Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Atac sângeros asupra Ucrainei în duminica Floriilor: oamenii au fost loviți de rachete în drum spre biserică

atac Ucraina

Foto: Facebook

Zeci de oameni au fost răniți în duminica Floriilor în centrul orașului ucrainean Sumî. Peste 30 de persoane au fost ucise în timpul atacului cu rachetă balistică, din care doi copii, potrivit bilanțului publicat de serviciile de salvare ucrainene. Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, a condamnat public acest atac, considerat a fi unul dintre cele mai sângeroase de până acum asupra Ucrainei, el vizând exclusiv ținte civile, în speță oameni care se duceau la biserică în duminica Floriilor. Președintele Ucrainei cere un răspuns ferm din partea comunității internaționale în fața acestei tragedii cauzate de Rusia. 

Doar ticăloşii pot acţiona astfel. Luând vieţile oamenilor obişnuiţi,” a scris Zelenski pe reţelele sociale, arătând cum s-a desfășurat totul printr-un videoclip tulburător în care se văd cadavre întinse pe stradă, trupuri sfârtecate, un autobuz distrus şi maşini incendiate în centrul unei aglomerări urbane. ”Şi asta într-o zi în care oamenii merg la biserică: Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim”, a mai precizat liderul de la Kiev.

Acesta a reiterat și faptul că, dacă nu se vor exercita presiuni asupra Moscovei, pacea nu va fi obținută, astfel că discuțiile diplomatice cu Putin nu duc absolut nicăieri: "Discuțiile nu au oprit niciodată rachetele balistice și bombele aeriene. Avem nevoie de genul de atitudine față de Rusia pe care o merită un terorist".

Sursă foto: Maia Sandu, Facebook

Una dintre primele reacții a venit din partea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care deplânge soarta victimelor acestui atac sângeros

Astăzi, în Duminica Floriilor, când creștinii se adună în rugăciune pentru pace, Rusia a ales să semene moarte. Orașul ucrainean Sumy a fost lovit cu cruzime de un nou atac rusesc. Zeci de familii plâng acum pierderea celor dragi. Durerea vecinilor noștri este și durerea noastră. Să prețuim pacea pe care o avem acasă. Să ne rugăm pentru cei care o protejează și să rămânem uniți în credință, în demnitate și în apărarea vieții.”, a scris aceasta pe rețelele de socializare.

Un atac similar asupra oraşului natal al lui Zelenski, Krivoi Rog, a ucis săptămâna trecută 20 de oameni, între care 9 copii. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Problema e că Putin își va continua șantajul: mai întâi Ucraina, pe urmă Moldova, pe urmă țările baltice... și tot așa. Putin nu vrea pace. Putin vrea supremație și vrea teritorii. Totul ține de teritorii, de geografie. Acces la Marea Neagră. Bogățiile solului. Naționalismul e un curent expansiv.
    • Like 1
  • Războiul înseamnă moarte și suferință în AMBELE tabere combatante. E normal să nu ne dorim război. Atunci ar însemna să vrem pace. Ideea e că administrația Trump vrea pace iar Europa lui Ursula vrea continuarea războiului. E un fapt concret, nu e nimic interpretabil. Deci dacă ni s-a urât cu moartea ar trebui să ne dorim pace. Dar vedem că UE vrea moarte și război în continuare. Deci ce ne facem? O pupăm în dos pe Ursula sau mergem pe mâna lui Trump? Mi se pare o ipocrizie și o imbecilitate să deplângem morții și suferința adusă de război dar să mergem ca berbecii înainte cu susținerea războiului până în pânzele albe.
    • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Valentin check icon
      Sunteți naiv dacă vă închipuiți că Putin se va opri la Ucraina. Va urma Moldova. Apoi vor urma țările baltice. Și tot așa, pe măsură ce va căpăta curaj.
      • Like 1
  • O nouă tragedie inacceptabilă, la care europenii se uită din confortul și bunăstarea lor cu compasiune dar fără vreun plan de acțiune decisiv, care putea și trebuia să fie aplicat din 2022, desigur aici a contribuit determinant și moș Biden prin măsurile parțiale și ezitante,,,
    În timpul ăsta dementul Trump își face programul de imbecil cu măscăricii lui având grijă ă se facă de cacao inclusiv cu Iranul și pupând în fund pe amicul Putin!
    Să mai zicem ceva despre idioții utili sau agenții FSB pe față care bântuie în politica și presa autohtonă?!?...
    Isaia 59.3
    Pentru că mâinile voastre sunt întinate cu sânge şi degetele voastre cu nelegiuiri; buzele voastre grăiesc cuvinte mincinoase şi limba voastră, strâmbătate.
    • Like 3
    • @ Sorin Volk
      Asta zic și eu. Ue e pe moarte, putin și trump, doi scelerati sunt în plină ascensiune. Iar xi tace și face. Iar la noi "suveranistii", aceste căpățâni vide se caciulesc și se cufureresc pe ei că americanii sunt contrariati de anularea turului 1 și interdicțiile la candidatură. Să le spuna cineva că și noi suntem contrariati cum de un instigator la război civil, un abuzator incalcator al celei mai perfecte constitutii, un satrap dement a fost lăsat în libertate, sau chiar în viață, a ajuns președinte sua și bulversează întreaga lume. Cata ipocrizie mascată de diplomație.
      • Like 1


Îți recomandăm

Elev roman teste PISA / sursa foto: Profimedia

Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.

Citește mai mult

Călin Georgescu / sursa foto: Profimedia

Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Prieteni liceu / sursa foto: Profimedia

Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):

Citește mai mult

Trei generatii: bunica, mama, copil / sursa foto: Profimedia

Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.

Citește mai mult