Foto: Brendan Smialowski/ AFP/ Profimedia
Am citit de curând o analiză serioasă a reacției sistemului sanitar din perspectiva reușitei sau a eșecului în controlul fenomenului COVID-19 (încă nu știm suficient de multe pentru a înțelege de ce parte a reușitei putem pune sistemul sanitar). Elementele analizei sunt bine structurate și nu foarte tehnice, așa încât le voi menționa aici:
1. Descentralizarea – o parte din serviciile medicale au trecut în trecut în subordinea autorităților locale. Motivațiile au ținut de un principiu în esență corect – banii locali să finanțeze nevoile locale identificate mai bine de comunitatea locală. Odată cu preluarea deciziilor legate de managementul situației COVID-19 la nivel central, au apărut fricțiuni și opoziții manifeste ale autorităților locale față de pierderea controlului asupra furnizorilor de servicii medicale.
2. Finanțarea – administrația centrală a alocat 2800 milioane EURO pentru sistemul medical la care se adaugă 1.000 de milioane de EURO pentru cheltuieli rapide. Deși sumele par a fi consistente, ele trebuie interpretate în contextul austerității cronice din finanțele sistemului sanitar, austeritate pe care aceste sume nu au avut cum să o stingă.
3. Discrepanța între protocoale și resursele tehnice – deși administrația centrală a impus o serie de protocoale de lucru în unitățile medicale, totuși acestea s-au blocat și nu s-au putut aplica în multe zone din cauza lipsei de resurse tehnice (cum ar fi aparatele de suport respirator sau chiar paturile de ATI).
4. Medicație, teste, echipament – în ceea ce privește medicația folosită în relație cu infectările COVID nu au fost probleme semnificative; echipamentele de protecție și mai cu seamă măștile au fost pe alocuri deficitare în special în fazele inițiale, ceea ce a dus la apariția unor excese comerciale și a unor profituri mult ieșite din marginile obișnuite. Aceste profituri exagerate s-au observat preponderent în zona măștilor, dar și a testelor de laborator efectuate (sau furnizate) de operatorii privați.
5. Lucrătorii din sănătate – după aceeași lungă perioadă de austeritate lipsa cadrelor medicale (cronic întreținută de salariile scăzute) a dus la măsuri complicate de relocare, prelungire a turelor și implicarea celor aflați în ultimii ani de studii medicale în măsuri de îngrijire sau conexe. Problemele au fost agravate de îmbolnăvirile și carantinarea personalului medical expus care au redus și mai mult numărul de lucrători medicali disponibili.
6. Informarea – administrația centrală a făcut eforturi serioase pentru a asigura o informare din ce în ce mai adecvată situației din teritoriu; mass-media a sprijinit într-un efort responsabil atât diseminarea informațiilor centrale, cât și educarea corectă a cetățenilor, rețelele sociale au funcționat suplimentar pentru crearea unei solidarități sociale care a generat un simțământ benefic în populație.
Așa cum am promis, această analiză, publicată într-una dintre cele mai prestigioase reviste medicale internaționale (The Lancet) atrage prin simplitatea și echilibrul ei. Parcurgând-o, desigur că recunoaștem cu toții aceste probleme ale sistemului sanitar. Dar trebuie să completez cu ceva informația: problemele analizate mai sus nu se referă la România, ci la Spania și sistemul său sanitar (aici).
Surpriza descoperirii unor elemente extrem de asemănătoare între situația sistemului sanitar din Spania și a celui din România ne provoacă la o analiză mai aprofundată. Pentru că trecerea furnizorilor de servicii medicale în administrarea autorităților locale, lipsa de personal medical în sistem după o lungă perioadă de salarizare sărăcăcioasă, lipsa paturilor de ATI și a dotărilor din spitale (tot după o lungă perioadă de subfinanțare) și chiar explozia profiturilor în zona de echipamente de protecție sau testare biologică le regăsim, poate chiar augmentate, la noi. Și nu e cazul să fim superficiali („ei, Spania nu e Germania!”), căci Spania avea înainte de pandemie unul dintre cele mai eficiente sisteme de sănătate din Europa chiar dacă nu avea cea mai mare alocare bugetară (datele disponibile aici). Eficacitate mult peste ce are România și chiar peste Germania în unele analize serioase. Și atunci? Cum să interpretăm aceste date: avem cel puțin aceleași probleme structurale cu Spania dacă nu și mai ample, la o finanțare inferioară (5.16% din PIB în 2017 în Romania vs. 8.87% în Spania – conform datelor Băncii Mondiale de aici în condițiile în care PIB-ul per capita în Spania e cam de 2.5 ori mai mare ca cel din România). Dar, totodată cum explicăm că avem mai puțini infectați și mai puține victime (în România avem o rată a deceselor prin COVID-19 de aproape 10 ori mai mică față de Spania)?
La ora la care scriu acest material cu siguranță nu avem o explicație completă a acestei diferențe și este hazardat să punem degetul pe una. Nu excludem complet beneficiile organizării reacției centralizate, dar trebuie să fim realiști: ar fi minunat dacă aceste diferențe ar veni din felul în care ne-am organizat aici în România. Dar dacă ducem analiza mai departe și comparăm resursele umane, tehnice și financiare pe care le-am organizat noi față de colegii spanioli atunci constatăm că am avut mult mai puțin spațiu de manevră față de aceștia. Și dacă resurse pe care să le organizezi nu ai, atunci nu poți avea pretenția să ceri rezultate. Păstrând totuși linia unui raționament echilibrat (și așteptând o analiză mai în detaliu) este rezonabil să acordăm cel puțin o parte din merite măsurilor centralizate ca și răspunsului societății. Pot ele să explice o mortalitate așa de diferită? Probabil că numai în parte. Există o sumă de alte explicații care au argumentele lor, dar își caută susținerea științifică - dintre ele mă simt atras de teoria protecției oferită de schemele diferite de vaccinuri din copilărie (în special pentru vaccinul BCG sunt mai multe dovezi, totuși niciuna definitivă), precum și de un posibil bagaj genetic diferit în această zonă a Europei, bagaj genetic cu consecințe în unul sau mai multe din punctele esențiale pentru COVID-19.
De ce este așa de important de înțeles ce am făcut bine și unde am avut noroc? Pentru că vrem sau nu această pandemie nu este ultima pe care o trăim – următoarea poate fi peste o lună, peste zece ani sau poate chiar a început să se dezvolte acum într-o altă parte a lumii. Cu siguranță suntem cu toții mai informați acum atât în ceea ce privește măsurile de protecție medicală, cât și asupra consecințelor sociale și economice ale unui astfel de fenomen. Și acesta este un mare avantaj căci acum, cu memoria proaspătă a suferințelor de tot felul prin care am trecut, suntem dispuși să acceptăm reproiectarea sistemul medical cu funcțiunile și prioritățile sale. Nu că ar fi o acțiune simplă - resursele umane și financiare pe care le poate oferi societatea au rămas (în cel mai bun caz) aceleași, deci va trebui să transferăm dintr-o parte pentru a construi și reorganiza într-alta. Dar mai avem un avantaj – așa cum am arătat la început nu suntem deloc singulari în Europa nici în ceea ce am făcut bine, și nici în abordările problematice. Ceea ce înseamnă că nu vom fi singuri în identificarea soluțiilor. Și nici că va trebui să reinventăm o roată nouă, românească.
Deci cum văd autorii materialului de mai sus soluțiile pentru situația din Spania?
a. Sunt necesare alocări bugetare semnificative către furnizorii de servicii medicale din regiuni diferite în concordanță cu lipsurile diferențiate identificate;
b. Investiția în sistemul național de sănătate trebuie să părăsească zona subfinanțării cronice;
c. Trebuie continuate politicile de sprijinire a colaborării dintre administrație și societate astfel încât societatea să își păstreze încrederea în autorități și să răspundă prompt la măsurile luate de acestea;
d. Trebuie îmbunătățită cooperarea între administrațiile locale și cea centrală dar mai ales trebuie atras atenția politicienilor că nu trebuie să folosească situația în scopul obținerii beneficiilor politice;
Sunt raționale aceste măsuri și pentru România?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Amenda, poliția și armata. Biciul, frica.
În Spania, se presupune, a început de la meciul Atalanta-Valencia disputat pe 19 februarie la Milano. Suporteri, bere, vuvuzele. În Italia începuse deja și exact în regiunea respectivă. Cu perioada de incubație lungă, și ignorând pericolul, nu-i de mirare.
Cât de bun e un sistem de sănătate, contează mult, dar în acest caz factorul decisiv a fost numărul uriaș de cazuri care au sufocat literalmente spitalele. Cel mai performant sistem de sănătate e depășit odată, dacă rata de reproducere a infecției nu scade. Iar asta se poate doar prin măsuri drastice de distanțare, cu cât mai repede cu atât mai bine.
Asta cu BCG rămâne o ipoteză ce va trebui verificată. Vaccinul cu pricina are rost doar în copilărie, apoi nu mai apără de nimic, fiindcă toți s-au cam întâlnit cu microbul. Considerentul e doar teoretic fără mare valoare practică.
O mai fi si faptul ca suntem mai obisnuiti cu mizeria si poluarea.
1. pai deocamdata n'a trecut inca; panta nu prea scade, ne tot scaldam in mai multe ape din punct de vedere legislativ si acum pandemia e mai mult tratata din punct de vedere electoral.
2. pandemia a fost o chestie de import. daca se blocau intrarile in tara de la'nceput, iar statul n'ar fi cheltuit banul public pe zboruri cu care a adus toata drojdia in tara, care acum se cara inapoi c'aici n'are ce fura, am fi fost departe acum
Traficul aerian a fost închis prea târziu și la noi și în alte părți. Care țară a făcut-o repede a tras cartea câștigătoare. Dar fiind români în UE pe deasupra, nu li se putea refuza. Ca români ar fi fost imoral să nu fie ajutați, acolo n-ar mai fi avut mijloace de subzistență. Nu toți reușesc optim în viață. Iar legal nu știu dacă era practicabil, să închizi propriilor cetățeni ușa în nas. A fost o declarație populistă fără acoperire iar la asta nu-l întrece nimeni ( bine, poate discipolul lui, Dragnea).
I-ați văzut dvs? Eu nu, recunosc. Ce știu însă, s-a exagerat mult numărul lor. A3 să trăiască.
Nu schimbă, e adevărat. Însă ne poate ajuta să fim un pic imparțiali. România ARE această particularitate, vrem nu vrem este așa, o diaspora numeroasă, tot din vina politicienilor. Ce zicea același Băsescu? Dacă vor să plece, drum bun, hă hă. În orice situație este un procent incontrolabil, dacă vă sună mai bine, uscăturile pădurii ce ar trebui luate în calcul. Cu deosebirea că unele dintre ale noastre se plimbă.