Vreţi să beşteliţi Banca Naţională? Vă dau un sfat: citiţi înainte legile în care îi sunt reglementate atribuţiile!

Episoadele dedicate băncilor, în cuprinsul analizei educaţiei economice din „Republica.ro”, capătă treptat un format interactiv. Datorită, desigur, comentariilor cititorilor. Sunt deci dator să răspund. Faptul că numeroşi cititori se grăbesc să beştelească Banca Naţională nu mă surprinde. Cum observă laureatul Nobel Robert J. Shiller, protestatarii “ocupişti” şi-au părăsit corturile ridicate în centrele financiare din întreaga lume, dar în sufletele oamenilor continuă să mocnească scepticismul şi resentimentele faţă de bănci. Iar îndoielile şi întrebările despre moralitate sistemului bancar se înmulţesc. Curentul se extinde de ceva vreme şi la noi. Aşa că nu are cum să mă surprindă comentariul semnat Voicu Nicolae: „Banca Naţională, ca majoritatea băncilor centrale, veghează cu cerbicie la protejarea normelor profund imorale şi ilegale impuse de bănci şi nu protejează clienţii băncilor. În procesul de perpetuare a neo-sclaviei băncile reprezintă cea mai importantă verigă”.

E un punct de vedere. Încerc să dialogăm. Desigur, punctul meu de vedere e diametral opus. Dar probabil că Voicu Nicolae (dacă a semnat cu numele adevărat, căci multe semnături sunt „epolis”, „TrexerCoca-Cola”, „Dee-Dee”, „Ignis”) e greu de clintit din propria-i opinie.

Un amănunt: semnatarul comentariului se arată interesat să ştie câte credite am contractat în nume personal şi în ce condiţii. Îşi închipuie, cred, că sunt dator la toate băncile. Acum 20 de ani însă, când am intrat în Banca Naţională, eram deja „prea bătrân” potrivit calculelor băncilor comerciale. Aşa că nicio bancă nu s-ar fi repezit să-mi dea un credit. N-am afaceri cu băncile, nu sunt un om bogat, locuiesc într-un bloc obişnuit la etajul 7, iar de un credit am nevoie ca de aer, dar n-am de unde să-l iau. Despre credite, deci, vorbesc aşa cum spune unul dintre comentatori… de la catedră. Dar vorbesc având în spate o bogată experienţă în materie. Creditul fiind, astăzi, un motor al economiei şi al bunăstării populaţiei, cred că nu-l putem trata nici cu ură şi nici cu închipuiri.

Sensul unei sintagme: protejarea consumatorilor de servicii financiare

Dar să revin la esenţă. Scrie Voicu Nicolae că Banca Naţionale „nu protejează clienţii băncilor”. Acuzaţia merită un răspuns detaliat. Este cert că tabloul pe care ni-l înfăţişează istoria, al popoarelor care folosesc creierul ca principală resursă a ieşirilor din capcanele întinse de împrejurări şi, totodată, a dezvoltării durabile, descrie un lung șir de cazuri în care educația s-a dovedit a fi impulsul pentru o viaţă economică aducătoare de bunăstare. Astăzi, însă, tabloul vieţii bancare curente aduce educaţia financiară lângă protecţia consumatorilor de servicii financiare. Numai împreună aceste două valori pot fi gândite, proiectate şi organizate într-un sistem care să acţioneze cu eficienţă maximă. Iar împreună, în acest context, înseamnă acţiuni inteligente, desfăşurate în unitatea lor firească, dar şi într-o diversitate specifică.

Apropo de diversitate. Scriu apăsat, chiar dacă pe mulţi îi voi contraria, că protejarea consumatorilor de servicii financiare, în sensul comun al acestei sintagme, nu intră în atribuţiile BNR. Aşa consfinţeşte legea românească!

Dar ce înseamnă „sensul comun”? Pentru a-l defini din perspectiva protecţiei consumatorilor de servicii financiare, cred că expresia „cu amănuntul” este cea mai potrivită. Să primeşti, să analizezi şi să rezolvi plângerile una câte una. Caz cu caz. Legea luând în seamă nevoia de diversificare şi specializare în acest segment al vieţii bancare, stabileşte că atribuţiile de protecţie „cu amănuntul” revin Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor. În exclusivitate. În această instituţie a statului a şi fost înfiinţat, de câţiva ani, un departament specializat în servicii financiare. Şi voi adăuga: răspunderile cele mai mari în acest sens revin băncilor comerciale. Banca Naţională având obligaţii de cu totul altă natură. 

Îmi asum, aşadar, o anume departajare, pentru a mă face mai uşor înţeles, între ceea ce înseamnă a cumpăra sau a vinde cu ridicata – în cantităţi mari sau în stil mare – şi detaliat, însemnând vânzarea cu amănuntul – direct către consumatori. O fac cu scopul de a reliefa un adevăr esenţial: acela că activitatea de protejare nu se poate limita la consumatorii-debitori, cei care au împrumutat bani de la bănci şi acum îşi onorează datoriile ori sunt în situaţia de a nu şi le putea onora; această activitate se extinde la multe alte categorii, în prim-plan fiind consumatorii-creditori, cei care economisesc şi-şi păstrează economiile în depozite bancare. Ei sunt, acum, 10 milioane şi au deschis în bănci 15 milioane de conturi.

BNR poate interveni numai cât legea îi dă voie s-o facă

E lege, deci!... Prin lege, Băncii Naționale îi sunt repartizate obiective și atribuții între care… nu se numără protecția “cu amănuntul” a clienților bancari. Şi îi rog pe cititori să observe că totul – obiectivele, direcţiile de acţiune, marja de iniţiativă şi limitele inovaţiei, ce reglementează BNR şi ce nu reglementează, ce supraveghează şi ce nu supraveghează – totul e stipulat în legi. Iar în materie de protecţie a consumatorilor de servicii financiare, BNR poate interveni… numai cât legea îi dă voie s-o facă.

Prin lege, deci, Băncii Naţionale a României îi sunt încredinţate, într-adevăr, şi răspunderi privind protecţia consumatorilor de servicii financiare… însă într-un sens special: „cu ridicata”! BNR asigură protecţie, pe căi specifice, tuturor celor 10 milioane de persoane fizice care deţin cele 15 milioane de depozite de economisire; dar şi milioanelor de debitori cu credite bancare; de fapt, tuturor cetăţenilor care, într-un fel sau altul, vin în contact cu băncile. Masei mari şi tăcute de consumatori, care de regulă nu e apărată de avocaţi; şi nu protestează nici la Parlament, nici în faţa Băncii Naţionale şi nici în faţa sediilor băncilor comerciale. Banca Naţională este chemată să-i protejeze. Cum anume o face? Îndeplinindu-şi toate cele 5 atribuţii pe care i le-a stabilit legea: 1) politici monetare şi politici de curs de schimb; 2) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit; 3) emiterea bancnotelor şi a monedelor; 4) stabilirea regimului valutar; 5) administrarea rezervelor internaţionale. Toate subsumate obiectivului fundamental: stabilitatea preţurilor. Şi, desigur, stabilităţii financiare.

Este însă prea bine cunoscut faptul că protecția „cu amănuntul” a consumatorilor de servicii financiare, care a făcut în vremea din urmă progrese evidente, înregistrează în continuare şi mari deficienţe. Pretext pentru tot mai multe voci, din spaţiul public şi nu numai, să îndrepte către Banca Națională săgeţi pe care nu greşesc dacă le numesc otrăvite. O imagine deformată – departe de a fi singulară, de altfel – își face astfel loc în opinia publică: aceea că BNR nu şi-ar îndeplini principala misiune, de a-i proteja pe clienții băncilor, persoană cu persoană, caz cu caz. Atenţie însă: legea nu-i stabilește Băncii Naționale atribuții legate de protecția „cu amănuntul” a clienților băncilor. Mai mult chiar – şi aici e esenţa acestei reglementări – îi interzice Băncii Naţionale să se încarce cu atribuții de acest fel. Și e clar de ce: pentru că ar aluneca pe panta incompatibilității. Voi reveni asupra acestui subiect, a cărui importanţă este majoră.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp