Am decis să rămân aici. Prefer să mă îmbolnăvesc în Italia decât în România

Foto: Guliver/ Getty Images

Vineri, 6 martie, trebuia să plec din Milano Bergamo spre Bucureşti. Nu am mai plecat. Se anunţase că cei veniţi din Italia urmau să fie puşi în auto-izolare 14 zile. Paradoxal, am preferat să rămân aici. Situaţia e gravă în Italia, dar urmărind măsurile luate de guvern şi reacţia cetăţenilor am avut încredere (şi am în continuare) că această ţara va găsi resursele pentru a depăşi această criză. Şi chiar mai ciudat, dacă ar fi să mă îmbolnăvesc, prefer să fiu aici, mai degrabă decât oriunde altundeva.

Spitalele din nord-estul Italiei (unde mă aflu eu) sunt bine dotate, iar cadrele medicale nu bâjbâie: ştiu clar ce au de făcut. Desigur, dacă se va atinge capacitatea maximă (şi probabil că se va atinge în curând) va fi foarte greu. Deja e foarte greu pentru cadrele medicale din prima linie, dar respectul pentru viaţă prevalează chiar şi aşa. Oamenii au înţeles gravitatea lucrurilor şi majoritatea a acceptat fără să crâcnească prea mult măsurile luate de guvern. Premierul lor a ieşit cu un discurs de 5 minute impecabil, în care a explicat clar măsurile şi a ridicat moralul (cât a putut, dar măcar a încercat). Donaţiile curg lanţ: 1.250.000 EUR de la Armani, 2.500.000 EUR de la Esselunga şi 3.000.000 EUR de la… Movimento 5 Stelle (un partid) din salariile parlamentarilor M5S care şi le taie voluntar de ani de zile. 

Am fost foarte tentată să fac o comparaţie cu România. Dar orice aş spune, deja ştiţi şi voi, cei de acasă. Ştiţi că în spitalele din România nu există prea mult respect pentru viaţă nici în vremuri de pace, d-apoi în vremuri ca acestea. Ştiţi şi voi că sistemul de sănătate este subfinanţat, corupt şi căpuşat pe la toate încheieturile. Ştiţi şi voi că doamna fostă ministră a sănătăţii s-a găsit să ia mită tocmai acum în contextul unei achiziţii publice necesare combaterii COVID-19. Ştiţi şi voi că în şcolile din România nu se găseşte săpun pentru copiii care vor să se spele pe mâini decât dacă… îl cumpără părinţii. Ştiţi şi voi că la metrou la Bucureşti nu ai cum să păstrezi distanţa de siguranţă de 1 metru la orele de vârf. 

Aşa că iată câteva idei care îmi tot vâjâie prin cap şi pe care vreau să le scriu aici pentru că le-am văzut mai puţin rostite în spaţiul public. Mă tem că o să fiu tare nepopulară pentru unele dintre aceste idei, dar nu mi-ar părea rău dacă asta ar crea câteva dezbateri serioase.

Aşadar, ce ne arată criza asta?

Criza asta ne arată că suntem toţi în aceeaşi barcă: săraci şi bogaţi, romi şi români, diaspora şi cei rămaşi. Pentru o vreme, clasa medie din România şi-a construit iluzia că dacă vrem şcoli şi spitale de calitate, e bine să încurajăm privatizarea sistemelor de educaţie şi de sănătate. Părinţii cu bani au creat o cerere uriaşă pentru şcoli private, după cum pacienţii cu bani au creat cerere pentru spitale private. Ne-am segregat educaţional şi sanitar, sub privirea încurajatoare a statului, care a fost bucuros să se degreveze şi de aceste îndatoriri ale sale, după cum s-a degrevat abil de multe altele, până la un nivel la care te întrebi: „Da’ oare noi pentru ce mai plătim taxe de fapt, dacă toate alea le luăm din mediul privat?”. Acum, în contextul acestei crize, vedem că strategia asta ne-a vulnerabilizat pe toţi, pentru că lupta cu acest virus (şi a altora care vor mai veni, pentru că trăim într-o lume tot mai globalizată, iar acesta e preţul) ar fi mult mai uşoară dacă am avea o populaţie educată şi un sistem de sănătate funcţional.

Criza asta ne arată că e nevoie de un sistem european de combatere a crizelor din domeniul sănătăţii. Ne temem de Italia de la care a pornit totul în Europa şi îi urâm pe românii din Italia care s-au întors acasă. Dar problema nu e faptul că oamenii s-au îmbolnăvit, ci că în Europa a ajuns un virus care trebuie să fie combătut de toate ţările împreună, în acelaşi timp şi coordonat. E prima oară când se întâmplă aşa ceva în Europa, dar credeţi că o să fie ultima oară? Acest virus ne spune un lucru simplu: că trebuie să creăm un sistem european unificat pentru combaterea ameninţărilor şi dezastrelor de acest tip. Un comisar european cu un portofoliu clar, resurse generoase şi mână liberă pentru a putea interveni prompt, inclusiv acolo unde clasa politică, din calcule meschine sau din neştiinţă, nu face ceea ce trebuie, punând în pericol întregul spaţiu european. Aşa cum am creat o piaţă unică europeană, cu o monedă unică, la fel avem nevoie să creăm un spaţiu comun al sănătăţii europene. 

Criza asta ne arată că trebuie să investim mai mult, noi ca cetăţeni, în supravegherea politicienilor pe cele două domenii cheie pentru noi: educaţia şi sănătatea. Am ieşit în stradă pentru justiţie. Poate ar trebui să facem acelaşi lucru pentru educaţie şi sănătate. 6% din PIB pentru educaţie e promis de ani de zile şi e înscris şi în lege. Dar an după an, vedem cum legea e încălcată de toate guvernele, oricare vin ele la guvernare. 

Sistemul de sănătate a beneficiat de creşteri salariale semnificative, dar subfinanţarea reală persistă, iar oamenii mor cu zile în spitale datorită puternicelor infecţii intra-spitaliceşti. Două femei s-au apucat să construiască ele singure un spital, exasperate că statul nu face nimic. E bine că 100.000 de oameni au donat pentru spital, dar poate ar trebui să facem mai mult. Şi anume, să cerem statului, sus şi tare, ieşind în stradă dacă trebuie, să investească în educaţie şi sănătate. 

Criza asta ne arată că munca e o activitate pe care o faci, nu neapărat un loc unde te duci. Pentru a-şi proteja angajaţii, din spirit cetăţenesc sau din orice alt motiv, multe companii şi-au lăsat oamenii să lucreze de acasă. Multe companii care până mai ieri nici nu concepeau una ca asta. La care erau reguli stricte, gen: maximum 1 zi pe lună de lucru de acasă, şi aia obţinută cu o cerere la şefu’, care eventual putea să se uite chiorâş la tine. Eu lucrez de acasă parţial din 2007 şi full-time din 2011. De multe ori mă gândesc cu groază cum ar fi să trebuiască să mă duc iar la un birou: trafic, timp mai puţin pentru mine după orele de serviciu, nu mulţumesc. După coronavirus oamenii o să se întrebe: „De ce atunci s-a putut şi acum nu se mai poate?”. Desigur portarul nu va putea lucra de la el de acasă şi nici cei care sunt în producţie. Dar pentru mulţi dintre noi, să recunoaştem, mai mergem la un birou doar din inerţie şi pentru că managerii nu au abilităţi de management adaptate pentru echipe virtuale. După criză va fi şi mai clar că avem nevoie de management adaptat secolului în care trăim şi de legislaţie ajustată. 

Criza asta ne arată că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este într-o situaţie de urgenţă. Orice ar zice domnul Arafat, nu suntem pregătiţi. Nu avem de niciunele niciodată. Nu am avut la Colectiv, nu avem acum, nu vom avea când va veni cutremurul care va veni. DSU este o structură prea politizată ca să fie şi eficientă. Cum ar fi să existe un board (consiliu director, sau cum vrem să îl numim) format din cetăţeni sau reprezentanţi ai acestora? Sau o organizaţie de tip „câine de pază”, finanţat de cetăţeni, care să stea cu ochii pe ei? Care să genereze analize profesioniste şi prompte şi care să pună presiune constantă pe mai-marii şi mai-tarii. Ar fi nevoie de 10 antreprenori care să se decidă să pună, mai mult sau mai puţin… cât să fie? 10.000 EUR / an? Oare nu ar merita? Ce mi-ar plăcea să văd un expert ca dr. Vlad Mixich sau pe dr. Vasi Rădulescu lucrând într-o astfel de structură!

Educaţia medicală, pentru situaţii de urgenţă şi pentru empatie sunt fundamentale. Apropo de dr. Vasi Rădulescu, care face eforturi personale uriaşe pentru educaţia medicală din România: la ceas greu, românii nu ştiu să se protejeze pe ei şi pe familiile lor, pentru că nu au un minimum de educaţie medicală. Oameni care cumpără antibiotice „ca să fie”, deşi acum ne confruntam cu un virus şi care cred că vaccinurile sunt urgia lui Dumnezeu pe pământ, iar poliomielita a dispărut cu apă şi săpun. De ce includ şi empatia, alături de educaţia medicală? Pentru că încă lucrurile nici nu s-au agravat prea tare, dar noi am început deja să sărim unii la gâtul altora. O doamnă prefect a insinuat că o fetiţă bolnavă de COVID-19 poate nu a luat virusul de la şcoală, ea fiind şi… romă, deci cine ştie în ce medii a mai umblat. Ne dezlănţuim asupra românilor din Italia, care făceau mai bine să stea acolo – ce caută ei în ţără acum? În faţa flagelului consumăm energie preţioasă urându-ne unii pe alţii, în loc să ne căutăm ajutorul şi susţinerea reciprocă. Pentru o naţiune asta nu poate fi bine niciodată, în niciun context. Avem nevoie de o generaţie de tineri care să ştie să se poarte în situaţii de criză, pe baza unor valori solide, univerale şi, dacă doriţi, cu adevărat creştineşti.

Cel mai important: criza asta ne arată că acum trebuie să ne mobilizăm toţi, să fim ca unul în cuget şi-n simţiri. E nevoie ca oamenii să îşi reducă deplasările şi toate adunările care nu sunt esenţiale. Din perspectiva răspândirii virusului nunţile, botezurile, conferinţele nu sunt esenţiale, oricât de dureros ar părea pentru miri, parinţii pruncilor şi organizatorii de evenimente. E nevoie ca mediul de business să se implice atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, pentru că mediul de business are o voce puternică şi resurse. E nevoie ca reprezentanţii cultelor să susţină enoriaşii în luarea celor mai bune decizii pentru menţinerea sănătăţii: din păcate virusul se răspândeşte şi în lăcaşuri de cult, oricât am crede în grija Domnului (care îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă, totuşi). E nevoie ca partidele care vor să facă binele cetăţenilor să se gândească la prezent, dar şi la viitor: la felul în care trebuie să organizăm societatea după ce trece această criză. E nevoie ca ONG-urile care pot, să direcţioneze cât mai multe resurse spre combaterea virusului. E nevoie de o uriaşă campanie de strângere de fonduri pentru întărirea urgentă a capacităţii unităţilor de terapie intensivă: în Italia nu doar companiile s-au mobilizat, ci şi cetăţenii (Chiara Ferragni, influencer, a strâns 2 milioane de EUR într-o jumătate de zi).

Cum necum, criza va trece, aşa că haideţi să nu lăsăm să treacă degeaba o criză care ne-ar putea scoate din criză! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp