Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Ardelenii la shopping de COVID. Cel mai căutat produs în supermarketurile din Sibiu: „Intrăm la Lidl, facem o aroganță: luăm mălai!”

Supermarket Sibiu

Foto: Guliver/ Getty Images

Luni, 16 martie 2020: ar fi trebuit să fie mare spectacol mare în Atrium. Cu casa închisă, cum ne lăudasem noi. Și chiar așa a fost, cu casa închisă. Că s-a închis și Atriumul și cam toată Piața Mică a Sibiului și spectacolele jucate sau organizate de echipa BIS Teatru au fost puse pe butuci. Groaznic de trist pentru oamenii dintr-o trupă independentă, actori, tehnicieni (la noi sunt cam aceiași). Trist pentru că spectacolele aduc niște bănuți pentru acești artiști în perioada asta calendaristică oricum ingrată.

Ne-am scărmănat intelectul și am luat hotărârea ca fondul BIS Teatru păstrat temeinic pentru ceea ce în termeni tehnici se numește „contribuție proprie” pentru proiectele anului 2020 să fie atacat din motive lesne de înțeles: foamea acelor artiști din echipă care nu au alte surse de venit în aceste sumbre & pandemice zile. Zis și făcut, am pornit către Super-Hyper-Market sau cum se va mai numi. Lucizi și buni cetățeni fiind, ne-am dotat cu măști (niște cârpe vai de mama lor care au rămas aruncate într-un sertar de acum un an de zile de la nașterea fetiței mele Sonia Leia, eveniment propice de altfel pentru dezvoltat mini-angoase sanitare). Pe lângă măști am avut în dotare mănuși de plastic, un strop de paranoia și o bună dispoziție forțată pe alocuri. Ba subsemnatul avea și un mini dezinfectant cu miros dulceago-puturos al cărui obsedant fâs-fâs trecea ușor, din când în când, de la nivel sonor la nivel psihic.

Pe drum am realizat că expediția noastră va trebui să mulțumească și consoarte, mame, bebeluși, și astfel am estimat o medie de zece guri de hrănit. Drept care am hotărât să înșfăcăm trei cărucioare XXL. Evident, primul val de panică ne-a lovit când am observat că nu avem cei 50 de bani x 3 necesari înșfăcării cărucioarelor și că va trebui să socializăm pentru a-i obține. Până la urmă ne-am pricopsit cum-necum fiecare cu căruciorul lui, dar în subconștient începuseră întrebările fatidice – „oare covidul trăiește pe monezile de 50 de bani?”, „Oare mănușile astea de plastic ne vor salva viața?”. Așa au început să apară primele fire de transpirație.

Spre surprinderea noastră, contrar panicarzilor din online, în miezul primei zile a săptămânii Auchanul nu era deloc aglomerat. Măștile și mănușile ne dădeau un aer special, ceva între responsabilitate socială & film horror cu proști.

A urmat o goană relativ haotică în încercarea de a umple cele 3 cărucioare întru mulțumirea cât mai personalizată a gurilor de hrănit. Iar firele de transpirație s-au transformat în valuri și potopuri.

Vă mărturisesc că hârtie igienică era din belșug pe rafturi, cu toate aromele posibile, la fel și șervețele de diverse dimensiuni. Ce e sinistru în cazul acestor produse e volumul lor, iar eu cel puțin simțeam nevoia să trâmbițez de după masca transpirată tot soiul de poante de prost gust din care să se înțeleagă că achiziționăm pentru 10 persoane, și că nu suntem atât de disperați precum am putea părea. Sau cum zice un bun prieten filosof de filieră kierkegaardiană, nimic nu e ceea ce pare a fi, cu atât mai puțin la raftul de hârtie igienică în vremuri de coronavirus.

Comportamentul cetățenilor din market era undeva între aliens și vreo petrecere simandicoasă în Bavaria. Se crea un soi de balet înduioșător al evitării „celuilalt”. Măștile ne ofereau un avantaj, obligându-i pe partenerii de shopping la soluții artistice din regnul piruetelor și al bruștelor opriri revelatorii în fața vreunui raft. O vreme am căutat ochii oamenilor, apoi am abandonat ideea.

Cu mare tristețe am sesizat că NU sunt pe rafturi produsele pentru care venisem de altfel: mălai, făină, spaghete. Eu, mai mămăligar de fel în astfel de vremuri clocotinde, am rămas cu un gol metafizic în mine când am plecat încărcați mult peste refuz, dar fără de mălai.

Inutil de spus că nu mai erau defel pe rafturi: spirt, dezinfectante, produse cu clor. Dar consistența acestora pălea în fața mălaiului plăsmuitor de mămăligă (coleșă pentru cunoscători).

Odată coșurile înapoiate, merindele încărcate și monezile recuperate (erau aceleași monezi, deci nu avea sens să mai filosofăm prea mult, iar fatalist vorbind din moment ce le atinsesem odată eram oricum la voia destinului), am pornit spre distribuirea produselor către bunii noștri colegi și prieteni.

Imaginea acelei mămăligi care nu va fi pe masă la cină în seara asta, precum și-n alte seri, continua însă să mă macine. În piept parcă aveam un mestecău încins iar transpirația șiroindă de sub mască putea fi ușor confundată cu o lacrimă de părere de rău pentru mămăliga care ar fi putut să fie.

Brusc, m-a lovit o revelație cu nume de market nemțesc și am strigat către șofer:

- Jumbo Blues (așa-l alint eu, amicii știu de ce), trage dreapta de volan, intrăm la Lidl!.

Colegul Dumitru, zis Mitică sau Colț iute a înmărmurit pe bancheta din spate.

- Facem o aroganță, am continuat. Luăm mălai!

- Ești sigur?, m-a întrebat șoferul.

- Da, Jumbo Blues. Poate găsim și spirt și domestosuri, de alea cu clor, am continuat eu pentru a-mi argumenta rațional fibrilația.

Am descins toți în magazin cu măștile suprauzate și lipite de chipuri, am înșfăcat un singur cărucior de data asta, și… surpriză… evident ne-am pierdut printre alimentele atât de divers colorate și ambalate: brânzici tartinate cu diverse arome, ciocolățele slab alcoolizate și alte delicii fără de care cu greu ai putea face față unei carantine, darmite unei pandemii.

Gândul mălaiului începuse să ne roadă însă pe toți. Dumitru zis Mitică sau Colț Iute și-a luat inima în colți și l-a chestionat pe un angajat tinerel care, amabil, ne-a condus la raftul cu mălai… GOL. Raftul - era gol - mălaiul în schimb căpătase dimensiuni neașteptate în câmpul patimilor noastre.

„Nu mai avem, de azi dimineață”, ne-a spus tânărul amabil care ne condusese către raft pentru ca să ne convingem cu ochii noștri de cât de urgisite sunt vremurile pe care le trăim.

Am rămas răstigniți în fața raftului gol. Afară, în parcare, mașina era burdușită cu de-ale gurii, ticsită cu role de hârtie parfumată, dar noi doream mălaiul, mămăliga. Era acolo o foame ancestrală, un urlet arhetipal al moș-strămoșilor noștri.

În clipa aceea un domn în etate, paznic pe aleile magazinului, ne-a abordat cu un ton înțelept și plin de speranță: 

- Este mălai, în colț. (liniște) În coșul acela abandonat. (liniște) Urmați-mă.

Ne-am executat spășiți. Într-o intersecție a magazinului, trist și abandonat zăcea un coș plin de merinde frumos ambalate.

- Azi dimineață nu a funcționat plata cu cardul. Oamenii au abandonat coșul aici. (liniște) Nu au spus că s-ar întoarce, a completat paznicul cu un ton de bunic trecut prin războaie și molime. 

Dumitru zis Mitică sau Colț-Iute a ochit rapid pachetele de mălai. Jumbo-Blues l-a urmat întocmai. Unu, două, trei pachete! Mălai superior produs în România! Trei pachete, realmente, câte unul pentru fiecare. Un icnet reținut de fericire s-a revărsat de sub măștile umede. Am șters-o către casa de marcat, mulțumindu-i îngerului nostru păzitor, paznicul în etate. Nimeni nu a deschis subiectul îndoielnicei moralități a gestului descompletării unui coș de cumpărături abandonat. Jumbo Blues a demarat în trombă, iar giratoriile Sibiului au transformat Dacia noastră într-o gondolă plutindă pe canalele Veneției. Pluteam către destinatarii bunurilor, împliniți. Pe carlinga gondolei sclipeau trei pachete de mălai superior.

Livrarea alimentelor a fost o altă epopee, cu inerente încurcături, cu soluție pentru parchet livrată drept dezinfectant către artiști fără de parchet în garsonieră, cu copănele de pui livrate veganilor convinși. Nu vom intra momentan în detaliile acestui capitol.

Câteva ore mai târziu, la cina cea de taină cu mămăliga aburindă, Colț-Iute a rostit pe un ton evlavios: 

- Sănătos să fie bunicul ‘cela din magazin!

Am înțeles atunci că asta e posibila noastră salvare & mântuire în zilele astea: gesturile miciși dezinteresate, grija pentru aproapele nostru. Cât de grijuliu ne condusese „Bunicul” (așa cum l-a poreclit Colț-Iute) către coșul cu mălai, și cât de radios a zâmbit când ne-a văzut împliniți.

- Sănătoși să fie toți bunicii noștri, i-a răspuns Jumbo-Blues lui Colț Iute, iar în clipa următoare i-au dat lacrimile pentru că tocmai își fripsese limba și gâtlejul cu prima înghițitură de mămăligă fierbinte. A fost o cină realmente tainică și memorabilă.

Să ne-auzim cu bine!

Post Scriptum A doua zi Jumbo Blues și-a donat punguța cu mălai unei vecine vârstnice.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • hahaha ! chiar mi-ai placut, Autorule, bravos ...sa mai scri !
    dar am o nelamurire de mult timp neexprimata, dar uite ca mi-ai dat ocazia acum: DE CE nu mai cumpara oamenii si de la micile magazinase - familiale, sa le zic - existente inca in peisaj? !pe stada mea exista 2 asemenea magazine mici si un Mega ....la asta-i lumea buluc....la celelalte 2 , rafturile sunt pline cu detoate ....nimeni nu se bate pe malai sau hirtie igienica, basca faptul ca TOTUL e mai ieftin decit la Mega sau oriunde in alta parte ! care-i poanta ? suntem SNOBI chiar si-n conditiile astea sau ce-i cu noi ?
    • Like 0
    • @ Popescu Gabriela
      Dan check icon
      La maj ,chioscurilor de cart. preturile sunt f. mari ! Cumpar de acolo doar paine ,
      • Like 0
    • @ Dan
      serios , asa-i la tine ? ei, ca sa vezi ce diferenta de atitudine intre orase sau cartiere , desi as zice ca - la modul general- e neproductiva aceasta scumpatate la magazinele mici si asta ptr. ca DEJA e o mare concurenta din partea supermarketurilor si o mai intaresc si prin diferente de pret ?! singurul produs mai scump la magazinasul meu fata de Mega, de ex si care-i scump oricum, ., este cafeaua !
      P.S dar, mie-mi pare ceva mai patriotic sa-i sprijin pe acesti mici comercianti in lupta lor de supravietuire cu gigantii straini ! in rest...ce sa mai zic ? va doresc Sanatate !
      • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Foarte frumos.
    • Like 0
  • ProBono check icon
    Bravo! Bis, bis!
    • Like 0


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult