Astăzi este miercuri, mijlocul săptămânii lucrătoare încă de când s-a consemnat sintagma „săptămână lucrătoare”. Ieri a venit mama noastră în vizită, cu clătite și săruturi mari și umede pe obraz. De la ea am aflat, venind de la autogară, că domnul Dumitru, prietenul nostru de familie care șade în Suceava, are nevoie urgentă de rezultatele unei biopsii făcute anul trecut, în iulie, în București.
- De ce nu le primește prin e-mail?, am întrebat încet.
Mama mea a zâmbit, mai e departe până acolo, dar, iată, străzile Bucureștiului sunt deja împodobite de Crăciun. Măi să fie!
Cum operația a avut loc la spitalul Sf. Ioan, tot la spitalul Sf. Ioan erau și rezultatele analizelor. Cum să facem să-l ajutăm, zău că, dacă aș avea nevoie, și eu aș apela la prieteni. Ceasul arăta leneș 19.25, sigur nu mai era nimeni lângă dulapul cu investigații. Am zis să sun, totuși, la spital. Nu m-așteptam la prea multe, dar aveam o grămadă de clătite în geantă și n-aș fi vrut să facem degeaba o escală până în Berceni. O voce m-a izbit cu claxonul plictisului și-a spus un singur cuvânt: „Spitalul.” M-am fâstâcit cam ca la o primă întâlnire și-am spus ceva de rezultate, biopsie, anul trecut, ridicat, poate e-mail? Vocea s-a zburlit la mine, m-am simțit urecheată prin telefon, nu există e-mail și fax în spital, iar la 7 seara nu găsesc pe nimeni la hârțogăraie. Să sun mâine, astăzi adică, miercuri, după ora 7 dimineața. Bine, am spus, și am închis. Le-am povestit tuturor, puțin iritată, cum, zice-se, nu există fax în spital, apoi, ușor, ușor, am uitat de discuție și ne-am întors la ale noastre. Ciudate mecanisme de autoapărare are corpul ăsta uman!
Așa s-a făcut sfântă zi de miercuri, după ora 7 de dimineață. Am sunat din nou la spital pe la 8.30. O altă doamnă îmi face legătura cu un domn, aceeași întrebare, aproape același răspuns. Se poate prin e-mail ? Nu se poate. Nici măcar dacă persoana care are nevoie urgentă de document e în Suceava și nu are, momentan, naveta spațială la îndemână ? Nici măcar. Ce-i de făcut ? Veniți între 11 și 12.30 la laborator.
Miercuri, sfântă zi lucrătoare, de la 11 la 12.30, Pipera – Șoseaua Vitan-Bârzești 13. Mă-nvoiesc și plec de la serviciu, a friend in need is a friend indeed. Capul în bască, mâinile în mănuși, Jose Saramago în geantă, de la Piața Sudului pe jos până la spital, cat de mult poate fi?, ajung.
Intru în instituție, un domn gardian simpatic mă îndrumă spre biroul de informații: tot înainte, iar în capăt, stânga. Ah, cât de ușor e, și cât de drăguț!
Ajung la biroul de informații, biopsie, rezultat, ridicat. Mergeți la aborator, subsol, tot înainte, dreapta, iar în capăt stânga, coborâți pe scări. Și laboratorul de biologie din liceu era tot la subsol, cred că poziționarea asta e o caracteristică pe care o au în comun toate laboratoarele din Univers. Dacă pe Pluto ar exista laboratoare, tot la subsol s-ar afla.
Zis și făcut, am trecut subtil pe lângă domnul gardian de mai devreme, hop, pe scări în jos. Ajung în fața laboratorului unde mă întâmpină o doamnă cu spatele, care mă întreabă ce doresc. M-a luat prin surprindere, căci tocmai mă gândeam că-mi doresc o iarnă cu multă zăpadă și o vacanță lungă. I-am spus că vreau să pun mâna pe niște rezultate ale unor analize făcute anul trecut, n-am menționat nimic despre vacanță. Doamna a delegat elegant treaba către un domn care a căutat abil într-o condică mare, abia după ce a expirat pe nări cu zgomot, scurt și sacadat, din cauza nemulțumirii. Apoi m-a redirecționat către camera 111 din Policlinică, acolo se țin documentele mai vechi de un an. Când l-am întrebat unde e Policlinica, m-am simțit ultimul om. Mi-a spus cu un ușor dezgust că e la etajul 1 și că trebuie să urc pe scări.
Așa am ajuns din nou la prietenul meu, domnul gardian. I-am zâmbit și m-a recunoscut. M-a indrumat către camera 11, poate, că 111 nu există, urcați pe scări până la 1 și scrie acolo. La etaj am dat peste un alt gardian care, doamnă, nu pot lăsa pe oricine să intre, vă rog să mă-nțelegeți. Nu, desigur, dar unde e camera 111? Pauză. Urologia? Tot înainte și la stânga. Vă mulțumesc!
Mă uit în jur și mă gândesc la moarte, zac trează pe bancă și privesc intens într-un alb nesfârșit, dându-mi seama că toți am început deja să murim
Mă șerpuiesc printre oameni, cărucioare, asistente, studenți, mături, automate cu cafea la 1 leu. Ajung la secția de Urologie. De la secretariat tocmai iese o doamnă cu părul roșu, mă uit la ea, încuie ușa, iar eu plec în căutarea dragonului 111. De ce dragon? Pentru că nu există.
Îl întreb pe un domn care pare medic și de care mă lovesc pe hol, fiți amabil, de unde pot ridica rezultatele unei biopsii? Îmi spune că de la laborator. Nu, că de acolo vin, sunt mai vechi de un an. Atunci așteptați la secretariat.
Și aștept.
Mă uit în jur și mă gândesc la moarte, zac trează pe bancă, în fața secretariatului, și privesc intens într-un alb nesfârșit, dându-mi seama că toți am început deja să murim.
După 20 de minute apare doamna cu capul roșu, aproape o iau în brațe, am venit după biopsie. Mă privește dindărătul ochelarilor și mă anunță că rezultatele nu se țin la secretariat, ci în cabinetul propriu-zis de Urologie, cel de vizavi.
Mă-ntorc.
Pe ușa cabinetului scrie cu roșu „Nu intrați neinvitați”, două semne de exclamare, „Vă mulțumim pentru înțelegere”, două semne de exclamare. Pentru că roșu e pericol!, stop!, nu intru neinvitată. Așa că aștept în fața ușii să fiu invitată cam cât l-a așteptat Vladimir pe Godot. Apoi intru, căci prea nu mai iese nimeni să mă cheme.
O doamnă imi face semn mustrător cu degetul arătător că nu, nu!, avem pacient. O întrebare am, să știu dacă mai aștept, de aici se poate lua rezultatul unei biopsii? Nu de aici, de la camera de gardă, vă rog să ieșiți.
Mă duc la camera de gardă, nu intru neinvitată, aștept alături de toți ceilalți care așteaptă. Oamenii se frământă, e îmbulzeală aici, cei care abia au venit, intră, cei care așteaptă de mult, vociferează. Aud cuvintele „bon de ordine”, zâmbesc și simt că mi se îngreunează stomacul. Nu mai pot, intru doar să pun o intrebare, Doamnă, fiți amabilă, rezultat de biopsie? Nu de aici, de la anatomie patologică, și mai, mai să mă prindă în strânsoarea ușii când mi-o închide în față.
Apăs pe clanță, intru din nou, Nu vreau decât să știu de unde pot ridica niște analize pe care nu le putem primi pe mail din varii motive, vă rog frumos să mă înțelegeți, e la fel de miercuri pentru mine, așa cum e și pentru dumneavoastră. Aici e camera de gardă, nu ținem rezultatele analizelor, încercați la subsol, la laborator.
În mine crește un urlet uriaș, țâșnește fără să-l pot opri, dar înghit în sec, mă adun, nu pot să-i dau drumul aici, în spital, mulțumesc!, închid ușa după mine și rămân derutată pe hol. O sun pe mama mea sa-i spun că nu am cum, au trecut aproape 3 ore și nimic, sunt istovită.
Ea mă anunță că, între timp, domnul Dumitru a mai vorbit cu o amică din București care este chiar acum la spital, uimitor, cu dosarul în mână. Doamna de la secretariat chiar s-a mirat când a auzit că tot pentru domnul Dumitru a venit și cea de-a doua persoana, cine e, domnule, acest Dumitru, o fi vreo vedetă?
Și, dintr-o dată, simt o nevoie acută de o plimbare cât toate zilele, de prăjituri cu cacao, de lapte, de clătitele de acasă. Îmi iau haina, îl salut pe domnul gardian la ieșire și plec cu mâna goală din spital, în ziua asta de dinaintea joii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu mai vorbesc de cetăţenii care intră prin saloane cu ciorbiţă şi tocăniţă la borcan sau care hrănesc câinii vagabonzi din curtea spitalului.
Sunt multe probleme în sistemul nostru de sănătate. Multe vin din sistem, o bună parte şi de la noi.
Sănătatea costă. Plăteşti puţin, ai parte de puţin.
În plus sistemul de stat e în colaps datorită scăderii natalităţii şi creşterii şomajului.
In privat daca te comporti cu pacientul ca ultimul om, pierzi un client - in sistemul public nu se intampla nimic, banii oricum vin de la buget.
Dezvoltarea si mentenanta unei aplicatii pentru integra datele medicale ale cetatenilor (analize, internari, retete etc) intr-adevar e ceva care presupune un efort financiar.
Incarcarea bazei cu date noi nu cred ca e ceva prea complex si nu are nevoie de o instructie a resurselor umane prea mare, pe langa faptul ca s-ar putea face cu oameni din scoli profesionale/ peste 50 care au dificultati in a-si gasi un nou loc de munca.
Din nou e vorba de vointa mai mult decat orice.
Nu sunt sigur că sistemele arhivate electronic din alte ţări îţi vor trimite în cinci minute nişte analize de care ai nevoie să zicem azi la 4. Cred că şi acolo se poate merge până la 24 de ore.