mai învățați și mai buni decât au fost ieri. Pentru ca băiatul PutețiSăÎncercați să ajungă în banca aceea și să stea în prezența mea 100 de minute săptămânal, o întreagă infrastructură s-a pus în mișcare: un părinte l-a trezit, a plătit pentru hainele și încălțămintea lui, i-a întins niște bani de buzunar să nu flămânzească, un șofer RATB l-a adus până la stația de vizavi de liceu, un gardian i-a deschis poarta. Pentru ca noi să ajungem în acest context, a fost nevoie de o sumă de eforturi. În consecință, nu avem voie să capitulăm, trebuie să ne străduim cumva (chiar dacă adesea eșuăm) pentru a capta atenția fiecărui elev. Personal, gândesc că peste ani nepotul ori copilul meu va rosti o replică similară. Sau alta foarte gravă.
Cum mi-ar plăcea să reacționeze atunci colegul meu profesor? Fiecare dintre noi poate răspunde la întrebarea asta. Cu certitudine, nimănui nu i-ar plăcea să își imagineze un tsunami de furie declanșat asupra elevului năstrușnic. Dar tind să cred că niciun părinte nu ar dori ca profesorul să se adreseze câtorva elevi din primele bănci, iar pe alții să îi lase de izbeliște, anesteziați în fața telefoanelor mobile. Aici intervine cealaltă problemă, a laxismului și a blazării școlii românești. Dacă este un fenomen izolat sau extins, nu aș vrea să mă pronunț, dar pot afirma cert că el există.
Vina? Mult prea împărțită, destul de uniform în societate, pentru a încerca aici o radiografie. Aș spune doar că orice discurs de autoritate este azi, în ochii unora, eminamente compromis. „Fermitate” este un termen receptat uneori deopotrivă peiorativ și ridicol. Profesorul se teme, pe bună dreptate, să mai fie ferm, deoarece este pus în fața unor diverse și vehemente acuze. Atitudinea populistă în educație merge pe o mână de clișee, greu de refuzat din cauza promisiunilor de atractivitate și lejeritate. Incriminând apelul la responsabilitate ca anacronic sau dur, discursul populist e presărat de câteva cuvinte magice: creativitate, libertate, imaginație, participare, colaborare, joc, plăcere.
O rețetă atrăgătoare, dar nocivă. Ni se spune că discursul profesorului e respins din lipsă de atractivitate și creativitate. Fals. Creativitate avem și noi. Dorința de a încuraja creativitatea și imaginația elevilor este firească pentru profesorii din zona umanistă, dar asta nu înseamnă că anulăm apelul la efort și seriozitate. Una dintre metodele pe care le-am dezvoltat ar fi cea a jurnalului creativ.
De asemenea, organizez frecvent deplasări cu elevii, în multe dintre ele acordându-le o libertate foarte mare, fără încălcări de decență.
Câteva fotografii le-am inclus aici. În taberele pe care le-am organizat (niciodată la liceu, unde fac doar excursii de o zi), am propus adeseori plimbări nocturne, pentru a admira stelele refuzate de luminile orașelor noastre.
Rețin o aniversare pe deal, la miezul nopții, elevii mâncând tort și cântând în acompaniament de greieri. Rețin o traversare de pârâu, la Predeal, cu o construire ad-hoc de punte, prin aruncare de bolovani și aglomerare de bușteni. Rețin cățărări în copaci, rostogoliri pe pante înverzite, cules de brândușe la Rucăr sau de ghiocei la Colții Ghimbavului, salvare de pisică la Pasărea (blocată pe un burlan), jucat cu iepurași în autocar.
Încerc să aflu și metodele altora. Cunosc colege care acordă posibilitatea de mărire a notei, prin lectură. Astfel, la grup tehnologic de industrie ușoară, îi invită pe elevi în față, încurajându-i cu note bune pentru simple expuneri, dar în care ei învață să fie atenți la dicție, poziție și atitudine.
Jurnalul atestă metode creative ale colegilor profesori de biologie, muzică, istorie. Răsfoind acest jurnal, cititorul poate observa și probleme de exprimare pe care nu am reușit să le corectez, sau consemnări mai puțin flatante. Cu toate acestea, din toate paginile se desprinde candoarea și sensibilitatea elevilor, ca și dovada că în școala românească se muncește foarte mult, iar profesorilor le pasă (și încă mult).
Filă cu filă, se radiografiază aici școala noastră, iar imaginea este departe de a fi la fel de întunecată așa cum am prezentat-o la începutul articolului. Dimpotrivă. Atâta doar că, atunci când obosim și cedăm unor temeri (adeseori nejustificate, supradimensionate), imaginea rezultată poate fi într-adevăr dezamăgitoare.
Vă invit să aruncați o privire peste jurnalul acestor copii de a V-a. Veți descoperi câteva stângăcii adorabile, dar și unele dovezi certe ale curiozității și efortului lor. Închei optimist cu o consemnare simplă a unui elev, pe care o puteți regăsi la fila din data de 17 decembrie 2015, dovadă că uneori ni se poate face dor de… școală! ”Astăzi la școală am dat petrecere și ne-am luat rămas bun.
Noi ne-am spus că ne vedem după vacanță. A fost un sentiment de tristețe pentru mine că nu o să ne mai vedem un timp”. Mulțumim, drag elev! La mulți ani, dragi colegi!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cedez zece articole marca „Oana Mocanu” (a cărei fotografie îmi pare fermecătoare ...) pentru unul marca „Ruxandra Cioc” (care îmi pare ȘI sinceră)!
Vă țineți bine ? D-l Nicușor Dan a scos Programul USR! Unul din puncte: „transparența totală”! Printre altele, ne aduce (azi în București, mâine-n toată țara!) programul (familiei „WalMart” ?!) ”Teach for Romania”! Pentru zonele ”defavorizate” (de Dumnezeu și de ... Democrație!). În numele transparenței fără limite, badea Ion și badea Gheorghe vor învăța 2-3 cuvinte magice ale limbii universale. Nu se știe de ce.
Pentru d-na Rucs: dacă tot aveți curajul să ieșiți noaptea cu elevii în câmp (răspunderea este enormă!), luați și o baterie de telescoape! Va fi magic (cum zic băieții de peste Ocean). Și o glumă de pe la ei: cum se alege o mașina (autoturism personal) ? Potrivit lor, femeile aleg după culoare, bărbații după puterea motorului, iar ... astronomii amatori (băieți și fete!) după ... mărimea telescopului din dormitor ori sufragerie (care trebuie scos în câmp, noaptea)!
O glumă mai serioasă: în lumea interdisciplinarității semianalfabete (copiii fac „science” - că le e rușine de „știință”), bieții copilași nu știu de legea lui Arhimede care privește momentul forței (respectiv, echilibrul unei balanțe) nici măcar în clasa a 8-a. Programul lor (al unora) de un semestru: limbă și literatură, science (sic!), geografie și educație fizică (CU „PROIECTE”!). Vă dați seama ce înseamnă să fii de formație chinez, iar Democrația să-ți ofere un asemenea program școlar! Matematică IOC! PAUZĂ! Dar chinezii tac și înghit: viața e încă bună pentru ei! Plătesc de se usucă, și își pun copiii să o facă ... în paralel, la seral!
Mai departe, glume mai macabre: d-l Guvernescu își amintește de „problema” de „Data Management” de clasa a 12-a: „Lui badea Ion i se mărește valoarea contractului (așa numește Democrația salariul) cu 4% la finele primului an, și cu 2% la finele fiecăruia din următorii trei ani (în ciuda cârcotașilor care zic că în Democrație salariile au stagnat de prin anii 1970 - pentru prostime!). Determinați rata medie anuală de creștere.”
Problema are și indicație: folosiți media geometrică - definită pe loc în stil „business” drept rădăcina de ordin corespunzător din produsul ... „cantitătilor” date. Interdisciplinarii (care bănuiau că elevul tipic la Data Management - clasa a 12-a - nu știe ce e o medie geometrică!) uită să precizeze un „detaliu”: „cantitățile” să fie pozitive! RĂSPUNS (la „spate”): 2,38%! În lipsă de probe, ne mulțumim cu neagra bănuială că „interdisciplinarii” au făcut media geometrică a ratelor anuale date!
MAI VREȚI ? Tot manualul respectiv mai analizează și grafuri (rețele) - drept care pun o întrebare „nevinovată”, pe care o și „rezolvă”, drept model! „Un pentagon regulat (elastic) (și diagonalele sale) nu poate fi deformat (fără rupere, rămânând în același plan) astfel încât diagonalele sale să nu se mai intersecteze (cu excepția cazului în care au capete comune).”
REZOLVARE: se desenează un pentagon regulat, cu două diagonale curbate prin exteriorul pentagonului, pentru a evita intersecția între aceste diagonale. Cele trei rămase în interior se intersectează, încă. „Vedeți ? Mai departe nu se poate!”
Altfel spus, interdisciplinarii au pus o problemă de nivel universitar (azi) într-un manual de liceu, pe care au „rezolvat-o” apoi cu dezinvoltura specifică lor. Comuniștii ar crăpa de ciudă! ÎNTR-UN MANUAL DE A 12-A! Asta era întrebare de manual de clasa a 12-a!
Am senzația că d-na profesoară Cioc poate fermeca, la ore. Norocoși, în acest caz, micii ei îngeri cu fețele murdare! Și eu aș fi vrut să aud despre reuniunile Eminescu-Caragiale, ori Eminescu-Creangă, să-i aud aievea punând limba română la cale! Trebuie că era jale mare, dacă trebuia să facă ei așa ceva. (Intuiseră bine viitorul de aur al țării, căreia îi prevăzuseră „înălțarea” „prin secoli” - noroc că nu o văd azi!).
O „glumă” mai puțin cunoscută (tot cu profesori): se făcea odată că Hyman Bass - student (mare) (ulterior șef de breaslă) - a întârziat la curs; s-a așezat grăbit într-un colț și a început să copieze cu înfrigurare de pe tablă, înainte sa fie ștearsă, inclusiv TEMA dată într-un colț, pentru săptămâna următoare. Luni, un Bass nervos bombănea la școală: „Băi, dar de ce așa o temă grea, că doar nu era examen!” „Tema” rezolvată de tânărul student Bass - cea pusă de profesor într-un chenar, despre care Bass nu auzise și comentariile, fiindcă întârziase - era ... o conjectură - o problemă nerezolvată a matematicii acelor zile (anii 1960). Adică nu „era”; fusese.
Doamnă Cioc: nu uitați să chestionați ȘI sistemul, când lucrurile merg prost. Chiar dacă se vinde cu eticheta „Democrație”.
Vă las acum cu o „glumă” marca „Nicușor Dan”, din Programul USR: „
"După anii 2000, în România s-a dezvoltat agricultura industrială de mare productivitate. Din păcate, aceste exploatații nu au generat creșterea veniturilor locuitorilor, ci dimpotrivă: cea mai mare sărăcie se observă în zonele agricole dezvoltate la scară industrială.
În același timp, agricultura de subzistență se desfășoară pe suprafețe foarte mici de pamânt, iar fărâmițarea proprietății agricole este factorul care contribuie cel mai mult la menținerea veniturilor scăzute în agricultură și la perpetuarea sărăciei rurale de la o generație la alta, afectând în prezent aproximativ trei milioane de români.
În România, doar 1% dintre fermieri sunt membrii unei asociații, comparativ cu media UE de peste 50%. Contrar presupunerilor propagate în discursul public, absența asocierii nu se datorează mentalităților (de ex: trauma comunismului), cât opțiunilor economice care sunt oferite țăranilor. La momentul actual, asocierea duce frecvent la dubla impozitare (a asociației și a fermierului membru). Aceste obstacole trebuie înlăturate și în locul lor impuse măsuri favorabile asocierii.
Încurajăm îndeosebi asocierile între fermieri menite să le asigure accesul la piață, la credite și la negocieri colective cu producătorii de semințe, combustibil și alte materii necesare."
Si adresa:
https://usr.ro/program/
Domnul Dan va scrie într-o zi inclusiv: „Democrația a învins, în sfârșit, și în România! Din păcate, românii nu mai sunt de găsit, să se bucure și ei.”
P.S.
Pe cei „traumatizați de comunism”: să vedeți trauma naibii în inima Democrației, când „asigurarea medicală” (studențească) îți acoperă aproximativ o aspirină. Potrivit glumețului domn Murphy, te îmbolnăvești exact când nu ești „acoperit”, și îți piere zâmbetul. Asta e - fiecare cu Nemesis-ul său. Atenție mare la „Democrație”!
"
1,389 Responses to JOIN (SIGNATURES)
Madalina Popescu says:
September 29, 2016 at 12:46 am
Please replace the useless approach in assessing students basic arithmetic based on their ability to provide answers in pictures, numbers and words, with more practice to speed up those basic Math skills. We started our oldest in a Math after school class in grade 8, our second born in grade 3, and our 3rd born in grade 1 because of the big bad joke Math has been in Ontario public elementary schools. Listening to Ontario Colleges staff in media and finding that 1st year community college students struggle with grade 5 Math, it validated my views as a parent that public schools in Ontario are inadequate when it comes to teaching Math. However instead of meaningful changes such as textbooks made or reviewed by educators with University Degrees in Math, curriculum based on feedback from real Math professors, our Ministry of Education pumps millions to change quantity (ie hours spent in Math in classroom) than quality. What a waste of our tax dollars!!!
"
Eu va mulțumesc pentru răspuns.
Dupa cum spunea o distinsa doamna, un profesor de fizica a recusnocut ca el NU STIE fizica ci MANUALUL de fizica. La fel mi-o amintesc pe doamna profesoara de engleza care protesta in fata guvernului acum un an si care cand a fost intrebata ceva in engleza habar nu avea ce sa zica. Din pacate ei reprezinta majoritatea in invatamantul romanesc.
Invatamantul de azi nu formeaza lideri, daca vrei sa ai succes trebuie sa te auto-educi, sa citesti si sa inveti singur. Inainte de 90 si imediat dupa nu aveai acces la informatie, doar cateva carti prafuite, si tot ce invatai era in scoala.
Acum copiii peste medie proceseaza informatiile cu o viteza ametitoare si deja cand intra in scoala stiu foarte multe lucruri si au acces la un numar nelimitat de informatii.
Scoala din zilele noastre nu face decat sa ii ridice pe prosti si sa ii traga in jos pe cei inteligenti aducandu-i practic pe toti la aceeasi medie. E greu pentru unii profesori sa faca ceva cand au 30-40 de copii in clasa dar majoritatea nici nu isi dau interesul.
Profesorii nu sunt evaluati corespunzatori si nu isi fac treaba cum trebuie, se stie ca exista o criza de cadre didactice si ca atare ii doare in cot de ceea ce se intampla. Mai fac o greva, mai ies in strada, creste un pic salariul si treaba merge inainte.
Ati intervenit destul in acesta chestiune!!! Nu mai insistati.
Tinerii cu calitati intelectuale deosebite nu se simt niciodata frustrati din cauza studiului literaturii, va asigur!