Bine ați venit la Sulina! „Camerele dvs. nu sunt încă gata, dar trebuie să plătiți acum 80 de euro pe noapte”

„Vruuum!” Rapida se îndepărtează de portul Tulcea Aval sărind pe suprafața Dunării, ca o mașinuță într-un parc de distracții. 

Într-o oră jumate de mers spre Sulina, cu motorul uruind și stropii de apă prinzându-te din urmă, simți că grijile au rămas în urmă, undeva în parcarea aglomerată. 

Mă bucur de drumul acela de apă, încadrat de stuf, pe care când și când mai vezi o barcă în paragină, un hotel plutitor de lux sau o casă care te privește cu ochii ascunși în acoperiș. 

Îmi răsfoiesc în minte imaginile de la ultima vacanță în Deltă: egrete delicat desenate pe cer, un stol mare de tot de pelicani, cormorani urcați pe crengile copacilor care-și întind aripile în vânt, la uscat, nuferi galbeni, nuferi albi, mai mulți nuferi galbeni. Mă bucur de pe acum de tot ce o să văd și o să simt și mă bucur de compania prietenilor noștri care au reușit în ultimul moment să își găsească o cazare, aproape de debarcader.

Dar uite că noi am reușit să ne cazăm la pensiunea noastră, iar de la ei niciun semn. Ne vedem într-un final pe plaja liniștită de la Sulina. A durat un pic mai mult cazarea la ei, vreo 40 de minute. Camerele nu erau încă gata. La propriu. Adică într-una nu exista capul de la duș. Niște fire ieșeau din perete în așteptarea unor veioze care rataseră întâlnirea cu turiștii. În ambele, uscătoarele erau la locul lor, însă, arogante, își păstrau doar un rol decorativ, refuzând până la capătul sejurului să se pună în slujba cuiva. „Uitați, noi ieșim puțin. Faceți ce știți și puneți lucrurile la punct”, i-au spus prietenii nostri recepționerului. Însă nimeni nu știa să spună nimic în afara prețului: echivalentul a 80 de euro pe noapte, cu un mic dejun format dintr-o omletă subțire cât o clătită, un cub de unt la mai multe persoane și ceva cârnați. „Trebuie să plătiți acum”. Aha.

În Sulina lucrurile merg ceas. Vreau să zic taxiurile. Comanzi unul la unul din numerele de telefon lipite pe geamurile pensiunilor și restaurantelor, vorbești direct cu șoferul care te servește în cel mult 15 minute. Sau cât ai zice pește ceva mai încet. E deviza unei firme de taxi care pare că are o flotă de Toyote. „Ce flotă, doamnă, eu am singura Toyotă?” „Păi și toate mașinile alea care au trecut pe lângă mine?” „Eu eram, doamnă, cât mergeți dumneavoastră pe jos la plajă eu fac patru drumuri”. Sunt 14 taxiuri în toată Sulina, care trag tare în cele două luni de sezon.

Însă dacă vrei să comanzi de mâncare, există, în destule locuri, șanse ca lucrurile să se complice puțin. Iei un platou pescăresc cu pâine prăjită pe faleză? Platoul ca platoul, dar pâinea îți ajunge după ce ceilalți au terminat de mâncat desertul și au cerut nota. Unul și-a terminat deja ciorba de pește, altul se uită încă cu ochi rugători după supa de pui. Ai cerut o apă minerală? Ia una plată! Vrei un suc de portocale? Na de piersici.

La una din cele două terase de pe plajă s-a terminat mâncarea, la cea de-a doua stai la o coadă lungă să dai comanda apoi te pui pe așteptat la masă. Nu trece niciun minut și o norocoasă din grup primește deja pizza pe care și-a comandat-o. În timp ce chelnerul se îndepărtează rapid, mințile noastre încearcă să proceseze informația. Cum? Așa de rapid? E refuzată de cei de la masa vecină. Voiau vegetariană, ne lămurește prietena noastră care a fost pe fază. Aha, așa se explică. Poftim niște ketchup.

Când intri în vorbă cu chelnerii vezi că mulți sunt de foarte puțin timp acolo. O fată era angajată de o lună. Alta abia de două zile. Chiar dacă stai cu masa nedebarasată, nu poți să nu remarci că sunt politicoși și că măcar se străduiesc. „Eu cred că ei chiar vor, dar nu știu cum. Mă uitam azi la un băiat, a făcut trei drumuri pentru un ceai: la primul a adus ceaiul, la al doilea zahărul și la al treilea lingurița”, remarcă cineva. Și vorba aia, glumim noi, aici e Deltă, natură sălbatică, trebuie să te agiți un pic pentru supraviețuire.

Adevărul e că nu te poți supăra pe nimeni. Nu te poate enerva în mod real o comandă întârziată când în jur e atâta frumusețe. E nevoie doar de o plimbare cu barca pe canale să uiți de tot și de toate câte te-au deranjat. Uite o găinușă de baltă alergând pe frunze plutitoare. Uite un stârc. Uite o egretă cenușie. Uite o broască verde fosforescent. Uite albul unor lebede în depărtare. Uite, uite, uită. Și amintește-ți doar esențialul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp