(Foto: Guliver/Getty Images)
Am doi prieteni vechi, foști colegi de școală și cu aceeași meserie. Ca în orice poveste unul lucrează la stat, iar altul la privat. Eu am lucrat în ambele locuri, iar din punctul ăsta de vedere sunt undeva la mijloc. E vară, caniculă, și am hotărât tustrei să ieșim la o bere în cartier.
Pe terasă e un televizor care merge fără întrerupere. La un moment dat apare o știre despre amnistia fiscală, ceva de genul că nu trebuie discutată, trebuie făcută. Chestia asta l-a stârnit pe prietenul meu de la privat, Călin:
- Ce e porcăria asta cu amnistia fiscală, adică noi de la firmele private ne-am plătit toate datoriile la timp ca să acoperim datoriile firmelor de stat? Auzi, datoriile istorice ale firmelor de stat. Pai dacă sunt ineficiente și merg numai în pierdere, de ce le mai țin în viață?
Florin, care lucrează la o firmă din același domeniu, dar de stat:
- Băi, Căline, nu e chiar așa, statul trebuie să aibă grijă de firmele lui, ca e acționar unic. Peste tot în lume statul investește în societățile care îi aparțin. Noi suntem de exemplu o firmă de importanță strategică națională. Nu se poate să nu investești în propria firmă. În plus, ce faci cu oamenii?
Călin își aprinde o țigară:
- Ce importanță națională? Orice firmă privată poate să facă ce faceți voi mult mai eficient și cu servicii de calitate mai bună. Voi faceți datorii pentru că nu sunteți eficienți, pentru ca sunteți mii de oameni angajați care nu fac nimic, plimbă două hârtii toata ziua prin minister, bârfe, jocuri pe calculator și filme. Păi băi, Florine, tu crezi că la privat ai timp de așa ceva?
Florin se înroșește și bea o gură de bere:
- Ți-am mai spus Căline, nu e vorba de eficiență, înainte nimeni nu cerea profit și toate astea. Noi suntem conduși politic, toți directorii noștri sunt puși politic, ce vină avem noi? Ăsta e sistemul.
Calin îl întrerupe:
- Păi și noi ce vină avem? De ce trebuie să plătim pentru voi? Vouă tot timpul vă șterg ăștia datoriile de ani de zile. Și după ce vă șterg datoriile, faceți altele. Pâi până când să vă mai ducem în spate? Ați blocat toata piața, țineți prețurile jos artificial, nu vă acoperiți nici măcar cheltuielile de producție, faceți contracte în pierdere și după aia vreți să plătim tot noi.
Florin îl întrerupe:
- Lasă, mă, că voi ne-ați furat clienții, directorii voștri care provin de la noi ne-au trădat și ne-au luat clienții. Ar trebui să le interzică prin lege să facă asta. De unde știau ei de clienții ăștia pe care i-ați luat voi de la noi?
Călin îi răspunde:
- Suntem pe o piață liberă, noi nu v-am luat directorii, voi i-ați dat afară, i-ați marginalizat, au plecat oamenii pentru că nu mai puteau lucra la voi. Și ce ai vrea, să nu mai lucreze niciodată pentru că au lucrat la voi? Au fost licitații publice, am participat și noi și voi, noi am câștigat, voi ați pierdut, am făcut serviciu de calitate, clientul e mulțumit, așa merg lucrurile în capitalism.
Florin încearcă să iasă din corzi, apelând la latura sensibilă:
- Bine, mă, ai dreptate, dar tu nu te gândești la oameni? La familiile lor? Au copii, ce să facă?
Călin rămâne montat:
- Mă gândesc, mă, dar mă gândesc și la noi, și noi avem familii și copii, numai voi aveți? Pe noi, dacă nu muncim și nu ne plătim dările la stat, ne închide și rămânem fără serviciu, la voi nu e așa, la voi tot timpul se găsește o soluție d-asta. Pe voi vă doare la bască.
Florin se retrage strategic:
- Hai să nu mai vorbim despre asta, ce naiba, ne certăm de la politică?
Călin nu se lasă:
- Nu ne certăm de la politică, e o chestiune de principiu. Adică de ce statul ăsta e pentru unul mumă și pentru altu' ciumă? La voi au rămas toți incompetenții, toți nepricepuții, toți piloșii. De ce nu pleacă și ei la privat? Îti spun tot eu, pentru că nu-i vrea nimeni.
Florin se supără de data asta:
- Vezi că mă jignești! Te rog frumos să-ți masori cuvintele.
- N-am ce să-mi măsor, am dreptate și asta te supără. Eu m-am săturat să-mi tot băgați mâna în buzunar, voi ăștia de la stat, ăștia care mă tratați și cu aroganță, după aia. Sunteți importanți, funcționari de stat, bugetari.
- Băi, eu nu mai stau de vorbă cu tine, plec...
- Pleacă, mă, ce crezi că mă impresionezi? Crezi că eu nu pot să plec?
- Am plecat...
- Și eu...
S-au ridicat amândoi aproape instantaneu și au apucat-o în direcții diferite. Pe masă au rămas trei halbe de bere, pe jumătate băute. Eram uluit. Nici n-am apucat să reacționez. Vine ospătarul cu nota. Plătesc toată consumația și rămân să-mi savurez berea în liniște.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.