Ca să învăț să construiesc?
Nu. Nu m-am făcut antreprenor ca să învăț să construiesc, deși sună bine, cred că tuturor ne place să construim. E o plăcere pe care o simte orice copil care are cuburi în mânuțe sau care se joacă în nisip. Dar eu nu m-am făcut antreprenor ca să construiesc.
Ca să învăț pe pielea mea să greșesc?
Ferească sfântul! Cum să vrea cineva să învețe pe pielea lui să greșească? Să n-ai bani de salarii o lună? Să nu îți poți plăti un furnizor? Să pierzi din banii munciți?
Nu. Nu m-am făcut antreprenor ca să văd cum e când greșești. Și nu cred că cineva vrea să știe cum e să greșești. Ajungem să aflăm cu e, cu siguranță. Toată viața greșim, însă cine caută să vadă cum e?
Dar sună bine, probabil că a și convins pe unii că antreprenorul e un supraom.
Ca să devin eu?
Adică dacă rămâneam angajat nu eram eu? Eram inferior? Nu reușeam să mă descopăr?
Eu unul, sunt antreprenor de 5 ani. M-am făcut antreprenor pentru că avem un salariu mizer din care n-aș fi reușit să acopăr și o chirie de garsonieră. Am avut șefi care nu mi-au dat niciodată dreptate și care niciodată nu mi-au crescut salariul din proprie inițiativă. Oricât munceam, oricât succes aveam, ei nu se simțeau să mi-l crească.
Am schimbat peste 10 locuri de muncă în 8 ani, ca să ajung la concluzia că nu mai am puterea să mai încerc la alt patron.
Prietenii din multinaționale mă invidiază că îmi permit să plec la munte într-o miercuri, că nu trebuie să am cămașa călcată în fiecare zi, sau că nu trebuie să mă lupt două ore în trafic ca să ajung la birou.
Însă și eu îi invidiez pe ei. Pentru că weekendul e al lor împreună cu familia, nu muncesc de sărbători și nu-și pun problema dacă au bani de salarii la finalul lunii. Își pot programa concedii și sunt plătiți și în zilele libere.
Asta este experiența mea. Am o afacere mică și am început de la zero. Nici n-am prea avut noroc din cauza crizei.
Dar prietenul meu are o afacere cam de vreo 10 ani. Și el a început de la zero, iar acum cifra de afaceri e la 500.000 euro. Pe el criza nu l-a afectat. Și e în ușoară creștere.
Și el s-a făcut antreprenor tot din cauza unui șef mitocan care i-a tocat nervii și care îl plătea prost. Lui i-a fost mai greu. Măcar a înțeles mai repede că trebuie să plece.
Dar nici eu, și nici el, nu am avut șansa să lucrăm într-o multinațională cu reguli și structuri clare.
Și el, ca și mine, am lucrat în altfel de multinaționale.
Iată că și multinaționalele sunt de mai multe feluri. În România găsim companii americane, germane, olandeze, franceze, indiene, grecești, autohtone, ș.a.m.d.
Între primele și ultimele, e o mare diferență. Managementul bată-l vina, că tare mai fug esticii de el...
Antreprenor sau salariat?
Pentru orice întrebare complexă, răspunsul este mereu „depinde”.
Eu aș da oricând situația mea pe cea a unui corporatist cu experiența mea. Salariul lui brut este peste profitul meu brut. Vreau și eu să pot petrece weekendurile și concediile cu familia. Vreau să scap de stres. Tot aplic, dar eu n-am experiență în multinaționale de top, am pierdut ani buni cu firme mici, și în mod deosebit cu firma mea.
Concluzia prietenului:
Ar lăsa și el firma pe un job de corporatist în Dubai. E normal, are așteptări pe măsură, dar amândoi am lăsa firmele pe care le-am crescut, pentru un salariu bun, fără alte griji.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Totusi, inteleg din cele "peste 10 locuri de munca" schimbate in 8 ani ca media stagiului la un loc de munca e de 8 luni. Si ca supararea a venit din faptul ca nu vi s-a marit salariul din initiativa patronului. Banuiesc ca acum, cand sunteti antreprenor, cu catva timp inainte de implinirea fatidicului termen de 8 luni, luati initiativa maririi salariilor din firma, nu? Sau nu aveti salariati si atunci scapati usor de intrebare?
Da. Am oferit mai mulți bani, fără să mi se ceară. Mai mult, eu încasam pentru același volum de muncă jumătate față de cât plăteam un angajat PFA, în același timp.
Asta înseamnă să treci peste orgolii și să apreciezi performanța. Aș fi dorit să fi văzut astsa și când eram în cealalată postură.
Pe de altă parte, "În viață, nu primești ceea ce meriți, ci doar ce negociezi". Dar tocmai faptul că nu trebuie să ne supunem regulilor, ne face mai oameni.
Relevante insa au fost experientele si lectiile invatate:
- ca nu poti fugi la nesfarsit de tipologii incompatibile, ele fiind specifice oricarei colectivitati suficient de mari;
- ca munca de calitate, desi nu este mereu apreciata, are intotdeauna ca efect dezvoltarea personala;
- ca iti poti negocia echilibrul viata personala/munca, si asta depinde doar de tine
Nici mie nu mi-au crescut angajatorii prea des salariul din proprie initiativa (doar de 2 ori imi aduc aminte, si in rest raportat cu inflatia sau cursul valutar, adicalea anual cu 3-5%, cum cresteau la toata firma; ba o data ni l-au scazut ca la firma aia americana salariile ne erau in contract discutate in dolari si in cartea de munca in lei); dar o data am cerut eu (am invatat, am inaintat pe alta pozitie cu mai multe responsabilitati etc si cerut personal). E drept, nu am cerut niciodata din primele 3 luni la acelasi job, dar dupa 1 an da.