Notam, în episodul de marţi, că implicându-se în protecţia consumatorilor de servicii financiare atât cât îi îngăduie şi cum anume îi îngăduie legea, Banca Naţională acţionează „cu ridicata”, spre deosebire de ANPC şi de băncile comerciale, care fac protecţie „cu amănuntul”: caz cu caz, persoană cu persoană. Cum funcţionează această protecţie „cu ridicata”? Şi care sunt rezultatele? Dau un singur exemplu. Semnificativ însă. Dacă BNR – într-o lume incertă, vulnerabilă şi riscantă – asigură, prin politici specifice, stabilitatea şi soliditatea sistemului bancar, rezultatul se regăseşte şi în garanţia dată celor 10 milioane de depunători, pentru cele 15 milioane de conturi ale lor, că banii din bănci sunt în siguranţă. Nu doar sumele garantate prin lege, până la echivalentul a 100.000 de euro; pentru că şi sumele mai mari sunt în siguranţă, în condiţiile în care şi băncile sunt sigure.
Văd că a prins, în comentariile din „Republica.ro”, ideea că viaţa ar fi mai simplă şi mai bună fără bănci. Dan Prisăcaru tocmai argumentează:… „în viaţa reală, evit băncile de câte ori pot şi trasez limitele propriilor venituri. Şi trăiesc ca om liber.”
E şi acesta un fel de înţelepciune. Dar nu cred că în sensul dat de Socrate acestui cuvânt: de atitudine corectă faţă de realitate. Tabloul sugerat de istoricul englez Toynbee, la care m-am referit într-un alt episod, al popoarelor care folosesc creierul ca principală resursă a ieşirii lor din capcane, înscrie un lung șir de cazuri în care educația s-a dovedit a fi impulsul pentru o viaţă economică aducătoare de bunăstare. Educaţia, în general, educaţia economică şi, cu deosebire, educaţia financiară în special.
Timp de cinci ani, 7,4 milioane de familii din România s-au împrumutat de la bănci, sperând că vor trăi şi vor plăti într-un viitor normal. Şi că vor rămâne, client şi bancă, parteneri într-un contract. După ce vremea s-a înnourat, în toamna lui 2008, în locul parteneriatului, clientul şi banca au devenit, în multe, în foarte multe cazuri, adversari. Problemă greu de abordat şi greu de rezolvat. Avocaţii băncilor se luptă pentru căi mai rapide de executare silită. Avocaţii clienţilor, în consens cu asociaţii ale consumatorilor, atacă viciile din contractele de creditare. Soluţia juridică, singulară, nu poate fi rezolvarea pentru o problemă cu rădăcini economice, sociale şi morale.
Protecţia consumatorilor de servicii financiare a devenit prioritară. Cine o face? Cui îi revine răspunderea protecţiei „cu amănuntul”: caz cu caz, cont cu cont, împrejurare cu împrejurare? Am menţionat deja că legea face trimitere la ANPC. Acestei instituţii a statului îi impune legea să asigure protecţia „cu amănuntul”. Ceea ce nu impune însă legea – ci viaţa! – este că răspunderea cea mai mare în materie de protecţie a consumatorilor de servicii financiare le revine… băncilor!
Din 2009 încoace, în anii care au urmat, cu recesiune până în 2011, cu inflaţie până prin 2012, cu turbulenţe, cu tăieri şi reduceri de salarii, cu deprecieri de credite şi cu o masă critică de debitori cu mari dificultăţi în returnarea împrumuturilor, a crescut simţitor cerinţa de implicare puternică a băncilor în intensificarea şi perfecţionarea procesului de protecţie a consumatorilor de servicii financiare. Desigur, conjugată cu educaţia financiară. Cerinţă determinată şi de apariţia, în spaţiul public, a mai multor voci active, între care şi cele ale unor avocaţi şi parlamentari ce nu numai că au stârnit consumatorii de servicii financiare împotriva băncilor, dar – până să intervină Curtea Constituţională – au pus sistemul bancar în faţa unor riscuri severe prin promovarea unor legi care sfidau contracte absolut corecte. Băncile însele, deseori, au turnat gaz peste acest foc, fie prin aroganţă, fie prin insensibilitatea manifestată faţă de debitorii ajunşi în dificultate de plată.
Acum, vedem un alt curs al lucrurilor. Spre bine. Dar mai e mult de muncă. Şi e nevoie de un efort susţinut. Băncile pot acum mişca lucrurile pornind de la o realitate de neimaginat în anii ’90. Mulţi analişti scriau, atunci, că românul cu cont în bancă e o floare rară. Astăzi însă, 10 milioane de cetăţeni ai României şi-au deschis, în bănci, 15 milioane de conturi. Procesul de creditare totodată, susţinut înainte de criză din economisirile altor ţări, are acum drept bază solidă economisirea internă. În contrapartidă, numărul conturilor de creditare a ajuns la 7,4 milioane. Iată climatul optim în care băncile – dacă îşi vor înţelege nu doar menirea, ci şi propriul interes – ar putea deschide, în bună înţelegere cu ARB şi cu IBR, o mare şcoală de educaţie financiară în tandem cu protecţia consumatorilor de servicii financiare.
Nu voi intra în detalii. Dau însă un exemplu. Sunt 10 milioane de creditori ai băncilor, cu conturi de depozite, care primesc periodic situaţii financiare ori alte documente. Iar cei mai mulţi, inclusiv dintre cei cu studii superioare, nu înţeleg toţi termenii de specialitate folosiţi în scrisorile primite de la bănci.
Ştiu că schimbarea formularisticii ar costa bani mulţi. Deşi ar merita. Dar opreşte ceva sau cineva băncile să introducă în actualele formulare, aşa criptice cum sunt, legende cu explicarea simplă, pe înţelesul tuturor, a noţiunilor folosite? Dacă băncile ar face în acest sens câţiva paşi înainte, milioane de oamenii ar începe să înţeleagă câte ceva din limbajul bancar. Subiectul rămâne deschis.
Nu sunt deloc rare cazurile când primesc telefoane, la Banca Naţională, de la clienţi care îmi spun că înţeleg că nu e nevoie să cunoască mecanismul ceasului, şi că important e să ştie să citească ceasul; dar că în situaţiile financiare pe care le primesc de la bănci sunt termeni ce se cer explicaţi. Un pensionar m-a întrebat nervos, de ce-i trece lui intrarea pensiei pe card la rubrica „CREDIT”, fiindcă banca nu i-a dat niciun credit. Într-adevăr, banca nu i-a dat niciun credit. Dar i-a prezentat un document contabil în care noţiunea „credit” are sensul de intrare într-un extras de cont, tot ce reprezintă intrare este trecut la rubrica credit şi tot ce reprezintă ieşire este trecut la rubrica debit. Probabil că însă nimeni de la bancă nu s-a obosit să îl lămurească.
Ştiu că schimbarea formularisticii ar costa bani mulţi. Deşi ar merita. Dar opreşte ceva sau cineva băncile să introducă în actualele formulare, aşa criptice cum sunt, legende cu explicarea simplă, pe înţelesul tuturor, a noţiunilor folosite? Dacă băncile ar face în acest sens câţiva paşi înainte, milioane de oamenii ar începe să înţeleagă câte ceva din limbajul bancar. Subiectul rămâne deschis.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Băncile și firmele mari știu foarte bine asta, ca atare profită, adică – dacă pot – își vor bate joc de client cât de mult pot, fără jenă. Ele sunt, de regulă, protejate de state, nu neapărat prin corupție «clasică» adică «marcă banu‘ că se face», pur și simplu prin puterea financiară. Cazul Apple în Irlanda și altele similare reprezintă exemple clare.
Soluția? Instituții gen Oficiul Național pentru Protecția Consumatorului au rolul de a impune autoritatea statului în domeniu. Cu cât asemenea instituții vor fi mai active și mai prompte, cu atât abuzul unor bănci ori unor mari firme va fi mai limitat. Nu spun că va dispărea, deoarece tentația puterii și a banului este, totdeauna, foarte mare. Dacă poți, vei face și lucruri ilegale. Dacă nu poți, nu le vei (mai) face. Teoretic, justiția este cea care poate și ar trebui să rezolve asemenea situații. Da, numai că justiția, dacă forțele sunt prea diferite, va fi de partea celui puternic. Ce șanse are un cetățean modest, cu venituri modeste, care doar îi asigură traiul de la lună la lună, să se bată cu ditamai banca ori cu ditamai firma? NICI UNA. Aceși mahări financiari știu asta și, de vreme ce pot, își bat joc cât pot.
Acum mai recent insa, aproape ziua si articolul. Articole in care tema predilecta este rafuiala cu forumistii republicii. Alege cate unul care ii convine si lanseaza o peroratie contra acelui forumist pe alocuri chiar cu un ton usor superior, in general cautand sa ne convinga cat de buna e banca si cat de agnostici, batuti in cap si ignoranti suntem noi, plebea.
Exista in prezent pe capul nostru al simplilor cetateni din intreaga lume vreo 3-4 mari ciume de pe urma carora suferim cu totii ( .. mai putin ei, establishment-ul). Actualul sistem bancar reprezinta cu onor una din aceste ciume.
Vă puteți închipui un parc fără bănci, sau chiar pe litoral,ce plăcute sunt băncile pe care te poți așeza și scruta zarea...!
Banca nu e nici inovatia anului si nici ca institutie ceva buna sau rea.. Banca a devenit un instrument de administrarea baniilor (si apoi de gospodarire a baniilor) paralel cu desvoltarea economica .Ea preia cu putina intarziere functiile ce ii se cere de economie.Banca romaneasca poarte amprentele-cum sa fie altfel-a economiei romane saraca in izvoruri si saraca in intreprinderi care sa produca la randul lor alti bani ..sa produca ..supravaloare..Din acest motiv multimea priveste "banca" ca o simpla institutie de imprumut adica in aparitia ei cea mai primara. Nu este usor sa fii imprumutat mai ales de la o banca care la randul ei nu are destula siguranta ca va primi banii imprumutati inapoi.Garantiile primite de banca se dpvedesc in foarte multe cazuri a fi...de hartie..Valorizarea garantiilor..o aventura. Eu nu i-as recomanda la cei mai multi dintre cei care iau bani pe credit ca sa faca aceasta.Dar nici nu invidiez o banca care imprumuta bani la cetateni cu existrenta instabila si mai ales la intreprinderi noi cu piata de desfacere incerta. ..O societate in care nu se produce mult mai mult decat cat se imprumuta este o societate fara bonus.Din pacate.
Cand am zis "evit băncile de câte ori pot" nu inseamna ca nu am facut niciodata imprumuturi ci ca atunci cand o fac ma gandesc bine daca merita sa cheltui banii care de fapt nici nu-s ai mei, imi fac socoteala daca pot sa platesc rata in N ani dupa aia, stiind ca e posibil sa schimb locul de munca, sa am salariu mai mic, sa ma imbolnavesc, sa raman fara serviciu, etc. De fapt, va sustineam punctul de vedere.
Indemnam la cumparare!
Nu stiu cum e situatia in Romania dar in SUA unde traiesc de vreo 20 de ani e o lipsa crasa de educatie financiara, una din cauzele crizei numite "house bubble", multi care si-au luat case pe care nu le-ar fi platit in toata viata lor iar bancile le-au dat bani fara sa-i veriice cum trebuie.
Banca (din SUA) de la care am luat imprumut pentru casa (mortgage) vroia sa ma convinga ca am "puterea" de a imprumuta mai mult, deci sa imi iau o casa mai scumpa, de fapt mult mai scumpa. Unde e intelepciunea bancii? De fapt confirma ce spuneati in celalalt articol: le lipseste etica.
Mai adaugam la asta si datoriile mari si multe pe care le au multi americani pe cardurile de credit.
La asta se refera si aluzia mea la libertate. Cand te-ai indatorat pana peste poate, cum poti dormi linistit noaptea fara sa te gadesti ca iti ia banca masina sau casa, pentru ca nu ti-ai platit cateva rate, atat casa cat si masina mult mai scumpe decat iti permit veniturile?
O vorba zice ca oamenii intelepti invata din greselile altora. Romania ar trebui sa nu repete crizele altora.
Lumea ar fi un loc mai bun dacă băncile nu ar profita de lipsa de educaţie financiară a clienţilor sau de lipsa de opţiuni...
Cum se face ca cei care platesc cele mai grele dobanzi sunt tinerii care au acces la informatie? Educatia are un pret.
Conceptual vorbind, statul nu poate pedepsi pe banca pentru ca statul este detinut de banca. Statul este un instrument al bancii. Banca detine tot, inclusiv viata ta si asta pentru ca banca are puterea de a tipari bani. Cati vrea si cand vrea. Cand tu ai o asemena putere, inseamna ca ai putere de viata si de moarte asupra a tot. Tari intregi au cazut si s-au ridicat pentru ca banca a vrut asa.