Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Avem fiecare în noi un copil interior, care ne dă bucuria de a trăi. Cum să-l aducem la suprafață

copil in zapada

Foto: Rebecca Nelson / ImageSource / Profimedia

Ne aflăm în perioada cea mai frumoasă a iernii, aceea a sărbătorilor, poate cea mai „sclipitoare” perioadă din an. V-aţi întrebat vreodată de unde vine adevărata magie a sărbătorilor?

Ei bine, fiecare dintre noi are un copil interior. E vorba de acea parte din noi care poate să se bucure de lucruri mici, să râdă din toată inima, să creadă în zâne şi Moș Crăciun, să intre în lumea poveştilor şi să vrea să exploreze tărâmuri magice…

Acest copil interior este de fapt partea din noi care ne dă bucuria de a trăi, este rezervorul nostru de zâmbete. Acest copil merită a fi păstrat în fiecare dintre noi, şi avem nevoie să-l lăsăm să se exprime, pentru a ne păstra optimismul şi prospețimea.

Avem nevoie să ne răsfățăm copilul interior, iar sărbătorile de iarnă reprezintă una din ocaziile cu care îl putem lăsa să “se joace”. De asta mergem să vedem luminițele din oraş, de asta mergem în târgurile de Crăciun, de asta cumpăram tot felul de mici obiecte care poate la prima vedere ar părea inutile: de fapt ele trezesc în noi acel spirit magic în care copilul interior poate crede, fie şi numai pentru cȃteva clipe.

Mulţi dintre dvs. merg la tot felul de petreceri. Da, poate că în final ați primit de acolo un cadou care peste cȃteva zile va fi depozitat într-un fund de sertar, şi poate că adultul din noi ar tinde să ne spună că am pierdut timp (şi bani) pe ceva neserios. Nu ar trebui să gândiți aşa. De fapt toate aceste mici ritualuri au rolul de a-l bucura pe copilul interior, de a-l aduce la suprafaţă fie şi numai pentru cȃteva ore.

Copilul interior înseamnă bucurie, înseamnă încredere, înseamnă curiozitate şi creativitate. Copilul interior se bucură sincer de orice, se iubeşte pe sine şi nu se teme de ceilalţi, priveşte experienţele noi ca pe ceva interesant şi excitant şi nu se sperie de un posibil eşec. Copilul interior este cel care ne dă acel nucleu de bunătate şi seninătate care ne ajută să zâmbim, chiar cȃnd viaţa ne pune la încercare.

Există destule persoane care tind mai degrabă să nege spiritul sărbătorilor: nu iau în serios “prostiile astea” cu Moș Crăciun, Ziua îndrăgostiților, ziua de naştere… de fapt se feresc de orice ar putea să le aducă un fior magic în viaţă. În cazul acestor persoane poate fi vorba de un copil interior rănit sau reprimat, pe care adultul de azi nu vrea să îl întâlnească, deoarece simte că asta i-ar aduce suferinţă. Da, poate fi suferinţă acolo, dar a nu-i da voie copilului interior să se exprime duce la o viaţă destul de searbădă şi rece. Mai degrabă copilul interior are nevoie să fie vindecat – adultul de azi poate să îi ofere ceea ce i-a lipsit copilului real în trecut: dragoste, compasiune şi suport. A fi blȃnd cu sine, a te auto-preţui, a te iubi şi respecta, a pune limite sănătoase în relaţiile cu ceilalţi, toate acestea reprezintă paşi în vindecarea copilului interior.

Pe de altă parte, suprimarea copilului interior nu face altceva decȃt să perpetueze rănile trecute, iar lupta adultului pentru a păstra zidul care ţine copilul interior închis duce la frustrare, răceală, acumulare de suferinţă.

Poate că mulţi din cei care îşi neagă copilul interior nu ştiu cum l-ar putea aduce la suprafaţă, asculta şi vindeca. Şi iată că sărbătorile de iarnă, cu toată încărcătura lor de “magie”, vin să ajute la eliberarea copilului interior. Dacă ceea ce l-a ţinut închis a fost presiunea socială (interiorizată încă de la o vȃrstă fragedă), în decembrie toată lumea are “o scuză” pentru a fi bun şi vesel – aşa că se poate începe simplu, cu o plimbare noaptea printr-un oraş împodobit cu lumini de sărbătoare, cu o incursiune în lumea lui Moș Crăciun (fie ea şi doar din filme şi cărţi), cu o faptă bună sau un zȃmbet către sine şi ceilalţi.

Iar odată lăsat copilul interior la suprafaţă, nu-l reînchideți în temniță pȃnă la anul. Amintiţi-vă că el e rezervorul nostru de optimism şi lăsaţi-l să zburde nu doar la prima zăpadă, dar şi cu primii ghiocei, sau în zilele călduroase de vară, daţi-i voie să se joace cu frunzele colorate de toamnă şi, în general, păstrați-l alături zi de zi … pentru că meritați să vă bucuraţi împreună!

Articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Niște postaci, pe cât de ignoranți, pe atât de aroganți, s-au aruncat să afirme că Einstein n-a avut realizări în mecanica cuantică. Au fost, din fericire, puși la punct de cunoscători. Într-adevăr, Einstein a oferit prima aplicație fizică a mecanicii cuantice, în 1905, când nici Planck nu credea în ea – legile efectul fotoelectric, aflate la baza panourilor fotovoltaice care încălzesc case astăzi.

Citește mai mult

Ayatollah Ali Khamenei Teheran / sursa foto: Profimedia

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile coordonate SUA-Israel, de sâmbătă dimineața, de la Teheran. Presa de stat iraniană notează că Ali Khamenei a fost ucis în biroul său, în primele ore ale zilei de sâmbătă, în timp ce „își îndeplinea îndatoririle”. Presa de stat iraniană a anunțat, de asemenea, că fiica, ginerele și nepotul ayatollahului au fost uciși într-un atac.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Totalitarismul feroce al conducerii Iranului este echivalent cu totalitarismul nazist, care nu a cedat nici când a murit Hitler; în locul național-socialismului, religia musulmană dusă la extrem. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice = SS. Disprețul și cruzimea cu care omoară zeci de mii de iranieni, demne de Führer.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult