autostradă în Italia/ Foto: Profimedia
Când am scris pe Facebook prima dată despre accident am făcut-o cu gândul că, poate, cineva va avea ceva de învățat din întâmplarea mea. Nu era un text gândit pentru vreun editorial, nu era un articol, ci mai degrabă o descărcare după primul și cel mai grav accident de mașină din viața mea. Un mod de a-mi pune ordine în cap. Apoi, când Loredana m-a întrebat dacă nu cumva pot să „împachetez” toate informațiile și să le publicăm pe Republica, m-am tot gândit ce sens ar avea. Ce aș putea spune nou despre un accident, într-o lume plină de accidente?
Fix ce nu știam nici eu înainte.
Accident pe autostrada Milano–Torino: ce s-a întâmplat în câteva secunde
Era octombrie, sâmbătă dimineața, mergeam pe autostradă de la Milano spre Torino. Un drum normal, fără grabă, pe care îl fac de trei ori pe săptămână cam de vreo doi ani. Mașina nouă, cumpărată cu două luni înainte. O achiziție proaspătă, cu mirosul încă neatins de rutină. Am ieșit dintr-o benzinărie și după vreo jumătate de kilometru am intrat în depășire pe banda din mijloc, după niște camioane. Pe ultima bandă venea un tânăr grăbit care n-a văzut că în fața lui se frânează, a tras de volan și aia a fost. M-a pocnit în spate dreapta, am pierdut controlul, am lovit tot ce era prin jurul meu la 110 km/h. Nu a fost o „zgârietură”, a fost suficient de serios încât să-mi distrugă complet mașina.
Primul lucru pe care mi-l amintesc e liniștea din jur și țiuitul surd din cap. Reacția mea a fost instinctivă: am coborât, am verificat dacă suntem bine. Eram lucid. Mi-am sunat soția ca să-i spun că sunt bine; Ana primise în timp real un mesaj de la smartwatch cu poziția și cu mesajul „SOS, ești contactul de urgență și Sergiu tocmai a apelat 112 în urma unui impact!”. Trecem peste drame, vă zic ce a urmat: mașina a trimis automat poziția către serviciile de urgență. Salvare. Poliție. Totul a venit rapid.
Poliția, procesul-verbal și falsa impresie că totul e clar
Polițiștii și-au făcut treaba. Proces verbal ca la italieni, declarații, schițe. Cât să fie suficient. Totul părea sub control. Eu am cooperat, am răspuns, am semnat. Eram calm și credeam că fiind evident ce s-a întâmplat, lucrurile se vor rezolva de la sine.
A fost prima greșeală, pentru că abia mai târziu am înțeles că la un accident nu contează cât de corect ești, ci cât de bine e documentată corectitudinea ta. Acum, pe baza unor elemente din dinamica accidentului consider ca am dreptate 100%. La fel și elvețianul care m-a pocnit. Deci, da. O să fie lungă povestea și cred că e numai vina mea. Nu m-a învățat nimeni la școala de șoferi (nici când am plătit asigurarea în fiecare an) cum să mă „apăr” în astfel de situații.
Ce n-am făcut la locul accidentului și m-a costat ulterior
Cred că sunt vinovat pentru că nu am insistat suficient asupra dinamicii. N-am cerut să fie consemnate toate detaliile. N-am făcut suficiente fotografii, deși aș fi putut. N-am cerut datele martorilor, că da, au fost oameni care au trecut pe lângă accident și nu s-au oprit. Dar au fost și unii care au încetinit, s-au uitat, au întrebat dacă e totul ok și au plecat mai departe.
Și aici vine partea din care aș vrea să învețe alții ceva, nu din teorie, ci din greșelile mele.
Dacă ajungi într-un accident și ești în stare: fă fotografii. Multe. Din toate unghiurile. Pozează poziția mașinilor, urmele de frânare, semnele de pe carosabil, avariile, contextul. Azi, telefonul e cea mai bună poliță de asigurare pe care o ai la tine. Nu te grăbi să „scapi” de moment. Nu semna nimic fără să citești atent și nu presupune că poliția va nota tot ce e important, pentru că e posibil să n-o facă. Cere să fie trecut fiecare detaliu relevant, chiar dacă ți se pare evident.
De ce ai nevoie de avocat după un accident, chiar dacă ești nevinovat
Dacă accidentul e serios și mai ales dacă e vorba de o mașină nouă, de valori mari, de posibile interpretări, apelează la un avocat din prima zi, nu din a treia lună. Și încă ceva: calmul excesiv nu e o virtute într-un sistem birocratic. E ok să fii civilizat, dar nu pasiv. E ok și să fii respectuos, dar nu neglijent. Eu am fost „prea corect” într-un mecanism care funcționează pe hârtii, declarații și poze, nu pe bun-simț. Și dacă ești martor la un accident, oprește-te. Chiar dacă pare că „nu e treaba ta” și ai impresia că sunt destui alții. Uneori, un singur martor poate înclina definitiv balanța dintre adevăr și o luptă de luni sau ani cu asigurările. Eu am descoperit că o secundă de neatenție, de superficialitate sau de grabă mă poate costa o mașină nouă, nervi, timp și lecții învățate pe pielea mea. Poate textul ăsta îi face pe alții să fie mai atenți, mai prezenți sau mai puțin grăbiți să meargă mai departe.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
A fost salvarea mea altfel politia si asigurarile considerau ca eram partial vinovat.
Sunt totuși situații în care efectiv nu mai ai timp să reacționezi, pentru că sunt destui demenți care dau peste tine într-o fracțiune de secundă. Pentru situațiile astea, cel mai sigur mijloc pentru documentarea accidentului este folosirea unei "movie camera" sau cum i se mai spune, "dashcam". Sunt versiuni cu dual-camera, care filmează și înregistrează și în fața mașinii și în spatele mașinii, au night vision și tot felul de alte facilități. Din păcate, o serie de țări au început să le interzică pe motiv că încalcă intimitatea celor din trafic. Nu e cazul Italiei, nici al României (deocamdată). Oricum, trebuie verificate condițiile de utilizare pentru fiecare țară în parte.
Sper să fie de ajutor real!