Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Amintirea mea cu Cernobîl: Momentul în care m-a picurat un strop de ploaie atomică

Imagine cu dezastrul de la Cernobîl. Foto: Profimedia Images

Foto: Profimedia Images

Era o zi superbă de primăvară, ca în fiecare final de aprilie. M-am trezit vesel și m-am uitat pe geam. Natura fremăta viguroasă, iar castanii stufoși din Pajura foșneau în bătaia vântului, însoțiți de rumoarea guguștiucilor, sub soarele plăcut al dimineții. Era ziua mea. Împlineam 10 ani.

Maică-mea era în bucătărie, cu urechea pe radio. După ce m-a pupat și m-a felicitat cum se cuvine, și-a luat din nou mina îngrijorată și mi-a explicat ce se întâmplase. Avusese loc un accident teribil, undeva în URSS, spuseseră la Europa Liberă. Explodase o centrală nucleară, ca cele de la Cernavodă, dar mai mare. Eram în primejdie. URSS era o țară imensă, dar locul unde se întâmplase catastrofa era destul de aproape de noi. Se numea Cernobîl. Până în acel moment, nici măcar nu se știau proporțiile dezastrului.

Era luni, dar ai mei nu m-au lăsat la școală în ziua aia. Pentru mine a fost nasol, mă pregătisem să duc bomboane la școală, de ziua mea, iar clasa trebuia să-mi cânte ”Mulți ani trăiască”, în picioare. Așa se făcea. “Ce porcărie!”, m-am gândit. Să se întâmple o asemenea grozăvie mondială chiar de ziua mea!

Nu se întâmplase chiar de ziua mea, ci cu două zile înainte, însă rușii, cum sunt ei, “au mers pe burtă”, adică nu au zis nimic. Abia după două zile s-a aflat ce se întâmplase, iar lumea întreagă s-a panicat. La noi, Europa Liberă a fost, ca de obicei, singura sursă de informare care a comentat dezastrul.

Pe atunci, contemporanii se temeau cel mai mult de o eventuală creare a unui nor radioactiv. Acest nor ar fi putut circula prin toată lumea, declanșând “ploi atomice”, adică ploi cu stropi radioactivi, care te pot ucide dacă te ating. Cu mintea mea de atunci, eram îngrozit de pericolul în care ne aflam.

Am stat toată ziua mea în casă, cu geamurile închise, să “nu ne radieze”. Ai mei au vorbit toată ziua la telefon cu toți prietenii și rudele. Eram foarte speriați, credeam că sunt șanse mari să ne curățăm cu toții. “Cu energia atomică nu te joci!“, era o concluzie cu care erau de acord toți adulții.

Spre seară, mă plictisisem deja și am avut o idee. Le-am propus alor mei să merg să împrumut o casetă video cu niște filme tari de la un prieten care stătea la câteva blocuri distanță. Ai mei nu erau încântați ca eu să ies din casă, însă își doreau și ei probabil să vadă un film. Au insistat că e foarte periculos afară și mi-au cerut însă să alerg până acolo, adică să revin acasă în maximum 5 minute. Eu m-am încălțat și am plecat în fugă către prietenul meu.

Pe afară mai erau destui oameni, care nu păreau să fie prea stresați de riscul la care se expuneau. “Ce inconștienți!”, mi-am zis eu, oare ei nu știu ce s-a întâmplat la Cernobîl? Nu se tem că vor fi radiați? Am continuat să alerg și la întoarcere, cu mult-dorita casetă în mână, până în fața blocului. Însă, chiar când să intru în scara blocului, am simțit clar, pe mână, o picătură de ploaie.

Atunci, m-am speriat cel mai tare. Mă picurase un strop de ploaie atomică, eram sigur de asta. Probabil, carnea urma să mi se descompună, iar eu urma să mor în chinuri groaznice. M-am speriat atât de tare, încât nici nu am avut curaj să le spun alor mei. Însă m-am pregătit psihologic pentru ce este mai rău. Timp de câteva zile, am așteptat placid, ca ciobanul moldovan, ca radiațiile să-și facă efectul. Apoi, m-am luat cu altele și am uitat.

Notă editorială: Acesta este un Fragment din cartea „Traume Vesele”, vol 1

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Final de aprilie, calduros, faceam "plaja" pe acoperisul blocului de 10 etaje din Suceava - ceva mai aproape de Cernobil decat cartierul Pajura. Nu picatura aia de ploaie, dar aerul a declansat o serie de noduli ( pe romaneste ulcior la ochi), si un mare nodul sub barbia fratelui meu, operat, la doar 4 ani. Asa ca tu USSR, Rusia, sau cum dreaq vrei sa te numesti, sa te duci unde iti este locul, si iti doresc din suflet sa iti cada in cap tot ce ne-ai trimis tu. Si in frunte cu patriarhul tau, sa nu te mai ridici niciodata in picioare.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult