Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Banca Transilvania. Primii 25 de ani

Banca Transilvania-logo

Acum 25 de ani, fără fast, dar cu mult curaj şi cu un capital de 2 milioane de dolari, 46 de antreprenori puneau bazele uneia dintre cele mai de succes poveşti de dezvoltare a capitalului românesc – Banca Transilvania, astăzi, cel mai mare grup financiar din România, cu peste 31.000 de acționari.

Cu antreprenoriatul în ADN, prin muncă, entuziasm şi investiții în oameni, tehnologie şi infrastructură, în acest timp BT a crescut, de la o echipă de 13 persoane la un grup financiar cu peste 10.000 de angajați în 500 de unități, în peste 180 de localități din trei țări. De la primul client la peste 3 milioane de clienți, dintre care 700.000 sunt creditați. De la prima operațiune la peste 2 milioane de operațiuni care au loc zilnic prin intermediul băncii. De la primul client antreprenor, la crearea celui mai mare ecosistem de susținere a IMM-urilor din România. Iar în momente de răscruce, banca s-a reinventat, s-a adaptat şi a mers mai departe.

Dezvoltare - acesta este cuvântul care descrie cel mai bine evoluția BT: am crescut de la an la an ca bancă, ca număr de clienți finanțați, ca număr de angajați, dar mai ales ca şi competențe unice în finanțarea economiei naționale, având astăzi capitaluri proprii de 1,5 miliarde euro. Ne-am dorit şi am reuşit să ajungem unul dintre stâlpii pe care se sprijină dezvoltarea României şi ştim că avem responsabilitate față de deponenți şi societate.

Finanțăm spitale, fabrici, şcoli, universități de stat şi private, baraje şi hidrocentale, autostrăzi şi cabinete veterinare, dar şi sute de mii de oameni. Susținem tot atâtea planuri şi vise ale românilor. Suntem cel mai mare finanțator instituțional al Statului prin impozite şi titluri de stat, precum şi al mediului de business românesc. Facem asta cu capitalul şi datorită competențelor acumulate în cei 25 de ani, aici, în țara noastră.

Acesta e doar începutul. Povestea merge mai departe.

Mulțumim, români, mulțumim, România!

Mesajul este semnat de Horia Ciorcilă, președinte Banca Transilvania și Ömer Tetik, Director General Banca Transilvania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Finantati-ma si pe mine, finantati-ma si pe mineeee...
    • Like 0
  • Alex Mag check icon
    Buna ziua,
    Teoretic nu as fi avut ce comenta dar deoarece d-ul. Horia Ciorcilă și d-ul. Ömer Tetik au afirmat ca este o banca româneasca sunt obligat ca unul dintre primii clienți din Oradea care a plecat de la Banca de Dezvoltare odată cu staful care a pus temeliile Băncii Transilvania din Oradea când intradevăr Banca Transilvania era banca antreprenorilor români – familiala, personal plăcut, deschisa pana la 8.00 seara, iar cu un telefon de pe caramida Bosh se rezolva totul. Acum este anosta, cel puțin acum 3 ani, de un birocratism excesiv comparativ cu inceputurile, pentru înființarea unui cont in valuta, deși ai contul de lei bătut in piroane, trebuie 2 ore cu o groaza de hârtii care sunt deja in posesia lor, pentru un card de pensie nesimțita, deși sunt client vechi, au trebuit 4 ghișee si 3 zile, daca aveai probleme cu verificarea pe internet a contului si sunai la numărul afișat pe site la ora 20.00 dupa 10 minute de ascultat la robot aflai ca serviciul este disponibil numai pana la ora 18.00, reclamația făcuta sa se treacă orarul pe site a rămas fara efect. In prezent deși folosesc in continuare serviciile Băncii Transilvania am evitat a mai avea un contact personal cu birourile băncii nu pentru ca personalul nu este plăcut ci pentru faptul ca-si cer tot timpul scuze pentru birocratismul excesiv uitând-se in sus – bănuiesc către Cluj-Napoca..
    Așa ca d-lor Horia Ciorcilă și Ömer Tetik trebuie sa știți ca pe noi clienții ne interesează serviciile si nu capitalul. Daca o sa continuați sa va înregimentați in rândul băncilor „serioase” cu serviciile lor excesive o sa va fie f. greu de recuperat. Bafta.
    • Like 1


Îți recomandăm

David Popovici 2024 / sursa foto: Profimedia

David Popovici face parte din categoria celor care fac performanțe care ne tulbură și ne bucură în aceeași mișcare. Nu doar pentru că înoată foarte repede, uneori mai repede decât toți oamenii care au înotat vreodată, dar și pentru că succesul lui ne pune într-o situație ușor incomodă, de a încerca să deslușim cum a fost posibil. Când apare un astfel de sportiv, avem tendința să-l numim „fenomen”. Cuvântul este măgulitor, dar are și calitatea de a ne scuti de o anchetă pentru a dobândi înțelegere și explicații. Pentru că un fenomen este ceva ce survine, prin urmare nu trebuie să știm cine l-a produs și în ce condiții. Îl consemnăm, eventual ne minunăm, dar nu-i cerem socoteală.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon ,,Tera” -  o grădină creată pentru dimineți lungi și seri fără program

Există grădini care par construite pentru fotografii și există grădini care te fac să uiți unde ți-ai lăsat telefonul. Tera face parte din a doua categorie. Este genul de loc în care cafeaua de dimineață durează cu douăzeci de minute mai mult decât ai plănuit, iar cina se încheie doar când se sting luminile din pergolă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Vacante romani litoral / sursa foto: Profimedia

Șapte zile de vacanță pe an au ajuns inaccesibile pentru 61,4% dintre români, potrivit datelor Eurostat citate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism. Iar problema începe să se vadă tot mai clar și în felul în care ne facem concediile: mai puține nopți, mai mult extrasezon, Early Booking, Last Minute și o vânătoare permanentă de „value for money”.

Citește mai mult