Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Câteva sugestii pentru învățământul superior românesc

Studenți Olanda

Foto: Guliver Getty Images

În ultima vreme, învățământul românesc a primit câteva scatoalce. Întâi, deși subiectul nu pare să mai intereseze pe nimeni, SNSPA s-a arătat drept instituție unde poți fi angajat ca expert și fără studii superioare. Cazul Cumpănașu a rămas neclarificat. Apoi, ceva mai recent, rezultatele PISA au arătat că România șchioapătă la multe capitole, între care analfabetismul (44% analfabeți funcțional). De aici a început bălăcăreala. Toată lumea pare să fie de acord că situația e tragică și, mai important, toată lumea pare să fie vinovată în același timp. Deși am urmărit subiectul pe (mai) toate platformele, nu am citit nicăieri sugestii concrete pentru învățământul superior.

Desigur, sugestiile de mai jos sunt colorate de propria mea experiență. Din august 2010 fac parte din sistemul de învățământ olandez, ca student (Universitatea din Amsterdam), apoi ca doctorand și conferențiar (Universitatea din Amsterdam), apoi ca cercetător și lector (Universitatea Liberă din Amsterdam, Universitatea din Wageningen). Nu știu în ce măsură observațiile pe care le-am putut face în acest timp sunt direct aplicabile contextului românesc. Dar în speranța că sunt, iată-le pe scurt.

1. Educația profesorilor

În sistemul clasic, profesorii predau, elevii învață. În cel mai bun caz, profesorii învață ce e de învățat pentru a avansa în propria organizație (a obține un anumit grad, titlu etc.). Însă ca profesor îți petreci 30-40 de ani, cel puțin, în aceeași instituție cu aceiași oameni. Dacă nu scoți capul afară, dacă nu te provoci, te transformi încet-încet într-o moară stricată. Și nu, conferințele academice nu se pun pentru că acolo se întâmplă orice numai educație nu. Conferințele academice sunt pentru palavră și cafea proastă.

2. Feedback intercolegial

În universitățile din care am făcut parte, am fost în mod constant evaluat de colegi pe care nu-i știam. Evaluat în mod amical, evaluat cu toată înțelegerea pentru dificultățile de zi cu zi, evaluat la calm, dar evaluat. Lucrurile astea ajung într-un raport online pe care îl discuți cu managerul tău în fiecare an. Pare simplu, dar întrebați-vă, cei care ați participat la orice tip de curs în ultima vreme, de câte ori a participat și un observator?

3. Aroganța de la vârf

Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar am cunoscut niște cadre didactice în România care nu predau, ci se tăvăleau stânga-dreapta ca niște pisici răsfățate în fața unor studenți care se duceau după fentă și aplaudau la sfârșit. Dincolo de nepotrivire – căci aceeași oameni erau cercetători mediocri cel mult – tot acest show arăta gigantica barieră dintre profesori și studenți. Un alt exemplu, într-un curs pe care l-am predat de curând unor doctoranzi la Universitatea din Amsterdam, doi dintre doctoranzi erau români. N-a existat nicio altă diferență între ei și ceilalți studenți în afara unei smerenii total nepotrivite față de mine. Pentru simplu fapt că eram, de la bun început, la tablă, m-au tratat de parcă venisem să predic drumul adevărat și viața. Desigur, e un exemplu izolat, dar în experiența mea lucrurile nu sunt altfel în România.

4. Rotația cursurilor

Atunci când faci parte dintr-un departament este așteptat să fii în stare să predai toate cursurile din acel departament. Nu ești în stare? Nu-i nimic, predai întâi cursurile pe care ești în stare să le predai iar între timp pui burta pe carte ca să recuperezi. O dată acoperite toate cursurile, începe rotația. Un profesor nu predă niciodată același curs mai mult de 3-4 semestre. El poate coordona cursul până la pensie, desigur, dar predarea efectivă se schimbă periodic. 

5. Cursuri (mai) interactive

În Olanda, nu cred că mai vorbește cineva ore în șir în fața unei audiențe care stă și ascultă. Desigur, nu știu cum stau lucrurile în alte departamente, însă în cei doi ani petrecuți în clădirea de Matematică și Științe ale Naturii în Amsterdam, am luat prânzul de multe ori cu alți profesori. Practic, orice curs de 2 ore este împărțit în: 30 de minute de predare, 15 minute de discuții și restul pauză. Iar profesorul are datoria să te întrebe. Profesorul nu întreabă „sala”. Întreabă indivizi, de la egal la egal: Ce părere ai? Care crezi că este răspunsul? etc. Absorbția se face acasă, în campus, prin cafenele etc. La curs vii să discuți. S-ar putea obiecta că un asemenea sistem ar face ravagii că „studenții români nu citesc”. Ei, și? Sunt ravagii chiar atât de problematice? Cine are de pierdut?

6. Engleza

Știu că este un subiect controversat, dar în toate țările vestice, manualele bune încep să fie în engleză începând cu anul 2 de facultate. Multe cursuri sunt apoi predate în engleză. Și nu, oamenii care studiază și predau în engleză nu pierd contactul cu limba de baștină sau alte prostii – din contră, impresia mea este că problematizarea pe care o aduce o limbă nouă are un efect benefic general asupra exprimării scrise și vorbite. Argumentul pe care l-am citit des este că românii abia sunt în stare să se exprime în română, darămite să asimileze altă limbă. Mi se pare o prostie. Nimeni nu cred că a întâlnit vreodată persoana care vorbește engleză fluent și nu e în stare să formuleze o frază în română. Nivelul limbii străine al cadrelor didactice românești – cei pe care i-am întâlnit eu, evident – este însă ridicol. Și pun pariu că toți au râs când Viorica Dăncilă a vorbit cu presa în engleză.

7. Co-evaluare externă

Este în avantajul tututor ca tezele să fie evaluate de oameni din afara sistemului de învățământ. Întâi de toate, studentul intră direct în contact cu lumea de afară. Apoi, profesorul intră în contact cu lumea de afară (și trage mai tare, vă asigur, ca teza respectivă să reprezinte universitatea cu demnitate). Și nu în ultimul rând, co-evaluatorul ține pasul cu cercetările academice din domeniul respectiv. În România, evaluarea și co-evaluarea se face des între prieteni din interiorul aceluiași departament.

8. Reducerea contractelor permanente

Sistemul de învățămând superior este un sistem care trebuie să-și păstreze dinamismul. Asta pentru simplul motiv că el trebuie să fie în contact cu alte sisteme la fel de dinamice (cum ar fi industria sau politica). Acest dinamism nu se poate atinge dacă cadrele didactice stau cinci, șase, opt, douăzeci de ani la aceeași universitate. Oricât ai urmări punctele de mai sus, lucrurile devin monotone la un moment dat și până te trezești bine – ești o relicvă. Există unele excepții, desigur. Foarte puține. O mână de oameni merită calmul unei poziții asigurate. Restul trebuie să continue mișcarea, altfel li se răcesc încheieturile și devin din ce în ce mai rigizi. În Olanda oamenii exagerează la capitolul acesta, trebuie să menționez. N-aș lua chiar exemplul Olandei, unde aproape nimeni nu are contract permanent și o dată la doi ani trebuie să îți cauți alt project, altă sursă de finanțare etc. Dar o variantă „light” s-ar cuveni unei Românii în care, odată aterizat, stai și stai și stai și stai pentru că sistemul îți încălzește șezutul din ce în ce mai mult. „Vechime” în sistem nu este un titlu de onoare. Ar trebui să se numească „învechire”.  

9. Du-te și rezolvă problema de care te plângi

Desigur, sistemul de învățământ educă. Dar fiecare dintre noi care poate educa are responsabilitatea de a o face pe cât posibil. Dacă citești textul acesta și ai studii superioare, dacă ai o specializare, dacă poți inspira copii, elevi, studenți – poți ajuta. În loc să arăți cu degetul și să explici ce prost e totul, du-te la școală, la școli, la licee și arată ce poți. Fii sigur că nu doar elevii, ci și învățătorii vor primi un imbold pozitiv.

10. Impactul

În ziua de azi, numai chiar cine nu vrea să publice în reviste și colecții academice nu publică. Există atât de multe opțiuni, încât revistele te imploră să publici. Liste kilometrice de publicații nu mai spun nimic. Una-două apare o colecție în care câțiva prietenași își dau singuri dreptate și-și trec prestația în CV. Câți dintre ei au publicat în reviste de top? De ce nu este obligatoriu în România să publici în reviste de top? (Poate punctul 6?) Cum poți ajunge decan, prodecan, rector etc. fără performanțe extraordinare din punctul de vedere al publicațiilor? Există superstaruri în România, desigur. Poți spune ce vrei despre sistemul de publicații academice – e clar că nu e în regulă. Însă un lucru e cert: nu te poți prezenta la o revistă de top cu taifas. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Trexer check icon
    De ce nu ați scris nimic despre infleunța securiștilor în învățământul superior, de academia făcută dă Gabriel Oprea și alte tunuri de primit bani neoSecurității?
    • Like 0
  • Toate ca toate, dar eu din Brașov n-aș pleca in prea multe locuri.... Nici de colegi nu m-as despărți usor. Cum faci cu familia, copiii? Că România e un pic mai mare decât Olanda, nu prea ține cu naveta... Ideea sa ții tot timpul alte cursuri nu e nici ea prea productivă. Alte cursuri înseamnă alte materii, de fapt. E de ca si cum proful de mate se apuca si de chimie, si de fizică, si de tehnologie... Nu cred ca poate fi cineva la fel de performant la toate materiile. Sau daca este, acest lucru se intamplă cu prețul sacrificării vieții private.
    • Like 0
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Nu chiar. E ca si cum proful de mate ar preda topologie, apoi analiza reala, apoi analiza complexa, apoi algebra etc. Si asta chiar se poate. Cu sau fara sacrificiul vietii private asta depinde de la om la om (abilitate, personalitate etc.)
      • Like 3
  • Uau! Ati predat ''un curs'' (una bucata) si, pe tema, vedem ca puteti sa scrieti chiar si un roman!
    • Like 1
  • Domnule Popa, afirmațiile Dv sunt numai în parte adevărate pentru situația din învățământul universitar românesc. Se pare că nu mai sunteți la curent cu evoluția acestuia cel puțin din ultimul deceniu.
    1. Educația profesorilor - Se fac stagii în afară de la câteva luni la unul sau chiar mai mulți ani - în cazul pregătirii doctoratului- atât pentru documentare-specializare, cât și ca profesor invitat. Această acțiune se realizează inclusiv în cadrul unor parteneriate pe care le avem cu mai multe universitați de pe toate continentele. În același timp, profesorii noști sunt invitați și participă la congrese și conferințe științifice organizate de cele mai prestigioase universități din lume. În ceea ce privește evaluarea Dv ,,Conferințele academice sunt pentru palavră și cafea proastă", nu sunt de acord, Poate Dv ați avut neșansa participării la asemenea conferințe.
    2. Feedback intercolegial - Da domnule profesor și la noi se fac aprecieri anuale și chiar ți se dă un calificativ, de care se ține seama și la promovare și la retribuire. Dar evaluarea principală, realizată în mod diferit de la universitate la universitate este făcută la cinci ani. Aici sunt urmăriți o serie de indicatori, diferențiați pe grade didactice (nr. de articole ISI, cărți publicate în țară și în strinătate, contracte de cercetare științifică realizate cu mediul de afaceri etc), pe care dacă nu-i îndeplinești ti se retrage norma didactică și poți fi mutat, încel mai bun caz, pe funcții auxiliare. Deci la cinci ani ți se reconfirmă titlul de profesor sau ți se retrage.
    3. Aroganța de la vârf - Aici nu am nicio observație. La facultatea în care am lucrat nu am cunoscut asemenea situații.
    4. Rotația cursurilor - Nu, la noi nu se realizează și nici nu s-ar putea. Planurile de învățământ ale facultăților prevăd un număr mare de discipline, diferite. Situația este alta în carul departamentelor, acolo unde sunt mai multe departamente pentru o facultate este posibilă aplicarea rotațiilor. Dar specific este elaborarea și introducerea de discipline noi de către fiecare profesor. Se răspunde astfel programului de adaptare și de modernizare a planului de învățământ.
    5. Cursuri (mai) interactive - Nu, ora de curs are altă structură. Se urmărește însă ca predarea să fie interactivă.
    6. Engleza - Parțial aveți dreptate. Pentru cine nu a stat mai mult în strinătate, este greu să și gândească în limba străină. Mi s-a întâmplat la conferințele științifice când trebuia să răspund la întrebările participanților pe tema referatului prezentat.
    7. Co-evaluare externă - Și această cerință se respectă la noi. Din comisia de susținere a tezei fac parte profesori și cercetători din afara universitații, uneori din străinătate.
    8. Reducerea contractelor permanente - Da, dacă ești considerat un profesor valoros există preocuparea din partea universității să te mențină. Din partea profesorilor sunt puțini la număr care se mai ocupă și cu alte activități, de exemplu politice.
    9. Du-te și rezolvă problema de care te plângi - Nu prea se întâmplă la noi.
    10. Impactul - Așa cum spuneam mai înainte, reconfirmarea pe post și promovare se fac pe baza unor cerințe între care publicațiilor realizate în afara țării li se acordă cel mai mare punctaj. Articolele ISI sunt obligatorii la promovare.

    Sper ca v-am fost util.


    • Like 2
    • @ Ion Ionita
      "Deci la cinci ani ți se reconfirmă titlul de profesor sau ți se retrage.". In Romania? Nu cred.
      • Like 2
    • @ Simona Memet
      Este imposibil, pentru ca titlul se obține in baza performanței individuale. Daca ai scris N cărți, articole, proiecte etc., adică ai indeplinit condițiile, aceste realizări nu dispar. E aproape de ca și cum iți retrage cineva diploma de bac dupa 5 ani, daca nu reconfirmi..
      • Like 0
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Teodora check icon
      Dacă după ce ai scris cele n articole, carti, etc, timp de 20 de ani nu mai scrii nimic, asta ce arata in cazul unui profesor universitar? Ca nu evoluează, ca nu mai e la curent cu noutățile, ca, în loc să fie un profesor cu vechime, este unul învechit.
      • Like 2
  • Învățământul universitar de calitate recunoscută internațional este o cale de dezvoltare la îndemâna noastră. Pentru acest lucru este necesar ca resursele alocate acestei forme de învățământ să fie declarate prioritare și orientate în următoarele direcții:
    1. Stabilirea universităților pilot, câte una în fiecare regiune istorică a țării ( București, Iași, Timișoara sau Cluj ) la care să adere celelalte universități din zonele respective.
    2. Alocarea resurselor necesare pentru construcția campusurilor universitare moderne, dotarea cu instrumentar și tehnică necesare laboratoarelor de cercetare.
    3. Atragerea și angajarea, prin toate metodele legale, de profesori, cercetători și manageri recunoscuți de la cele mai prestigioase centre universitare din lume.
    4. Stabilirea prin acte normative clare și transparente a relațiilor de finanțare, colaborare și cooperare dintre cele trei universități și institutele de cercetare precum și mediul privat.
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Universitati ''pilot''? Asa cum pilotul face avionul sa zboare? O Universitate este ''pilot'' si celelalte ce sunt? Si cum adica ''sa adere''? Ca la un partid politic? Confuza propunere.... Poate consortii de universitati...
      • Like 2
    • @ Simona Memet
      maripos check icon
      Una e pilot, celelalte avioane; sau parasute.
      • Like 0
  • Parerist check icon
    Eu am mai observat o diferenta. Profesorii "plini" predau mult mai putin. Majoritatea timpului si-o petrec cu doctoranzii si cu activitatea de cercetare, nu cu statul la tabla. Cand preda cate un mare prof e un eventiment si se umple cate o aula, insa majoritatea cursurilor de rutina sunt predate de cei pana la grad de conf. In Romania se merge (sau se mergea, poate s-au schimbat lucrurile) pe "doua norme" de predat si activitatea de cercetare era doar din pix.
    • Like 2
    • @ Parerist
      Cu ce ocazie ati ''mai observat o diferenta'', daca imi permiteti sa va intreb, dle Parerist? Si da, asa e si in Romania, norma de predare efectiva pentru un Profesor este 7 ore pe saptamana. Restul - cum spuneti dvs.
      • Like 1
    • @ Parerist
      "activitatea de cercetare era doar din pix" Pe ce va bazati?
      "In Romania se merge (sau se mergea, poate s-au schimbat lucrurile)" Si daca nu stiti, de ce va dati ''cu parerea''?
      • Like 2
    • @ Parerist
      O fi fost odată "doar din pix"
      • Like 0
  • Pot sa aduc si eu ceva feedback in urma experientei academice pe care am capatat-o in Germania. Sunt cateva puncte comune dar si cateva diferente.
    Limba engleza - intr-adevar foarte importanta si da, ar trebui sa inceapa fie predarea in limba engleza fie un proces prin care universitatea sa se asigure ca si profesorii si studentii vorbesc engleza foarte bine. Cele mai multe lucrari de specialitate incep sa fie publicate in engleza. Ceea ce are sens pana la urma, cand publici vrei cat mai mult feedback si vrei ca lucrarea ta sa fie citata. Ajuta, deci, cand lucrarea ta poate fi citita si de colegul din Romania, si de cel din Franta, Suedia, US etc.
    Contracte permanente - exista cam peste tot ceea ce se cheama in engleza "tenure", adica exact pozitie permanenta. Nu o primeste oricine si de obicei e platita bine, dar exista.
    Cursuri interactive - ce am observat eu este un sistem in care cursul dureaza circa 2 ore cu o pauza sau mai multe dupa cum stabilesc si profesorii si studentii de comun acord (de obicei 10-15 minute la mijloc). Este considerat standard ca profesorul sa predea, dar sa poata fi intrerupt oricand atunci cand un student are o intrebare. In felul acesta proful isi vede de subiect, studentul intreaba ce are de intrebat cand doreste, daca are ce sa intrebe. Desigur exista si exceptii, sunt profi care prefera un nivel ceva mai ridicat de interactiune (mai multe intrebari, o implicare mai mare a salii - pot fi si intrebari adresate unui anume student, dar de obicei sunt adresate salii si raspunde cine doreste). Si sistemul propus in articol pare interesant, desi personal o pauza dupa fiecare 30 de minute mi se pare un pic cam mult, nu cred ca un curs ar trebui neaparat partajat chiar asa.
    Impactul - da, un prof universitar ar trebui sa publice, si nu doar ajutat de niste prieteni (in ce-mi place mie sa numesc un fel de "circle-jerk").
    Co-evaluare externa - da, se practica nu doar in Olanda si e un sistem bun.
    Rotatia cursurilor - da, se practica, nu e o idee rea. Desi cand pui un prof specializat pe fizica teoretica sa predea un curs mai axat pe partea experimentala, efectele pot fi uneori... comice :D
    Aroganta de la varf - asta poate nu apare explicit in forma asta dar... stiu cazuri in care unui prof ii sunt suportate anumite mojicii doar pentru ca e bun si are publicatii importante in jurnale de top. Nu e bine sa fii arogant in nici un caz, cu atat mai mult cand nu esti super-bun, nu este bine insa nici ca administratia universitatii sa se faca ca nu vede niste chestii doar pentru ca persoana in cauza ESTE super buna la partea de cercetare.
    • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Corina check icon
      Autorul vorbește de pauză după 45 de minute, nu după 30. 30 predare, 15 discuții și apoi pauza. Pare ok. Să poți întrerupe oricând profesorul nu e chiar în regulă. Doar dacă face o greșeală evidentă sau dacă preferă interacțiune extinsă. Întrebările au loc în partea de discuții.
      • Like 2
    • @ Corina
      Eu ma gandeam la pauza de predare, dar aveti dreptate, nu m-am exprimat bine. Acestea fiind spuse, mie totdeauna mi-a fost mai comod sa pun intrebarile pe moment ce imi veneau in minte, dar asta tine de gustul fiecaruia pana la urma. In nici un caz nu pare un sistem rau, discutiile dintre profesor si studenti ar trebui sa fie un lucru cat se poate de normal.
      • Like 1


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult