Avem nevoie de satisfacția achiziției de bunuri şi experiențe, un mod de a ne întări stima de sine, dar nu ar trebui să ne limităm la asta. Despre materialism

Foto: Getty Images

Termenul materialism este unul aparţinȃnd limbajului curent şi deseori acestuia îi este asociata o conotaţie negativă. Dar oare ce este materialismul, pȃnă la urmă?

Dicționarul Oxford îl defineşte ca “tendinƫa de a considera posesiunile materiale şi confortul fizic ca fiind mai importante decât valorile spirituale”, iar Dicționarul explicativ al limbii române ca fiind “un interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale”.

Din punct de vedere psihologic, înţelegerea materialismului este mai nuanţată. Unii cercetători îl consideră ca fiind o caracteristică personală [1] şi îl definesc prin trei elemente centrale: tendinţa de acumulare a posesiunilor, lipsa tendinţei de a le împărţi cu cei din jur, chiar cȃnd persoana le are în exces faţă de nevoile proprii şi invidie în faţa posesiunilor altor persoane. În contextul acestei definiţii, posesiunile se referă nu doar la bunuri de natură materială, tangibilă, cu şi la simboluri, experienţe personale sau controlul asupra altor persoane.

Alţi cercetători [2] definesc materialismul ca un sistem de valori personale, care ghidează alegerile şi comportamentul într-o serie de situaţii, inclusiv aceea de consum. În această perspectivă, materialismul influențează nu doar tipul şi cantitatea bunurilor achiziționate, ci şi alocarea resurselor, inclusiv a timpului. Pentru aceştia, indicatorii materialismului sunt centralitatea (considerarea posesiunilor materiale şi financiare precum şi urmărirea achiziţiei acestora drept element central), măsurarea succesului prin mărimea posesiunilor şi legarea fericirii personale de prezenţa posesiunilor.

Diferența între cele două abordări conceptuale se referă în special la componenta afectivă: materialismul văzut ca o trăsătură personală include elemente de afectivitate, în timp ce definirea ca ansamblu de valori consideră materialismul mai degrabă ca pe un set de credințe ce dirijează comportamentul. Pe de altă parte, ambele definiţii de mai sus au o conotaţie negativă; unele studii ulterioare [3] văd materialismul ca una din căile posibile de satisfacere a nevoilor de definire a identităţii proprii, de asigurare a stimei de sine şi de stabilire a unui sens al existenţei personale; în acest caz materialismul este o alegere, din mai multe alternative posibile.

Care ar fi cauzele materialismului

O serie de studii pun în evidenţă legătura acestuia cu societatea de consum actuală: în mare măsură materialismul este promovat de mass-media, iar preluarea necritică a imaginilor promovate prin publicitate accentuează tendinţa spre materialism. Pe de altă parte, publicitatea face apel la insecurităţile personale, cărora pare să le dea o soluţie simplă (“eşti mai frumoasă cu rimelul X”, “eşti mai puternic cu maşina Y”, de exemplu), deci şi materialismul are o componentă de insecuritate. Pentru majoritatea materialiştilor, securitatea financiară şi respectul de sine sunt elementele aduse în sprijinul înclinaţiei acestora pentru posesiuni.

Există elemente care să indice că materialismul corelează cu o stare de bine mai redusă, cu satisfacţii personale şi familiale mai slabe şi în general cu relaţii interpersonale mai puţin satisfăcătoare. Pe de altă parte, nu este clar în această corelaţie care este cauza şi care efectul: este posibil ca lipsa unor satisfacţii de altă natură să ducă la materialism ca un comportament compensatoriu, după cum este la fel de posibil ca preocuparea accentuată pentru posesiuni să nu mai lase loc pentru relaţii interumane de calitate şi nici pentru alte elemente generatoare de stare de bine. Mai există şi teorii care explică materialismul ca mod de “fugă” a unor persoane de contactul cu emoţiile proprii, percepute ca fiind copleşitoare. În orice caz, materialismul accentuat mută accentul de pe valorile şi motivaţiile interne pe cele externe, cu efecte negative în echilibrarea psihică.

Dar pȃnă la urmă, materialismul este bun sau rău?

Ca de obicei în psihologie, adevărul este undeva la mijloc.

Există un nivel al stării de bine materiale, definită pe baza unor aşteptări realiste, care conduce la satisfacţie în viaţă şi la un grad crescut de fericire. Pȃnă la urmă toţi dorim să ne putem plăti facturile, dar şi să ne permitem cȃte un răsfăţ de o anumită natură, măcar din cȃnd în cȃnd. Pe de altă parte există şi o parte nesănătoasă, destructivă chiar, care se leagă de un model ideal şi nerealist asupra nivelului acumulării şi care duce la un exces de preocupare pentru posesiuni, în dauna altor elemente cum ar fi timpul liber, familia, viaƫa spirituală. Mai mult decȃt atȃt, există o diferenţă legată de sursa satisfacţiei: dacă plăcerea de a folosi bunurile materiale este primordială, efectele materialismului sunt mai puţin negative decȃt în cazul în care achiziţia în sine este lucrul cel mai important.

În plus, noi trăim într-o societate de consum: deşi aparent posesiunile ca scop în sine nu aduc stare de bine, achiziţiile sunt atractive; cercetările au arătat că starea de bine se reduce drastic spre extreme, respectiv la persoanele care cheltuiesc prea mult, în egală măsură cu cele care cheltuiesc prea puţin.

Ar mai fi de reţinut un fapt: şi satisfacţia rezultată din achiziţii este supusă fenomenului atenuării hedonice, aşa că şi aceasta dispare în timp; ba chiar, după cȃt se pare, mult mai repede decȃt alte tipuri de stare de bine. După cum arată cercetătorii, satisfacţia rezultată din achiziţia de experienţe “durează” mai mult decȃt cea rezultată din obţinerea de obiecte materiale.

Materialismul este un concept complex, care nu poate fi caracterizat doar ca “alb” sau “negru”. El există şi toţi îl avem, într-o măsură mai mică sau mai mare. Nu putem exista în societate trăind într-un butoi, precum filozoful antic Diogene, care încerca să se desprindă de nevoia de bunuri “lumeşti”; avem nevoie să fim în limita socială în ceea ce priveşte ceea ce avem, în egală măsură cu nevoia de acordare în ceea ce ştim sau facem. De multe ori ceea ce obţinem în urma eforturilor noastre poate fi mai uşor cuantificat în bani sau posesiuni decȃt în elemente de natură conceptuală. Asta a făcut ca materialismul să fie înţeles ca fiind de două tipuri. Primul este materialismul numit “terminal”, în care obţinerea de bunuri sau bani este scopul final pentru o persoană, şi majoritatea celor spuse mai sus la acest tip de materialism se referă. Cel de-al doilea tip a fost denumit “materialism instrumental” – este vorba de nevoia de achiziţii care să oglindească succesul unei persoane – în acest caz acesta este mai degrabă o “măsură a lucrurilor” decȃt un scop final, este modul în care persoana îşi dovedeşte sieşi că a reuşit într-un domeniu sau altul.

Ce avem de făcut pentru a ne situa într-un punct de echilibru? Să înţelegem că toţi avem nevoie şi de satisfacţia achiziţiei de bunuri şi experienţe; că acestea sunt un mod de a ne întări stima de sine şi autoaprecierea, dar că nu ar trebui să ne limităm strict la asta. Am mai avea să reţinem că satisfacţia achiziţiei este, ca orice tip de satisfacţie, temporară, şi că – pentru că uzual nimeni nu poate susţine un program constant de cumpărături – să avem o paletă de surse de satisfacţie. Să mai înţelegem că dacă ne folosim banii spre a achiziţiona experienţe (vacanţe, cultură, ieşiri cu prietenii, alte elemente de inedit) vom avea satisfacţii de mai lungă durată şi că faptul că cineva are tendinţe materialiste nu este neapărat ceva rău, atȃta vreme cȃt acestea nu îi consumă întreaga existenţă.

(1) Belk, R. W. (1985). Materialism: Trait aspects of living in the material world. Journal of Consumer research, 12(3), 265-280.

(2)Richins, M. L., & Dawson, S. (1992). A consumer values orientation for materialism and its measurement: Scale development and validation. Journal of consumer research, 19(3), 303-316.

(3)Shrum, L. J., Wong, N., Arif, F., Chugani, S. K., Gunz, A., Lowrey, T. M., Nairn, A., Pandelaere, M., Soss, S. M., Ruvio, A., Scott, K. & Sundie, J. (2013). Reconceptualizing materialism as identity goal pursuits: Functions, processes, and consequences. Journal of Business Research,66(8), 1179-1185.

Articol publicat inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp