Noua programă: la școală se va învăța mai puțin! Vom crea, în schimb, elevul nou, care va discuta despre orice, cu o trufașă siguranță de sine

În luna aprilie a acestui an, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat un apel către profesori, pentru constituirea grupurilor de lucru, la toate disciplinele, în vederea realizării unor noi programe de gimnaziu. 

Criteriile de selecţie le-au constituit CV-ul şi un eseu de două pagini, prezentarea unui proiect inovativ de programă. Inițial, nu am privit demersul cu suspiciune, considerând firească o revizuire a programelor, la un anumit interval. În plus, la română se schimbase şi numărul de ore la clasa a V-a (reduse de la cinci la patru), aşadar materia trebuia reorganizată. Îngrijorarea mea a apărut însă atunci când am aflat, din mai multe surse (mai mulţi profesori selectaţi în grupurile de lucru), că majoritatea programelor au fost deja redactate, după circa o săptămână de lucru intens, grupurile reunindu-se într-un fel de cantonament izolat, în afara Bucureştiului. 

Graba aceasta mi s-a părut uşor bizară, ştiind că programele vechi s-au redactat în aproximativ un an. Şi mai bizară am găsit lipsa de comunicare pe subiect, o anumită secretomanie, ba chiar crispare, deşi, practic, vorbim de o clamată transparenţă şi o decizie care se va repercuta asupra a milioane de elevi. 

Am încercat să aflu lista completă a membrilor din grupurile de lucru, pe disciplina mea, şi nu numai. Informaţia este publică, aici, dar temerile mi-au fost adâncite. Nu neg competenţa celor care au fost selectaţi, dar omogenitatea de viziune a grupului este ușor de verificat (prin studierea activității și a publicațiilor unor membri), deși poate că o dezbatere reușită presupune și accesul acelora care nu gândesc pe linia agreată. Personal, apelasem în trecut la didacticile inovative semnate de unele persoane din grupul de lucru, didactici foarte profesioniste şi frecventabile, dar întotdeauna le-am considerat o echilibrare firească a programei în uz, neimaginând posibilitatea ori justeţea unei utilizări prin substituire totală. De asemenea, făcând o comparaţie cu amplele discuţii din anii 90, pe tema stabilirii canonului literar (introdus în manuale), purtate de nume foarte mari ale culturii noastre, poate ar fi fost democratică o similară dezbatere de mare anvergură. Cercetătorii, specialiştii, Academia Română chiar, nu ar fi trebuit implicaţi în acest demers crucial pentru dezvoltarea noastră ca societate? La română grupul numără și cinci specialişti universitari: doi de la Babeş-Bolyai şi câte unul de la Petru Maior, Transilvania şi Bucureşti, profesionişti de necontestat pe comunicare sau metodici, dar experienţei lor poate nu ar fi fost rău să i se adauge nişte nume cu vizibilitate şi autoritate mai mare în mediul universitar.

Alte semne de întrebare se pot ridica tocmai din pricina lipsei de transparenţă: care e perioada utilă şi reglementară în care noua programă de gimnaziu va fi realizată, supusă dezbaterii publice, aprobată cu amendamentele de rigoare şi pusă în practică prin realizarea noilor manuale? Care este filosofia generală a concepţiei actuale despre programa de gimnaziu? De pildă, la română, care este ponderea orelor de literatură în raport cu cele de limbă şi comunicare? Programa în vigoare a respectat o perspectivă comunicativ-funcţională asupra limbii, literaturii şi culturii naţionale. Cea nouă pe ce piloni se ridică?

Da, ne vom adapta. Vom ajunge, poate, treptat, să facem o muncă pentru care şi un necalificat ar fi potrivit, cu un minim de spontaneitate. 

Până când aceste programe vor fi făcute publice, nu putem decât să facem presupuneri, mai optimiste sau mai pesimiste. Deoacamdată, din sursele contactate, care au reuşit să treacă peste crisparea şi secretomania iniţiale, lucrurile se creionează foarte sumbru. De pildă, la geografie se doreşte o axare masivă pe orizontul local, cu scăderea ponderii cunoştinţelor de profunzime (geografie fizică, elemente de geografie națională și universală). La clasele mari, se propun teme care par mai curând adresabile copiilor de primară: desenarea planului şcolii, topografia cartierului etc. La matematică, de asemenea, se vorbește despre o simplificare masivă, ca și la română, afirmându-se că profesorul va avea libertatea de a face extindere. Am recunoscut în afirmaţia asta o justificare oficială, alinarea unor conştiinţe care, şi ele, pe alocuri, sunt îngrijorate de rezultatul muncii lor. 

Nimeni nu va mai face nicio extindere. Niciodată, în cei unsprezece ani de când predau, nu am auzit de o depăşire semnificativă a conţinuturilor programei, ea fiind luată ca etalon maximal. De asemenea, este binecunoscut faptul că, din pricina slabei salarizări, profesorii încearcă să găsească surse alternative de venit, iar o simplificare a programei poate fi binevenită pentru noi, ca o diminuare a efortului, chiar dacă presupune și o diminuare a calității. Există profesori angajaţi în număr masiv în sistemul de after-school, alţii care îşi suplimentează veniturile în mediul privat (în domeniul lor, sau nu neapărat). Personal, ani de zile am lucrat în sistemul public de luni până vineri, iar în weekend predam la un liceu privat, la forma de frecvenţă redusă. Atunci, aş fi fost cea mai fericită dacă cineva mi-ar fi spus că, după o duminică lungă de predare, a doua zi nu am fişe de adus, ample lucrări de corectat sau vreo informație de revăzut pentru că, de fapt, tot ce trebuie să fac este o lecţie de comunicare, o discutare de imagine sau de spot publicitar. Da, ne vom adapta. Vom ajunge, poate, treptat, să facem o muncă pentru care şi un necalificat ar fi potrivit, cu un minim de spontaneitate. 

Vom uita noi înşine că şcoala românească a avut odinioară alte standarde de calitate. Vom crea elevul nou, omul nou, încurajat să discute orice, cu o trufaşă siguranţă de sine, fără a avea în spate absolut nicio recuzită teoretică. 

Foto: Guliver Getty Images

Dacă dansatorul respectă şi el o coregrafie, dacă pictorul cubist a trecut printr-o şcoală (Picasso era perfect capabil să picteze realist şi a absolvit două prestigioase şcoli de pictură), dacă postmodernistul i-a citit de la A la Z pe clasici (de răsfoit Levantul, în care Mircea Cărtărescu reface magistral, în cheie parodică, istoria liricii româneşti), dacă avocatul pledează raportându-se la o legislaţie, noi în schimb îi vom spune elevului nou să meargă strict pe intuiţie şi pe opinie personală. Nu contează apoi că viaţa îl va umili, când superficialitatea asta, ca un balon de săpun, i se va sparge în faţă. Nu contează că i se va reproşa că nu ştie capitala Germaniei, a Suediei sau a Egiptului.

Nu contează că nu va mai şti ce-s acelea metaforă, epitet, antiteză sau alegorie. Nu contează că Ion Creangă va fi un autor exotic pentru el, sau cele patru mituri fundamentale (Miorița, Meşterul Manole, Traian şi Dochia, Zburătorul) vor fi mari necunoscute. Elevul de mâine va fi învăţat să preceadă orice luare de poziţie de un ferm părerea mea, asta fiindu-i perfect suficient. Nu știu cât de prudent ar fi să îi dăm generației viitoare seducătoarea promisiune a gândirii autonome, dar, de fapt, să îi tăiem accesul la informație. Se poate obține gândirea autonomă prin menținere în ignoranță?

Ce dorim să facem? Sunt conţinuturile actualei programe prea dificile pentru elevi? Nicidecum. La gimnaziu, pe disciplina mea, dintr-un colectiv de circa 25 de elevi, doar 2, 3 sunt opaci la aspectele prezentate. Merită ca pentru aceştia (ce vor alege, neîndoielnic, filiera tehnologică) să coborâm drastic nivelul general? Este foarte indicat ca la liceu să optăm pentru bacalaureat diferenţiat pe tehnologic, dar ar fi păcat să desconsiderăm grav majoritatea elevilor. Am mai postat acest jurnal, care riscă să devină un document de pe vremea când şcoala încă era de calitate. 

Copiii care au scris în acest jurnal provin, majoritar, din familii simple, cu mari probleme financiare, rareori părinți cu studii. Dar sunt copii cu o mare curiozitate, care primesc cu bucurie cunoaşterea. Să nu scădem conţinutul programelor sub nivelul natural al copiilor! Comunicând temerea aceasta, într-o discuţie privată, cumnatul meu mi-a spus că nu este nicio problemă, fiul său va citi enciclopedii acasă şi va fi un om informat şi instruit. Foarte trist. De două ori trist. În primul rând, pe noi, ca societate, nu ar trebui să ne intereseze felul în care o familie suplimentează acasă oferta şcolii. Pe mine nu mă interesează doar ce se va întâmpla cu nepotul meu, cum vor interveni părinţii lui să regleze anumite deficienţe. 

Vom face din cunoaştere un apanaj al celor preveniţi şi al celor dispuşi să investească financiar? Soluţiile vor veni la nivel invidual, în totală desconsiderare pentru masa elevilor? Alegându-mi profesia asta, am ales să îmi pese de toţi elevii mei, nu doar de cei din familiile care vor şti să le apere interesele. Îmi pasă, de pildă, şi de fiul femeii de serviciu, colega mea din personalul auxiliar. Este un copil pasionat de fotbal, dar şi de vulcanism, literatură, gramatică şi matematică. Familia lui are o încredere neţărmurită în şcoală şi nici măcar nu va sesiza dacă sistemul îi va ţine copilul sub capacitatea sa naturală de înţelegere şi de progres. În al doilea rând, răspunsul pe care l-am primit este foarte dezamăgitor, pentru că porneşte de la premisa că timpul petrecut la şcoală va fi din start pierdut, unul de calitate inferioară, iar remedierea se va face masiv acasă. Cine le dă acestor elevi copilăria înapoi? De ce să îi chemăm şase-şapte ore pe zi la şcoală, zadarnic?

De pildă, statutul elevului interzice folosirea telefonului mobil în oră, cu excepţia situaţiei în care profesorul solicită utilizarea în scop didactic. Dar, în cazul în care se constată folosirea inadecvată, ce se întâmplă? Nu este stipulat nicăieri. Alte prevederi sunt extrem de difuze, de unde rezultă un comportament didactic foarte eterogen. Efectiv, profesorul este lăsat să procedeze intuitiv, de unde extremele dăunătoare: abuzul de autoritate sau, dimpotrivă, permisivitatea totală.

Desigur, nemulţumirile legate de şcoala actuală sunt multe şi încă foarte justificate. Numai că, dacă simptomele sunt bine identificate, nu aş fi la fel de sigură pe diagnostic şi tratament. Am mai scris-o: marile nemulţumiri ale elevilor şi părinţilor se îndreaptă către zona de relaţii interpersonale, felul concret în care cadrul didactic se raportează la colectivul de elevi. Societatea se plânge de forme de abuz, de aroganţe ex cathedra, de arbitrarul comportamentului didactic sau de deprofesionalizarea sa. Tot de opțiunea cadrului didactic ține și nefericita supraîncărcare la teme. (Ele vor exista și pe o programă simplificată, numai că vor fi, ca în alte sisteme, cronofage și slabe calitativ.) Ce legătură are programa cu toate acestea? Niciuna. Altă problemă acută a învăţământului este lipsa de normare şi de protocol în caz de abatere. De pildă, statutul elevului interzice folosirea telefonului mobil în oră, cu excepţia situaţiei în care profesorul solicită utilizarea în scop didactic. Dar, în cazul în care se constată folosirea inadecvată, ce se întâmplă? Nu este stipulat nicăieri. Alte prevederi sunt extrem de difuze, de unde rezultă un comportament didactic foarte eterogen. Efectiv, profesorul este lăsat să procedeze intuitiv, de unde extremele dăunătoare: abuzul de autoritate sau, dimpotrivă, permisivitatea totală.

Fiecare dintre noi are o viziune despre ce ar trebui să facă şcoala pentru dezvoltarea copiilor noştri. Unele viziuni concordă, altele nicidecum. Cu certitudine, nimănui nu îi place să şi-l imagineze pe copil ca pe un recipient de umplut cu pâlnia, livrându-i-se masiv o informaţie nedigerată şi nedigerabilă. Genul acesta de gavaj cognitiv este, desigur, dăunător şi se întoarce împotriva şcolii înseşi, creând forme de frustrare continuate adesea până la vârsta adultă. Dar aş zice că lucrurile astea se reglează prin metodică, printr-un echilibrat amestec de metode tradiţionale şi inovative. Oare este cea mai înţeleaptă decizie să tăiem accesul copiilor noştri de la o zonă de cunoaştere profundă, punând în pericol atât formarea profesioniştilor viitorului, cât şi a unei clase medii solid educate? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp