Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Avalanșa de gânduri a unei persoane cu anxietate socială la 26 de ani

Anxietate socială

Foto: Guliver Getty Images

Nici nu mi-am dat seama când s-a făcut 07:00. Evident, n-am plecat la timp nici de data asta. Mare surpriză. Mereu cred că am mai mult timp la dispoziție decât am de fapt. În fine. E deja 7:20 și eu sunt abia pe peron, la metrou. Nici nu mai contează, măcar am plecat, măcar m-am trezit.

Mă urc în metrou, liniștit, cu căștile în urechi. Ascult un nou episod din Football Weekly, băieții dezbat ce s-a mai întâmplat prin weekend în Premier League. Bun podcast – informativ, amuzant și relaxant. Imediat am și ajuns la Aviatorilor.

Trec prin aglomerația de pe peron, urc scările și deja sunt în intersecție. După vreo cinci minute de mers pe jos, mă apropii încet de bazin. Mă simt un pic bine cu mine că n-am sărit peste ziua asta, azi chiar merg la înot. Fac mișcare. Toată lumea știe ce sănătoasă e mișcarea pentru corp.

Imediat, totuși, Max Rushden, Barry Glendenning și restul încep să se audă din ce în ce mai încet la căști și nu pentru că aș fi dat eu volumul mai încet. Pentru că le ia locul altceva. Ceva ce nu pot controla cu volumul de la telefon. Sunt gândurile mele care își fac ușor, ușor simțită prezența, cu cât mă apropii mai mult de bazin.

„Dacă e aglomerat?”, vine primul val.

„Ce mă fac eu dacă e aglomerat și nu am loc? Ce fac? Stau pe margine până se eliberează un loc? Ar fi super penibil. Dar acum e și mai probabil să n-am loc pentru că au făcut culoarele alea delimitate clar. Mai mult de doi oameni pe un culoar e jenant. N-am cum să mă bag. Dar ciudat e și dacă stau pe margine.”

Senzația mică de disconfort în stomac apare și ea. Rețeta e aproape completă.

Gândurile continuă.

„Sper să nu fie la recepție tipa care mă pune să-mi pun cipicii peste adidași. Dacă mă chinui să-i pun, neîndemânatic cum sunt și mă împiedic ca un idiot? Măcar le fac altora dimineața mai bună.”

Ajung la bazin, nu e tipa cu cipicii, îmi iau cheia de la dulap și senzația de disconfort din stomac se intensifică, la fel și o nouă senzație – o mică dificultate în a respira, resimțită în piept. Nimic grav, dar cât să o simt. Cât să îmi dau seama că mi-am părăsit de mult zona de confort. Inima bate și ea mai repede.

Îți recomandăm

Ajung în vestiar, unde încerc să mă schimb cât mai repede. Rapid, pentru că nu suport să mai stau cu tensiunea asta: „E aglomerat sau nu? O să am unde să mă bag sau nu?”

Ajung la piscină, găsesc un culoar cu o singură persoană. Mă liniștesc un pic, dar nu de tot. N-am loc la margine așa că e posibil mereu să intru în cealaltă persoană. Așa că înot tensionat și mereu îngrijorat că aș putea să o lovesc pe doamna de lângă mine. Aștept mereu ca ea să ajungă la capăt ca să plec și să ne intersectăm cât mai puțin. Nu vreau să deranjez.

Să fiu clar: nu e nici pe departe prima oară când merg la înot sau la bazinul respectiv. Deja se face un an. Dar în fiecare zi în care plec spre același bazin, duc aceeași luptă interioară. Lupta cu mine. Cu gândurile mele pline de anxietăți, frici și nesiguranță.

Pentru că deși am mai fost, nu știu cum o să fie situația azi. E un mic necunoscut acolo care perturbă cumva creierul meu. Nu-i place necunoscutul. Îi e frică. Îmi e frică.

În general, în situațiile sociale noi sau dificile, îmi e frică că o să fiu penibil, ciudat, stupid. Că o să fiu în plus. Că o să fiu plictisitor. Că o să deranjez pe cineva. Că o să fie un moment din ăla super ciudat când tu întinzi mâna să dai cu cineva și nu vă sincronizați. Că n-o să știu să fac ceva cum trebuie și lumea o să râdă, o să mă judece și o să aibă o impresie proastă despre mine.

Da, știu – „nu contează ce cred ceilalți”. Normal, mai ales dacă nu îi cunoști și oricum vor uita orice s-ar fi întâmplat în următoarele minute. Dar spune-i asta creierului meu.

Poate-s doar timid, cine știe. Până la urmă, care-i diferența între cineva mai timid și persoanele cu anxietate socială?

Conform National Institute of Mental Health din SUA, e de ajuns să răspunzi la câteva întrebări simple pentru a vedea dacă ești doar timid sau e vorba de ceva mai mult.

  • Îți este extrem de frică să fii judecat de ceilalți?
  • Te autoanalizezi până la extremă în toate situațiile sociale?
  • Eviți să cunoști persoane noi?

Dacă ai sentimentele astea de cel puțin șase luni și ele îți îngreunează viața – de exemplu, îți e greu să vorbești cu alte persoane la școală sau la locul de muncă – cel mai probabil, suferi de anxietate socială.

Simptomele sunt și fizice. Mie îmi transpiră mâinile sau devin foarte reci, inima îmi bate din ce în ce mai repede și simt o durere în piept iar stomacul mă deranjează.

Și de multe ori anxietatea nu apare doar în momentul în sine. Dacă știu că trebuie să mă duc seara la o petrecere unde nu cunosc lume, toată ziua e distrusă. De când mă trezesc și până plec la petrecere, practic, nu simt nevoia să fac nimic din ce aș fi făcut în mod normal. Nu mă pot concentra la fel. Nu pot să mă simt bine. Pentru că mintea mea îmi tot amintește ce urmează. Cum să fiu relaxat când știu ce mă așteaptă?

Cu asta trăiesc, zi de zi. M-am resemnat și încerc să gestionez situațiile cum pot mai bine. Foarte multă vreme nu știam exact cum stă treaba cu anxietatea socială și mă simțeam prost din cauza asta. Mă simțeam prost pentru că evitam situații sociale care mi-ar fi declanșat anxietatea. Mă simțeam prost pentru lumea care mă invita în locuri și eu refuzam. Inventam scuze, mințeam, orice ca să scap. Nu e prea plăcut.

Am învățat totuși că trebuie să ajung la un echilibru. Nu trebuie să simt prost sau să mă blamez pentru situațiile pe care le evit. Dar trebuie și să mă arunc câteodată cu capul înainte ca să văd apoi că poate, totuși, nu a fost chiar așa de rău. Mi s-a întâmplat de destule ori să fiu foarte panicat înainte de un eveniment pentru ca apoi să mi se pară foarte stupid tot stresul de dinainte pentru că până la urmă totul a fost ok. Toate gândurile care apar și vor apărea mereu, încerc întotdeauna să le combat cu argumente raționale. Asta funcționează, cât de cât, la mine, dar depinde de persoană.

Și când mă mai blochez, mă uit la clipul lui Alain de Botton în care ne amintește că idioți suntem cu toții și n-ar trebui să ne fie rușine cu asta. Nu trebuie să ne fie frică să fim „idioți”, ci doar să fim mai înțelegători cu ceilalți idioți, dar mai ales cu idiotul nostru interior.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Da, e mai mult decât timiditate, dar ajută că sunteți educat și vă înțelegeți. Poate nu v-ar fi strica un psihoterapeut bine ales. Oare nu v-au adus aici prea multe ore cu căștile în urechi?
    • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult