Viaţa e martoră că singura cale cinstită către bunăstare o asigură munca, performanţa, câştigul. Mai e însă o cerinţă, la nivelul societăţii: buna gospodărire a resurselor. Când spunem gospodărire spunem economie: producţie, consum, bani, bănci, burse. O încrengătură de stări, de energii, de cifre. La ce bun toate astea? Numai şi numai ca oamenii să trăiască mai bine.
Băncile fac parte din tablou. Astăzi, e greu de imaginat o paradigmă a standardului de viaţă fără să luăm în calcul băncile. Şi, desigur, creditul. Între 2004-2008, timp în care am trecut şi noi printr-o perioadă de boom a creditelor, societatea românească a adunat destule dovezi în acest sens. Timp de cinci ani, 7,4 milioane de familii s-au împrumutat la bănci şi şi-au cumpărat case, bunuri de folosinţă îndelungată sau de consum. A fost o epocă-lumină a creditării bancare.
Apoi a venit plata luminii. Pentru multe familii, o plată usturătoare. Şi greul încă n-a trecut. Băncile şi-au atras ura unei părţi a populaţiei. Iar din această împrejurare nu avem cum să ieşim cu adevărat fără activarea unor valori în care şi băncile, şi consumatorii de servicii financiare să creadă.
Comentariile din „Republica.ro”, dovedind înverşunare împotriva băncilor şi a creditului, nu sunt excepţii. E cert că băncile sunt şi la noi, ca pretutindeni în lume, duşmănite.
„Ignis”, ca să exemplific, e categoric(ă): „Populaţia îndatorându-se la bănci, devine sclavă. Punct.”
Revine după două ore. Nu pentru a înmuia, pentru a îmblânzi verdictul. Ci pentru a-l detalia. Citez: „Banca devine proprietar de fapt în locul tău, pe toată durata creditului. Tu practic plăteşti banca să-ţi iei proprietatea înapoi. Banca are ceva sigur în mână (garanţia şi ipoteca plus drepturile financiare stabilite prin contract), iar tu nu, pentru că nu ai nici un control şi pentru că oricând veniturile tale pot să se oprească, cel puţin temporar, mai ales dacă eşti salariat. De asta eşti sclav.”
Mesajul este emoţional. Pornit, poate, dintr-o experienţă personală. Sau din experienţa unor persoane apropiate. Dar şi dezbaterea publică poate că i-a influenţat gândirea. Băncile având, în opinia mea, prima vină. NU pentru că nu dovedesc, în materie de creditare, „răceala” obiectivă ce i se cere bancherului. Ci pentru că n-au înţeles că vremurile prin care trecem cer o judecată cu mintea rece… dar şi cu inima caldă.
În creditare, unde intervine un contract, există două părţi implicate, un creditor şi un debitor. Relaţia dintre ei este în primul rând juridică, bazată pe acte şi pe reguli. Dar este şi morală, bazată pe interese. Şi trebuie să fie şi umană.
Debitorul, bunăoară, vrea să îşi cumpere o casă, şi interesul lui este să obţină un împrumut. Creditorul, care e o bancă, are bani, şi interesul lui este să îşi plaseze aceşti bani, astfel că este binevenită cererea debitorului care vrea să îşi cumpere o casă şi care vine la el să ceară bani. Niciunul nu este mânat, faţă de celălalt, de impulsuri generoase. Şi e firesc să fie aşa. Chiar Adam Smith, în celebrul lui tratat de economie politică, spunea că orice fabricant produce şi vinde nu pentru că ar fi generos şi ar vrea să îşi servească semenii, ci pentru că vrea să câştige. La urma urmei, acesta este lucrul bun care s-a întâmplat în istoria economiei, pentru că dorinţa de câştig este cea care a împins economia foarte departe. Generozitatea nu ar fi reuşit să o facă niciodată. Pentru că niciodată gândul moral nutrit de întreprinzător, de a-şi deservi concetăţenii, nu ar fi dus la o atât de puternică dezvoltare a economiei şi la motoare atât de performante cu care aceasta merge înainte în zilele noastre. Numai interesul a făcut să se mişte aceste motoare şi să ajungem aici. În acelaşi timp, însă, societatea este interesată ca, în această zonă dominată de pragmatism, să strecoare şi mesaje umaniste. De ce acest interes? Pentru că viaţa economică se desfăşoară cu faţa la oameni, şi atâta vreme cât economia nu se mişcă pentru a ajuta oamenii, ea nu are sens. Sigur că realitatea a impus ca această mişcare a economiei să se facă respectând norme de drept, dar morala este întotdeauna implicată.
De ce ne lovim, în societatea noastră? De două tipuri de mentalităţi ce se cer schimbate.
Atitudinea deseori arogantă a băncilor pleacă de la o anume mentalitate: dezvoltarea sistemului bancar din România a fost atât de lentă, încât în mintea funcţionarului bancar s-a creat ideea că omul vine la ghişeu să ceară un împrumut şi el este stăpânul banilor, el îi dă aceşti bani după bunul său plac, îi face contractul cum vrea el, îi mai ascunde un comision, îi mai pune un comision în plus pentru administrare sau gestionare. Această idee moare, treptat-treptat, starea reală se schimbă, iar de aici şi mentalitatea se va schimba. Dar astăzi, încă, omul mai vine la ghişeu şi deseori e tratat „de sus”
Clientul? Mulţi cred că, având credite pentru case, sunt sclavii băncilor. Deşi, astăzi, în România, prea puţini sunt cei ce pot să-şi cumpere o casă fără parteneriatul băncii. Pentru că banca te împrumută să plăteşti factura pentru casă, pentru automobil, pentru mobilă, pentru aparatură electronică şi electrocasnică. Iar tu, din veniturile curente, plăteşti factura pentru consumul curent. Cu o condiţie, desigur: să ai garanţii, o slujbă sigură şi un venit cert.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cateva lucruri de bun simt, legat de banci si de comportamentul lor:
- daca un membru al familiei dvs, va cere 100 de lei, pentru ca are o nevoie mai mult sau mai putin urgenta, ii cereti ca la inapoiere sa va dea nu doar suma imprumutata ci inca 50-100-200 de lei in plus?
- cat de "uman" vi se pare ca, in cazul in care va imprumut 100 000 de euro ca sa va faceti o casa, sa va cer sa imi faceti si mie una sau chiar doua, de aceeasi valoare? In caz contrar, voi fi proprietarul de drept al casei pentru care v-am imprumutat.
- cat de corect vi se pare ca intr-o societate in care banii sunt un mijloc, nu un scop in sine, niste oameni sa prospere din...vanzarea banilor?! Simplificand lucrurile, ca sa inteleaga si omul cu 3 clase, bancherul e rasplatit (baban, dupa cum se vede cu ochiul liber, in sediile bancare...) pentru ca are grija de bani. Aceasta este marea munca pe care o face.
- cat de corect vi se pare ca, a da bani cu dobanda sa fie pedepsit de lege (se numeste camatarie in codul penal), insa in cazul bancilor acest lucru sa nu fie valabil, pentru ca...poate imi spuneti dvs!
Si ca raspund si la intrebarea din articol, cu argumentele pentru care omul devine sclav daca se imprumuta la banci....
Motivul real este acesta: ceea ce banca cere inapoi este adesea mult peste ceea ce omul poate produce efectiv (vezi exemplul cu casa), de asta ajung oamenii sclavi. E adevarat ca este si responsabilitatea celui care ia un credit, ca nu este informat suficient, insa la fel ca si in cazul consumatorilor de droguri, responsabilitatea este si mai mare in cazul celui care vinde produsul, in cazul nostru, banii.
Prezentati oamenilor niste dobanzi anuale, ca sa para ceva infim, cand de fapt raportat la suma totala imprumutata acel 5% pe an, sa zicem, inseamna, in 20 de ani, ca dai de doua ori suma pe care ai luat-o. Si cu toate astea, iata ca unii sclavi reusesc performanta de a duce cursa la bun sfarsit.
Lucrurile ar putea fi altfel daca bancherii ar fi mai putin lacomi cu banii altora. Dobanda nu ar trebui sa fie mai mult de 1/5 din suma totala imprumutata sau chiar desfiintata, si gestiunea banilor sa se faca doar prin intermediul statului. In felul asta, o groaza de oameni ar putea sa faca lucruri mult mai utile pentru societate decat sa pazeasca niste bani si sa astepte "chiria" din banii altora....
De la primele diviziuni sociale ale muncii au existat cei care au și cei care fac. Mai târziu a mai apărut o categorie: cei care știu. Sigur între acestea exista zone de interferență, dar între posesorii de sclavi din antichitate și posesorii de capital de astazi NU!! NU EXISTA O DIFERENȚĂ DE ESENȚĂ. Există o diferență de mijloace. Sclavia de astăzi este mai subtilă, mai perfidă, dar tocmai de aceea cu atât mai tragică. Suntem prizonierii unei societăți care pune pe treapta cea mai inalta a valorilor posesia și nu munca, desi munca este cea care ne-a ridicat din rândul necuvantatoarelor. Iar bancile cu corolarul lor bursele sunt instituții oficiale care speculează munca și nu o sprijină. Crează doar aparența unui sprijin, dar cel care munceste este plătit doar la un nivel de supraviețuire și este pus fortat in situația de a apela la posesorii de capital pentru ca apoi sa munceasca gratis pentru profitul acelora. Cum să dispara specula din piețe, daca specula este legiferată și oficializată la nivelul politicii statale prin sistemul financiar?? De ce ar dori sa munceasca oamenii daca se poate castiga mai bine și mai confortabil prin specula decat prin munca? Va amintiti cum spunea Eminescu? „Doar căștigul fără muncă, iată singura pornire” Ce e nou sub soare din antichitate pană acum?
Ceea ce dl Vasilescu ne ascunde (intentionat sau nu) este ca actualul sistem monetar nu functioneaza ca pe vremea lui Adam Smith (eu personal fiind un mare admirator al sau). Actualul sistem monetar are ca esenta creerea de bani din nimic de catre banci. Da, ati citit bine: din nimic. Sau cum le place englezilor si americanilor sa se exprime: out of thin air. Pentru detalii, Martin Wolf, member of the Independent Commission on Banking, explica foarte clar acest lucru.
Asadar banca nu ne da acel imprumut sa ne luam casa din economiile celorlalti depunatori la banca ci creaza acei bani din nimic si ni-i da noua ca imprumut, noi devenind debitori. Se apreciaza in zilele noastre doar 3% din masa monetara de pe piata e reala, restul de 97% este artificial creata din nimic de catre banci, programele de soft de pe calculatoarele bancii permitind practic agentului bancar ca din 2-3 taste si 2 click-uri de mouse sa creeze acel "loan" pe care noi il luam si devenim debitori. Numerele pe care le vezi in contul tau atunci cand te duci online sa-ti verifici balance-ul sunt doar simple intrari contabilicesti in computerele bancii.
Desi legal, acest sistem monetar (care nu exista pe vremea lui Smith) are o componenta de imoralitate profunda: banca ne da imprumut bani pe care nu ii are si nu i-a avut niciodata, dar in plus ne incarca cu o dobanda pe acesti bani.
Nu doar ca trebuie sa restituim bancii acest imprumut si punem la bataie tot felul de garantii (collateral) reale, nu fictive, dar trebuie sa ii dam si dobanda bancii pentru niste bani pe care banca nici nu i-a avut niciodata.
In 1930 a ajuns la 2 miliarde.
Un alt secret este faptul ca omul este lacom si coruptibil indiferent de pozitia sa in societate, cu totii avem o parte de lacomie.
Un alt secret pe care doresc sa-l impartasesc cu dvs este faptul ca o informatie trebuie verificata inainte de a o lansa public. Pamantul sustine o populatie de circa 7.5 miliarde, se moare de foame cum la fel de bine se arunca mancare.
Nu gasesc nici o afirmatie a lui Eminescu care sa sustina spusele dvs. Cu tot respectul, Eminescu nu avea o baza stiintifica pentru a sustine astfel de afirmatii.
Daca doriti sa vorbim despre Eminescu si de" Ca mii de ani i-au trebuit. Luminii sa ne-ajunga" eu nu am pus la indoiala geniul sau. Nu stiu de unde a luat ideea, nu stiu cat de avansata a fost stiinta atunci. Sunt multe lucruri pe care nu le stiu :-) Ceea ce stiuu insa este ca nimeni nu le stie pe toate, ca Eminescu in toata splendoarea lui nu avea capacitatea si suportul stiintific sa afirme asa ceva. Astea sunt gogorite de prin ziare.
Inca o data cer iertare. Am verificat cele spuse de catre dvs din respect si dragoste pentru Eminescu, nu pentru a intra in polemica cu dvs. Daca as fi gasit informatia si daca ar fi fost reala ar fi fost un plus in capsorul meu. Raman la concluzia mea. Probele le astept de la dvs.
Experiența victimelor creditării din 2006-2008 este aruncată la coș pentru că în continuare faceți apologia dezvoltării imediate, pe credit.
Programul Prima Casă asta face din 2009, aruncă în piață oameni neinformați, fără educație financiară, oameni care se leagă la cap cu proprietăți fără valoare pentru car își asumă să returneze valoarea muncii lor pe 20-30 de ani. Își refuză oportunități, fac sacrificii, înghit în sec și rămân jos doar din cauza creditului, acest bun public. :)
-inexistenta unei legi a falimentului personal, ca in orice tara civilizata (da, stiu, o sa intre in vigoare in a doua jumatate a anului)
-interdictia persoanelor fizice de a imprumuta alte persoane fizice cu dobanda. Deci, practic, dac vrei sa primesti dobanda la banii tai, esti obligat sa imprumuti o institutie
-si nu in ultimul rand, posibilitate bancilor de a crea masa monetara si a o imprumuta cu dobanda far nici un cost direct. Din pacate, bancherii si cei de la BNR continua sa manipuleze prin ideea ca banii care i-ai primit de la banca sunt exclusiv bani ai deponentilor sau actionarilor! Domnul Vasilescu ne aminteste de munca in fiecare articol pe care-l scrie, insa cand vine vorba de sistemul bancar se pare ca uita. El stie bine ca o mare parte din banii pe care ii imprumuta bancile nu exista de fapt, fiind creati fara nici un efort. Asa ca, astept un articol, domnule Vasilescu, in care sa vad ca propuneti liberalizarea imprumuturilor intre persoanele fizice, pasarea dreptului de a crea moneda exclusiv in atributia Bancii Nationale si grabirea implementarii legii falimentului personal. Astept!
Problema care dupa mine inseamna "sclavie", este ca, daca banca a acceptat un bun in garantie, in caz ca nu mai pot plati, banca vinde bunul, iar daca nu recupereaza cat trebuie, te mai poate urmari toata viata pentru diferenta. Teoretic cel care imprumuta si cel care ia imprumutul fac o afacere, isi asuma impreuna riscul, deci tu ca banca esti liber ca pt. ceea ce se aduce garantie sa stabilesti cati bani dai, iar daca a scazut valoarea garantiei, de ce sa plateasca clientul toata viata? si tu banca trebuie sa iti asumi un risc, ai facut o evaluare, ai un departament care analizeaza mereu piata, ar trebui sa stie ori sa simta trendurile economice si in functie de asta sa spui: iti dau doar atat pt. garantia asta, iti dau doar 30 % din suma ceruta pt. aceasta garantie, iti dau doar cu avans de 50 % pt. aceasta garantie deoarece consideram ca piata este supraevaluata, etc. Problema este ca nu e risc 50 % - 50% ci este puternic debalansat in favoarea bancilor.
Nu stiu ce inseamna chirie in Romania, nu stiu ce ar insemna o rata lunara la casa, nu am elemente care sa ma ajute sa inteleg daca spun prostii sau nu. Insa trebuie luat in seama ca banii pe chirie sunt bani aruncati, banii pentru o casa sunt o investitie, ramai cu ceva. Omul nu priveste astfel. Daca chiria ar fi 2000 Ron si rata casei 3000 RON omul va spune ca banca-l fura cu 1000 RON pe luna, fals.
Am o cunostiinta care mi-a propus sa facem investitii imobiliare in Romania, eu cu banii el cu ideile. Dupa niste ani mi-a reprosat suparat: "N-ai vrut sa te bagi fraiere, s-au scos o caruta de bani de acolo." Deseori m-am intrebat de ce nu a apelat la banca sa faca caruta aceea de bani? Idei au toti tampitii doar ca trebuie sa si le asume. Pentru ce eu ca banca ar trebui sa risc pentru investitiile tale? Dar daca-ti merge bine investitia te intorci la banca sa platesti ceva suplimentar?
Modul in care bancile functioneaza este urmarea a sute de ani de experienta. Daca sunt inca functionale banuiesc ca au o oferta constructiva pentru societate, Daca nu ar fi fost utile ar fi disparut de mult.