Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am ieșit din clinică și am izbucnit în plâns, după cea mai minunată „recoltare de probe” din viața mea. Cum am devenit o „lady” în spitalul britanic

Spital UK

Foto: Getty Images

Înainte de a părăsi România am tot studiat sistemul medical din Anglia, încercând să înțeleg ce mă așteaptă. Încercând să văd cum urma să sparg blocada și să mă introduc în sistem, eu, o biată emigrantă fără niciun ban. Și chiar fără nicio slujbă. Cercetările le-am făcut pe google, unde altundeva?! Părerile erau împărțite. Sistemul, NHS-ul era gratuit, dar existau și asigurări de sănătate. Hm. Unul dintre cele mai bune din lume, dar o grămadă de români se plângeau pe forumuri că au stat cu orele prin sălile de așteptare și au fost tratați numai cu paracetamol. Că pentru o vizită la specialist trebuie să aștepți șase luni. Adică faci o criza de fiere și ajungi la ecograf după ce ai dat ortul popii. Dar totuși spitalele sunt nemaipomenite, doctorii buni, tratamentele inovatoare sau standardizate. 

Ce mai calea, valea, nu mai știam ce să cred și aveam senzația că urma să joc alba-neagra și să trag ce loz oi trage. Urma să joc chiar cu sănătatea mea. La ruleta rusească. Oricum, mi se părea dubios de-a dreptul să îmi permit să cred că au să se ocupe de mine așa de-aiurea, fără nici o asigurare. Nu eram obișnuită să cred ceva pozitiv despre puterile statului și despre orice posibilă dorință a lui de a-și ajuta cetățenii. În cetatea mea statul fluieră privind în altă parte când vreun cioban mioritic cade la pământ atacat de vrăjmașii lumii și ai vieții.

În concluzie, prevăzătoare, mi-am făcut toate vizitele medicale înainte de a pleca, la clinici private, tomografii, examinări și analize. Private pentru că nu aveam de gând să mă rog în genunchi la sistemul de stat și nici nu aveam timp pentru asta. Mi-am adunat, ca o furnică, tratamentul pentru un an de zile, spunându-mi că după un an fac o vizită în România și îmi refac proviziile. Chiar mi-am făcut programări în Cluj pentru anul care urma să vină. Apoi, bine blindată și înfășurată în mantia fermecată a pilulelor albe, am plecat spre țări străine. Ca o pasăre călătoare un pic nebună. Cu inima strânsă. Că așa-i omul, nu știe ce-l paște după colț. Iar aici era ditamai colțul. Puteam să dau cu capul rău de tot și chiar să dau colțul. Plus că văzusem prea multe filme americane cu spitale și asigurări. Unele din preferatele mele.

După ce am stat liniștită vreo săptămână, să-mi revin după traumele drumului, am purces la atac. Din frumosul living înflorit în lumina răsăritului, zâmbind către pozele părinților mei, care mă veghează de pe un raft cu propriile lor zâmbete, am intrat pe google, m-am logat la clinica arondată zonei și am completat formularul de înscriere. Am apăsat pe butonul de trimitere. Apoi am așteptat.

În mai puțin de 24 de ore am fost sunată să mi se mai ceară informații și să fiu rugată, da, ăsta e cuvântul, rugată să merg la clinică pentru a-mi duce dosarul medical. Din fericire tradus în România de către prevăzătoarea de mine. Zis și făcut. Au urmat mai multe telefoane. Doamna doctor vrea să mai fac o analiză, care lipsește la dosar. Sunt liberă în data cutare, îmi convine ora? Eu, da și da. Că doar nu eram nebună să zic nu. Am primit apoi email cu programarea și un mesaj telefonic să nu uit de ea. 

Cu șapte minute înainte de ora fixată am sunat la interfonul clinicii. O asistentă drăguță m-a întâmpinat din ușă cu „my lovely” și așa a ținut-o până am plecat. Eram „minunata” ei, chestie spusă cu accent dulce englezesc, cu silabele rotunjite și încărcate de farmec și bună dispoziție. Nu pot să descriu plăcerea pe care am simțit-o în tot timpul consultației, respectul și prietenia pe care le-a revărsat asupra mea ca un șuvoi cristalin de voioșie și dulceață. La un moment dat, printre „my lovely” și zâmbete, am vrut să mă ciupesc până la sânge să văd dacă sunt trează. Pur și simplu mă simțeam brusc transformată într-o minunată a lumii și mie însămi nu mi se părea că sunt reală. Prea eram de soi. De viță regală, sânge albastru curat. Eu!

Am plecat după o ultima revărsare de drăgălășenie, urându-ne reciproc și entuziast să avem o zi bună în continuare. Am ieșit din clinică și am izbucnit în plâns. Avusesem cea mai minunată „recoltare de probe” din viața mea. Cristi s-a speriat, „De ce plângi?!” „De frumusețe și povara indescriptibil de dulce a frumuseții”, i-am răspuns printre suspine. Cred că a luat-o ca pe o manifestare a temperamentului meu artistic, uneori exagerat de sensibil. Oricum, e obișnuit cu metaforele mele bombastice.

După această analiză, un alt telefon de la clinică. Am fost trimisă la un specialist de la Spitalul cutare roial, doresc să merg?! Daaaa. La toate răspundeam da. Cum să nu?! Mă duc peste tot. De bună voie și nesilită de nimeni. După două zile, a sosit prin poștă un plic cu programarea. Pe numele meu. Plus email și mesaj telefonic. Cu aceeași programare. Nici să fi încercat cu tot dinadinsul nu puteam să uit. Mai ales că toate mesajele au fost repetate chiar cu o zi înainte de ziua cu pricina.

Și iată-mă în fața unui mare spital londonez, cam tremurând, căci la ultima verificare pe care mi-o făcusem eram tot o emigrantă fară slujbă și cu sănătatea în posibile piuneze. Doar posibile, dar nu se știe niciodată. Ale vieții valuri. Mă pipăiam în detaliu și eram doar o cenușăreasă. Nimic altceva.

Momentul adevărului. Intru, cu masca bine instalată pe figură. Doi paznici care mă roagă să mă dau cu dezinfectant. O zonă mare cu cinci ghișee unde poți cere informații. Sunt îndrumată spre etajul unu, un sistem în lanț, plin de zâmbete și de amabilitate, mă simt ca o ștafetă victorioasă predată de la unul la altul până ajung în sala de așteptare. Stau pe un scaun cu urechea ciulită să nu-mi pierd numele în caz că va fi strigat într-o varianta ultrastâlcită de să nu-l recunosc nici eu. Pe un perete, un anunț: „Ne cerem scuze dacă așteptați. O programare poate să se decaleze cu maximum 15 minute.”

Hm, s-o văd și pe asta. Intru în bucla mentală cu care sunt atât de obișnuită. Așteptarea. Odată am așteptat 5 ore la o clinică unde aveam programare. Liniște, curățenie, impecabil. Doctorii nu au halate, sunt îmbrăcați obișnuit, din când în când iese câte unul, ia fișa din mâna asistentei și strigă câte un nume. Exact 12 minute am așteptat. O doamnă doctor plină de amabilitate îmi pune întrebări, se uită peste foile mele medicale, o rog să vorbeasca un pic mai rar, încă nu m-am obișnuit cu dialectul londonezilor și își cere mii de scuze. Culmea! Aici lumea spune întruna „sorry”. Câte scuze pot să-și ceară pentru orice, te doare capul tău de războinic încercat din greu în bătăliile cu strigăte și nervi. Desfășurate pe meleagurile natale. Unde propriul meu medic, la care mergeam de jumătate de an a urlat la mine să nu mai îndrăznesc să vin la ea fără programare. Și că nu-mi face analizele pentru operația care avea loc peste două zile. Nu vrea să mi le facă și gata. De ce nu mi-am făcut programare pentru analize? Degeaba îi spuneam că abia cu o seară înainte fusesem anunțată de la Cluj să mă prezint la operație. Lupta s-a terminat când am urlat și eu la ea că are un caracter infect. Apoi am bocit, dar am învins. Frumos. Bătălii cu pumnii și picioarele, cum vă spuneam.

Îmi revin, mă scutur, sunt în fața acestei doamne doctor din Londra, care îmi spune „sorry” și îmi vorbește cu atâta blândețe. În cele din urmă îmi recomandă un anume tratament. Dar, ca să fiu eu sigură, merge să se sfătuiască cu echipa. Și s-a dus, lăsându-mă cu gura căscată. Eu nu avusesem nicio nesiguranță. S-a întors, zâmbind mulțumită, echipa era de acord. Dar dacă eu, totuși, sunt încă confuză, ea poate să convoace o echipă medicală și încă un set de analize ca să mă limpezească. Abia am reușit să mă adun laolaltă în urma șocului profund indus de propunerea ei aberantă și să grăiesc în frumoasa limbă englezească (nu londoneză, să se înțeleagă!) că sunt foarte limpede și am deplină încredere. Și chiar aveam. Apoi m-a și consultat. Nu s-a grăbit deloc. M-a rugat să îi pun întrebări, orice doresc. M-am simțit ca la școală, ce naibilui de întrebări să pun, nici un alt doctor nu mă mai rugase așa chestie ciudată. Cu ultimele rămășițe de inteligență, am întrebat-o când voi face următoarea ecografie. Exact peste un an, a zâmbit ea dulce. „V-am programat deja.” Sfinte! „Și cum procedez?!”, m-am bâlbâit uimită, aproape nemaiștiind să adun silabă lângă silabă. „Doar veniți aici la recepție și vă spuneți numele”. Peste un an! Îmi spun doar numele! În cele din urmă am plecat, cu ea conducându-mă pe culoar. Mă așteptam să se întâmple ceva negativ în orice clipă. Expectanța românească. Fatalitatea. Poate urma să mi se pună în brațe factura. Iar eu să leșin. Dar nu. Nimic. Totul gratis. Eu, proaspăt sosită dintr-un orășel de munte de departe, consultată în Royal Free Hospital. For free. Cu câtă amabilitate și grijă. O, la, la.

Ce înseamnă un spital bogat! Își permite să-i îmbrățișeze pe toți sărăcuții. Cum ar putea săracul spital român să facă asta?!

Acasă, am intrat pe contul meu de la clinică. Acolo era jurnalul meu medical. Puteam să studiez toate cele. Documente, ce spuseseră doctorii, analize. Și, proaspăt sosită, trona scrisoarea medicală din ziua respectivă. Am citit-o cu grijă. Dacă aș fi fost o persoană mai slabă de inimă aș fi lăcrămat ca în fața unei scrisori de dragoste. Începea foarte reverențios cu „Am consultat această lady...” Lady. Eu eram aceea. Era o scrisoare lungă și detaliată care m-a umplut de mulțumire veșnică. Era clar că ne înțeleseserăm foarte bine. Știa totul despre mine și înșirase povestea de-a fir a păr. Negru pe alb. „Good job”, mi-am zis. Și acum ce mai urmează?

În ziua următoare, nerăbdătoare mi-am consultat din nou jurnalul de la clinică. Ca pe o carte fascinantă de călătorii. Înnebunisem. Aveam ca program de lectură zilnică propria mea sănătate. Hei, chestie nouă. Apăruse rețeta mea, prescrisă de GP. Adică de medicul de familie, la recomandarea specialistului. Măi să fie. Am dat click. Mi-a apărut mesaj. În două zile puteți să vă ridicați rețeta de la farmacia cutare. Gata, sunt în sistem. În decurs de aproape două luni intrasem în sistemul medical britanic.

Primită cu grație și cu „my lovely”. Numită „lady” și tratată cu respectul cuvenit.

Ceea ce mă nedumerește complet și definitiv e că nu am dat nicio ciocolată. No bribe. Nici o mită, mai pe românește. Niciun ban.

Asta chiar mă zăpăcește. Rău de tot.

Și ce o să fac acum cu toate abilitățile mele de încercat războinic carpatic?! Aici, în țara lui „Sorry”??? 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Filbert check icon
    Ar fi potrivit sa scrieti citeva rinduri de multumire pe site-ul clinicii, daca nu ati facut-o deja. E un efort mic care insa aduce bucurie celor care merita apreciati.
    • Like 0
  • Stimata doamna,un alt cetatean strain de UK,de ex..ceh sau neamt nu ar fi fost deloc surprins si lacrimi nema.Ba poate chiar ar gasi motive de nemultumire.In schimb poate un indigen din jungla Amazonului probabil ca nici nu ar fi indraznit sa intre in clinica!Diferenta culturala,cu avantajul sistemului medical englezesc cultivat de atatea sute de ani ,este evidenta,amintirea ramasa in memoria personalului medical ,timp de 45 de ani de comunism,ca veniturile lui vine in principal de spaga(salariile medicilor si profesorilor erau cele mai mici dintre cei cu facultate) ducand deseori la denaturarea actului medical.Ce e mai trist e ca acum lefurile sunt printre cele mai mari ,dar atitudinea la spitalele de stat e deseori deplorabila,nai ales la personalul mediu.Pe fond ,pana va ajunge societatea romana la nivelul cele engleze mai e mult si departe!Apropos,o chelnerita romana la Londra imi spunea ca cel mai greu ii e sa fie la nivel de politete cum ii cere angajtorul,pur si simplu nu intelege de ca trebuie sa zambeasca nereu!Asta e!
    • Like 1
  • Dincolo de dexteritatea in ale scrisului, nu văd decât o poveste romanțată după primul contact cu sistemul medical britanic sau, mai exact, londonez/englezesc. Acum ajung să mă întreb de ce mai are nevoie sistemul medical britanic să ne jupoaie de personal medical românesc (medici și asistente) ? Ar mai fi unele întrebări dar mă opresc aici, să nu afectez exaltarea românilor/româncelor ajunși/ajunse în occident din degradatul (dpdv economic) dar și al meu, municipiu Petroșani !... În rest, vă urez stabilire profitabilă și trainică ”pe alte plaiuri” ....
    • Like 0
    • @ Ion Filip
      Sistemul medical britanic e de vina? Nu al nostru, nu? Ei ne jupoaie de personal medical, nu coruptia si indolenta din sistemul romanesc ii innebunesc pe medicii buni care decid sa-si ia lumea in cap, asa-i?
      • Like 4
  • si totusi, cine era asigurat? sau era spitalul saracilor? sorry, incerc sa inteleg cum te primeste un sistem fara sa fi platit nicio taxa....
    • Like 1
    • @ Razvan Costache
      Cand te hotarasti sa te stabilesti in UK prumul lucru de care ai nevoie este NINo(National Insurance Number). In baza acestuia esti inclus in NHS (National Health Service) chiar daca inca nu ai platit nicio taxa. NHS nu este un sistem privat si ofera cu adevarat servicii tuturor pacientilor. Este un serviciu public,fara şpaga data de pacient,egal pentru toti pacientii. Spun asta prin prisma unuia care a fost si pacient si parte din acest sistem.
      • Like 3
  • Scuze, aveti rezidenta in Anglia, a-ti lucrat acolo, aveti card de sanatate? Multumesc si multa sanatate.
    • Like 1


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult