Foto: Getty Images
Ați privit vreodată ochii unui copil a cărui mamă murit de covid? Sau ați privit vreodată ochii unui părinte care și-a pierdut copilul în lupta aceasta inegală și nedreaptă? Și, dacă da, ați văzut câtă disperare și neputință se ascund în nemărginita lor tristețe? Sunt destine care se frâng într-o clipă, sunt vieți care se termină brusc, iar cei care rămân, trebuie să învețe să trăiască cu un gol infinit!
Este greu să decidem dacă vaccinul este bun sau nu, discuții pot fi infinite, însă acesta șansă, a vaccinului, nu a avut-o mama unor elevi dintre elevii mei, băieți, de 8, respectiv 13 ani, deși își dorea. A murit înainte să îi vină rândul, la doar 42 de ani, în aprilie, lăsând în urmă durerea de nedescris a unor copii care vor crește cu aceasta pierdere. S-au trezit singuri, doar cu tatăl lor, deși iubirea aproape idolatră a mamei i-a înconjurat permanent. Băiatul cel mic are și astăzi, după aproape șase luni, lacrimi în ochi, și uneori întreabă, neputincios: „De ce a murit mama? Nu voiam să moara!” sau „Doamna, mi-e așa dor de mama mea, încât mă doare inima! Ce credeți, a ajuns în rai?” Ce i-ați spune unui astfel de copil? Aveți vreun răspuns la întrebările lui? Eu mă uit fără nicio putere la el, fără a avea măcar vreo idee despre ce aș putea să îi spun, să îi alin suferința! Cel mare nici măcar nu vorbește, nu zâmbește, parcă nu trăiește! Însă ochii lui, deasupra măștii, spun totul!
Un alt caz, mai dramatic, este al unei fetițe de 10 ani, o fetiță sensibilă și delicată, care, din păcate, părăsită de tatăl ei, era crescută doar de mamă și bunici. Acum sunt doar bunicii, bătrâni și gârboviți de povara mult prea grea pe care o duc, a pierderii copilului lor și a creșterii nepoatei lor, singuri! Mama a murit de covid, la 44 de ani, deși era programată la vaccin, tot la începutul lunii aprilie. Fetița nu mai vorbește, nu spune nimic, însă ochii ei, de o tristețe infinită, spun totul!
Sunt convinsă că fiecare are dreptul de a avea o opinie, fie aprobatoare, fie una „ster” ilă, șoșocistă, dar câți dintre voi ați privit ochii unui copil care și-a pierdut mama? Teoriile conspiraționiste ne fac să credem că suntem speciali, dar nu ar fi mai bine să fim speciali, pentru că suntem? Pentru că ne putem îmbrățișa copiii? Pentru că îi putem sfătui, îmbrățișa? Nu pentru că urlăm unii la ceilalți, nu pentru că ne jignim, ci speciali pentru minunea că suntem!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Exista multe tipuri de cancer care "se dau", fie viral ,fie prin multe alte forme . Dar asta e, ca la radio Erevan.
Apropo de rea credinta! Fiindca insinuati ca asta e. Si la cancer si la accident.